64,222 matches
-
vaccin contra rabiei. Tot aici, împreună cu Émile Roux, lucrează asupra produsului Calomel, un fel de unguent care avea proprietatea de a preveni contractarea sifilisului. A studiat și acesta boală venerică făcând teste pe maimuțe antropoide. Mecinikov a mai elaborat o teorie conform căreia îmbătrânirea este cauzată de o bacterie toxică aflată în intestine și că acidul lactic ar putea prelungi viața. A introdus termenul de gerontologie. S-a stins din viață în 1916 la 71 de ani (destul de mult fata de
Ilia Ilici Mecinikov () [Corola-website/Science/313150_a_314479]
-
rețelelor neuronale. A mai fundamentat alte modele faimoase pentru IA. Cartea sa "Un cadru pentru reprezentarea cunoașterii" (A framework for representing knowledge) a creat o nouă paradigmă pentru programare. În vreme ce "Perceptronii" are astăzi o importanță istorică mai mult decât practică, teoria cadrelor (frames) este utilizată în continuare. Minsky a mai scris despre posibilitatea ca formele de viață extraterestră ar putea gândi la fel ca oamenii, ceea ce ar permite comunicarea cu aceștia. A fost consultant pentru filmul și numele său este menționat
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
A fost consultant pentru filmul și numele său este menționat în film și în carte: La începutul anilor 1970 în cadrul laboratorului de inteligență artificială de la MIT, Minsky și Papert au început dezvoltarea unor idei ce vor fi cunoscute sub numele teoria societății minții (Society of Mind). Teoria încearcă să explice cum ceea ce numim inteligență poate fi produsul unor interacțiuni ale unor părți non-inteligente. Minsky spune că cea mai mare sursă de idei despre teorie au venit din tentativa de a crea
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
numele său este menționat în film și în carte: La începutul anilor 1970 în cadrul laboratorului de inteligență artificială de la MIT, Minsky și Papert au început dezvoltarea unor idei ce vor fi cunoscute sub numele teoria societății minții (Society of Mind). Teoria încearcă să explice cum ceea ce numim inteligență poate fi produsul unor interacțiuni ale unor părți non-inteligente. Minsky spune că cea mai mare sursă de idei despre teorie au venit din tentativa de a crea o mașină capabilă să folosească un
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
idei ce vor fi cunoscute sub numele teoria societății minții (Society of Mind). Teoria încearcă să explice cum ceea ce numim inteligență poate fi produsul unor interacțiuni ale unor părți non-inteligente. Minsky spune că cea mai mare sursă de idei despre teorie au venit din tentativa de a crea o mașină capabilă să folosească un braț robotic, o cameră video și un computer pentru a asambla blocuri folosite în jocurile copiilor. În 1986, Minsky a publicat cartea "Societatea minții" (Society of Mind
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
de a crea o mașină capabilă să folosească un braț robotic, o cameră video și un computer pentru a asambla blocuri folosite în jocurile copiilor. În 1986, Minsky a publicat cartea "Societatea minții" (Society of Mind), o lucrare comprehensivă despre teorie, spre deosebire de lucrările publicate anterior destinate unei audiențe generale. În noiembrie 2006, Minsky a publicat "Mașina emoțională" (The Emotion Machine), o carte care critică multe teorii populare despre cum funcționează mintea umană și sugerează teorii alternative, care deseori înlocuiesc ideile simple
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
În 1986, Minsky a publicat cartea "Societatea minții" (Society of Mind), o lucrare comprehensivă despre teorie, spre deosebire de lucrările publicate anterior destinate unei audiențe generale. În noiembrie 2006, Minsky a publicat "Mașina emoțională" (The Emotion Machine), o carte care critică multe teorii populare despre cum funcționează mintea umană și sugerează teorii alternative, care deseori înlocuiesc ideile simple cu altele mai complexe. Cartea se găsește gratuit pe saitul lui Minsky. Minsky a câștigat Premiul Turing în 1969, the Premiul Japoniei în 1990, premiul
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
of Mind), o lucrare comprehensivă despre teorie, spre deosebire de lucrările publicate anterior destinate unei audiențe generale. În noiembrie 2006, Minsky a publicat "Mașina emoțională" (The Emotion Machine), o carte care critică multe teorii populare despre cum funcționează mintea umană și sugerează teorii alternative, care deseori înlocuiesc ideile simple cu altele mai complexe. Cartea se găsește gratuit pe saitul lui Minsky. Minsky a câștigat Premiul Turing în 1969, the Premiul Japoniei în 1990, premiul IJCAI pentru excelență în cercetare în 1991 și Medalia
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
IJCAI pentru excelență în cercetare în 1991 și Medalia Benjamin Franklin din partea Institutului Franklin în 2001. În 2006 a devenit „fellow” al Muzeului Istoriei Calculatoarelor „pentru co-fondarea domeniului inteligenței artificiale, pentru crearea primelor rețele neuronale și roboți și pentru dezvoltarea teoriilor cogniției umane și robotice.” În 2011 Minsky a fost introdus în galeria de faimă a inteligenței artificiale a IEEE Intelligent Systems pentru „contribuții importante aduse domeniului IA și a sistemelor inteligente” În 2014, Minsky a câștigat Premiul Dan David „Mintea
Marvin Minsky () [Corola-website/Science/313166_a_314495]
-
care nu putea frecventa școala, sub îndrumarea mamei sale, și-a cultivat tendințele artistice, citea mult și scria poezii. După vindecare a studiat medicina la Freiburg, Berlin, Strasbourg și Heidelberg. În 1909 și-a dat doctoratul cu lucrarea „Contribuții la teoria psihologică a tulburărilor mintale”, sub îndrumarea profesorului Franz Nissl. La Heidelberg, Meyerhof o întâlnește pe Hedwig Schallenberg, studentă la matematici, cu care se va căsători în 1914. Au avut împreună o fiică și doi fii care au studiat medicina în
Otto Fritz Meyerhof () [Corola-website/Science/313256_a_314585]
-
formând istoria naturală. Naturaliștii încep să-și îndrepte atenția către domeniul variabilității speciilor; apariția paleontologiei și apoi a conceptului de dispariție a speciilor determină renunțarea la imaginea statică a naturii. La începutul secolului al XIX-lea, Jean-Baptiste de Lamarck elaborează teoria transmutației speciilor, prima formă științifică a evoluționismului. În 1858, Charles Darwin și Alfred Russel Wallace au elaborat și publicat o noua formă a teoriei evoluționiste, explicată mai detaliat în lucrarea lui Darwin, "Originea speciilor" (1859). Diferit față de Lamarck, Darwin propune
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
renunțarea la imaginea statică a naturii. La începutul secolului al XIX-lea, Jean-Baptiste de Lamarck elaborează teoria transmutației speciilor, prima formă științifică a evoluționismului. În 1858, Charles Darwin și Alfred Russel Wallace au elaborat și publicat o noua formă a teoriei evoluționiste, explicată mai detaliat în lucrarea lui Darwin, "Originea speciilor" (1859). Diferit față de Lamarck, Darwin propune conceptul de origine comună și un arbore filogenetic foarte ramificat. Teoria era bazată pe ideea selecției naturale și avea ca punct de plecare o
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Darwin și Alfred Russel Wallace au elaborat și publicat o noua formă a teoriei evoluționiste, explicată mai detaliat în lucrarea lui Darwin, "Originea speciilor" (1859). Diferit față de Lamarck, Darwin propune conceptul de origine comună și un arbore filogenetic foarte ramificat. Teoria era bazată pe ideea selecției naturale și avea ca punct de plecare o gamă largă de dovezi și fapte din domenii precum: creșterea animalelor, biogeografie, geologie, morfologie și embriologie. Opera lui Darwin a condus la o acceptare mai rapidă a
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
geologie, morfologie și embriologie. Opera lui Darwin a condus la o acceptare mai rapidă a evoluționismului, dar mecanismul propus de marele savant englez, selecția naturală,nu a fost larg acceptat până prin anii 1940'. Filozofia greacă ajunsese la unele concepte și teorii referitoare la apariția și evoluția organicului. Anaximandru (c. 610 - 546 i.Hr.) susținea faptul că viața a apărut în mare ca apoi să se extindă și pe uscat. Empedocle (c. 490 - 430 i.Hr.) scrie despre originea nesupranaturală a ființelor vii. Mai
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
naturală, care este menționată și de Aristotel în "Metafizica". Platon (c. 428 - 348 i.Hr.) a fost, după cum se exprimă biologul și istoricul Ernst Mayr, "cel mai mare antierou al evoluționismului", deoarece marele filozof deschide calea către esențialism, numit de el "Teoria formelor". Această teorie susține că obiectele observate în lumea reală sunt doar reflectări ale unui număr limitat de esențe ("eide"). Variația nu este altceva decât imperfecta reflectare a acestor esențe imuabile. În scrierea "Timaeus", Platon susține ideea creaționistă care ulterior
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
menționată și de Aristotel în "Metafizica". Platon (c. 428 - 348 i.Hr.) a fost, după cum se exprimă biologul și istoricul Ernst Mayr, "cel mai mare antierou al evoluționismului", deoarece marele filozof deschide calea către esențialism, numit de el "Teoria formelor". Această teorie susține că obiectele observate în lumea reală sunt doar reflectări ale unui număr limitat de esențe ("eide"). Variația nu este altceva decât imperfecta reflectare a acestor esențe imuabile. În scrierea "Timaeus", Platon susține ideea creaționistă care ulterior avea să influențeze
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
în telogia naturală. Totuși acest sistem are și meritele lui: rămâne ca principiu de organizare, aplicat ulterior în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când apare biologia modernă. În perioada 1650 - 1800, au fost elaborate o serie de teorii de factură evoluționistă, care susțineau că viața s-a dezvoltat în mod mecanic, fără vreo intervenție divină. Astfel filozoful mecanicist René Descartes promovează o imagine a universului prin care acesta este comparat cu o mașină, cu un mecanism. Aceasta concepție
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
fără vreo intervenție divină. Astfel filozoful mecanicist René Descartes promovează o imagine a universului prin care acesta este comparat cu o mașină, cu un mecanism. Aceasta concepție va caracteriza revoluția științifică ce va urma.Bowler, 2003, pp. 33-38. Totuși, multe teorii evoluționiste ale acelei perioade, cum ar fi cea a lui Gottfried Wilhelm Leibniz și J.G. Herder, susțineau ca evoluția ar fi un proces "spiritual". În 1751, Pierre Louis Maupertuis se îndreaptă către o explicație materialistă. În scrierile sale despre modificările
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
au apărut prin generare spontană și că anumite tipare nu permit decât un număr limitat de schimbări. Totuși, Buffon a fost unul dintre marii naturaliști ai secolului al XVIII-lea, iar lucrările sale "Istoria naturală" și "Perioadele naturii", care conțineau teorii foarte evoluate privind originea și evoluția Pământului, au exercitat o influență covârșitoare în evoluția ulterioară a cunoașterii lumii.Bowler, 2003, pp. 75-80.Larson, 2004, pp. 14-15. Între 1767 si 1792, James Burnet, Lord Monboddo, în scrierile sale, arată că omul
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
descoperite. În 1811, Georges Cuvier și Alexandre Brogniart realizează, independent unul de celălalt, studii de istorie geologică a regiunii din jurul Parisului, pornind de la succesiunea stratigrafică a rocilor. Toate aceste lucrări au condus la determinarea vechimii Pământului. Cuvier face apel la "teoria catastrofelor" pentru a explica dispariția speciilor relevate de fosile. Studiul fosilelor cunoaște un progres substanțial la începutul secolului al XIX-lea. Prin anii 40' harta cronologică a erelor geologice începe să se contureze, astfel că, în 1841, John Phillips definește
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
perioadă de timp. Deși în general se opune evoluționismului, prin această concepție uniformitarianistă, Lyell exercită o puternică influență asupra viitorilor evoluționiști, precum Charles Darwin. În lucrarea sa, "Filozofia geologică" ("Philosophie Zoologique", 1809), Jean-Baptiste de Lamarck, unul dintre fondatorii paleontologiei, propune teoria sa privind transmutația speciilor. Această "teorie a catastrofelor" presupune perindarea a 32 de catastrofe însoțite de o nouă geneză, cu acumulare de caracteristici genetice. Ajunge la această concluzie în urma studiilor asupra fosilelor în succesiunea straturilor geologice, încercând să armonizeze noile
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
se opune evoluționismului, prin această concepție uniformitarianistă, Lyell exercită o puternică influență asupra viitorilor evoluționiști, precum Charles Darwin. În lucrarea sa, "Filozofia geologică" ("Philosophie Zoologique", 1809), Jean-Baptiste de Lamarck, unul dintre fondatorii paleontologiei, propune teoria sa privind transmutația speciilor. Această "teorie a catastrofelor" presupune perindarea a 32 de catastrofe însoțite de o nouă geneză, cu acumulare de caracteristici genetice. Ajunge la această concluzie în urma studiilor asupra fosilelor în succesiunea straturilor geologice, încercând să armonizeze noile date furnizate de geologie cu creaționismul
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
următoare și ar produce o ușoară adaptare la mediu. Este vorba de mecanismul secundar de adaptare prin "moștenirea caracteristicilor dobândite" care avea să fie cunoscut sub numele de lamarckism și care va influența gândirea evoluționistă până în secolul al XX-lea. Teoria lui Lamarck este îmbogățită de Georges Cuvier și determină formarea unui curent francez numit "transformaționism", care ulterior a influențat și școala britanică de anatomie comparată. Printre reprezentanții cei mai de seamă se numără anatomistul Robert Grant. Acesta a fost adeptul
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
geologi ca Buckland, Sedgwick atacau conceptele evoluționiste ale lui Lamarck, Grant sau lucrarea "Vestigii ale istoriei naturale a creației". Chiar și geologul Charles Lyell, deși se opunea creaționismului, în lucrarea sa "Principiile geologiei" (1830 - 1833), susținea imutabilitatea speciilor și critica teoriile lui Lamarck privind evoluția. Idealiști ca Louis Agassiz și Richard Owen credeau că fiecare specie era neschimbabilă și în mod aprioric prestabilită de mintea "creatorului" sub forma unui arhetip. Mai mult, Owen susține o campanie publică prin care să-l
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
că fiecare specie era neschimbabilă și în mod aprioric prestabilită de mintea "creatorului" sub forma unui arhetip. Mai mult, Owen susține o campanie publică prin care să-l marginalizeze pe Robert Grant de lumea științifică. Mai mulți autori au anticipat teoria evoluționistă a lui Darwin. Aceștia sunt menționați în a treia ediție a "Originii speciilor" într-o anexă aflată la introducere, pe care a extins-o în edițiile ulterioare. În 1813, medicul William Charles Wells (1757 - 1817) susține o prelegere în cadrul
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]