60,135 matches
-
se fi stins de tot: Ca... e adevă...? 32. Piața Carolina, Casa lancu de Hunedoara, Catedrala, prima stradă la stânga și, de la pod, prima la dreapta spre Griviței, unde locuia de aproape treizeci de ani. Își trase chipiul pe frunte și porni spre casă anunțând tuturor vestea cea mare. Energic la Început, sancționând În acest fel nesimțirea concetățenilor săi, tot mai stins pe măsură ce singurătatea sa devenea apăsătoare, tânguitor În cele din urmă când a și fost reținut, pentru tulburarea ordinii publice. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
brotac al cravatei de lână a lui Brândușă și fără tropăitul cazon al pantofilor săi cu blacheuri, mica reuniune, pioasă cu măsură, se crispă În așa hal, Încât Cain socoti că sosise momentul să se odihnească un pic Înainte de a porni spre casă. Locul cel mai potrivit era, neîndoios, sala de spectacole. Era de ajuns să Întindă mâna și să apese clanța de alamă. Ceea ce și făcu. Intră cu graba furișată a unui spectator Întârziat la premieră. Pe scena slab luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
această masă, pe acest loc, veți Întâlni uneori o doamnă. O cheamă Emilia Lapedatu. A citit tot ce se putea În acest oraș Într-o viață de om. Rămâneți cu bine. 41. În Piața Carolina se lăsau umbrele. Ajan a pornit motorul de Îndată ce Cain s-a așezat confortabil În fotoliul din dreapta. Cei ce l-au văzut urcând În mașină Își vor fi spus că evreul se ducea undeva În vizită. Drept pentru care n-au dat nici o importanță Întâmplării. 42. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Înaintau dădeau năvală spre cei care strigau tot timpul, iar larma devenea și mai puternică pe măsură ce se Îngrămădeau acolo, Xenofon se gândi că se petrece ceva important. Încălecă pe cal și, luându-l cu el pe Lykios cu călăreții lui, porni În ajutorul lor. Dar deodată Îi auzi pe soldați strigând: Marea, marea! Aceste cuvinte trecură din gură În gură, Încât toți cei de la ariergardă, cu caii de povară și carele, alergară acolo. Când ajunseră În vârf se Îmbrățișară unii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de aducere aminte. Pe lângă urmele lui Gheretă, se vedeau și cele obișnuite ale câinilor care treceau noaptea peste garduri prin curți și grădini. Închise poarta cu cheia, o lăsă apoi să cadă În cutia poștală fixată pe grilajul porții și porni la drum promițându-și să se Întoarcă până la telejurnalul de seară. Ninsoarea se Întețea din nou. 7. Coriolan Își isprăvise lucrul și acum se odihnea. Admira forma antenei pe care o socotea foarte nimerită pentru o antenă. Deși muncise atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pasta de var și albi În Întregime trestia. Era mai frumoasă așa, de var. Și apa, și țânțarii, morți pe loc de bună seamă. Nu degeaba albul e simbolul curățeniei, al vieții la urma urmei. Urcă apoi În cabină și porni din loc cu bucuria modestă a lucrului bine făcut. În balconul de la etajul doi, bărbătoiul de acum câteva minute era nicuțuc și prăpădit ca un copil. Cu ăștia nu poți construi nimic În țara asta, Își zise șoferul și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
intrare. Stația de taxiuri era la douăzeci de pași. Urcă Într-o Dacia gri-metalizat a firmei Sasari și dădu șoferului adresa de acasă, precizând și cartierul: „Bosnia”. Șoferul zâmbi Îngăduitor apoi, cu mișcări sigure și elegante, urni mașina din loc. Porni casetofonul stereo Hi-Fi și pentru că nu avea chef de vorbă și nici nevoie de alte detalii legate de deplasare. Cânta Patricia Kaas: Kenedy Rose, urmau În ordine Une dernière semaine à New-York și... Patricia cânta Patou blues când intrară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și neîngrădită folosință, iat-o impunând restricții și cine știe ce alte măsuri pentru o grabnică reintrare În posesie. 19. Se poate și așa, Își zise Petru urmărind În gând drumul Iolandei spre garsoniera ei confort mărit. Așteptă până aprinse lumina, apoi porni și el spre casă fără urmă de bucurie În suflet, consolat doar de stafia unui Pascal histrionic, În ritm de rap cu accent magrebin, care Îi șoptea Întruna la ureche: „notre nature est dans le mouvement. Le repos entier c
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
două baloturi pe care le lăsară să cadă cu bufnet pe pardoseală; apoi ieșiră zicând Să trăiți! ducându-și câte o mână la cozorocul caschetelor negre cu cozoroc lung deasupra cărora scria cu alb O.W. Urcară În mașină și porniră În trombă, spulberând zăpada de lângă trotuar. El rămase În prag cu scrisoarea Iolandei, două rânduri doar: „Marfă de calitate livrată la timp. De rest mă voi ocupa mâine”. De bucurie, Îi venea să sărute cele două baloturi lungite În mijlocul holului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
după tată, tot din familie de șvabi bănățeni, ca și poetul, dar acest oraș nu avea nici pe departe În urechile localnicilor rezonanța pe care o avea Viena. Căci doar la Viena se putea naște un mecanic În stare să pornească o fabrica de cherestea cu motoare nemțești ajutat doar de șase muncitori care nu știau nici ei o boabă românește, și cu care se mândrea toată lumea: de la călugări la mireni. Dichtungen und Briefe a fost cartea de căpătâi a Alidei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Rareori ai timp să corectezi câte ceva. De rescris nici nu poate fi vorba. 11. Eugen Pascu (1895-1948) „Călărețul”, 1930, ulei pe pânză, 45x58 cm, semnat stânga jos cu roșu. Eugen Pascu este o personalitate aparte, cu Înclinații și tentații multiple. Pornește ca sculptor dar, poate, impactul cu mediul seducător al cromaticii picturale a Coloniei Îl face să abandoneze sculptura, reevaluându-și tentațiile expresive și distrugându-și toate sculpturile, (vezi exemplul lui Modigliani). Pictura Îi oferea de acum șansa Împlinirii. În lucrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai simțit mirosul de broaște și de nămol adus de aiurea de rafale iuți de vânt care mutau norii de ici colo, după câteva zile ploioase. În fața lor se desena tot mai clară cumpăna unei fântâni În căutarea căreia ea pornise parcă de la Început. El o privea mereu cu coada ochiului, se bucura când umerii lor se atingeau, și Își spunea că nu o văzuse mergând prea mult În ultimele zile. Unde să mergi Într-o cameră de hotel, chiar dacă alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întâlnire cu Grațian pe tabla de șah. Dormea bine de tot când a auzit, venind de undeva, un cântec pe care Îl credea uitat pe veci, cum credea că a uitat și șahul. Un cântec care Începea cu nemuritorul vers: Porniți Înainte, tovarăși cu trupul În lupte-oțelit, urmat la câteva rânduri de la fel de nemuritorul Îndemn: Hai la lupta cea mare! Restul nu mai conta. Importantă era chemarea. Carevasazică, lupta cea mare Începuse. A câta oară? Deschise un ochi și văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
două minute de autogară. 7. Coriolan Încă mai credea că dormea și visa. Prezența lui Grațian Însă la doi pași de el risipea orice iluzie. Era treaz și Înțelegea că se Întâmplase o nenorocire. Și când te gândești că totul pornise de la un bezmetic de cântec. Dar cui să spună asta? Și cine să-l creadă? 8. În timp ce Flavius-Tiberius Învăța să moară, Gusti Careja, În stare de arest preventiv, Însoțit de doi polițiști amabili, Își căuta porcul fugar printre blocuri. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mecanism de ceasornic în care mă transformasem n-ar fi putut trece nepăsătoare pe lângă așa ceva. Lăsând scrisorile claie peste grămadă acolo unde căzuseră, am luat caseta, pachetul cu caiete și cutia din care se auzea zdrăngănit de cioburi și-am pornit-o înapoi spre living. Caseta video conținea aproape o oră de material filmat cu o cameră de mână. Arăta un bec ce se aprindea și se stingea într-o încăpere întunecată. Doar atât. Am derulat cu viteză înainte și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dintre cele patru casete din dotare a fost înregistrată de o persoană diferită. Individul care face o înregistrare de felul acesta nu trebuie neapărat să vorbească; poate pur și simplu să-și vadă de treburile zilnice ținând în buzunar dictafonul pornit pe înregistrare vreme de câteva ore. Cu cât înregistrarea e mai lungă, cu atât persoana în cauză e mai clară și bucla mai sigură. Acum - iar asta e complicat, Eric, așa că recitește pasajul de câte ori crezi că e nevoie ca să pricepi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
câinele pe burtă. Ne vedem vineri. Câinele se uită la mine o fracțiune de secundă, ca și când ar fi știut că mințeam. Afară, înainte să urc în jeepul galben, am cules de pe parbriz câteva frunze maronii. Am închis portiera și-am pornit motorul. Era o după-amiază de toamnă rece, luminoasă, cu vânt. Am deschis sistemul de încălzire, mi-am frecat mâinile de picioare ca să le dezmorțesc și-am găsit o veche piesă rock’n’roll la radio. Scrâșnind, jeepul galben se depărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Mark Richardson și am reprodus pentru cei din bar câteva din glumele lui fără perdea. Trecuseră optsprezece săptămâni de când nu-l mai văzusem pe Richardson cel adevărat, de când îmi încheiasem antrenamentul, plecasem de la locul de muncă, încărcasem jeepul galben și pornisem pe urmele trecutului meu pierdut. Hull, Leeds, Sheffield, câte șase săptămâni în fiecare oraș. Un total de un an și patru luni de la ziua în care mă născusem, cu fața în jos, pe covorul din dormitor. Afară încă ploua. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și-mi luă doar o secundă s-o fac. — Îi cunoști, atunci? Pe Ruth și pe.... — John. Mda, încuviință el. Accident de mașină, acum trei ani. N-au crezut că ea o să supraviețuiască peste noapte. Cu câteva zile înainte să pornesc în căutarea asta, mi-am cumpărat un telefon mobil. Am pus în funcțiune un sistem care să facă apelurile să treacă întâi printr-un derivator îngropat în corespondență și, pentru siguranță, așezat în camera încuiată, apoi mi-am făcut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
restul Fragmentului becului. Pe deasupra trebuia să strâng un nou set de scrisori care să le înlocuiască pe cele distruse de ploaia torențială din seara precedentă. Nu găseam nici un motiv să nu le fac pe amândouă acolo și atunci, înainte să pornesc spre Manchester; mi-era greu să-mi imaginez că urmele lăsate de Fidorous se puteau estompa mai mult decât în acel moment. Cu aceste argumente clare și practice, m-am convins să rămân la hotelul Willows, însă existau și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lume. Nu avusesem de gând să atac Fragmentul becului în felul ăsta. După ce am descărcat cutiile, la prânz am mâncat un sendviș și am băut o bere la bar, apoi am ieșit la o plimbare de-a lungul aleii care pornea din fața hotelului, urmându-i traseul șerpuit în sus pe deal. Lângă un spațiu de odihnă am găsit o bancă și m-am hotărât să mă așez. În vale, case și fabrici masive din gresie alcătuiau un orășel. Am zărit drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care fusese cina - „Se pare că ai pierdut noțiunea timpului, dragă, așa că ți-am adus ceva în cameră“ - jos, la recepție. Am ieșit din clădire cât de încet am putut. Strângând bine pelerina în jurul trupului împotriva din cauza vântului năprasnic, am pornit pe aleea întunecată, îndreptându-mă spre bancă. Pentru a-mi scoate din minte Fragmentul becului, am început să trec în revistă diversele sisteme ale Primului Eric Sanderson de dobândire a corespondenței altor oameni. N-am avut niciodată șansa de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
concentrare, îmi va limpezi gândurile. — E cineva aici? am strigat din nou, de data asta mai tare. Pereții și praful și podeaua în carouri răspunseră doar cu o serie scurtă de ecouri. Stânga sau dreapta? Am ales coridorul din dreapta. Am pornit-o prin întuneric, pipăind pereții, încercând clanțele atunci când degetele mele fremătătoare le întâlneau. Am dat peste o ușă deschisă și am străbătut o magazie plină de scaune cu rotile răsturnate și cutii prăfuite și am ieșit într-un birou al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să fie al nouălea sau al zecelea coridor la care ajungeam. Dar acesta era diferit de toate celelalte, pentru că nu era întunecat; o lampă cu picior înalt, care răspândea lumină electrică puternică, fusese așezată la un capăt al său. Am pornit spre ea. Apropiindu-mă, am văzut că lampa arăta ca scoasă dintr-un living al anilor ’70, avea un abajur mare, de verde decolorat, cu ciucuri și-un picior plin de bucle și curburi făcut din lemn vopsit în negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
plec, am zis. — Ba nu. Alți unu, doi, trei, patru luxofagi ieșiră viermuind din corpurile lor conceptuale primitive, din spatele marilor ochelari fumurii ai lui Nimeni. Veniră și alții; cinci, șase, șapte, opt, încolăcindu-se și căzându-i de pe față. Am pornit cu spatele spre arcadă, dar Nimeni se mișcă repede și pe nepregătite, făcând pași mari spre marginea cerului de lumină și... călcând pe unul dintre dictafoane. — Nu! Cuvântul, aerul ieșiră din mine ca o rană. Nimeni lovi din nou tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]