8,290 matches
-
am cunoscut de trei-patru ori în viață; însă în felul lui Kirilov, nu al credincioșilor. Trăiri divine totuși, de vreme ce mă înălțau deasupra lui Dumnezeu” (I, 149-150). Dar la numai câteva pagini de aceste rânduri sceptice, Cioran notează: „Auzit ieri seară Patimile după sfântul Ioan; fericire vecină cu extazul. Ieșit în stradă, contactul cu abjecția, cotidianul, m-a făcut să mă întreb dacă cele trei ore «sublime» pe care tocmai le petrecusem nu țineau de halucinație. Și, totuși, acele ore îmi dăruiseră
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
luminoasă, / Ori puicuța-i preafrumoasă. Nu știu luna pe cer merge / Ori puica la apă trece. / Frunzișoară de chiper, / Câte stele sunt pe cer, / Pân` în ziuă toate pier; / Numai luna rămânea, / Numai luna și c-o stea / Știe de patima mea." sau "Cine n-are dor pe vale / Nu știe luna când răsare / Și noaptea cât îi de mare, / Cine n-are dor pe luncă / Nu știe luna când se culcă, / Și noaptea cât e de lungă."207 Uneori, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ou. De Paști, pentru realizarea coparticipației cu strămoșii, cojile de ouă roși erau aruncate pe o apă curgătoare pentru a ajunge în țara blajinilor.249 Ca simbol al divinității primordiale, Oul de Paști, înfrumusețat, prin vopsire și încondeiere, în Săptămâna Patimilor, este jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paști. Oul vopsit era prezent în ceremoniile antice de înnoire a anotimpului, potrivit concepției cosmogonice care compara Universul cu oul generator de viață: chinezii credeau că Cerul și Pământul formează un uriaș
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mine. Fina mea este astăzi o doamnă frumoasă, lucrează cu soțul ei la o bancă și are, la rândul ei, doi copii minunați. Prietena mea a fost nefericită cu soțul ei, un om harnic și bun dar care dăduse în patima băuturii. De altfel a și murit la 63 de ani din cauză că băutura i-a afectat ficatul. In ultimii ani ea a trăit fericită alături de cei 2 copii ai ei și de cei 4 nepoți pe care i-a crescut cu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
amintirii: "Cea mai frumoasă lună e în lac cel mal frumos luceafăr e pe mare,/ Și cântă cel mai sincer pitpalac/ nu-n pomi, ci în amintiri și-n nemișcare./ Cea mai frumoasă lună e în lac.". Cuvintele, sub imperiul patimii poetului, devin pietre prețioase șlefuite cu migală într-un lung univers al tradiției. "Din mine cineva extrem irumpe,/ natura mea se face Dumnezeu/ De vină-s doar aceste pietre scumpe:/ Cuvintele ce le rostesc tot eu." Horia Zilieru "Orfeu îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Imaginile însă nu realizează poeme care să reziste; ele sunt diluate, simple notații de imagini și sentimente. "Apa se scufundă-n apă " este de exemplu singurul vers care rezistă din poemul: "Înotând trufaș până unde apa se scufundă în apă". Patima și durerea sunt exterioare, nu există zbucium și nici noi întrebări raportate la existență. Poetul este descriptiv și retoric,iar unele încercări ale sale merg spre un suprarealism cuminte: Pluteau vânturi pustii/ și ziua pleca amantă bolnavă/ Tramvaiul fantomă plimbând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un peisaj fin creionat, alimentat din când în când, de un nostalgic eminescianism: De mână amândoi vom trece/ în umbra orelor, curând,/ Femeie, tu, eroare blândă/ A încordării care sunt." Mircea Ciobanu "Imnuri pentru nesomnul cuvintelor", E. P. L., 1966; "Patimile", Editura Tineretului, 1968; "Epistole, E. L., 1969; "Etica", Editura Albatros, 1971; "Cele ce sunt", Editura Eminescu, 1974. Mircea Ciobanu, după părerea multora dintre critici, barbizează atingând originalitatea, după alții însă nereușind să se îndepărteze de model. El scrie o poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
somn în trup și gură jumătate/ cu arcul strâns ecouri refuzate/ definitiv le-alunecă-n afund." Citindu-l pe G. Călinescu apropo do poezia lui Simion Stolnicu, Al. Piru subliniază "sterilizarea sentimentului prin tehnică 2, idee perfect aplicabilă poeziei lui Mircea Ciobanu. "Patimile" (1968) se desfășoară într-un lung monolog alimentat de o existență puternic interiorizată, manifestată cu mult fast, dar glacial, starea lirică fiind cenzurată de intelect, temperată și echilibrată, atât cât trebuie și permite ieșirea în lume. Suntem în fața unei poezii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Suntem în fața unei poezii de concepție în care simțim efortul de a atinge esențele: izolarea, teama de împlinire erotică îi creează spaime similare morții. În descifrarea textului vin să ne ajute titlurile. Cel mai edificator exemplu în acest sens e "Patimile" titlul celui mai amplu poem din volum și, în același timp, al volumul însuși. În poem se construiește un spectacol de coșmar, infernal: "unul cu cinci degete de fiară/ și urmele cad una după alta/ și nu se vede cine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vedere pare să spună limpede că nu suntem departe de cer, dar nici de infern. Ovidiu Genaru "Un șir de zile", E. P. L., 1966; "Nuduri", E. P. L., 1967; "Țara lui π", Editura Tineretului, 1969; "Weekend în oraș", E. P. L., 1969; "Patimile după Bacovia", Editura Cartea Românească, 1972; "Bucolice", Editura Junimea, 1973; "Goana după fericire", Editura Cartea Românească, 1974; "Elogii'", poezii, Editura Eminescu, 1974. Ovidiu Genaru este o structură romantică. "Un șir de zile" (1966), "Nuduri" (1968) sunt volume pentru care Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1974. Ovidiu Genaru este o structură romantică. "Un șir de zile" (1966), "Nuduri" (1968) sunt volume pentru care Al. Piru face trimiteri la Hölderlin, Blaga și G. Călinescu, pentru ca apoi să treacă, după M. Mincu 1, la adevăratul debut, prin "Patimile după Bacovia". Aici încearcă să persifleze pustiul și târziul bacovian, trăirea apăsătoare în locul unde nu se întâmplă nimic, târgul în care ceața este chinuitoare, căruia-i lipsește pitorescul de altădată: "Numai tusea mai aruncă pe caldarâm frunze însângerate". O mlaștină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ovăzului: "Un poem pentru tine/ Ovăzule/ toți cântă grâul și porumbul toți te-au uitat/ Ovăzule blând spic nordic tain al cailor." "În turn" și "Cum te cheamă" sunt poeme notabile, ele ne trimit tot la ceea ce era valoros în "Patimile după Bacovia": "Tu purtai odată un capot de origină divină/ înăuntrul lui mă așteptai, pe masă cărți cafea/ sărurile de dragoste pentru intelectuali de profesie." Ovidiu Genaru face și o poezie a interioarelor mobila de bucătărie, mobila de dormitor, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să crești/ Ne-ncetat spre mai mult și mai bine..." Autoare și de fabule, Nina Cassian pecetluiește în "Critica de jos" practici abominabile din lumea literară a perioadei staliniste. În ciclul "Muzeul cu antichități", comentează liric și satiric umilința, ipocrizia, impostura, patima. Un anume senzualism aprinde carnea versurilor Ninei Cassian, revărsându-se asupra trăirilor sau asupra naturii exprimate în plăcerile directe: "Călugărița ploii mătăniile-și bate/ Pe urma vinovatei, să facă în veci uitat/ Nepăsătorul hohot al verii deșănțate/ Culoarea ei de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ochii ridicați pe cupolă/ Stăm față-n față uimiți și nimic/ Nu poate să ne mai despartă". Suntem învestiți cu puteri ilimitate în luptă și în suferință, deși vocea poetului rămâne mereu fără răspuns: "Mereu vox clamando în deserto/ E patima poetului." Geneza este motivul liric al poemului "Mânzul" și al ciclului "Mării": Se ridicase mânzul întâi pe un genunchi,/ Apoi pe celălalt, pe o copită./ Și dintr-odată lumea din haos se închega/ Și-și părăsea pământul întâia lui clipită
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sărbătoarea și iubirea stau sub semnul echilibrului și al înțelepciunii. Sărbătoarea este pentru poet prilejuită de adunare, de strângerea la un loc, asemenea marilor sărbători ale vechilor greci. Întoarcerea poetului este "mijitul sărbătorii". Adevărata iubire este altceva decât încovoiere "sub patimile cărnii", înseamnă înțelepciunea de a te dedica celuilalt: Că nu-i iubirea decât semn/ Că trebuie să ieși în întâmpinare/ Pe cel împovărat să-l ușurezi/ Și cel pierdut să-l scoți la arătare". Iubirea pare a fi a vechilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de din alb am dezalbit-o/ de din rece am încălzit-o/ și am pierdut-o și am pierdut-o." ("Cântec"). Doamna blândă, doamna ce poartă lumina dintâi (L. Blaga), doamna rosturilor este aceea în fața căreia, supus și reverențios, poetul încearcă patima teribilă care să o înnobileze: " Scoate pielea de pe mine/ poate vrei o amforă/ poate vrei să bei dulbine/ Doamnă Verde Camforă?..." ("Dulce cupa mea de piele"). Cert este că un volum închinat iubirii, atât de intim cântată, ar fi devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
literare în Franța", Univers, 1972. TOMUȘ, Mircea "Carnet critic",Editura Pentru Literatură, 1969. ULICI, Laurențiu "Recurs", Cartea românească, 1971. UNGHEANU, Mihai "Arhipelag de semne", Cartea românească, 1971 WELLEK, René, Zalis "Conceptele criticii", Univers, 1970. Din periodice: MICU, Dumitru Mircea Ciobanu "Patimi", Ovidiu Genaru "Nuduri" ("Gazeta literară" nr. 12, 1968). "Florența Albu Măști de priveghi", Petre Stoica "Alte poeme", Horia Zilieru "Alcor" Gaz. lit., nr. 13 1968. M. R. Paraschivescu "Tristele", Maria Banuș "Tocmai ieșeam din arenă", Gherghinescu Vania "Timp sonor", H.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bucuri de traiul pe care-l meriți. Dragostea asta ți se va părea poate că prea m-a copleșit așa, deodată, dar ce vrei frumusețea ta e vinovată și într-un sfert de ceas ești în stare să stârnești o patimă pe care alta n-a trezit-o nici în șase luni. CHARLOTTE: Ca să vorbim pe șleau, domnule, nu știe ce să crează omul când te-ascultă. Pe de-o parte mă bucură foarte cele ce-mi spui și inima îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
i-ar fi plăcut, sunt sigur, și lui Caragiale. Era o revoluție... Nu cred că ar fi existat un Spiridon mai îndrăzneț ca cel din spectacol. Bijuterie, unicat. Este un formidabil regizor pasionat în totalitate de adevăr. Îl caută cu patimă, cu dăruire absolută, necondiționat. Este măcinat de aflarea lui, obsedat de nevoia imperioasă, vitală, de a-l face să iasă la lumină, de a-l descoperi, de a-l dezvălui plenar... Refuză categoric să navigheze pe lângă țărm. Preferă depărtările, necunoscutul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
capătul drumului nu sunt alți lauri, nu e altă ieșire decât aceasta: banală, ridicolă, prăfuită. Trage linie și din toate socotelile, n-a mai rămas decât freamătul jocului. Iubirile din tinerețe, pe care și le amintește, cum zice regizorul, cu patimă virilă, s-au pierdut în fața scenei pe care Actorul n-a vrut "s-o lase"... "Lasă scena" i-a spus cea mai cea dintre cele mai cele și-n fața acestei cereri a ales: parteneriatul l-a încheiat pe viață
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
primul meu profesor. Revenind la Alexa Visarion...am avut privilegiul să-l prind într-una din cele mai generoase perioade ale domniei sale, când mai presus de metodă, tehnică, abc-ul necesar, ne-a molipsit cu iubirea sa pentru teatru, cu patima nesfârșită și arderea necondiționată ce-l definesc atât ca om, cât și ca regizor. Efervescența pe care ne-o injecta, vitalitatea sa, încăpățânarea și dăruirea cu care venea înspre noi...ne atrăgeau că un magnet. Când nu-ți mai vine
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
când vom fi fericiți și, de ce nu, geniali! Asta nu a mai spus-o poetul. O spun eu, ca o presimțire! Laurențiu DAMIAN Sinusoida tensiunii caragialiene în filmele lui Alexa Visarion " Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii." (Ion Luca Caragiale) Nu o dată l-am auzit pe Domnul Profesor Alexa Visarion mărturisind că Shakespeare, Cehov și Caragiale l-au imaginat artistic, că prin ei a învățat să pătrundă, să vadă, să caute... Nu o dată l-am văzut tulburat
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
drama Năpasta. În cele mai multe dintre aceste texte, un om normal își pierde brusc mințile: Leiba Zibal pentru că e amenințat de un hoț și nimeni nu e dispus să-l ajute, Ion pentru că a fost bătut, Dragomir pentru că a ucis din patimă pentru o femeie, sau Stavrache din patimă pentru o avere. Este perioada din care datează celebra expresie Simt enorm și văz monstruos din bizara schiță Grand Hôtel Victoria Română. Filologul și scriitorul Florin Manolescu remarca: Până la Caragiale, niciun alt scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
un om normal își pierde brusc mințile: Leiba Zibal pentru că e amenințat de un hoț și nimeni nu e dispus să-l ajute, Ion pentru că a fost bătut, Dragomir pentru că a ucis din patimă pentru o femeie, sau Stavrache din patimă pentru o avere. Este perioada din care datează celebra expresie Simt enorm și văz monstruos din bizara schiță Grand Hôtel Victoria Română. Filologul și scriitorul Florin Manolescu remarca: Până la Caragiale, niciun alt scriitor român nu și-a mai pus problema
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și "solie culturală" în întreaga lume), și apoi până la filmul Năpasta din 1982. Nu mai puțin îndrăgostit de film (ale cărui porți i-au fost deschise de teatru), regizorul Alexa Visarion s-a lăsat vrăjit de exprimarea lucrurilor absente, cu patima ieșirii la lumină a nevăzutului, precum o făcuse și celebrul său înaintaș Orson Welles, o altă călăuză-ntr-ale artelor. Cu patimă... [...] Pe lângă această lectură personală a textului, regizorul apelează la toate rubedeniile literare ale piesei: tragedia antică (similitudinea Anca Electra sau
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]