64,222 matches
-
William Charles Wells (1757 - 1817) susține o prelegere în cadrul Societății Regale conform căreia există o evoluție a speciei umane, recunoscând principiul selecției naturale. Charles Darwin și Alfred Russel Wallace nu aflaseră de această lucrare când, în 1858 au publicat celebra teorie. Ulterior Darwin menționează faptul că Wells deja descoperise acest principiu pe care îl și prefigurase în lucrarea "O relatare despre o femeie albă a cărei piele seamănă parțial cu a unui negru" ( "An Account of a White Female, part of
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
An Account of a White Female, part of whose Skin resembles that of a Negro"), care fusese publicat în 1818. Însă observațiile lui Wells se limitau doar la specia umană și numai la anumite caracteristici. Când Darwin și-a dezvoltat teoria, a fost influențat de "sistemul natural" de clasificare al botanistului elvețian Augustin Pyramus de Candolle (1778 - 1841) care punea accentul pe competiția dintre diversele specii care intră in concurență. Scoțianul Patrick Matthew (1790 - 1874) a scris, în 1831, o carte
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
pe scurt, și de Dl. Matthew într-o lucrare a sa asupra unui alt subiect...Totuși acesta a înteles forța pe care o are principiul selecției naturale". Dacă studiem mai atent istoria biologiei, este posibil să găsim unele anticipări ale teoriei lui Darwin chiar în cadrul antichității greci. Dar, așa cum sublinia Peter J. Bowler, istoric al științei, "prin combinarea unor evaluări teoretizante îndrăznețe și capabile să estimeze faptele, Darwin ajunge la un concept evoluționist rămas unic de-a lungul timpului". Mai mult
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
unic de-a lungul timpului". Mai mult, Bowler susține faptul că nu simpla prioritate a unei descoperiri asigură un loc in istorie, ci și modul în care ideile acesteia sunt dezvoltate și cum ceilalți ajung să fie convinși de importanța teoriei astfel încât aceasta să aiba un real impact. Thomas H. Huxley, într-un eseu publicat la recepția "Originii speciilor" precizează: Ideea că, în condiții externe diferite, pot rezulta noi specii, variație pe care numim spontană deoarece nu îi cunoaștem cauzele, este
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
sfârșitul secolului al XVIII-lea de Thomas Malthus. Ideea acestei cărți privind lupta pentru existență determinată de creșterea populației precum și modul în care crescătorii de animale urmăresc obținerea anumitor caractere, toate acestea l-au determinat pe Darwin să-și formuleze teoria, teorie care are la bază selecția naturală. Totuși timp de 20 de ani, marele naturalist nu și-a publicat teoria, dar a discutat-o cu alți naturaliști și cu prieteni ca Joseph Hooker. Conștient de controversa pe care o poate
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
secolului al XVIII-lea de Thomas Malthus. Ideea acestei cărți privind lupta pentru existență determinată de creșterea populației precum și modul în care crescătorii de animale urmăresc obținerea anumitor caractere, toate acestea l-au determinat pe Darwin să-și formuleze teoria, teorie care are la bază selecția naturală. Totuși timp de 20 de ani, marele naturalist nu și-a publicat teoria, dar a discutat-o cu alți naturaliști și cu prieteni ca Joseph Hooker. Conștient de controversa pe care o poate genera
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
modul în care crescătorii de animale urmăresc obținerea anumitor caractere, toate acestea l-au determinat pe Darwin să-și formuleze teoria, teorie care are la bază selecția naturală. Totuși timp de 20 de ani, marele naturalist nu și-a publicat teoria, dar a discutat-o cu alți naturaliști și cu prieteni ca Joseph Hooker. Conștient de controversa pe care o poate genera, în toata această perioadă a adunat dovezi și argumente care să-l susțină. Spre deosebire de Darwin, Alfred Russel Walace a
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Varieties; and on the Perpetuation of Varieties and Species by Natural Means of Selection"). Darwin începe să lucreze temeinic și, în 1859, publică "Originea speciilor". Adunând o serie de date în călătoria sa pe nava Beagle (1833 - 1835), Darwin elaborează teoria care îi va purta numele și care va stârni controverse aprinse. Observând varietatea speciilor de animale, în special în cazul sturzilor din Galapagos, ajunge la ideea că teoria creaționistă, susținută în special de religie, nu este valabilă. Pe scurt, teoria
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
de date în călătoria sa pe nava Beagle (1833 - 1835), Darwin elaborează teoria care îi va purta numele și care va stârni controverse aprinse. Observând varietatea speciilor de animale, în special în cazul sturzilor din Galapagos, ajunge la ideea că teoria creaționistă, susținută în special de religie, nu este valabilă. Pe scurt, teoria lui Darwin susținea următoarele: speciile evolueaza nu atât datorită mutațiilor, cât datorită adaptării la mediu. Presiunea mediului duce la selecția naturală. Meritul lui Darwin este de a pune
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
teoria care îi va purta numele și care va stârni controverse aprinse. Observând varietatea speciilor de animale, în special în cazul sturzilor din Galapagos, ajunge la ideea că teoria creaționistă, susținută în special de religie, nu este valabilă. Pe scurt, teoria lui Darwin susținea următoarele: speciile evolueaza nu atât datorită mutațiilor, cât datorită adaptării la mediu. Presiunea mediului duce la selecția naturală. Meritul lui Darwin este de a pune în evidență importanța acestui factor extern și a relației dintre acesta și
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
susținea următoarele: speciile evolueaza nu atât datorită mutațiilor, cât datorită adaptării la mediu. Presiunea mediului duce la selecția naturală. Meritul lui Darwin este de a pune în evidență importanța acestui factor extern și a relației dintre acesta și specii. Inițial teoria nu se aplica oamenilor, contemporanii find cei care au adus teoria sa în centrul dezbaterilor. În cazul ființei umane, lipsa unei forme tranziționale, acea așa-numită "verigă lipsă", pune sub semnul întrebării ipoteza evoluției graduale. Studiile unor neodarwiniști ca: August
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
la mediu. Presiunea mediului duce la selecția naturală. Meritul lui Darwin este de a pune în evidență importanța acestui factor extern și a relației dintre acesta și specii. Inițial teoria nu se aplica oamenilor, contemporanii find cei care au adus teoria sa în centrul dezbaterilor. În cazul ființei umane, lipsa unei forme tranziționale, acea așa-numită "verigă lipsă", pune sub semnul întrebării ipoteza evoluției graduale. Studiile unor neodarwiniști ca: August Weismann, Theodosius Dobjanski, Ernst Mayr, George Gaylord Simpson insistă pe rolul
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
mutații defavorabile), care conduc la concluzia că scopul selecției este de a transmite un set de posibilități. Mai mult, specialiști ca: Albert Vandel, Jacques Ruffié sau Emile Zuckerkandl au arătat că evoluția reprezintă și o creștere a cantității informaționale. Alte teorii care susțin localizarea în Africa a centrului de geneză al omului: "Policentrismul" propus în 1949 de Franz Weidenreich susține și un alt loc de origine a omului și anume China. Continuitatea regională cu Africa s-ar realiza prin transferul genetic
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
la experiment și observație minuțioasă în domeniul fiziologiei, și naturaliști ca Linnaeus și Buffon, care încep să realizeze clasificarea diversității vieții, studiul fosilelor, dar și dezvoltarea și comportamentul organismelor. Microscopia a dezvăluit lumea până atunci necunoscută a microorganismelor, punând bazele teoriei celulare. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, științe ca botanica și zoologia au devenit discipline științifice. Lavoisier și alți savanți încep să realizeze legătura dintre materia vie și cea fără viață prin intermediul fizicii și chimiei. Naturaliști exploratori
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
von Humboldt, au studiat interacțiunea dintre organisme și mediul înconjurător, punând astfel bazele biogeografiei, ecologiei și etologiei. Acești oameni de știință încep să respingă esențialismul și iau în considerare fenomenul de dispariție (extincție) a speciilor și de mutabilitate a acestora. Teoria celulară deschide o nouă perspectivă înțelegerii fundamentelor vieții. Toate aceste progrese, ca și rezultatele din embriologie și paleontologie, au fost sintetizate prin teoria evoluționistă a lui Charles Darwin și prin mecanismul selecției naturale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, asistăm
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
respingă esențialismul și iau în considerare fenomenul de dispariție (extincție) a speciilor și de mutabilitate a acestora. Teoria celulară deschide o nouă perspectivă înțelegerii fundamentelor vieții. Toate aceste progrese, ca și rezultatele din embriologie și paleontologie, au fost sintetizate prin teoria evoluționistă a lui Charles Darwin și prin mecanismul selecției naturale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, asistăm la decăderea teoriei generației spontane, o dată cu descoperirea germenilor ca agenți patogeni. Dar mecanismul eredității rămâne încă un mister. La începutul secolului al XX
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
o nouă perspectivă înțelegerii fundamentelor vieții. Toate aceste progrese, ca și rezultatele din embriologie și paleontologie, au fost sintetizate prin teoria evoluționistă a lui Charles Darwin și prin mecanismul selecției naturale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, asistăm la decăderea teoriei generației spontane, o dată cu descoperirea germenilor ca agenți patogeni. Dar mecanismul eredității rămâne încă un mister. La începutul secolului al XX-lea, redescoperirea operelor lui Gregor Mendel conduce la o rapidă dezvoltare a geneticii, la care se remarcă aportul lui Thomas
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
agenți patogeni. Dar mecanismul eredității rămâne încă un mister. La începutul secolului al XX-lea, redescoperirea operelor lui Gregor Mendel conduce la o rapidă dezvoltare a geneticii, la care se remarcă aportul lui Thomas H. Morgan și a discipolilor săi. Teoria sintetică a evoluției apare prin anii 1930 prin asimilarea rezultatelor din genetica populațiilor și a teoriei selecției naturale, reconsolidând teoria evoluționistă. Se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson și Francis Crick propun structura ADN-ului
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
operelor lui Gregor Mendel conduce la o rapidă dezvoltare a geneticii, la care se remarcă aportul lui Thomas H. Morgan și a discipolilor săi. Teoria sintetică a evoluției apare prin anii 1930 prin asimilarea rezultatelor din genetica populațiilor și a teoriei selecției naturale, reconsolidând teoria evoluționistă. Se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson și Francis Crick propun structura ADN-ului. După elaborarea teoriei fundamentale a biologiei moleculare și descoperirea codului genetic, biologia se ramifică în două
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
conduce la o rapidă dezvoltare a geneticii, la care se remarcă aportul lui Thomas H. Morgan și a discipolilor săi. Teoria sintetică a evoluției apare prin anii 1930 prin asimilarea rezultatelor din genetica populațiilor și a teoriei selecției naturale, reconsolidând teoria evoluționistă. Se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson și Francis Crick propun structura ADN-ului. După elaborarea teoriei fundamentale a biologiei moleculare și descoperirea codului genetic, biologia se ramifică în două mari direcții, una referitoare
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
evoluției apare prin anii 1930 prin asimilarea rezultatelor din genetica populațiilor și a teoriei selecției naturale, reconsolidând teoria evoluționistă. Se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson și Francis Crick propun structura ADN-ului. După elaborarea teoriei fundamentale a biologiei moleculare și descoperirea codului genetic, biologia se ramifică în două mari direcții, una referitoare la studiul organismelor și a grupurilor de organisme și o alta referitoare la domeniile celular și molecular. Pe la sfârșitul secolului al XX-lea
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
privind originea sau apariția vieții. Totuși, rădăcinile biologiei moderne pot fi găsite în cadrul culturii și civilizației Greciei antice. Filozofii presocratici și-au pus multe întrebări privind viața, dar nu au găsit răspunsuri satisfăcătoare deoarece nivelul cunoștințelor acelei perioade era scăzut. Teoriile medicale ale lui Hippocrate și ale urmașilor săi, spre exemplu teoria umorală, au avut un puternic impact în acea perioadă. Aristotel a fost personalitatea cu cea mai mare influență în întreaga antichitate clasică. Deși, în ansamblu, opera sa a fost
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
găsite în cadrul culturii și civilizației Greciei antice. Filozofii presocratici și-au pus multe întrebări privind viața, dar nu au găsit răspunsuri satisfăcătoare deoarece nivelul cunoștințelor acelei perioade era scăzut. Teoriile medicale ale lui Hippocrate și ale urmașilor săi, spre exemplu teoria umorală, au avut un puternic impact în acea perioadă. Aristotel a fost personalitatea cu cea mai mare influență în întreaga antichitate clasică. Deși, în ansamblu, opera sa a fost mai mult speculativă, ultimele lui scrieri au fost mai empirice, caraterizate
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
făcut remarcat pentru cunoștintele sale privind plantele și animalele, fiind considerat unul dintre cei mai prolifici compilatori în domeniul zoologiei. În perioada elenistică, Herophilos din Calcedonia și Erasistrate din Keos, efectuând disecții și vivisecții, au reușit să aducă unele corecții teoriilor lui Aristotel din domeniul fiziologiei. Astfel, Herophilos consideră că sediul inteligenței se află în creier, nu în inimă, cum susținea Aristotel; conștientizează, de asemenea, legătura dintre sistemul nervos, mișcare și senzații. Herophilos și Erasistrate sunt primii care au studiat vasele
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
arab al botanicii. În lucrarea sa, "Cartea plantelor", descrie peste 600 de plante și discută amănunțit etapele creșterii vegetale. În domeniul anatomiei și fiziologiei, medicul persan Al-Razi (sau "Rhazes") (865 - 925) utilizează pe scară largă experimentul și ajunge să critice teoria umorală a lui Galenus. În cadrul medicinei experimentale, se remarcă marele savat, dar și filozof, Avicenna (980 - 1037). Tratatul său, "Canon de medicină", care prezintă o serie de teste și experimente clinice și de farmacologie, va rămâne o lungă perioadă (până în
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]