9,375 matches
-
zice că se pișă borșul meu. Expresia aceasta nu există în vocabularul iubitei mele. Trebuie să fiu cinstit până la urmă și să recunosc că iubita mea este prea bine educată, și că nu întrebuințează asemenea cuvinte. E suficient, totuși, ca Gloria să rostească vorbele „ceașcă”, sau să zicem „mărar”, ca și ceașca și mărarul să devină expresii triviale. ...Cuget câteodată foarte neliniștit, la orgoliul meu care ar putea fi călcat în picioare, dacă, prin absurd, Gloria va înțelege într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cuvinte. E suficient, totuși, ca Gloria să rostească vorbele „ceașcă”, sau să zicem „mărar”, ca și ceașca și mărarul să devină expresii triviale. ...Cuget câteodată foarte neliniștit, la orgoliul meu care ar putea fi călcat în picioare, dacă, prin absurd, Gloria va înțelege într-o zi, că borșul în care scuipă câteodată, e sângele ce mi se scurge în porții cotidiene. „Alerg spre Gloria. Iau primul tren, mă desluși Ferdinand Sinidis, continuând să-și strângă rufăria. Vina catastrofei o port întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Cuget câteodată foarte neliniștit, la orgoliul meu care ar putea fi călcat în picioare, dacă, prin absurd, Gloria va înțelege într-o zi, că borșul în care scuipă câteodată, e sângele ce mi se scurge în porții cotidiene. „Alerg spre Gloria. Iau primul tren, mă desluși Ferdinand Sinidis, continuând să-și strângă rufăria. Vina catastrofei o port întreagă. Gloria nu putea respira înălțată și singură ca floarea reginei, cu petalele plușate, și fragedă chiar în ierbarul alpinistului temerar, îndrăgostit de dânsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
va înțelege într-o zi, că borșul în care scuipă câteodată, e sângele ce mi se scurge în porții cotidiene. „Alerg spre Gloria. Iau primul tren, mă desluși Ferdinand Sinidis, continuând să-și strângă rufăria. Vina catastrofei o port întreagă. Gloria nu putea respira înălțată și singură ca floarea reginei, cu petalele plușate, și fragedă chiar în ierbarul alpinistului temerar, îndrăgostit de dânsa. Am greșit în nopțile de insomnie, iscodind-o ca un inchizitor, întins lângă dânsa, pe patul nostru: ... „Gloria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Gloria nu putea respira înălțată și singură ca floarea reginei, cu petalele plușate, și fragedă chiar în ierbarul alpinistului temerar, îndrăgostit de dânsa. Am greșit în nopțile de insomnie, iscodind-o ca un inchizitor, întins lângă dânsa, pe patul nostru: ... „Gloria, dormi?” începeam întărâtat: țineam să știu dacă vierul s-a tăvălit în așternutul nostru. Poate că-i întind mâna fără să-l cunosc. „Limpezește-mă, draga mea, și încearcă să mă faci să cred că sunt chinuit de o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o idee fixă”. „Răspunde!” urlam înnebunit de cumplita ei tăcere. Cuvintele îmi pocneau ca niște becuri electrice izbite la pământ. Vidul din creier îmi producea explozia vorbelor. Plânsul meu cu ochii uscați o lăsau indiferentă, fiindcă nu-l înțelegea. Pentru că Gloria nu-și închipuie că s-ar putea plânge fără lacrimi. Ea iubește viața și luptă ca s-o parcurgă pe drumul cel mai comod. O potecă șerpuită spre deal îi produce amețeală. Înainte de a mă avânta dincolo de culme, mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
produce amețeală. Înainte de a mă avânta dincolo de culme, mă întorc și o văd stând pe loc, mică și neputincioasă, clătinându-se cu ochii închiși. Sunt clipele în care îmi măsor marea mea iubire pentru dânsa, sunt rarele împrejurări în care Gloria se sprijină de mine atotîncrezătoare, când simt că sufletele noastre se unesc un moment în acord deplin. Câteodată o găsesc drăgălașă și trandafirie ca o purcea de pe o ilustrată pascală, în care, totuși, aparențele pledează contra nevoii de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
val de sânge îmi dă năvală în inima îmbătrânită. Îmi promit să uit mocirla în care se afundase și unde se simțea mai la largul ei. Mi-am pus în gând să uit. Vreau și trebuie! O doresc însă pe Gloria, mai bătrână cu treizeci de ani, cu flacăra ochilor pălită, ca s-o iubesc și mai frumos, așteptându-i moartea. Într-o existență fără zbucium sufletesc, în care clipele să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
însă pe Gloria, mai bătrână cu treizeci de ani, cu flacăra ochilor pălită, ca s-o iubesc și mai frumos, așteptându-i moartea. Într-o existență fără zbucium sufletesc, în care clipele să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc buzele reci, cu năvala nesecată a lacrimilor, mângâindu-i brațul gol, întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ocupație nedemnă“, pe care era obligat să o practice din motive financiare. Realitatea era Însă că noul mediu de expresie Îl acaparase complet, fascinându-l cu obstacolele ridicate În calea inventivității sale auctoriale și seducându-l cu imagini vagi ale gloriei, dar și ale aurului pe care spera să Îl câștige de pe urma sa. În februarie demară o nouă piesă, a patra, mărturisindu-i lui William Într-o scrisoare: „Acum, că am simțit gustul sângelui, c’est une rage (hotărârea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o provoca prezența lui William, care traversase Atlanticul, ca de obicei, În ultima clipă, În primul rând pentru a-și vedea sora bolnavă, dar și pentru a fi alături de fratele său În seara cea mare. Venea purtând el Însuși trena gloriei, căci monumentala lucrare de Principii de psihologie, care apăruse În sfârșit cu un an Înainte, strângea acolade din Întreaga lume. Toată viața, cei doi frați rivalizaseră Încercând să atragă atenția, mai Întâi a familiei, apoi a publicului larg. Acum Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mijloc. Eroul, Dencombe, era un romancier a cărui operă, produsă lent și cu imense chinuri, era respectată dar nu cine știe ce apreciată și acum, aflat la vârsta mijlocie, suferea de o boală care amenința să Îi spulbere speranțele de a obține gloria. „Aceasta fusese durerea cea mai ascuțită din ultimii câțiva ani - sentimentul trecerii timpului, al ocaziilor Împuținate... făcuse tot ce ar fi trebuit să facă, dar nu și ceea ce ar fi dorit.“ Gândul cel trist Îl năpădea pe Dencombe În timp ce stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se Îmbolnăvise de pojar imediat după Încheierea reprezentațiilor cu Impostorii, astfel că repetițiile la Guy Domville mai Întârziaseră Încă trei săptămâni. Dacă nu ar fi intervenit această Împrejurare nefericită, piesa În care Își investise acum toate speranțele de cucerire a gloriei dramatice ar fi fost testată Înainte de terminarea anului calendaristic prevăzut. Acum Însă, În sfârșit, așteptarea nu mai era decât o chestiune de ore. Câte anume, nu putea calcula exact. Auzise În depărtare un ceas bătând jumătatea, dar a cărei ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a capitalismului, distorsionarea valorilor sub influența jurnalismului și a reclamei - care făcuse imposibilă, pentru practicianul În domeniul literaturii, obținerea atât a excelenței cât și a popularității, așa cum Scott și Balzac, Dickens și George Eliot o făcuseră În perioadele lor de glorie. Acum, nu mai puteai spera decât să te bucuri de sprijinul cititorilor cu discernământ, care să te ajute să continui nesfârșita căutare a perfecțiunii estetice. „Care avea-va norocul și care averea / Care avea mai presus să fie?“ Nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
țigările Juno sau R6. Unul dintre cei mai de încredere furnizori ai mei, un căruțaș de la fabrica de bere, a căzut în lupta pentru fortăreața Modlin. În același timp au intrat în circulație și alte serii: animale, flori, momente de glorie din istoria Germaniei și chipurile fardate ale celor mai îndrăgiți actori de film. În plus, de la începutul războiului, fiecare gospodărie primise cartele pentru alimente; și, în anumite perioade, consumul de tutun fusese raționalizat. Deoarece eu îmi acumulasem însă cultura mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
întinși în nisip, ne prăjeam la soare, dar ne-am fi dorit din cale afară să fi fost și noi prezenți în fiordul cucerit prin luptă, „sus de tot, în nord“. Acolo ne-ar fi plăcut să ne acoperim de glorie, sătui de mirosul de cremă Nivea al vacanței. În decursul neîntreruptului proces de venerare a eroilor, era vorba despre marina noastră militară și despre înfrângerea englezilor, apoi din nou despre noi, dintre care câțiva, printre aceștia și eu, speram ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rău, n-ai denunțat pe nimeni, nici un vecin care mai risca să spună bancuri cinice cu Göring, grasul ăla de mareșal al Reich-ului, și n-ai turnat nici un militar venit în permisie de pe front, care-și făcea un titlu de glorie din faptul că evitase, șiret, acte de eroism demne de Crucea de Fier. Nu, nu tu l-ai denunțat pe profesorul care, la orele de istorie, îndrăznise să se îndoiască, în câteva propoziții secundare, de victoria finală, care numise poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tăcuți, curând guralivi. Ne întrebam unul pe altul de filmele preferate, dar nu ne țineam nicidecum de mână. Perechii - eram amândoi de aceeași statură - îi plăcuse o actriță tânără pe care ei o numeau „die Knef“ și astfel îi anticipau gloria de mai târziu ca star pe cerul cinematografiei. Filmul, pe care l-am văzut chiar de curând pe nu știu ce canal de televiziune, se numea Pe sub poduri: Deoarece cursa locală de Bad Kreuzberg promitea să vină abia peste două ore și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o dată pe săptămână pe femeia ei de serviciu, care venea din partea de est a orașului ca să câștige un ban vestic, să-i citească viitorul în cafea. Mie, ce-i drept, nu mi-a prezis nici un deces în familie, în schimb glorie și onoruri din belșug: „Norocul are să însoțească la dumneavoastră...“ Noi locuiam într-o cameră mare și aveam acces la bucătărie. Dar în același timp, ori poate în vreme ce eu scriam catrene sau desenam dihănii și Anna dansa desculță pe muzica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
asigurat: „copil de duminică, asta ești...“, ea, care când aveam paisprezece ani încă mă mai ținea în poală, copilașul mamei care de timpuriu și-a păstrat proaspăt complexul, ea, căreia îi promisesem, îi invocasem, îi pictasem pe nori bogăție și glorie, Sudul și țara lăudată, ea, care m-a învățat cum să încasez în rate mici datoriile clienților ei care trăiau pe credit - „Vineri trebuie să le bați la ușă, când încă mai au ceva din salariul săptămânal“ -, ea, conștiința mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bătrân, îngropate în albume. Debaraua de vechituri plină cu manuscrise arhivate și cu colecția de premii se cuvine sigilată. Tot ceea ce a rămas în urma procesului de născocit cuvinte și a adus câștig, tot ce a produs, odată cu straturile de praf, glorie și a permis să se prescrie certuri trebuie înlăturat din câmpul vizual, pentru ca, ajutat de amintirea de acum despovărată, să apară în cadru acel tânăr bărbat care, prin 1955, poartă ba o bască, ba o șapcă și încearcă, cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Garderobă II O abordare strălucită Esse est percipi Inutilii Nemuritorii Cu o contribuție pozitivă Alte povestiri de Bustos Domecq (1977) O pretinie până la moarte Mai presus de bine și de rău Sărbătoarea Monstrului Fiul pretenarului său Umbră și pompă Formele gloriei Dușmanul numărul 1 al cenzurii Salvarea prin opere Delimitând responsabilități Șase enigme pentru don Isidro Parodi (1942) H. Bustos Domecq Transcriem aici portretul pe care i l-a schițat Învățătoarea sa, domnișoara Adelma Badoglio: „Doctorul Honorio Bustos Domecq vede lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
95 cu ăl de la 0,60, parazitu nerușinat cu Paiu Fioros, cerșetoru cu pomanagiu, neobrăzatu ăla dă zulitor dân caraimane, dă nu are tact dă nici o culoare, cu marile scrushante. Vechiu spirit dă han a trăit Încă o dată clipe dă glorie pă cai mari. Panarama părea mai mult friză: norodu În spatele la păstor; În harababura aia, toți am simțitără că Limardo iera bosu. A făcut pași nainte și, când a ajuns În biro, a dășchis ușa cu voie dă la iel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
portrete de familie și fotografia cu autograf a lui George Moore. Mi-am pus ochelarii și am supus unui examen imparțial volumele de mult prăfuite. Erau acolo previzibilele cotoare galbene de la Mercure de France, care-și avusese clipa sa de glorie; cele mai renumite producții simboliste de la sfârșitul secolului și unele tomuri disparate din O mie și una de nopți de Burton, Heptameronul Reginei Margot, Decameronul, Contele Lucanor, Calila și Dimna, ca și poveștile fraților Grimm. Nu mi-au scăpat nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]