64,222 matches
-
lucrare de referință pentru medicina europeană. Medicul andaluz Avenzoar (1091 - 1161), adept al metodelor empirico-experimentale, utilizează în mod curent disecția și autopsia. Acesta demonstrează că scabia este o boală a pielii cauzată de un parazit, aducând astfel un argument contra teoriei umorale. De asemenea, promovează chirurgia experimentală și efectuează teste pe animale, cu mult înainte ca europenii să facă același lucru. În timpul foametei din Egipt din 1200, medicul (dar și istoricul) Abd al-Latif (1162 - 1231) studiază și examinează un număr mare
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
secolul al XIX-lea. Medicul arab Ibn al-Nafis (1213 - 1288) a promovat utilizarea disecției experimentale și autopsiei. În 1242, acesta a descoperit circulația pulmonară și cea coronară, care constituie baza sistemului circulator. A descris conceptul de metabolism și a discreditat teoria umorală a lui Galenus și Avicenna. O dată cu renașterea europeană, se remarcă un interes crescut pentru științele naturale și pentru fiziologie. În 1543, prin tratatul de anatomie "De humani corporis fabrica", Andreas Vesalius inaugureaza epoca modernă a medicinei vest-europene. Prin lucrarea
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
interes crescut pentru științele naturale și pentru fiziologie. În 1543, prin tratatul de anatomie "De humani corporis fabrica", Andreas Vesalius inaugureaza epoca modernă a medicinei vest-europene. Prin lucrarea sa, bazată pe observație în cadrul disecțiilor, scolastica este înlocuită prin empirism. Locul teoriilor devenite dogme inatacabile sau al rațiunilor abstracte, speculative, este luat de studiile și experimentele efectuate direct în natură. În acest context, atenția se îndreaptă și asupra fitoterapiei. Otto Brunfels, Hieronymus Bock și Leonhart Fuchs au scris lucrări valoroase privind studiul
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
a farmacologiei. Continuând lucrările lui Vesalius, William Harvey efectuează observații și experimente pe ființe vii (oameni și animale). Studiind vasele de sânge, în 1616, acesta descoperă aparatul circulator. Lucrarea "De motu cordis", publicată în 1628, în care Harvey expune noua teorie a circulației sanguine, marchează sfârșitul teoriei lui Galenus. De acum înainte, studiul fiziologiei va urmări și aspectele cantitative ale proceselor și fenomenelor, lucru vizibil și în cercetările lui Santorio Santorio privind metabolismul. La începutul secolului al XVII-lea, apariția microscopului
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
William Harvey efectuează observații și experimente pe ființe vii (oameni și animale). Studiind vasele de sânge, în 1616, acesta descoperă aparatul circulator. Lucrarea "De motu cordis", publicată în 1628, în care Harvey expune noua teorie a circulației sanguine, marchează sfârșitul teoriei lui Galenus. De acum înainte, studiul fiziologiei va urmări și aspectele cantitative ale proceselor și fenomenelor, lucru vizibil și în cercetările lui Santorio Santorio privind metabolismul. La începutul secolului al XVII-lea, apariția microscopului deschide drumul unei noi științe, microbiologia
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
ale altor naturaliști aduc progrese importante în anatomia comparată și în paleontologie. În scrierile sale, Cuvier argumentează detaliat faptul că fosilele descoperite în urma săpăturilor sunt mărturiile unor specii demult dispărute și că cele actuale prezintă unele modificări, în opoziție cu teoriile fixiste de până atunci. Fosilele descoperite de Gideon Mantell, William Buckland, Mary Anning și Richard Owen conduc la ideea că a existat o epocă a reptilelor, chiar anterioară celei a mamiferelor preistorice. Toate aceste descoperiri au captivat atenția publicului și
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
la ideea că a existat o epocă a reptilelor, chiar anterioară celei a mamiferelor preistorice. Toate aceste descoperiri au captivat atenția publicului și au îndreptat atenția către studiul istoriei vieții pe Pământ. Pentru explicarea trecutului geologic s-au emis diverse teorii, precum "unitarianismul" și "catastrofismul", ambele opuse una alteia, între ele menținându-se o continuă dispută. Cea mai semnificativă teorie evoluționistă pre-darwinistă este cea a lui Jean-Baptiste de Lamarck. Bazată pe ipoteza "moștenirii caracterelor dobândite", această teorie, cunoscută și sub numele
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
captivat atenția publicului și au îndreptat atenția către studiul istoriei vieții pe Pământ. Pentru explicarea trecutului geologic s-au emis diverse teorii, precum "unitarianismul" și "catastrofismul", ambele opuse una alteia, între ele menținându-se o continuă dispută. Cea mai semnificativă teorie evoluționistă pre-darwinistă este cea a lui Jean-Baptiste de Lamarck. Bazată pe ipoteza "moștenirii caracterelor dobândite", această teorie, cunoscută și sub numele de lamarckism, a fost acceptată până la începutul secolului al XX-lea. Idei asemănătoare fuseseră enunțate încă din antichitate de către
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
s-au emis diverse teorii, precum "unitarianismul" și "catastrofismul", ambele opuse una alteia, între ele menținându-se o continuă dispută. Cea mai semnificativă teorie evoluționistă pre-darwinistă este cea a lui Jean-Baptiste de Lamarck. Bazată pe ipoteza "moștenirii caracterelor dobândite", această teorie, cunoscută și sub numele de lamarckism, a fost acceptată până la începutul secolului al XX-lea. Idei asemănătoare fuseseră enunțate încă din antichitate de către Aristotel și Hippocrate, dar nu au fost luate în considerație. Lamarck descrie un fel de lanț al
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
și se încheie cu omul. Combinând abordarea biogeografică a lui Humboldt, geologia uniformitarianistă a lui Lyell, concepțiile lui Thomas Malthus privind creșterea populației, naturalistul britanic Charles Darwin, în urma cercetărilor efectuate de-a lungul a zeci de ani, elaborează celebra sa teorie evoluționistă. Bazată pe ipoteza selecției naturale, această teorie a avut un succes răsunător, stârnind dispute încă de la început, printre care controversa creație-evoluție. La o concluzie similară privind evoluția ajunsese și Alfred Russel Wallace. Publicarea, în 1859, a teoriei lui Darwin
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
a lui Humboldt, geologia uniformitarianistă a lui Lyell, concepțiile lui Thomas Malthus privind creșterea populației, naturalistul britanic Charles Darwin, în urma cercetărilor efectuate de-a lungul a zeci de ani, elaborează celebra sa teorie evoluționistă. Bazată pe ipoteza selecției naturale, această teorie a avut un succes răsunător, stârnind dispute încă de la început, printre care controversa creație-evoluție. La o concluzie similară privind evoluția ajunsese și Alfred Russel Wallace. Publicarea, în 1859, a teoriei lui Darwin, în lucrarea "Originea speciilor prin selecție naturală sau
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
celebra sa teorie evoluționistă. Bazată pe ipoteza selecției naturale, această teorie a avut un succes răsunător, stârnind dispute încă de la început, printre care controversa creație-evoluție. La o concluzie similară privind evoluția ajunsese și Alfred Russel Wallace. Publicarea, în 1859, a teoriei lui Darwin, în lucrarea "Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență", poate fi considerată un moment epocal în istoria biologiei. Totuși, selecția naturală a fost acceptată ca principal mecanism al evoluției abia un secol
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
de către Schleiden și Schwann. La a treia ipoteză s-a ajuns grație lucrărilor lui Robert Remak și Rudolf Virchow, astfel că din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele trei idei sunt aceptate unanim, formând ceea ce astăzi numim teoria celulară. În chimie, unul din marile progrese ale acestei perioade a constat în apariția chimiei organice ca domeniu de sine-stătător. Bazându-se pe rezultatele lui Lavoisier, studiind procese ca fermentația alcoolică și putrefacția, Friedrich Wöhler, Justus von Liebig și alți
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
materiei vii. Aceasta a dat o puternică lovitură vitalismului, proprietate atribuită încă din antichitate (chiar de Aristotel) acestor procese și substanțe organice. Ulterior, la sfârșitul secolului al XIX-lea, se descoperă enzimele, catalizatori ai reacțiilor biochimice — reacții complexe la care teoriile cineticii chimice vor putea fi aplicate abia înspre sfârșitul secolului al XX-lea. Fiziologi ca Claude Bernard au explorat (prin vivisecție sau alte metode experimentale) funcțiile fizice și chimice ale organismelor punând bazele endocrinologiei (domeniu care s-a dezvoltat rapid
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
mod independent legile lui Mendel. La scurt timp, cercetătorii din domeniul citologiei au emis ipoteza conform căreia materialul genetic ar fi constituit din cromozomi. Între 1910 și 1915, Thomas H. Morgan, studiind "Drosophila melanogaster" (devenită ulterior organism-model în genetică), elaborează "teoria cromozomială a eredității". Hugo de Vries a încercat să aplice aceste rezultate ale geneticii (ereditate și hibridare) în cadrul evoluționismului și a elaborat teoria mutațiilor genetice, care a fost acceptată pe scară largă imediat după publicare. Un număr mare de aderenți
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
cromozomi. Între 1910 și 1915, Thomas H. Morgan, studiind "Drosophila melanogaster" (devenită ulterior organism-model în genetică), elaborează "teoria cromozomială a eredității". Hugo de Vries a încercat să aplice aceste rezultate ale geneticii (ereditate și hibridare) în cadrul evoluționismului și a elaborat teoria mutațiilor genetice, care a fost acceptată pe scară largă imediat după publicare. Un număr mare de aderenți câștigase și teoria eredității caracterelor dobândite a lui Jean-Baptiste de Lamarck. De asemenea, John Burdon Sanderson Haldane, Ronald Fisher și Sewall Wright au
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
eredității". Hugo de Vries a încercat să aplice aceste rezultate ale geneticii (ereditate și hibridare) în cadrul evoluționismului și a elaborat teoria mutațiilor genetice, care a fost acceptată pe scară largă imediat după publicare. Un număr mare de aderenți câștigase și teoria eredității caracterelor dobândite a lui Jean-Baptiste de Lamarck. De asemenea, John Burdon Sanderson Haldane, Ronald Fisher și Sewall Wright au elaborat conceptul de "genetica populațiilor". Toate aceste rezultate au condus la crearea sintezei moderne a teoriei darwiniene a evoluției, și
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
de aderenți câștigase și teoria eredității caracterelor dobândite a lui Jean-Baptiste de Lamarck. De asemenea, John Burdon Sanderson Haldane, Ronald Fisher și Sewall Wright au elaborat conceptul de "genetica populațiilor". Toate aceste rezultate au condus la crearea sintezei moderne a teoriei darwiniene a evoluției, și anume teoria sintetică a evoluției. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, teoria geneticii populațiilor începe să fie aplicată în discipline de graniță nou apărute, sociobiologia și psihologia evoluționistă. În anii 1960, W. D.
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
caracterelor dobândite a lui Jean-Baptiste de Lamarck. De asemenea, John Burdon Sanderson Haldane, Ronald Fisher și Sewall Wright au elaborat conceptul de "genetica populațiilor". Toate aceste rezultate au condus la crearea sintezei moderne a teoriei darwiniene a evoluției, și anume teoria sintetică a evoluției. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, teoria geneticii populațiilor începe să fie aplicată în discipline de graniță nou apărute, sociobiologia și psihologia evoluționistă. În anii 1960, W. D. Hamilton și alții au elaborat noi
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
Ronald Fisher și Sewall Wright au elaborat conceptul de "genetica populațiilor". Toate aceste rezultate au condus la crearea sintezei moderne a teoriei darwiniene a evoluției, și anume teoria sintetică a evoluției. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, teoria geneticii populațiilor începe să fie aplicată în discipline de graniță nou apărute, sociobiologia și psihologia evoluționistă. În anii 1960, W. D. Hamilton și alții au elaborat noi metode legate de teoria jocului pentru a explica altruismul din cadrul grupurilor sociale de
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, teoria geneticii populațiilor începe să fie aplicată în discipline de graniță nou apărute, sociobiologia și psihologia evoluționistă. În anii 1960, W. D. Hamilton și alții au elaborat noi metode legate de teoria jocului pentru a explica altruismul din cadrul grupurilor sociale de animale, mai ales în ceea ce privește perpetuarea speciei. Prin anii 1970, Stephen Jay Gould și Niles Eldredge au elaborat "teoria echilibrului punctat", prin care se explică faptul că multe schimbări evolutive pot avea
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
anii 1960, W. D. Hamilton și alții au elaborat noi metode legate de teoria jocului pentru a explica altruismul din cadrul grupurilor sociale de animale, mai ales în ceea ce privește perpetuarea speciei. Prin anii 1970, Stephen Jay Gould și Niles Eldredge au elaborat "teoria echilibrului punctat", prin care se explică faptul că multe schimbări evolutive pot avea loc în intervale scurte de timp. În 1980, Luis Alvarez și Walter Alvarez formulează ipoteza conform căreia dispariția dinozaurilor a fost cauzată de un impact cu un
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
Raționalismul critic reprezintă concepția epistemologică dezvoltată de filosoful englez de origine austriacă Karl Popper, care exprimă convingerea că rațiunea, în problema cunoașterii empirice, nu poate avea o funcțiune riguros demonstrativă, ci una de atitudine critică. Rațiunea nu legitimează adevărul unei teorii, ea este implicată în critica teoriei însăși și are astfel sarcina de a individualiza eventualele erori ascunse în cuprinsul teoriei respective. Dacă aserțiunile de bază nu vin în contradicție cu experiența, sau dacă tentativa rațiunii de a falsifica coordonatele expuse
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
de filosoful englez de origine austriacă Karl Popper, care exprimă convingerea că rațiunea, în problema cunoașterii empirice, nu poate avea o funcțiune riguros demonstrativă, ci una de atitudine critică. Rațiunea nu legitimează adevărul unei teorii, ea este implicată în critica teoriei însăși și are astfel sarcina de a individualiza eventualele erori ascunse în cuprinsul teoriei respective. Dacă aserțiunile de bază nu vin în contradicție cu experiența, sau dacă tentativa rațiunii de a falsifica coordonatele expuse nu are un rezultat pozitiv, înseamnă
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
problema cunoașterii empirice, nu poate avea o funcțiune riguros demonstrativă, ci una de atitudine critică. Rațiunea nu legitimează adevărul unei teorii, ea este implicată în critica teoriei însăși și are astfel sarcina de a individualiza eventualele erori ascunse în cuprinsul teoriei respective. Dacă aserțiunile de bază nu vin în contradicție cu experiența, sau dacă tentativa rațiunii de a falsifica coordonatele expuse nu are un rezultat pozitiv, înseamnă că teoria este adevărată, cel puțin în mod provizoriu, ținând seama de faptul că
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]