7,174 matches
-
Presupun că s-a cicatrizat repede ciotul, spre binele nostru. Acidul a ros așadar panoul care comunică direct cu sasul. Asta a cauzat depresurizarea. (Ridică o mână spre ușa blindată care separa vestibulul sasului de restul lui Nostromo.) Poți vedea gaura de aici. ― Nu are importanță deocamdată. (Ash se ridică, îngândurat.) Cine a acționat semnalul de alarmă? Ripley îl privi drept în ochi. ― Pe mine mă-ntrebi? ― Ce vrei să spui? Ea-și șterse sângele scurs din nări, apoi suflă. ― Presupun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un imigrant nu e deloc fericit: instalația de apă a cedat complet. Țevile au spărturi peste tot și apa țâșnește din ele ca din fântânile arteziene. Roman aleargă înnebunit, ca un șobolan, dintr-o parte în alta, încercând să acopere găurile cu câlți. Cum astupă o spărtură, apa țâșnește în altă parte. E disperat. Apa are deja douăzeci de centimetri înălțime. În panică, urcă pe scara metalică. Încearcă să ridice chepengul; acesta a fost blocat de Claude pe dinafară, dacă vă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o idee salvatoare: ia aparatul de sudură, sperând să poată tăia chepengul cu flacăra. Bagă aparatul în priză, dar nu ajunge cu el la chepeng. Găsește un prelungitor. De data asta flama ajunge la chepeng. Reușește să dea o mică gaură. Între timp, apa ajunge la priză. Se produce un scurtcircuit. Roman e nevoit să arunce aparatul din mână ca să nu se electrocuteze. Rămâne complet în întuneric. Aprinde lumânarea pe care a cumpărat-o la catedrală și o fixează de ultima
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cum vrei tu, blestemato! Nu înecat, nu înecat! Două lacrimi mari i se scurg pe obraz. Apa îi ajunge la gură. Ca un fost campion la 400 metri spate, se întinde deasupra apei, în pluta pe spate, cu gura în dreptul găurii făcute în chepeng. Apa continuă să urce. Stinge lumânarea. E ora 14.10. Claude intră cu mașina în curte. Pe geamul mașinii vede cum apa se strecoară pe sub ușa de la intrarea în bistrou. Parchează. Coboară din mașină și închide vanele
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
subțiate, tic clinc, ochelarii, cuțitul, briza de argint a nopții, dada, Irina ieșise din cubul de cărămidă, avansa învăluită de valurile moi, parfumate, ale întunericului, desi era încă lumină și ziua era plină, puternică, agresivă, cu miile de guri și găuri deschise, flămânde. Cândva, ajunse în centru, în stația de tramvai de la Rosetti. Tramvaiul tocmai venea, uruind. Treapta era prea înaltă pentru pasul ei mic și fusta prea îngustă. Iritată, dădu un brânci gentuței de piele, se încordă, se agățase, strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
platoșă sfidătoare, asta era! Atât îi rămăsese, Sfidarea, și nu se plângea că e doar atât, nu, nu se plângea, bineînțeles. Noaptea se spulberase, asta era adevărata victorie. Calendarul însemna succesiunea diurnă, atât. Noaptea, doar o mlaștină fără contur, nimicul, gaura neagră. Slavă Domnului, scăpase încă o dată. Nicicând nu poți fi sigur că ajungi la hotarul unei noi zile. Magnifică pățanie, ziua, o, da, don Dominic Vancea era pregătit. Acțiunea reîncepe, cacofonia-miracol a zilei îl va reprimi. Costumat în negru, proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o să înțeleagă despre ce e vorba. Se iese în curte. Îmbrânceli, râsete, zbenguială. Să tot apeși pe butoanele vechi. „Surpriza surprizelor,Ira! Uitasem, știi cum sunt eu, uitasem... Tu aici, tu aici?“ „Normal, Tolea, e normal! Aici, da. Aici, în gaura de șoricei. În găurica asta otrăvită, pentru șoricei.“ Așa că domnul Vancea ajunge iar în stația de tramvai. Așteaptă răbdător tramvaiul, se urcă, găsește loc liber lângă casieră, se așază, deschide ziarul. Răsfoiește paginile: fantoma Octavian nu apare, nici președintele Orest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Prin urmare, Tolea incearca numărul miracol. Miercuri la prânz, seara, noaptea, dimineața, să zăpăcim adversarul. În orele amnezice, încolăcite, lenevoase, când vântul țiuie, neauzit, prin spații confuze și plesnesc capacele ceasornicelor și se înmulțesc stopurile cardiace. Într-o astfel de gaură a timpului, dom’ Dominic avu, brusc, iluminarea: dacă am întrebat a mia oară la informații și ni s-a comunicat că telefonul nu e defect, nici pe alt nume, nici blocat, desființat, codificat înseamnă că, pur și simplu, nu răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dilată și nu-și găsește o ieșire, o ventilare. Dospește, dospește, ies doar rareori bâlbâieli chinuite. Un model extrem. O limită a ceea ce am devenit, de fapt, cu toții? Nimic din ce e real nu e absolut, totul e plin de găuri, translații, maculări. Suntem obligați să imaginăm ca să putem înțelege, nu-i așa? Am fost pasionată de matematică, profesore. O adevărată pasiune, zău așa. Reducerea la absurd! Artificiul care să facă insolubila ecuație mai accesibilă trucurilor noastre. Dar o reducție, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
L-am adunat de pe drumuri, i-am dat numele strămoșilor mei, un nume vechi ca patria noastră scumpă. Un nume de care nu se poate atinge nimeni! Iar avocatul Demostene Orleanu-Buzău călărește toate scursorile. Îl apucă amețeala cum vede o gaură, asta face domnul Sulă Spermă Buzău, v-am avertizat. N-ați luat nici o măsură. Am să raportez secretariatului general al partidului, sabotorilor! Bine a făcut Tovarășul că a interzis avorturile și divorțurileși bolile venerice. N-aveți capul decât la futai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
profesorului. Vorbea cuiva. I s-a părut ciudat. Chiriașul nu primea vizite, nici nu avea unde, cămăruța lui era prea mică, știu asta. Cu atât mai puțin noaptea, la ora aceea. Madam Murătură n-a rezistat, s-a uitat pe gaura cheii. S-o fi uitat ea mereu, nu numai în noaptea aia, știu asta. Cică recepționerul era în picioare, gol, în fața oglinzii. Vorbea cu unul, Tudor. De fapt, cu puța lui tăiată, la care se uita tot timpul. Dacă vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și sufletul nostru găurit ca un șvaițer, cică așa spunea. Ne ascundem, atât am învățat, ne micșorăm într-atât că nici noi nu ne mai putem găsi, așa vorbea Limbutul. Nu era glumă, vorbea de-adevăratelea, parcă plângea. N-avem găuri de scăpare, toate orificiile sunt capcane, toate orificiile, Tudore, toate, așa vorbea. Murim împreună, Tudore, că suntem unul și am murit deja, asta-i. Nu mai sunt guri de incendiu, doar de canalizare și moarte, așa recita, înnebunită, coana Veturia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu obosesc. Dar sunt pe moarte... Păi, cum... sunteți foarte, cum să spun... în foarte bună... condiție. Da, excelentă condiție. — Ei, sigur, excelentă. Excelentă, excelentă, așa zicea și doctorul ăla mic și grăsuț, cu un ochi de sticlă. Își ascunde gaura sub ochelari, dar are un ochi desticlă, degeaba se ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul ăla de doctor de nebuni. M-am molipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de literatură. Îl văd. Mă întâlneam zilnic în mahalaua Cișmigi ului, cu corpul lui chinuit care suferea s‐ ar fi zis de mâhnirea de‐a nu fi murit mai de mult. Un obraz palid și văros, ochii îngropați departe în găurile negre ale unei frunți cernite de marginile mari ale pălăriei enorme. Mustața albinală stuf oasă și o pensulă de barbă aspră dedesubt. Slab, slab, sfios ca un întârziat, călcând cu economie asfaltul, el umbla ca un străin sărac, refugiat în
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ce-am scris e o răsplată Celor ce mi-au fost părinți. 28 decembrie 2004 REFLECȚII (CLXVIII) Sunt multe Iude printre noi, Fără să-i mustre eul, Trăind când neamul e-n nevoi Doar cu dolari, nu leul. * Unii o gaură în plus Fac în curea. Nu-ncinge burta; Alții triști o fac în minus, Fiindcă li-i redusă turta. Nu căuta străină cale Cu o minte de cocoș C-o s-ajungi la nevricale, Căutând resturi în coș. În noi, mustul
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
martirizeze taman de p-atunci, eroul democrației, dar s-au liniștit dacă au pierdut alegerile, eram la seminar atunci, ultimul an, da’ urmăream și eu cum mergea vremea, încotro se apleacă democrația... Și mai zicea că nu se vede nici măcar gaura. - Ce tijă, popo! Ce găurică și ce tijă? De tijă ne arde nouă la momentul ăsta istoric, când secretarul general al partidului face dreptate? Nu vă dați seama cum deranjați problema? O fi putrezit, dracului și gaura aia, cu tot cu balamaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se vede nici măcar gaura. - Ce tijă, popo! Ce găurică și ce tijă? De tijă ne arde nouă la momentul ăsta istoric, când secretarul general al partidului face dreptate? Nu vă dați seama cum deranjați problema? O fi putrezit, dracului și gaura aia, cu tot cu balamaua ei de tijă. Pământul oxidează totul. Halește totul. E flămând pământul, părinte. Să-ți spun eu părinte cum e cu țărâna, cu viermii care abia așteaptă să intre în acțiune când i-ai trimis materia de consum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Să zică mersi că a venit dispoziția asta să-i dăm la familii și să-i reînhumăm, cum vrea fiecare. Că altfel nici dr...Cine mai știa de ei?! Putrezeau acolo, neștiuți de nimeni. Ce mare scofală o tijă, o gaură, un nit, ce-o fi fost tehnica sanitară pă vremea burgheziei. De rămânea acolo, sub coasta de la Chelitura, în bălți, la stuf, și-n ceasul de acu’, era mai bine? Se răsuci și privi spre dulapul cu regulamente. Parcă le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-n ușă cu Afinoghiu (Tilică) Băcănel-Obănceanu. Nu chiar zi de zi, mai dispărea câte două-trei zile. În mod obișnuit, pleca în zori, deghizat în măturător, purtând în coada târnului o flamură tricoloră, mare cam cât un ștergar de bucătărie, cu gaura de rigoare în locul stemei socialiste. Se întorcea spre prânz, de data aceasta transformat în Jupân Goilă, pălărierul care avea atelierul pe Biruinței cinsprezece, peste drum de rămășițele fostei sinagogi. Mai ieșea încă o dată pe înseat, de data aceasta în straie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îți dau paraii, pe la cinci. Privi absent sacoșa bătrânului. Trei pâini, o legătură de praz și o sticlă de bere din asta nouă, „Comandor Günther“, cu gâtul lung, ca un lujer de crin. - Care-i problema? încercă să zâmbească. - Dați găuri? Tânărul ridică din umeri. - O gaură la curea, preciză bătrânul. O mai strâng puțin, că e prea largă. De, mai intră și omul la apă... Îi privi centura, burta revărsată, cămașa rozulie, cu un desen spiralat și inscripția din dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
absent sacoșa bătrânului. Trei pâini, o legătură de praz și o sticlă de bere din asta nouă, „Comandor Günther“, cu gâtul lung, ca un lujer de crin. - Care-i problema? încercă să zâmbească. - Dați găuri? Tânărul ridică din umeri. - O gaură la curea, preciză bătrânul. O mai strâng puțin, că e prea largă. De, mai intră și omul la apă... Îi privi centura, burta revărsată, cămașa rozulie, cu un desen spiralat și inscripția din dreptul buzunarului stâng, „Monaco 8&8“. - N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e democrația tare. Și dacă generalul Goncea e cu democrația la noi, vă dați seama că scapă! Ridică resemnat, amărât din umeri. Bătrânelul încerca să-și scoată cureaua. Părea că nu-l ascultă. Sau nu-l interesează nimic altceva, decât gaura lui de la curea. - N-am, zău, ridică din umeri tânărul. Și nu vreau să-ți stric cureaua. Văd că e demult. De pe vremuri. - Cincizeșitrei, zâmbi bătrânul. - Se vede. Marfă. Nici nu zici că are cincizeci. Mai bătrână decât mine, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ștrei a fost Festivalul. Ce-a fost?! Lumea de peste lume. Atunci am primit centura asta. Mi-a dat-o unul din Olanda. Se desfăcu la cataramă. Scoase cureaua, o întinse pe tejgheaua cismarului. Arătă cu degetul un loc lângă ultima gaură. - Aici mi-ar trebui. Încă una, sau hai două. Că poate mai slăbesc. Mi-a zis nepotu-meu să fiu atent când slăbesc, că-ncepe faza critică. E laborant la Policlinică. Gigi Nisip, poate ai auzit de el. Nepot dinspre soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
oară când mă faci așa. Dacă nu respecți vârsta, respectă măcar istoria. Fii cuviincios. Am lucrat în diplomație. Intendent. Toate ambasadele mă cunoșteau. „Pancratz Temelie“, așa-mi ziceau. Nu mă lua la pertu, dacă am venit să-mi dai o gaură la curea. Nu ți-o cer degeaba. - Ziceam și eu, îngăimă meseriașul. Îl privi lung pe bătrân, nedumerit: - Am am auzit de profesorul ăla. A dat și la radio că s-a întors acuma nu demult. Vine și p-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dumneavoastră? A rămas ceva și de la dictatură. Altfel, de nu rămânea, ce să mai fi furat ăștia de’acu? Bătrânul părea iarăși că nu-l aude. Rămăsese cu cureaua în mână și o privea, parcă-i măsura lungimea, îi număra găurile, sau ce-o mai fi văzut la ea. Cizmarul îl studia concentrat. Ezita parcă să continue. Zâmbi complice, în cele din urmă. - Cât eram io de puști, când am intrat la meserie, da tot m-am prins cum e chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]