6,144 matches
-
1889). Ideea denumirii acestui volum a fost a lui Nichita Stănescu, ca fiind doar aparent "opusă" conceptului filozofic de metafizică. Este demn de remarcat că însuși Nichita Stănescu nu a considerat anti - meta - fizica ca fiind fizică, dar nici anti - metafizică ca fiind ceva opus metafizicii, ci, desigur altceva. Doar citirea Antimetafizicii, preferabil volumul ediției originale din 1985, va face pe oricine să înțeleagă cât de sus a aruncat marele poet român ștacheta dumnezeirii limbii române deschizând orizonturi lingvistice și filozofice
Antimetafizică () [Corola-website/Science/298253_a_299582]
-
volumul ediției originale din 1985, va face pe oricine să înțeleagă cât de sus a aruncat marele poet român ștacheta dumnezeirii limbii române deschizând orizonturi lingvistice și filozofice care au rămas, după mai bine de trei decenii, practic nedesțelenite. Cuvântul Metafizică, folosit ca titlu (vedeți articolul Metafizică), a fost probabil prima data menționat explicit de catre Andronicus din Rhodos în contextul publicării operelor postume ale lui Aristotel, opere care au fost publicate sub ingrijirea sa, și ce purtau titlul de Metafizica întrucât
Antimetafizică () [Corola-website/Science/298253_a_299582]
-
face pe oricine să înțeleagă cât de sus a aruncat marele poet român ștacheta dumnezeirii limbii române deschizând orizonturi lingvistice și filozofice care au rămas, după mai bine de trei decenii, practic nedesțelenite. Cuvântul Metafizică, folosit ca titlu (vedeți articolul Metafizică), a fost probabil prima data menționat explicit de catre Andronicus din Rhodos în contextul publicării operelor postume ale lui Aristotel, opere care au fost publicate sub ingrijirea sa, și ce purtau titlul de Metafizica întrucât erau publicate după opera antumă lui
Antimetafizică () [Corola-website/Science/298253_a_299582]
-
are de a face cu pasiunea. Sistemul filosofic al lui Leibniz are la baza existența unor elemente spirituale indivizibile numite monade. În limba greacă “monas” înseamnă “unitate,ceea ce este unu”. Leibniz considera că un lucru este din punct de vedere metafizic reductibil la o substanță simplă . Atunci când ne referim la monade trebuie să avem în vedere faptul că monadele reprezintă substanțe simple, care nu se nasc și nu pier, autonomia lor fiind totală. Ele sunt indestructibile, căci sunt o oglindire a
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
noi existența un exil și neantul o patrie?" Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană
Emil Cioran () [Corola-website/Science/297107_a_298436]
-
românești, aparțin unei epoci ulterioare. Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele reprezintă esența lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat și armonios de numere și raporturi numerice. Aristotel spune că în concepția pitagoreică „numărul constituie substanța tuturor lucrurilor” ("Metafizica", 987a) și că „lucrurile constau din imitația numerelor” ("ibid"., 987b), adică numărul este un fel de paradigmă a cărei imitație sunt lucrurile. Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este "unitatea" sau "monada" ("he monas"). "Monada
Pitagora () [Corola-website/Science/297222_a_298551]
-
excesivi. Nietzsche critică valorile fundamentale ale societății ultra-raționalizate în care trăia, ajungând la negarea principiilor enciclopediste ce exclud vitalismul existenței. Conceptul de "voință de putere" joacă un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care acesta este pentru el - în sens metafizic - un instrument pentru înțelegerea lumii: ""esența cea mai intimă a existenței este voința de putere"". Proiectul lui de reevaluare a conceptelor tradiționale ale metafizicii va antrena abolirea valorilor idealiste, în special ale creștinismului, dar și ale istoricilor. Voința de putere
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
sociologice •Logica normelor • Logica evaluării Aplicații legale Procesul de matematizare precede în general procesul de logicizare prefigurând structurile logice în domeniul aplicației. c.Dezvoltări filozofice Aplicații etice -Logica acțiunii -Logica deontică -Logica comenzilor (a imperativelor) -Logica preferinței și alegerii Aplicații metafizice -Logica existenței -Ontologia lui Leśniewski -Logica constructivistă -Ontologia (disputa nominalism-realism) Aplicații epistemologice -Logica întrebărilor și răspunsurilor -Logica temporală -Logica parte-întreg (mereologia) -Logica epistemică -Logica supoziției -Logica informației -Logica inductivă ••• Logica evidenței și confirmării ••• Logica probabilistă În măsura în care reflecția logic filozofică asupra
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
Toma și Giuseppe Pellizza da Volpedo. În secolul al XX-lea, cu futurismul, în principal reprezentat de operele lui Umberto Boccioni și Giacomo Balla, Italia a redevenit epicentru al evoluției artistice în pictură și sculptură. Futurismului i-au urmat picturile metafizice ale lui Giorgio de Chirico, care a exercitat o puternică influență asupra și generațiilor de artiști ce le-au urmat. Baza limbii italiene moderne a fost stabilită de poetul florentin Dante Alighieri, a cărui operă de căpătâi, Divina Comedie, este
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
înțelegea formelor (sau esențelor) neschimbătoare ale lucrurilor, astfel elaborând binecunoscuta „teorie a formelor”. Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoașterea ideii, obiectul cunoașterii adevărate (episteme); procedeul prin care se ajunge din lumea sensibilă în lumea suprasensibilă; în cunoașterea metafizică intervine intelectul analitic (dianoia) și intelectul pur (nous). "Mitul peșterii" este o imagine alegorică a lumii și a modului cum poate fi cunoscută. Platonismul este un termen folosit de savanți pentru a se referi la consecințele intelectuale ale negării realității
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
teoriei ideilor; planul existenței sensibile este acela al realității aparente, accesibilă cunoașterii prin simțuri, lumea Peșterii care fundamentează opinii (doxa); planul existenței inteligibile este acela accesibil doar cunoașterii de tip rațional, lumea din afara Peșterii, lumea Formelor Pure, a Ideilor, lumea metafizică a realității esențiale. Ideile se caracterizează prin: Lumea sensibilă este o copie palidă a lumii Ideilor; corpurile fizice nu au realitate decât dacă participă („methexis”) la Idei ca prototipuri („paradigma”) ale lucrurilor. „Mitul Peșterii” ("Republica", cartea a VII-a): Sufletul
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
lui Viorel Grimalschi par a fi grădinile Edenului, frumoase și misterioase, unde întâlnim un singur anotimp, cel al împlinirii,al maximei vitalități. Tema grădinilor nu este singulară în pictura românească, iar atractivitatea pentru ea capătă de cele mai multe ori o dimensiune metafizică. Grădinile lui Viorel Grimalschi ne amintesc de curțile mănăstirești, au ceva din curățenia aproape nepământeană a acestei lumi. O dimensiune universală pare să le domine, iar măiestria pictorului recuperează pentru noi starea, împlinirea, bucuria cu care ne îndeamnă să rămânem
Viorel Grimalschi () [Corola-website/Science/317059_a_318388]
-
lor negare(dar care le conține pe toate)ne duce cu gândul, desigur, la alți exploratori ai „vidului cromatic”, precum Pierre Soulages sau americanii Clyfford Still, Barnett Newman și Brice Marden, atrași de asemenea de virtuozitățile catarsice și de potențialitățile metafizice ale „misticii negrului”, în ultima jumătate a secolului XX. Totuși, la pictorul român, avem de-a face cu un procesc psihic mai evident: o tentație anihilantă, o disoluție în propriului infern subconștient și o izbăvire finală; toate acestea traversând corpul
Petru Lucaci () [Corola-website/Science/317643_a_318972]
-
(n. 21 ianuarie 1572 - d. 31 martie 1631) a fost un poet englez, cel mai important reprezentant al "Școlii metafizice", renumit predicator al secolului al XVII-lea. , fiul unui negustor de fier, a fost nepotul (din partea tatălui) dramaturgului John Heywood. Din partea mamei, Donne a fost strănepotul surorii Elisabeth a lui Thomas Moore. A studiat la Oxford și Cambridge, dar, fiind
John Donne () [Corola-website/Science/317766_a_319095]
-
menționată din „"Doctor Faust"” (1592) a lui Christopher Marlowe. Măcinat de gândul că sufletul îi este damnat, se roagă ca metempsihoza să fie adevărată pentru ca sufletul său să se poată elibera. „Metempsihoza” este titlul unei lucrări mai lungi a poetului metafizic John Donne, scrisă în 1601. Poemul, cunoscut și sub numele de „"Infinitati Sacrum"”, se constituie din două părți: „"Epistolă"” și „"Progresul sufletului"”. În primul vers al celei din urmă, Donne afirmă că el "cântă despre progresul sufletului nemuritor". În „Filosofie
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]
-
abstracți și predicatele există dar fie universaliile fie obiectele abstracte nu există) găsesc jungla lui Meinong drept foarte respingătoare. Așa cum scrie Colin McGinn, „a urma în mod naiv aparențele lingvistice duce nu numai la impasuri logice ci și la extravaganță metafizică - spre exemplu jungla lui Meinong, infestată cu o fantomatică Ființă.” Un refuz al proclamațiilor ontologice ale teoriei lui Meinong este exprimată prin cuvântul de spirit „trebuie să radem jungla lui Meinong cu briciul lui Ockham”. Jungla lui Meinong a fost
Jungla lui Meinong () [Corola-website/Science/317842_a_319171]
-
Electrecord, reunește 10 cântece de factură folk rock cu influențe progresive, la care își aduc aportul doi membri ai grupului Sfinx: Dan Andrei Aldea și Nicolae Enache. Mesajele pieselor abordează teme diferite precum: dezarmarea și pacifismul („”, „Cântec pentru pace”), stări metafizice de mare sensibilitate („Cântec de leagăn”, „Dormi în pace”), sacrul și continuitatea („Casă bătrânească”, „Glasul pământului”, „Ardeal”, „Moara”), critica socială („Baladă pentru Omul sistem”, „Problema e una”). "Antirăzboinică" conturează un tablou muzical omogen și reprezintă unul dintre albumele referențiale ale
Antirăzboinică () [Corola-website/Science/319081_a_320410]
-
l-au izolat de comunitatea științifică. Cercetările științifice ale lui Priestley au fost intrinsec legate de concepția sa religioasă și, de aici efortul său constant de a realiza o sinteză între raționalismul Epocii Luminilor și credința creștină. În textele sale metafizice, Priestley a încercat să combine teismul, materialismul și determinismul, un proiect ce a fost considerat "„îndrăzneț și original”". El a crezut că o înțelegere corectă a lumii pământești va ajuta omenirea să progreseze și în cele din urmă să ajungă
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
despre gramatica limbii engleze și alte cărți de istorie, publicând una din primele lucrări fundamentale ale istoriografiei moderne. Aceste lucrări despre educație sunt printre cele mai cunoscute opere ale sale. Totuși, o influență mai durabilă au avut-o lucrările sale metafizice: filozofi importanți ca Jeremy Bentham, John Stuart Mill și Herbert Spencer le-au considerat a fi unele dintre sursele primare ale utilitarismului. Priestley s-a născut într-o familie de disidenți englezi (adică o familie ce nu s-a conformat
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
să-și urmeze o rudă la Lisabona pentru a lucra în comerț, el a studiat franceza, italiana, germana, dialectul caldeean și araba. Priestley a fost meditat de către preotul George Haggerstone, care l-a învățat matematică superioară, filozofie naturală, logică și metafizică, pe baza lucrărilor lui Isaac Watts, Willem 's Gravesande și John Locke. În cele din urmă, Priestley s-a decis să se reîntoarcă la studiile sale teologice și, în 1752, a devenit student la Academia din Daventry, o academie pentru
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
din Britania. Această lucrare a marcat o schimbare în viziunea teologică a lui Priestley și este esențială pentru înțelegerea scrierilor sale viitoare — ea a deschis calea pentru gândirea sa materialistă și necesitarianistă (credința că o ființă divină lucrează în conformitate cu legile metafizice necesare). Argumentul major al lui Priestley din "Institutes" a fost acela că singurele adevăruri religioase revelate care pot fi acceptate sunt acele care se potrivesc cu propria experiență a lumii naturale. Deoarece opiniile sale religioase au fost profund legate de
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
întrebărilor teologice. Deși promisese că va tipări orice contribuție, numai autori cu viziuni similare lui au trimis articole. Ca urmare, Priestley a fost obligat să scrie majoritatea conținutului revistei (acest material devenind baza pentru multe din lucrărilor sale teologice și metafizice ulterioare). După numai câțiva ani, din cauza lipsei de fonduri, el a fost obligat să întrerupă publicarea revistei. Priestley a reluat publicarea revistei în 1784, având rezultate similare. Multe din scrierile politice ale lui Priestley susțineau abrogarea Testelor și Actelor Corporației
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
Priestley s-a născut pe data de 24 mai 1777 și a fost numit Henry, după dorința lordului. În timpul șederii sale la Lordul Shelburne, Priestley a scris cea mai importantă lucrare filozofică a sa. Într-o serie majoră de texte metafizice publicate între 1774 și 1780 —"An Examination of Dr. Reid's Inquiry into the Human Mind" (1774), "Hartley's Theory of the Human Mind on the Principle of the Association of Ideas" (1775), "Disquisitions relating to Matter and Spirit" (1777
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
pe un nevinovat, precum și un „strâmb” pentru neînțelegerea implicațiilor bune ale acestora. Evaluarea totală a muncii lui Priestley a fost dificilă pentru savanți datorită intereselor sale foarte largi. Descoperirile sale științifice au fost adesea separate de publicațiile sale teologice și metafizice pentru a face o analiză a vieții sale și pentru a scrie mai ușor, dar abordarea sa a fost contestată recent de savanți ca John McEvoy și Robert Schofield. Deși bursele timpurii ale lui Priestley au pretins faptul că lucrările
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
o analiză a vieții sale și pentru a scrie mai ușor, dar abordarea sa a fost contestată recent de savanți ca John McEvoy și Robert Schofield. Deși bursele timpurii ale lui Priestley au pretins faptul că lucrările sale teologice și metafizice au fost „distracții” și „obstacole” pentru munca sa științifică, bursele publicate în anii 1960, 1970 și 1980 au menținut ideea că munca lui Priestley a constituit o teorie unificată. Totuși, cum a explicat și Schaffer, nicio sinteză convingătoare a muncii
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]