6,787 matches
-
o săptămână încheiată spre a ajunge la Yanbuh, port în Arabia Deșertică, unde am acostat o dată cu apariția lunii noi din rabih-thani, când sezonul anual al pelerinajelor se apropia de sfârșit; șase zile mai târziu, eram la Djeddah. În portul acela ocolit de belșug, puține lucruri meritau să fie văzute. Majoritatea locuințelor sunt căsuțe din lemn, în afară de două moschei vechi și de câteva hanuri. Se cuvine să mai semnalăm o cupolă modestă unde se pretinde că Maica Noastră Eva, mama muritorilor, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
este ca și cum s-ar vorbi despre o logodnică în prezența părintelui ei. Clement a zâmbit. Fără totuși să-mi dea drumul. Și ce ai spune despre logodnică dacă tatăl n-ar fi de față? Am hotărât să n-o mai ocolesc cu răspunsul: Dacă nu m-ar asculta chiar șeful Bisericii, aș spune că religia îi învață pe oameni smerenia, dar că ea însăși n-are nici un pic de smerenie. Aș spune că toate religiile au dat sfinți și asasini, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
judecat pentru trădare“. Arutz Sheva spunea la televizor cu o oră în urmă: „Acum știm care e planul guvernului; vor să-i reducă la tăcere pe disidenți împușcându-i“. Ar putea avea dreptate? Ministrul apărării i se adresa lui Tal, ocolind privirea șefului. —Poftim? Nu vreau să spun că l-am fi ucis cu intenție. Ci că nu a fost o coincidență. N-ar fi putut fi o premeditare din partea cealaltă, adică opusul celor spuse de Arutz Sheva? Ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
trafic cu excepția ciudatelor UN 4x4 sau a unui vehicul kaki, aparținând Forței Defensive a Israelului, FDI. Orice altă mașină, explica Lee, aparținea imigranților. — Unde sunt palestinienii? —Trebuie să circule prin altă parte. De asta numesc ăsta un drum ocolitor: îi ocolește pe ei. Lee încetini pentru a se așeza la rând la un punct de control. Un indicator în engleză explica cine avea voie să se apropie: organizațiile internaționale, echipajele medicale, ambulanțele, presa. Dedesubt, un ordin categoric: „Oprește aici! Așteaptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în arabă și în engleză: Fabrica de Automobile Al-Rami, Banca Islamică Al-Aqsa. La un colț de stradă văzu un mănunchi de scaune împletite, din trestie, în care se lăfăiau niște tineri cu țigări subțiri între buze. Mobila era de vânzare. Ocolind gropile, pe drum mergeau copii care se întorceau de la școală, striviți sub greutatea unor rucsacuri supradimensionate. Se uită în altă parte. Pe toate zidurile și pe toate ferestrele magazinelor abandonate erau lipite postere cu chipuri de copii și bărbați, imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
același lucru și i se făcuse scârbă. O imagine, aceeași dintotdeauna, plutea în mintea ei și trebui să închidă strâns ochii pentru a o alunga. Mergeau pe drumuri aglomerate, trecând pe lângă o cafenea plină de femei cu baticuri negre. Lee ocoli câteva căruțuri trase de niște băieți tineri, pline cu fructe: pere, mere, căpșuni și kiwi. Toată lumea folosea șoseaua: oameni, mașini, animale. Era lentă și zgomotoasă, claxoanele răsunând fără întrerupere. — Am ajuns. Au parcat lângă o clădire care părea diferită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru a se încălzi, simți mirosul. Era unul greu. Își dădu seama că stătea lângă trei cilindri enormi de oțel, plini până la refuz cu sacii de gunoi din hotel. Două minute mai târziu, văzu apropiindu-se lumina unor faruri, care ocoli apoi, îndreptându-se cu spatele spre zona de încărcare. Un Mercedes argintiu-strălucitor mergea cu spatele în direcția ei. Așteptă până când ajunse în zona de încărcare, fumul de pe țeava de eșapament ridicându-se și învăluind întreaga platformă. Datorită farurilor aprinse putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu are nici o valoare. E un zero! CĂLĂUL: Hi-hi! (Sare, țopăie.) Aici a vrut să ajungă! (Către ARTUR.) V-a plăcut? COLONELUL (Enervat.): Aici ați vrut să ajungeți? GARDIANUL (Furios.): Noi aici am ajuns de mult! COLONELUL (Către GUFI.): Ați ocolit ca un prost! CĂLĂUL (Către GUFI.): Întrebați-l și pe Artur! Domnule Artur, nu vi se pare c-a ocolit ca un prost? GUFI (Albastru.): Nu vă permit! Cretinilor! Și ce dacă am ocolit? CĂLĂUL: Ești un fraier, Gufi. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
plăcut? COLONELUL (Enervat.): Aici ați vrut să ajungeți? GARDIANUL (Furios.): Noi aici am ajuns de mult! COLONELUL (Către GUFI.): Ați ocolit ca un prost! CĂLĂUL (Către GUFI.): Întrebați-l și pe Artur! Domnule Artur, nu vi se pare c-a ocolit ca un prost? GUFI (Albastru.): Nu vă permit! Cretinilor! Și ce dacă am ocolit? CĂLĂUL: Ești un fraier, Gufi. Domnul a renunțat de mult la plângere. GUFI (Pierdut.): Chiar așa? Și eu, care vă adusesem o pară... GARDIANUL: Dă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de mult! COLONELUL (Către GUFI.): Ați ocolit ca un prost! CĂLĂUL (Către GUFI.): Întrebați-l și pe Artur! Domnule Artur, nu vi se pare c-a ocolit ca un prost? GUFI (Albastru.): Nu vă permit! Cretinilor! Și ce dacă am ocolit? CĂLĂUL: Ești un fraier, Gufi. Domnul a renunțat de mult la plângere. GUFI (Pierdut.): Chiar așa? Și eu, care vă adusesem o pară... GARDIANUL: Dă-o-ncoa’! GUFI: Ce păcat, ce păcat! (Către ARTUR.) Chiar ați renunțat? ARTUR (Spășit.): Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
GRUBI: Eu zic să mai rămânem și mâine. Și dacă nu se poate... BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Când eram în armată mi s-a întâmplat o treabă asemănătoare. Pe vremea aceea însă nimeni n-avea voie să coboare până jos și ocoleam, frate, ocoleam... O dată s-a deschis singură, ea singură, într-o dimineață, ca o fereastră. A crăpat așa, dintr-o dată, s-a auzit până departe. O! Ce-a mai fost și atunci! Fanfara tot îi dădea, tot îi dădea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zic să mai rămânem și mâine. Și dacă nu se poate... BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Când eram în armată mi s-a întâmplat o treabă asemănătoare. Pe vremea aceea însă nimeni n-avea voie să coboare până jos și ocoleam, frate, ocoleam... O dată s-a deschis singură, ea singură, într-o dimineață, ca o fereastră. A crăpat așa, dintr-o dată, s-a auzit până departe. O! Ce-a mai fost și atunci! Fanfara tot îi dădea, tot îi dădea și noi defilam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
loc, uitându-se la cer.): Hm! S-au dus... (Către ceilalți.) Nu, nu... Pentru mine, jocurile... (Din nou, privind în sus.) Cum de s-au dus atât de repede? HAMALUL: Ce? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Norii. HAMALUL (Din nou încercând să ocolească un răspuns.): A! Norii... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Erau niște nori atât de frumoși... atât de negri... Am crezut că n-au să se mai ducă... niciodată... CASIERUL: N-are nici un rost, domnule... să vă gândiți la nori... tocmai acum... CĂLĂTORUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mult regulile, oricât de stricte, decât o excepție bine simțită. N-am dreptate, draga mea? Eva nu marșa deloc, dar chiar deloc, la neîndemânatica lui Încercare de conciliere. - L-aș ruga, totuși, pe domnul ca, la plecare, să nu ne ocolească, directorul nostru s-ar supăra foarte tare, Îl știți cum e, a mormăit ea cu vădită insatisfacție, Îndreptându-se către ușă. Vă doresc o Întrevedere cât se poate de plăcută. La revedere. Mi-a părut bine de cunoștință... Bine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Nu mă bizuiam pe nimic concret, schimbaserăm câteva fraze, atâta tot, iar simplul fapt că, la plecare, mă asigurase că pot avea Încredere În el nu reprezenta un argument. Ce era să spună? Ferește-te de mine ca de dracu’, ocolește-mă, evită-mă?! Să fim sobri! Totuși, ceva la el Îmi inspirase Încredere. Paradoxal, probabil tocmai franchețea cu care Îmi spusese, privindu-mă În ochi, că la nevoie, flăcăii din subterană n-ar ezita să-mi tragă un glonț În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cum mi-am propus, emiterea oricăror supoziții privind motivul intempestivei convocări, dar nu mă pot lăuda că mi-ar fi și ieșit cine știe ce. Era greu În condițiile date să mă gândesc la altceva, deși am avut toată bunăvoința. Succesul a ocolit și tentativa mea de a ghici intențiile Evei, Însă cu asta Începusem să mă obișnuiesc deja. - Luăm cu asalt Centrul, arestăm Consiliul? am Întrebat-o când am ajuns la locul stabilit, căutând să par cât mai destins. - Toate la timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Îndesate acolo. Aud zăpada scârțâind sub cizmele lui de pâslă, În timp ce se ocupă de bagaje, aud hamurile zornăind, apoi aud cum Își ușurează nasul printr-o manevră dibace de stoarcere și scuturare executată de unul din degete și policar, În timp ce ocolește cu pași grei sania. „Madmazelia“ - cum Îi spune susținătorul ei - se urcă Încet, cuprinsă de negre presimțiri, agățându-se de el, Înfricoșată de moarte să nu cumva să plece sania Înainte de a-și adăposti În ea formele pline. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe cărarea acoperită de zăpadă dintre două șiruri de brazi. În spatele acestor imagini era totuși un abis emoțional foarte special pe care Încercam disperat să-l ocolesc, ca să nu izbucnesc Într-un potop de lacrimi și acest abis era tandra prietenie care se Împletea cu respectul pentru tatăl meu; farmecul Înțelegerii noastre perfecte; partidele de la Wimbledon pe care le urmăream Împreună, În ziarele londoneze; problemele de șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu chiloții care mă jenau. Într-o după-amiază, am zărit-o În holul ringului, unde cel mai chipeș dintre instructori, un ticălos sclivisit gen Calhoun, o ținea de Încheietura mâinii și o interoga cu un rânjet parșiv, iar ea Îi ocolea privirea și Își răsucea ca un copil Încheietura mâinii În strânsoarea lui; În noaptea următoare, individul a fost Împușcat, prins cu lasoul, Îngropat de viu, Împușcat din nou, sugrumat, insultat Îngrozitor, ochit cu sânge rece, cruțat și lăsat să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
imaterială. Întorsesem cu susul În jos și coborâsem sub nivelul șeii ghidonul bicicletei mele Enfield, transformând-o Într-o versiune proprie a unui model de curse. Rulam pe cărările parcului, pe urmele lăsate În ziua precedentă de modelul cauciucurilor Dunlop; ocolind cu grijă cocoașele din rădăcinile copacilor; alegând câte o crenguță căzută ca s-o retez cu sensibila roată din față; șerpuind Între două frunze plate și apoi Între o pietricică și gaura din care fusese dislocată În seara precedentă; bucurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o bisericuță abia începută în zidire, fără catapeteasmă, fără icoane, fără mireasma mirului care, abia acum, când scriu toate acestea, simt cum mă învăluie întru Luminare. Mi s-a întâmplat de câteva ori să trec pe lângă biserici care se demolau. Ocoleam, de obicei, locurile acelea. Cu un fel de teamă. Cu un fel de rușine neputincioasă. Cu un fel de sentiment al complicității că, poate, prin simpla mea privire, dărâmam și eu o bucată de zid, câteva cărămizi din zidirea sfântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deslușiri înălțătoare. Nu credeam însă în subconștientul meu, chiar beat fiind. Nu am avut niciodată relații duplicitare cu ego, nu mi-a transmis niciodată ceva atât de minunat, care să mă facă să rămân îngândurat pe buza sufletului meu. Am ocolit metafizica, înfricoșat de nonșalanța cu care aș fi putut hălădui printre adevăruri ultime, pe pajiștile cunoașterii. Mi-a plăcut și am crezut doar în ceea ce am văzut cu ochii larg deschiși. Tainele de dincolo de privire mi-au fost și îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat, când mă porneam spre casă, mă întâlneam acolo cu cineva de la Teatru sau de la Cinematografie și mă lăsam uitat în nepăsarea clipelor de taifas. Uneori chiar voiam să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-l toca până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse, acolo, la subsolu’ cu tivitoare. Nu le-avea deloc cu morala de societate Riki. Am plecat împreună. Am mers mult prin ploaie, ocolind pe străduțele din spatele Muzeului, amânând parcă să ajung la stația tramvaiului de pe chei. Cât am așteptat, s-a răzgândit. Nu mai avea chef să vină la mine. Mi-a promis că ne vom vedea altă dată. A plecat, lăsându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trotuarul celălalt. Terminasem clasa a XI-a. Venisem la Olimpiada Națională de Română. O fată din Focșani se ținea de capul meu. Eu umblam după o alta, din Brașov. Nu puteam să scap de focșăneancă, nu știa cum să mă ocolească brașoveanca. Într-o dimineață eram cu aceea din Focșani pe Bulevard, prin dreptul cinematografelor. A vrut să-mi ofere o cafea la „Tic-Tac“. Nu aveam chef. Insista să trecem Bulevardul și să intrăm în local. Mă lăsam greu. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]