6,277 matches
-
și religia sa protestantă au făcut din el un personaj popular în Anglia. Războiul Civil Englez lăsase resentimente între populație și monarhie în privința pedepselor impuse susținătorilor Commonwealthului. În aria sud-orientală a Angliei se aflau multe localități în care opoziția față de monarhie era puternică. Persista teama pentru un potențial monarh catolic intensificată de eșecul lui Carol al II-lea și al Caterinei de Braganza de a avea copii. Contele de Shaftesbury, fost ministru al guvernului și adversar al catolicismului, încercase să-l
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
și prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, prin unitățile sale aducându-și contribuția la proclamarea independenței Cehoslovaciei, precum și la apărarea acestui act politic până la constituirea unei forțe armate proprii cehoslovace. Odată cu restabilirea ordinii în Praga și cu consumarea ultimelor încercări de redresare a monarhiei austro-ungare, Legiunea și-a considerat misiunea încheiată și s-a repatriat pe o rută care a parcurs Austria și Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Dat fiind că viitorul Banatului nu era încă definitiv lămurit, comandamentul militar sârb a pus în practică dezarmarea forțele
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
deschisă o breșă în frontul acesteia. În paralel, o serie de mișcări sociale asociate luptei duse pentru autodeterminare de către naționalitățile Imperiului Austro-Ungar, au făcut inutile încercările împăratului Carol I și ale demnitarilor statului dualist, de a salva de la disoluție Dubla Monarhie. În acest context, prăbușirea armatei imperiale și emiterea de către împărat a manifestului "„Către popoarele mele credincioase”", prin care supușii împăratului Carol au fost încurajați să își constituie consilii și senate militare, au creat condiții favorabile pentru înființarea unor senate și
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
s-au subordonat "Senatului Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților" din Viena (îndrumat de trimisul Partidului Național Român din Transilvania, Iuliu Maniu), organism care-și propusese gruparea și organizare în jurul său a soldaților și ofițerilor români din vestul Dublei Monarhii și care la data de 1 noiembrie trimesese o delegație (formată din ofițerii Petru Popovici și Emil Colbazi) la Praga. Pentru a colabora eficient a trimis un delegat ca membru al "Senatului Militar Român Central". Pe parcursul lunii noiembrie 1918, s-
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
clădiri și a unor instalații dezafectate necesare reluării activității economice. Spre sfârșitul acestei luni însă, dat fiind că soldați români nu mai soseau de pe front și în contextul restabilirii ordinii în Praga și a eșecului ultimelor încercări de redresare a monarhiei austro-ungare, Legiunea Română din Praga și-a considerat misiunea încheiată. Conducerea Legiunii a luat în calcul acordarea de sprijin militar cehilor pentru eliberarea Slovaciei, într-un moment în care teritoriul slovac era amenințată de trupele maghiare, ulterior urmând ca trupele
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
au realizat pericolul ce le pândea, acela de a-și pierde complet autonomia și au încercat să treacă peste disensiunile tradiționale dintre ele. La sfârșitul secolului al XV-lea, Italia, divizată din punct de vedere politic, devenise victima rivalitățile dintre monarhiile vecine cu ea, a căror putere economică și militară era în creștere, și care râvneau la bogățiile peninsulei. În acel moment, doar cinci state italiene mai aveau o importanță majoră: Veneția, Milano, Florența, Statele Papale și Regatul Neapolelui. Aceste state
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
care a primit doar 745 de voturi. La următoarele legislaturi a fost reales fără a avea contracandidat, fiind deputat până în 1918. Ca deputat, alături de Ștefan Cicio Pop, Roman Ciorogariu și Ioan Lupaș, a refuzat să semneze actul de loialitate către monarhia austro-ungară cerut de prim-ministrul Ungariei, contele Ștefan Tisza. La 1 decembrie 1918 a fost ales în Marele Sfat Național Român.
Vasile Damian () [Corola-website/Science/335627_a_336956]
-
unchi ai domnului (Mihai și Constantin Cantacuzino), Blendăul (Șerban Greceanu, fratele cronicarului Radu Greceanu, traducătorul Bibliei în l. română), Hărețiul (Radu Golescu, mare comis), la care se adaugă și "împărăția peștilor", adică Imperiul Otoman. Povestirea începe cu "adunarea celor două monarhii" , ținută la 1703 la Arnăut-chioi, un sat de lângă Adrianopol, pentru alegerea domnului Moldovei, în locul lui Constantin Duca (Vidra), mazilit. Este ales domn al Moldovei Mihai Racoviță (Struțocămila). Vidra (Constantin Duca) se apără, ținând un discurs după toate regulile retoricii (""Vestita
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
-lea. Născut la Kilkis, pe atunci în al Imperiului Otoman, a fost inspirat în tinerețe de idealurile unor revoluționari ca Vasil Levski și Hristo Botev, Deși se considera un moștenitor al , ca republican convins, Delcev a fost deziluzionat de realitatea monarhiei bulgare de după eliberare. În mintea lui, ca și în cazul multor bulgari macedoneni originari dintr-o zonă multinațională, ideea de a fi „macedonean” a căpătat importanța unei anume loialități locale, care a construit un spirit specific de „patriotism local” Ca
Goțe Delcev () [Corola-website/Science/335690_a_337019]
-
(, , , ) a fost numele oficial al vechiului Regat al Ungariei în cadrul dublei monarhii Austro-Ungaria înființate în 1867. Numele inoficial era jumătatea ungară a Dublei Monarhii sau, din punctul de vedere al funcționarilor și juriștilor vienezi, Transleithania (în latină „Țara de dincolo de Leitha“). Aceste țări constituiau partea sud-estică a Austro-Ungariei și aveau drept capitală
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
(, , , ) a fost numele oficial al vechiului Regat al Ungariei în cadrul dublei monarhii Austro-Ungaria înființate în 1867. Numele inoficial era jumătatea ungară a Dublei Monarhii sau, din punctul de vedere al funcționarilor și juriștilor vienezi, Transleithania (în latină „Țara de dincolo de Leitha“). Aceste țări constituiau partea sud-estică a Austro-Ungariei și aveau drept capitală regală Budapesta. Țările unite ale Coroanei Sfântului Ștefan au cuprins de-a
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
ale Voivodinei sârbești de astăzi, ale Burgenlandului austriac contemporan, Transilvania de astăzi (în sensul nou și lărgit al termenului), minuscule părți din Polonia de astăzi, fostul regat al Croației și Slavoniei precum și Orașul Fiume și împrejurimile. În contrast cu alte părți ale Monarhiei Habsburgice, toate aceste țări s-au aflat în afara Sfântului Imperiu Roman care s-a destrămat în 1806. În timpul revoluției din 1848/1849, o parte considerabilă din nobilii maghiari au vrut să se rupă de stăpânirea habsburgică, ceea ce Habsburgii au împiedicat
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
Ungaria până când, în urma conflictelor cu Prusia și cu Italia din 1866, slăbitul și vulnerabilul Împărat al Austriei s-a văzut silit, în 1867, să-i facă Ungariei concesii substanțiale prin Compromisul austro-ungar: în principal, transformarea unitarului Imperiu Austriac în dubla monarhie "Austro-Ungaria". Prin această transformare, Ungaria a obținut ca stat o autonomie internă completă în perioada 1867-1918. Din acel moment, s-a vorbit de două părți ale Dublei Monarhii, care în regiunile de limbă germană se numeau „jumătăți de imperiu” ("Reichshälften
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
substanțiale prin Compromisul austro-ungar: în principal, transformarea unitarului Imperiu Austriac în dubla monarhie "Austro-Ungaria". Prin această transformare, Ungaria a obținut ca stat o autonomie internă completă în perioada 1867-1918. Din acel moment, s-a vorbit de două părți ale Dublei Monarhii, care în regiunile de limbă germană se numeau „jumătăți de imperiu” ("Reichshälften"); în regiunile de limbă maghiară, termenii și denumirile care conțineau „imperial” ("Reich") erau evitate în măsura posibilităților. Funcționari și juriști au inventat termenii "Cisleithania" și "Transleithania". Teritoriul "Bosnia
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
Expresia cezaro-crăiesc sau chezaro-crăiesc (în , de unde și prescurtarea k. k. sau k.k.) a fost folosită în Imperiul Austriac, până la Compromisul austro-ungar din 1867, pentru autoritățile și instituțiile statale ale întregului imperiu. Apoi, în Dubla Monarhie austro-ungară, termenul "cezaro-crăiesc" și prescurtarea "k. k." s-au referit doar la jumătatea vestică a Monarhiei Dunărene (jumătate numită inoficial Cisleithania), care din 1867 făcea parte din uniunea reală a două state autonome. (Pentru instituțiile comune ale celor două jumătăți
K. k. () [Corola-website/Science/335774_a_337103]
-
k.k.) a fost folosită în Imperiul Austriac, până la Compromisul austro-ungar din 1867, pentru autoritățile și instituțiile statale ale întregului imperiu. Apoi, în Dubla Monarhie austro-ungară, termenul "cezaro-crăiesc" și prescurtarea "k. k." s-au referit doar la jumătatea vestică a Monarhiei Dunărene (jumătate numită inoficial Cisleithania), care din 1867 făcea parte din uniunea reală a două state autonome. (Pentru instituțiile comune ale celor două jumătăți ale Dublei Monarhii, s-a folosit în perioada 1867-1918 expresia "kaiserlich und königlich", prescurtat "k. u
K. k. () [Corola-website/Science/335774_a_337103]
-
cezaro-crăiesc" și prescurtarea "k. k." s-au referit doar la jumătatea vestică a Monarhiei Dunărene (jumătate numită inoficial Cisleithania), care din 1867 făcea parte din uniunea reală a două state autonome. (Pentru instituțiile comune ale celor două jumătăți ale Dublei Monarhii, s-a folosit în perioada 1867-1918 expresia "kaiserlich und königlich", prescurtat "k. u. k.", în traducere "imperial și regal" sau "împărătesc și crăiesc". În Armata comună, expresia "cezaro-crăiesc" și prescurtarea "k. k." au fost folosite împotriva regulilor până în 1889.) Primul
K. k. () [Corola-website/Science/335774_a_337103]
-
k. k." prin mai ușor de pronunțata prescurtare "k. u. k." (pronunțat „k und k“); în spațiul de limbă română, există tendința de a folosi termenul "cezaro-crăiesc" și în contexte care se referă la caracterul "imperial și regal" al Dublei Monarhii. Aceste tendințe sunt însă eronate deoarece, din punct de vedere istoric și legal, diferențele dintre "k. k." și "k. u. k." sunt clare: "k. k." / "cezaro-crăiesc" a desemnat autoritățile din Imperiul Austriac (1804-1867), iar în Austro-Ungaria (1867-1918) a fost folosit
K. k. () [Corola-website/Science/335774_a_337103]
-
parte din teritoriul croat a fost eliberat de sub stăpânirea turcilor. În mare parte, acest teritoriu, a fost modelat de cuceririle otomane. Istria, Dalmația și Dubrovnik, au intrat cu timpul, între anii 1797 și 1815, sub autoritatea habsburgică. În perioada Dublei Monarhii Austro-Ungare, teritoriul croat a fost divizat între cele două componente ale acesteia, Dalmația fiind inclusă în Austria, iar nordul (Croația-Slavonia) fiind parte componentă a Ungariei. Deși în anul 1868 Ungaria a acordat o anumită autonomie Croației, în fapt conducerea era
Istoria Croației () [Corola-website/Science/335836_a_337165]
-
orator și om de stat francez. A jucat un rol politic important în perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Astfel, a fost un liberal conservator care s-a opus venirii la putere a lui Carol al X-lea și a susținut monarhia constituțională în cadrul Revoluției din iulie 1830. În perioada 19 septembrie 1847 - 23 februarie 1848 a deținut funcția de prim-ministru, fiind al XXII-lea premier al Franței. S-a remarcat și în ceea ce privește învățământul național, unde, ca ministru al instrucției publice
François Guizot () [Corola-website/Science/332841_a_334170]
-
Crucea de Merit Militar (în ) a fost o înaltă decorație pentru ofițeri, fondată de împăratul Franz Joseph I în anul 1849, bazată pe recomandația Feldmareșalului Josef Conte Radetzky, și acordată până la sfârșitul monarhiei în 1918. Crucea de Merit Militar a fost înființată la 22 octombrie 1849 de către împăratul Franz Joseph I pentru ofițerii care s-au remarcat în război prin prudență, curaj și determinare în fața inamicului, dar și pentru executarea serviciului cu zel
Crucea de Merit Militar (Austria) () [Corola-website/Science/333539_a_334868]
-
o forță dominantă în politica franceză și, în ultimii ani ai domniei regelui Henric al III-lea, a fost pe punctul de a reuși să acceadă la tronul Franței. Maria de Guise, mama Mariei Stuart, provenea din această familie. Sub monarhia de Bourbon ramura Casei de Guise deținută de ducele d'Elbeuf a rămas parte a vârfului aristocrației franceze, în timp ce ramura senior a Casei de Vaudemont a continuat să conducă ducatele de Lorena și de Bar. Ambițiile imperialiste ale lui Ludovic
Casa de Lorena () [Corola-website/Science/333620_a_334949]
-
un cabinet medical de Oftalmologie și după un concurs a fost numit conferențiar la Facultatea de Medicină din București. În 1931 Blatt a fost angajat ca oftalmolog al Curții Regale Române, poziție pe care a deținut-o până în 1947, când monarhia a fost abolită de regimul comunist. În timpul celui de al doilea război mondial și ai regimului antonescian, el a ajutat pe Regina mamă Elena în salvarea multor familii evreiești de la pericolul deportării în lagăre de concentrare. Blatt a fost, după
Nicolae Blatt () [Corola-website/Science/333860_a_335189]
-
de dragoni galițian-bucovinean „Erzherzog Albrecht” nr. 9 la Olmütz. Promovat la gradul de locotenent major pe ziua de 1 august 1897, s-a transferat la regimentul de dragoni boemian „Fürst von Liechtenstein” nr.10, unde a figurat oficial până la căderea monarhiei. Avansat pe 1 noiembrie 1907 la gradul de căpitan, ofițerul fost numit la 7 decembrie 1907 camerier al arhiducelui Heinrich Ferdinand de Habsburg-Lorena-Toscana. El l-a însoțit pe acesta până la izbucnirea războiului, fiindu-i alături la München, Salzburg și Viena
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
Monarhia Regatului Angliei a început odată cu Alfred cel Mare și s-a încheiat cu Regina Ana, care a devenit regina Marii Britanii în 1707, atunci când Anglia s-a unit cu Scoția. Erau necesare argumente pentru cei câțiva regi care susțineau că dețin
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]