6,627 matches
-
discutat. Îmi pare bine că ai venit la întâlnire. Știu că însemni mult pentru Davey și îi vei fi de mare ajutor. E clar că tipului îi place s-o facă pe stăpânul. E ca și cum el ne-ar fi dat permisiunea să vorbim despre întâlnire, chiar dacă, evident, asta urma să facem. Își ia geaca. Îl bate pe umăr pe Davey, îmi face cu mâna și se îndreaptă spre ușă. E grozav, nu-i așa? Încerc să-i răspund cu tact. Important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ce face, ba chiar a asigurat-o că i-a dus dorul, însă a fost, desigur, foarte ocupat. Chiar și atunci când s-a reîntors iubițelul, i-a spus că i-ar plăcea să mai iasă împreună și i-a cerut permisiunea s-o sune. Daisy era în al nouălea cer. Finn a insistat să plece mai devreme, ca să lase impresia că sunt nerăbdători să ajungă în pat. Cert e că, în timp ce se îndreptau spre ieșire, Lewis a salutat-o și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
frumusețea adevărului. Dacă există ceva dincolo de toate, pe cine reprezintă? Pe cine trăiește? (Cu siguranță acum era în Iad, fiindcă era îmbrăcată cu perdeaua albă, așezată deocamdată ca o pelerină pe umeri, tiparele urmând a lua forma dorită.) Mioara avea permisiunea de a vedea mai departe. Îmi venea să îi spun: Pătrunzi pe un teren minat, nici eu nu știu mai mult decât tine, vino cu mine! Autorule limitat, amănunțește, te rog, fiecare lucru cu profunzime balzaciană, ca cititorul să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
loc, chiar dacă noi ne apropiam. Când am ajuns în fața lor, ceilalți au format un semicerc în jurul celor doi, cum se formase în jurul dirigintelui în clasă, zilele trecute. Și pare atât de îndepărtată ziua aceea de momentul de acum... Nu aveți permisiunea lui George Govar să intrați în cancelarie, zise unul din ei timid, vizibil intimidat de prezența atâtor oameni în jurul lor. Cu sau fără permisiunea lui Govar, noi vom intra în cancelarie! Chiar vreți să stați în calea noastră? Se uitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
clasă, zilele trecute. Și pare atât de îndepărtată ziua aceea de momentul de acum... Nu aveți permisiunea lui George Govar să intrați în cancelarie, zise unul din ei timid, vizibil intimidat de prezența atâtor oameni în jurul lor. Cu sau fără permisiunea lui Govar, noi vom intra în cancelarie! Chiar vreți să stați în calea noastră? Se uitară încurcați unul la altul, neștiind ce să facă. Ce-ar fi să vizitați parterul câteva minute, băieți? Înfricoșați de ceea ce s-ar putea întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Corvium! Eu nu tolerez așa ceva și mă îndoiesc că cei care te pot detecta vor accepta să te plimbi în voie prin amintirile lor. Data viitoare când mai vrei să intri în mintea cuiva, cere voie! Dacă nu vei avea permisiunea și îți vei forța intrarea într-o minte pregătită, vei înnebuni. Nu. Nu. Nu. Negam fiecare gând care-mi trecea prin minte, indiferent de adevărul pe care-l conținea. E imposibil. Eu n-aș putea să... Ba da, Corvium! Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dată când mă întorceam, erau tot mai multe formulare. În cele din urmă, formularele aveau câte zece pagini, un document întreg în limbaj juridic greoi. — Și le-ați semnat? — Spre final, nu. — De ce? — Pentru că o parte din aceste formulare erau permisiuni de utilizare comercială a țesuturilor mele. — Iar asta v-a deranjat? — Sigur că da. Pentru că nu credeam că îmi spunea adevărul despre ceea ce făcea. Despre motivul acelor teste. La una dintre vizite, l-am întrebat direct pe doctorul Gross dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dirijau spre partea îndepărtată a gropii, sub conducerea patologului de la spital, un omuleț mic și nervos, pe nume Marty Roberts. Era normal să fie nervos, își spuse Emily, dacă el fusese cel care-i dăduse sângele Lisei, fără să ceară permisiunea cuiva. — Ce se întâmplă acum? întrebă Emily, întorcându-se spre fiul ei. Tom avea douăzeci și șase de ani, era îmbrăcat într-un costum elegant, cu cravată. Avea un masterat în microbiologie și lucra pentru o companie mare de biotehnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Se uita la el ca și cum ar fi fost un monstru. — Lynn, a fost un experiment. Facem genul ăsta de lucruri tot ... Se întrerupse. Nu avea rost să dea amănunte. — Ascultă, genele mele erau la îndemână. Nu trebuia să mai obțin permisiunea nimănui ca să le folosesc. Era un experiment. Nu era vorba de mine. — Acum este, zise ea. Întrebarea la care încerca Henry să răspundă era fundamentală. Cimpanzeii și oamenii se desprinseseră dintr-un strămoș comun, cu șase milioane de ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
încruntă. — Dar asta nu e o descoperire importantă? N-ar trebui să te facă faimos în întreaga lume? Ai creat prima maimuță transgenică. — Problema e că pot fi sancționat, zise Henry, sau chiar băgat la închisoare. Pentru că nu am avut permisiunea comitetului care supraveghează cercetarea pe primate. Pentru că INS interzice acum experimentele transgenice pe orice animal, cu excepția șobolanilor. Pentru că toți țicniții care se împotrivesc experimentelor genetice și alimentelor modificate genetic vor protesta viguros . Pentru că INS nu vrea să fie implicat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
este același lucru ca donarea unei cărți pentru o bibliotecă. Și nu va fi niciodată același lucru. Dacă doctorul sau instituția de cercetare doresc, mai târziu, să folosească acel țesut în alte scopuri, trebuie să li se ceară să obțină permisiunea, pentru această nouă utilizare. Și așa mai departe, la nesfârșit. Dacă revistele te pot anunța când ți-a expirat abonamentul, atunci și universitățile te pot anunța atunci când îți folosesc țesuturile în alt scop. Judecătorul își drese glasul și continuă: — Ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
necesară ar trebui să asigure pacienții că au controlul asupra propriilor țesuturi. Eu îmi donez țesuturile pentru un scop, și numai pentru acel scop. Dacă, mai târziu, cineva vrea să le folosească în alt scop, are nevoie din nou de permisiunea mea. Dacă nu poate obține această permisiune, atunci nu îmi poate folosi țesuturile. O astfel de lege ar răspunde unei nevoi emoționale importante. Dar ar recunoaște și faptul că pot exista motive semnificative, legale și religioase, pentru care eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
au controlul asupra propriilor țesuturi. Eu îmi donez țesuturile pentru un scop, și numai pentru acel scop. Dacă, mai târziu, cineva vrea să le folosească în alt scop, are nevoie din nou de permisiunea mea. Dacă nu poate obține această permisiune, atunci nu îmi poate folosi țesuturile. O astfel de lege ar răspunde unei nevoi emoționale importante. Dar ar recunoaște și faptul că pot exista motive semnificative, legale și religioase, pentru care eu să nu doresc ca țesuturile mele să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și cum eram destul de bine ancorați în tematici, propagandistul nostru era nevoit să cam dea din colț în colț, până când unul dintre noi, mai îndrăzneț, după o perlă de înțelepciune filozofică a tovarășului, s-a ridicat fără a mai cere permisiunea, informând adunarea: - îmi pare rău, dar atâta vreme cât aici se izbește filozofia de toți pereții, eu unul părăsesc sala! Cine dorește să rămână, să rămână! Avem libertatea opțiunii! Și a plecat. Toți am rămas înmărmuriți! Dânduși seama că era extrem de periculos
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
-se că fusese puțin ocupat cu mobilizarea sătenilor pentru acțiunea care, dacă nu mă supăr, va întârzia vreo oră deoarece e duminică și lumea la țară se scoală mai târziu. L-am asigurat că nu e nici o problemă. - Atunci, cu permisiunea dumneavoastră eu o să mai plec să mă ocup de mobilizare, că la noi mai este azi și o nuntă și ... vă dați seama ... Mai discutați cu fata între timp ... După mai bine de trei sferturi de oră a revenit și
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
că l-am uitat la serviciu. Ei, asta e, o să-l recuperez luni. Ridică din umeri și se cufundă iar În revistă. OK. Adevărul ăsta e, din când În când mai Împrumutăm diverse haine de la Jemima. Fără să-i cerem permisiunea. Dar, În apărarea noastră, trebuie să spun că are foarte multe, și nu prea apucă să se prindă. Plus că, așa cum spune și Lissy, e un drept uman inalienabil ca persoanele care locuiesc sub același acoperiș să poată Împrumuta haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de femeie.Ii percepe parfumul.O aromă de fruct tropical.Se eliberează un loc.Femeia se așează.Poate să-i observe trăsăturile;poate să facă speculații privind vârsta.Vreo 30 de ani?! Se eliberează un loc lângă ea.Necunoscutul cere permisiunea și se așează.O privește discret. Profil atenian,păr negru,ochi albaștri verzui,buze subțiri și roșii.Necunoscuta îi surprinde privirea.Surâde.Dinți albi,plăcuți.” Sunt bărbați care nu pot cuceri o femeie,decât dacă se prezintă singuri la concurs
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
călăreți, să stea, să se curețe, să se dezinfecteze. Acestea se făceau prin fum și spălătură, pe la carantinele așezate în ocolul Capitalei, la Colintina și la Cotroceni, unde erau doctori și amploiați curățitori; apoi cu biletul acelor doctori aveau oamenii permisiunea a se întoarce pe la casele lor. Ordinul acesta era general, fără escepție. " Spre eterna și trista ținere de minte - mărturisește Pappasoglu - să vă povestesc vederea ce avea Capitala în vremea acelei triste epidemii. La 12 care de bolnavi de choleră
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
vocea Christei când a vorbit despre mezalianță! * — ...Din păcate, mă apasă că nu l-am putut ajuta cumva pe Cristian, mereu Îmi amintesc că a fost anchetat, Închis. E drept că la plecare le-am spus: „În caz că reușiți să obțineți permisiunea de a călători, veți fi bineveniți, dragii mei, la noi În casă. Christa și cu mine vom face tot ce putem ca să vă simțiți bine”. Ai văzut că le-am trims și o vedere cum am ajuns aici, felicitându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai bine. Din odaia de jos se auzeau zgomote slabe, pe care nu puteam să le identific: un plescăit, un tropăit ușor și niște croncănituri nearticulate. Este Eva, spune Manfred. Stă la computer. Ea și micul Manfred. Le-am dat permisiunea s-o facă. Au voie să facă câte un articol mai nesemnificativ. Până una, alta. Și semnătura? întreb eu. Semnătura este a mea, spune Manfred. Aici, în Uppsala, a spus șeful de echipă în vreme ce noi, uimiți, dădeam onorul cu uneltele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Ben e refugiul, sanctuarul lui, și o privire rapidă în jur ar putea să ne spună exact ce avem nevoie să știm despre Ben Williams. O fi el un apartament închiriat, dar Ben și colegii săi de apartament au avut permisiunea să redecoreze. Nu e nevoie să spunem că n-au făcut nimic, cu excepția lui Ben. Ben și-a pictat pereții dormitorului într-o nuanță de verde mai închisă decât cea a unei sticle. Storurile sunt în bleumarin, verde și carouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
gata de tragere asupra „pozițiilor inamice”. Îndată au pornit să curgă ordinele fiecărui comandant de tun... Totul sfârșea cu acel cuvânt izbăvitor: „Foooc!!!” Și bubuitul tunurilor hăulea prelung peste vale și pădure... Totul a durat până la prânz, când am avut permisiunea să mâncăm rațiile de hrană rece pe care le aveam asupra noastră. După oarecare timp de odihnă, am fost adunați pentru critica aplicației... Vai și amar de unii „tunari”. S-au ales și cu pedepse. Chiar așa de aspri erau
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la tun. ― Asta întrece orice închipuire. Da’ ce? A dezertat? ― Deși toți de la tunul nostru au plecat să-l caute, nu l-au găsit. ― Ce ați făcut? Că nu se putea să rămâneți cu tunul acolo în pădure. ― Am cerut permisiunea comandantului și împreună cu un camarad am plecat în satul de peste vale, să căutăm cai, boi, ce om găsi. Numai să putem pleca. ― Și? ― Am umblat jumătate de sat. În cele din urmă, am găsit un om al lui Dumnezeu - moș
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a mai liniștit sufletele. În special pe al lui Traistă. Când ne-a văzut, statmajoristul a făcut ochii mari, dar și-a continuat drumul. În fața domnului căpitan, ne-am oprit ca la comandă. Am salutat regulamentar, iar eu am cerut permisiunea să raportez. În loc să asculte raportul meu, a întrebat: „Măi Traistă, ai adus caii?” „Adus, să trăiți!” „Îs întregi?” „Întregi, să trăiți! Numai căăă...” „Că ce?” „Au coama puțin pârlită”. „Și din această cauză nu pot trage tunul? Măi, să fie
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
rog să mă scuzați domnule dar, concret, ce ne așteptăm să găsim? Ți-am spus că nu am nici o idee. Să vă spun ce cred eu, dar... nu vă supărați! Iar începi? Cât suntem singuri, nu te mai formaliza! Ai permisiunea mea. Aha, am înțeles. Păstrăm ierarhia numai când sunt și alții de față. Hai, sictir! În concluzie, zâmbi Vasilică făcându-se că nu aude înjurătura, eu cred că trebuie să căutăm crengi rupte, iarbă călcată, pete de sânge, haine ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]