66,018 matches
-
foarte impresionant. Ne-au scos din Jilava pe jos. Era iarnă, 25 decembrie... Seara târziu, nu mai știu ce oră a fost, În orice caz, pe la 8, ne-au Încolonat, ne-au bătut lanțurile și pe jos... Înainte. Domne, un cer splendid, mii de stele, și cum era și frig, chiciura aceea măruntă, picura... Știi? Și noi, aliniați În coloană de câte cinci, mergeam pe dealu’ ăla unde ne așteptau dubele. Și de două părți reflectoarele, și lângă fiecare reflector câte
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mi-am Închipuit că există oameni, bestii, și atâta nedreptate, În fond... Am cunoscut o mulțime de deținuți și toți erau nevinovați... Dacă vecinul era informator și tu spuneai: „Bă, vecine, ce-o fi, mă frate, că am visat tot cerul plin de avioane”. Dădea la notă informativă „Ăsta așteaptă americanii” și luai opt ani de Închisoare, c-ai avut un vis cu avioane... Cam așa se interpreta. Majoritatea erau pur și simplu nevinovați... Că am văzut că În Balta Brăilei
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Ziariștilor din București, cea mai importantă organizație profesională de presă din țară, fondată în 1901, în care calitate deschide în 1922 întâiul congres al asociațiilor de presă din România și prezintă un raport asupra libertății presei în care solicită esențialul: „Cer pentru presa țării mele: Răspundere reală, dar libertate deplină.25 Aflat sub conducerea sa, Sindicatul Ziariștilor din București îi solicită lui Nicolae Iorga o succintă Istorie a presei românești care apare în 1922, Constantin Bacalbașa semnând o retrospectivă despre Ziaristica
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
câte-un pește Tot de dragoste vorbește 234 bucureștii de altădată 24. Anunț reprodus din: TRC., an. XII, nr. 1165, 28 noiembrie 1874, p. 3. Se juca Norma, operă în 3 acte de Bellini. 25. „Revista locală în 7 tablouri“ Cer cuvântul fusese scrisă de un grup de literați din cercul Revistei contimporane: Petre Grădișteanu, Nicolae Țincu, M. Zamphirescu, Oscar Eliat, Ciru Oeconomu, Al. Lara; era inspirată de evenimente la ordinea zilei (printre care, de pildă, amânarea de neînțeles a inaugurării
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Alegerile generale pentru Cameră sunt fixate în zilele de 3, 5, 7 și 9 iunie.54 Foaia scolastică publică un fenomen rar. În ziua de 19 aprilie între 5 jum. și 7 jum. dimineața, în jurul soarelui era ceață transparentă, pe când cerul în alte părți era cât se poate mai senin. Un cearcăn pompos în culorile curcubeului se întindea pe lângă soare, însă așa că mai a patra parte din el se pierdea sub orizont. În perihelia cercului străluceau, la dreapta și la stânga, doi
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
ghiulelele lor cădeau când prea departe, când prea aproape; aceasta se vedea după săriturile apei. Noi, de pe mal, număram loviturile. Lovitura 54 e trasă. Și în aceeași clipă auzim o groaznică detunătură și vedem un vulcan uriaș înălțându se spre cer. Și, peste un minut, nimic. Crucișătorul dispăruse. Lufti Gelil, în mai puțin de un minut, se scufundase. Din echipagiul de 200 oameni nu a scăpat atunci decât bucătarul pe care întâmplarea a voit să-l arunce într-o mlaștină de pe
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
vrei, Balcane gârbov, eu să mă-nchin la tine? Dar n-auzi cum te râde și Dunărea, și Marea? Deviza ți-e sclavia ș-a mea neatârnarea!“ Cum zic, doi vulturi ageri zburând din vârf de munte Se-nalță până-n ceruri și scot țipete crunte. E unul din Balcanuri și din Carpați e altul. Mult repede li-e zborul, mult falnic li e asaltul. Căci se izbesc ca fulgeri la luptă ucigătoare!... Întinsele lor aripi se bat lucind de soare, Ș-
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
al marelui prusac 18 N-o mai reproduc, dar titlul spune destul. Tot din Ghimpele: ieri și azi Dedicațiune unei statuie Când fuseși adusă-n țară Totul părea primăvară Ș-auzeai voci românești: — Să trăiești! — Să trăiești! Dar vântul pe cer se-ntinse Negura țara coprinse Ș-o cobe jelește azi: O să cazi! — O să cazi! Ieri când era sita nouă Vedeai că pe cap îți plouă Binecuvântări cerești: — Să trăiești! — Să trăiești! Dar... o secetă turbată Lăsă țara leșinată Și poporu-ți
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
2 iulie s.n.23 Serbia a declarat război Turciei. Două armate sârbe au trecut pe teritoriul turcesc. Generalul rus Cernaieff, debarcând în Turcia a adresat o proclamație către popoarele din Peninsula Balcanică. Proclamația începe cu cuvintele: „Cu ochii îndreptați spre cer trec în țara voastră ca să vă scap de jugul barbarilor“... Generalul Cernaieff va lua comanda armatei sârbești. addenda 415 21. Poezia Gașpar-Vodă. Surd la vocea adevărului, semnată M.C., reprodusă din Telegraful, a apărut în Ghimpele, an. XIII, nr. 38, 5
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
am auzit căzînd niște fișiere. Afară, în parc, lîngă un arbore, se strînseseră 8-9 inși, bărbați și femei, nici unul cunoscut, adică toți cei care mai erau la acea oră tîrzie în bibliotecă. În văzduh vibra un zgomot înfundat, dar pe cerul senin al nopții nu se vedea decît luna, care căpătase un halou uriaș, fascinant. Cineva fu de părere că, în absența lui Ceaușescu, orașul a fost bombardat de ruși, dar un bărbat mai în vîrstă l-a contrazis spunînd că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în linie dreaptă, de la Motrici la Pîrțu, adică vreo sută și ceva de metri. Uneori banda cobora cîntînd, alteori trăncănind și rîzînd. În primul caz, atenția mea se concentra asupra trompetistului și taragotistului. Deoarece în anumite momente erau îndreptate către cer, trompeta și taragotul mi se păreau instrumente solare. La sunetul lor vibram, mă umpleam de elanuri. În schimb, aproape că nu băgam în seamă vioara, iar toba și bombardonul îmi evocau ceva leneș și comic. Alți copii se țineau de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
umbrește de la un moment la altul... „Naș-tu Constantin a murit - îmi spune - în vîrstă de 57 de ani, în 1960, după ce-a stat doi ani la Socola. Iată, au trecut de-atunci 23 de ani!” Apoi, privind dramatic cerul, adaugă: „Doamne, cît am mai trăit! De-acuma mă poți lua oricînd!” La 71 de ani, e încă dreaptă, vioaie, curată (i-am sărutat întotdeauna mîna cu plăcere), cu simțul de observație la fel de ascuțit, ca de cînd o știu, și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Doamna C., vă așteaptă zile grele...” A. plînge zi și noapte. * Aflînd că „Bunicul” intenționează să meargă la Mînăstirea Cernica „pentru rugăciuni”, l-am întrebat: „Dar nu e același lucru dacă te rogi aci sau acolo? Nu sîntem sub același cer?” Mi-a răspuns că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar acolo slujește un preot cu o putere neobișnuită a rugăciunilor. N-am continuat discuția. Nicu, de asemenea un om religios, căruia i-am povestit cele de mai sus, i-a dat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de a muri. Sper, firește, cum mi s-a ghicit cînd eram copil, să ating vîrsta de 65 de ani, dar știu totodată că, după patruzeci (acum am patruzeci și trei), vorba poetului Octavian Voicu, poți fi chemat oricînd la ceruri. Ceea ce mă îngrozește cel mai mult (spaimă recurentă) într-o asemenea eventualitate e transformarea în obiect. Aș fi mulțumit să ajung la anii de care aminteam, atît pentru a-mi împlini (fie și în parte) proiectele, cît și pentru a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
urmă plesneau. Ulterior, imaginile astea mi-au revenit de mai multe ori în memorie, ca analogii. Am realizat că și în literatură există „baloane”, adică valori „umflate”, și că e necesară, nu numai pentru delectarea publicului, ci și pentru curățirea cerului ei, o vînătoare a lor. Mă mir chiar că un asemenea exercițiu n-a început încă. Așteptăm să plesnească singure? „Baloanele literare” au de obicei pielea groasă și plesnesc mai greu. *Slavă Domnului, Ducu a fost norocos! La română prefera
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
din „Spre comunism”), carne din carnea discursului liric al epocii: „Stau la prova timpului meu / cu obraz smălțuit de soare și vînt. Privirea mi-o ’nalț pe vîrfuri mereu: / -Tovarăși, se vede pămînt. Se vede pămînt! // Sfîșiem cu catargul al cerului cort, / Mai buni și mai demni pătrundem în zare, / vechi inerții aruncăm peste bord, / viitorul ne-așteaptă cu pîine și sare, // Furtuni de prova navei se sparg, / drumul îi greu dar nu stăm o clipă; / veghează un steag în vîrf
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Conversînd despre Ionescu era o culegere de nuvele! După ce Cimpoeșu pleacă, Sp. devine mai nuanțat. „E - îmi spune - un scriitor, dar nu-i o conștiință cristalizată”. Și-atunci, ce valoare mai are prima judecată critică? *Eu nepoetul încerc să înstrunez: „Cerul dacă e înnorat, ochii mei cum să strălucească? / Cîmpul dacă-i pustiu, inima cum să nu-mi tresară? / Prietenii dacă-s rari, neliniștea cum să nu mă-mpresoare? / Anii dacă-s tîrzii, nostalgia cum s-o alung?...” *Care-i „lumea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la corectură, astfel că finalul cronicii pare scris de un bîlbîit. Sună ca un pick-up la care acul s-a împotmolit și nu mai poate sălta la șanțul următor. *Crăciunul e aproape așa cum îl prezintă popii: zi de armonie între cer și pămînt, de pace între oameni. Așezat lîngă radio, ascult colinde românești și mă uimesc de varietatea lor și de frumusețea unor versuri. Crăciunul e sărbătoarea pe care o simt mai deplin decît Paștele; acesta cere o participare dramatică și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Elihu și tovarășii săi mă vor combate. Le voi rezista însă, atît timp cît nu voi simți că odrăslește în mine un fir de speranță și cît privirea mea nu se va ridica spre vîrful plopilor și, mai sus, spre cer! *„Sub domnia împăratului Tiberiu bîntuia furia des întîlnită și aproape generală de a aduce învinuiri. Ea a secătuit Roma în plină pace mai rău decît orice război civil” (Seneca, De beneficiis, Cartea a III-a, XXVI, 1). *„Ceea ce-i interesant
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
păcate - s a lamentat ea -, nu voi scrie despre Gaițele”. Intervenind în discuție, i-am spus că ar trebui s-o facă: „Ești cronicarul «Ateneului». Cum vine asta: scrii despre ce vezi în alte părți, iar despre spectacolele teatrului local ceri articole de la Ioan Neacșu sau de la nu mai știu cine!” „înainte de a fi cronicar, sînt om”, mi-a răspuns ea nostalgic. „Omul (dacă de asta ți-e teamă) se poate (e drept, cu efort) obiectiva”, am insistat eu. „Ușor de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dați afară! Mi-a citat și un exemplu de impostură: în comisia de examinare a instrumentiștilor de la „Plaiurile Bistriței” a fost trimis din Capitală cineva care nu știe notele muzicale. Asemenea situații nu te lasă să-ți ridici ochii spre ceruri. Devii încruntat, te frămînți pentru absurditățile din jur. Mergînd, mi-am spus că, pentru a nu-mi umbri „ziua”, trebuie să le uit. *De ce în trecut n-am luptat? Cînd am fost „eliberat” din cele două „posturi de conducere”, n-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
va trebui să ies din casă și să mă întîlnesc cu inși a căror vedere nu mă încîntă. Potrivit ar fi ca o asemenea zi vulnerabilă, de slăbiciune, s-o petrec în singurătate, pe un vîrf de munte, sub cortul cerului. Știu însă că așa ceva nu-i posibil și că această dorință va îngroșa capitolul (destul de voluminos) al nostalgiilor. *N-am să mă pot salva decît prin multiplicarea „posibilităților sufletești”, adică să mă gîndesc mai des la altceva decît ceea ce-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
gândesc să Încerc s-o dau la Național pentru sala atelier. În acea sală spectacolul se poate juca În mijlocul publicului. Se face o asemenea legătură cu jocul Încât publicului Îi place asemenea gen de spectacole. Or, textele mele aceasta o cer, vibrația vocii, ochii și mușchii feței mereu activi, În scenele mari acest lucru se pierde. Eu am Încercat acest gen și a fost apreciat. Ce fac „Cazabanii”? Îmi aduc aminte de jocul și ființa lui Jules. A jucat În piesele
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
spiritului? Adevărat c-a Înviat, și mult, sau cât se poate, sănătate și Îmbrățișări! Ion Olteanu P.S. Ce-i cu validarea la Un. Scriitorilor? 708 OMĂT, Gabriela 1 București, 2 iunie 2001 Stimate domnule Eugen Dimitriu, și eu cred că cerul intervine În relațiile dintre oameni. Regret Însă că nu a făcut-o, În acest caz, mai de mult. Citind paginile scrise la Fălticeni, sau referirile la oraș și diverși oameni de acolo, din volumele deja apărute, veți constata desigur că
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
1941/43). Pe Fritz Martini Îl posed În nemțește. știu, că ar fi tradus În românește și nu văd de ce. E cam... elementar. Articolul meu din „Interferențe” a apărut cu multe și mari greșeli. (Una: un cor de jale, În loc de cer - cu care Începe Sonetul Veneției). Îmi pare bine de „Sărmanul Enric”, din care nu mai posed decât un singur exemplar. S-a cântat și la țară. Pe Teodorescu-Broșteni l-am cunoscut bine și l-am vizitat de câteva ori. E
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]