6,881 matches
-
Victor Encea Victor Encea suporta cel mai greu această condiție. Răcise în timpul anchetelor și contractase tuberculoza fără să-și dea seama de consecințele bolii. Era un copil frumos cu o privire vioaie, voinic pentru cei 17 ani ai lui, totdeauna tăcut și modest. Într-o zi a avut o hemoptizie. Am anunțat milițianul; venind cu sanitarul, l-au scos pe Victor, care abia se mai ținea pe picioare. L au dus la infirmerie sau la spitalul Văcărești. Peste câteva zile am
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de Duhul Proniei Cerești pentru cinstirea Învierii și l-am și recitat cu emoție. Înviere! Închisoarea Jilava - 1950; - Fraților mei care au murit, dar sunt vii Duh drept, Duh sfânt, Atotstăpânitor domnește peste mine întru aceste Înalte și Sfinte și Tăcute zile, în care corcodușii, măceșii, porumbarii și-au pus pe frunte albul, parfumul și dulceața împodobind mormântul comun în care viața s-a îngropat de vie ca Viața lui Iisus. Străjerii, făcând pază în Noaptea minunată, au așteptat ca ucenicii
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
biruie Viața, s-au prăbușit cu-armura romană la pământ, când Învierea-Vieții dăduse Moartea morții!... Mărire lui Iisus și Învierii Lui! În Dimineața-Înaltă și Caldă a Primăverii nici piatra, nici pecetea, nici paznicii, nici Moartea n-au biruit Viața!... Mărturiseau tăcute Miresmele Luminii, împodobind mormântul... și Îngerul de pază!... De-aceea, corcodușii, măceșii, porumbarii și-au pus pe frunte albul, parfumul și dulceața... Vestind că-n moartea noastră este ascunsă Viața! Și florile... nu mint! Stare de mare tensiune După Sfintele
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
diavolilor. Mă rugam lui Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne izbăvească și simțeam că mulți dintre noi încercau să se salveze tot în planul spiritual, îndelung răbdând, tăcând și rugându-se. Pe aceștia îi cunoșteai după atitudinea tăcută, de acceptare a privațiunilor, din bunăvoința cu care te priveau, uneori ajutându-te, plasându-ți o piesă făcută de el ca să-ți completezi norma. Când această solidaritate mută era surprinsă de ochiul turnătorilor, cei în cauză erau duși în camerele
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ah, în mintea ta se prelinge un fum vânăt, înecăcios. Într-ânsul apare chipul desfigurat, mutilat, plin de sânge, care te privește cu ochii copilului tău. Încerci să alungi vedenia. Ea te urmărește, te privește continuu, cu aceeași liniște și bucurie tăcută. Din frunte, din gură, curge sânge. Undeva, cineva strigă, plânge, se zvârcolește. Se aud hohote de râs sadic. Un horcăit..., și Coliban se trezește din somn cu privirea răvășită, abia răsuflând înecat. Fiica lui Coliban, minunea înfiată, nu dăruită de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de Mihai Eugen AVĂDANEI Cuvînt înainte de Kurt W. TREPTOW INSTITUTUL EUROPEAN 1999 Era în primăvara lui 1932. Nefericita perioadă în timpul căreia Nicolae Iorga fusese prim-ministru se apropia de sfîrșit. Stătea pe prispa casei lui din Vălenii de Munte, contemplînd tăcut amurgul, cu piscurile Alpilor Transilvani, Carpații, licărind în depărtare. Fiul credinciosului său locotenent politic, profesorul Dimitrie Munteanu-Rîmnic, o rudă îndepărtată, pe atunci în vîrstă de aproape douăzeci de ani, stătea lîngă el. Totul în jurul lor era cufundat în liniștea solemnă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
urma urmei, era "Învățătorul națiunii". A continuat și războiul Stere, cerînd Senatului în 1934-1935 să-l judece pe acesta pentru (presupusa) trădare comisă în timpul Primului Război Mondial 139. Între timp, Legiunea cîștiga teren. Metoda Legiunii era acum, conform spuselor lui Codreanu, "acțiunea tăcută". Iorga continua să se opună Legiunii, referindu-se cu dispreț la ea cu termenul de "Codrenii" (Corneliu Zelea Codreanu, frații acestuia, Decebal și Horia și în cele din urmă tatăl lor, precum și fiica, Irredenta Codreanu). În politica României se manifesta
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de acomodare pe termen scurt, mai ales datorită faptului că Hitler avea nevoie de petrolul românesc. Problemele cu naziștii se vor ivi pe termen lung. Și mai era și un al treilea grup, cel mai numeros, un fel de "majoritate tăcută" a românilor, formată din numeroși adepți ai lui Maniu, care rămîneau credincioși speranței într-o democrație țărănească și unei politici de relații strînse cu Occidentul. În Europa, noul val era însoțit de o modă a uniformelor, cu o gamă extrem de
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
asupra tineretului din România. Începînd cu 1933, Legiunea a devenit un important factor politic, iar ostilitatea lui Iorga față de ea creștea o dată cu popularitatea ei tot mai mare. După asasinarea lui Duca, Codreanu, "Căpitanul" Gărzii de Fier a schimbat tactica. Acțiunea tăcută" era noua metodă a lui Codreanu. Prin realizările ei, Legiunea voia să impună argumentul care este întotdeauna cel mai puternic în cadrul unei societăți corupte: exemplul. Legiunea a organizat lagăre de muncă pentru adolescenți fără nici o discriminare de clasă. Simpatia față de
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
polițistă ce debuta cu o lungă tăcere, după care urma un țipăt. Țipătul acela a devenit celebru.) Și totuși, sau poate tocmai din această pricină, nu mă omor după muzică. Zgomot, da, muzică, nu. Admir drama muzicală, complexă și esențialmente tăcută a baletului, dar opera îmi repugnă. Clement îmi spunea că asta e o manifestare de invidie. Trebuie să recunosc că-l invidiez pe Wagner. Teatrul e un lăcaș de obsesii. Nu e un dulce tărâm al visurilor. Șomaj, sărăcie, deziluzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ochii larg deschiși, fără să-și rețină lacrimile. Boabele de lacrimi îmi picau pe mânecă, asemenea unei rafale de ploaie. Și când, în cele din urmă, i-am spus să plece, s-a evaporat ca o umbră, cu promptă și tăcută supunere. După aceea am făcut cea de a doua vizită a mea în Japonia. Gustul băuturii sake îmi amintește și azi de lacrimile lui Lizzie. După plecarea mea, s-a terminat cu cariera ei teatrală. (Toate actrițele au decăzut profesional
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se înfiripă asemenea conversații, desigur neadresate mie. Intervin în discuție. — Sunt un bun înotător. — Tocmai ăștia se îneacă. — Înoți gol, adaugă cineva. — Gol? — Înoți gol. — A, vrei să spui complet dezbrăcat. Deci sunt supravegheat. Se uită toți la mine cu tăcută și ursuză ostilitate. — Ei, ai văzut vreo focă? Întreabă domnul Arkwright șugubăț. Nu, încă nu. Azi-dimineață, când m-am dus la treptele de la turn, am constatat că funia mea confecționată din draperii se dezlegase, nu știu în ce chip și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îmbrățișa niciodată, dar uneori îmi strângea brațele, rigid, lăsându-mi vânătăi puternice. Ochii ei misterioși, violeți, nu se închideau când mă apropiam s-o sărut. Mă priveau cu acea stranie nedumerire care exprima în același timp pasiune. Îmbrățișările acelea calme, tăcute, aproape țepene, au fost cele mai pasionate pe care le-am cunoscut vreodată. Și amândoi eram caști, ne respectam unul pe celălalt și ne veneram unul pe celalalt în castitate. Aceasta a fost pasiunea, aceasta a fost dragostea de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Auzeam acum hârșâitul surd al valurilor, asemenea unor degete care râcâie încet o suprafață moale. Și, în timp ce mergeam pe drumul pustiu și întunecat, m-a săgetat ca un fior rece senzația totalei mele solitudini, a vulnerabilității mele, printre aceste stânci tăcute, în vecinătatea mării înstrăinate, absorbite de sine însăși. M-am gândit să mă întorc la hotelul Raven și să-mi petrec acolo noaptea. Dar părea o idee absurdă; și aveau oare să-mi închirieze o cameră, văzându-mi înfățișarea sălbatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de buze pe obraji. — Te-ai măritat, nu-i așa - ești încă... Vreau să spun, soțul tău încă mai... adică acum... ai un soț? — Da, da, o, da. Soțul meu trăiește... e cu mine, da... locuim... locuim acolo. Am rămas tăcut, în timp ce un întreg univers de posibilități se restrângea treptat, ca într-un trucaj de scenografie, prăbușindu-se fără zgomot, împăturindu-se, scufundându-se, devenind foarte mic, pierind. Deci... asta era... orice-ar fi fost. Și va trebui să reflectez, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trecutul îndepărtat! Da, va trebui să ne culegem în liniște trecutul, să-l culegem într-o tacită înțelegere, fără crize și drame, fără să ne acuzăm sau să ne disculpăm, fără conflicte. Și ce miraculos de posibil părea totul, acest tăcut proces de răscumpărare, în timp ce recapitulam mica noastră conversație din biserică, atât de pasionată și totuși duioasă și divin de stupidă. Așa să arate, oare, momentul în care-ți reîntâlnești marea iubire a vieții, după un număr nesfârșit de ani? Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
baie? Totuși, din când în când, probabil că mai iese și el din casă. Dar va fi o scrisoare intimă? Căsnicia este într-adevăr un mister. Am coborât la golf, unde marea liniștită, liniștită, plescăia aproape inaudibil. Golful era pustiu, tăcut și întunecat, cuprins în brațul ferm al cheiului de piatră ce părea să emane o lumină dens pulverizată. Hoinăream, simțind sub picioare căldura pietrelor. Un cormoran trecu pe lângă mine, în zbor jos deasupra valurilor, ca un semn de prevestire, negru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
celălalt, un arc perfect, și știam că nu e departe, un satelit prietenos care-și vedea de treaba lui, rotindu-se cu încetineală de jur-împrejurul globului. Și apoi, mult, mult mai departe, stelele țâșneau și se rostogoleau și piereau, prăvălindu-se tăcut și stingându-se, stele mute, căzătoare, pierite, căzând de nicăieri către nicăieri, într-o inimaginabilă extincție. Și cât de multe erau, de parcă în sfârșit cerul se sfărâma și se desfăcea în bucăți. Iar eu voiam să-i arăt toate acestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mare, într-o tăcere înspăimântător de intensă și de posesivă, de parcă se înstăpânise peste formele acestea vag conturate și le trăgea încet, desprinzându-le dintr-un întuneric în care ar fi dorit să rămână. Până și apa era acum perfect tăcută, nici un lipăit, nici o vibrație. Cerul era de un cenușiu vag transparent, iar marea de un cenușiu opac și stâncile de un cafeniu întunecat, cu reflexe de un cenușiu estompat. Senzația de singurătate era mult mai intensă decât fusese sub imperiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
umezite de rouă. M-am ridicat țeapăn și le-am scuturat. M-am uitat în jur. Conglomerate muntoase de stânci ascundeau casa. Și m-am văzut ca pe o siluetă întunecată, decupată în centrul acestor zori pustii și înfricoșător de tăcuți, în care lumina abia de era lumină; m-am speriat de mine însumi și m-am culcat repede la loc, m-am învelit în scoarță, am închis ochii, zăcând acolo rigid, fără să-mi închipui că voi adormi din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de ornamentele de sticlă ce atârnă în nișele holului lung și întunecat. Sunetele acestea îmi evocă țăcăniturile ușoare ale perdelei de mărgele de la Capul Shruff; și încerc un sentiment straniu când mă gândesc la „casa mea bizară“, complet pustie și tăcută (cel puțin așa sper), cu excepția țac-țacurilor perdelei care se leagănă domol în briza mării. Apartamentul lui James este situat pe una din străzile lungi din Pimlico, ce duc în jos spre fluviu, și care pe vremuri arătau atât de părăginite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am coborât încet scările. Rosina a venit după mine. Am intrat în bucătărie și ne-am așezat din nou la masă. — Nu te necăji, Charles, animalul ăsta mic și lacom n-are o inimă care poate fi zdrobită. Am rămas tăcut. — Acum, presupun că vrei să discuți cu mine despre „biata Lizzie?“ — Nu. — Bietul Charles ai fost mazilit din postul de Dumnezeu. — În ordine. Te rog să pleci. Dacă te prind că te încurci cu Lizzie Sherer, vă omor pe amândoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-o gâfâind, de parcă întreaga lungime a trupului ei ar fi fost strivită de trupul meu. Apoi, după ce am lăsat-o încetișor jos, în strania semiobscuritate a holului, în clinchetul meditativ al perdelei de mărgele, am rămas amândoi perfect nemișcați și tăcuți, eu încolăcindu-i trupul în brațele mele, ea agățându-se cu ambele mâini de cămașa mea. Relaxându-se, în cele din urmă, oftă, și își plimbă degetele pe coastele mele. Am întrebat: — El e afară? — Nu. — Știe că ești aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și Titus mă învinuia pe mine pentru asta, și într-un fel avea dreptate, uneori cred că mă condamna pe mine și mă detesta mai tare decât pe Ben. Desigur, când era mic, Titus era tot timpul speriat și stătea tăcut, era în stare să șadă toată seara pe scăunașul lui de lângă perete, palid și încordat și liniștit, înfiorător de liniștit. Mai târziu, când împlinise cincisprezece ani, obișnuia uneori să pretindă că ar fi copilul tău, și de vreo două ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pornească din nou. Trebuia să fii atent la fiecare cuvânt pe care-l rosteai. Rănile și înfrângerile suferite de mândria acestui copil trebuie să fi fost îngrozitoare, de nedescris. Mi-am adus aminte de imaginea evocată de Hartley, a băiețașului tăcut, cu fața palidă. Biata Hartley! Ea fusese martora neajutorată a tuturor acestor grozăvii. — Mama ta trebuie să fi suferit foarte mult, pentru tine și alături de tine. Îmi aruncă una din privirile lui fugitive, bănuitoare și încruntate, dar curmă subiectul. Privit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]