6,663 matches
-
și interesul constant pentru tehnicile noi. Astăzi, off-off Broadway a devenit locul unde artiști cu nume Își pot permite riscuri care sunt de neconceput În teatrul comercial de pe Broadway. Sub diferite aspecte, În off-off se dezvoltă de cincizeci de ani Încoace o tradiție sănătoasă, deschisă spre aventură. În acest cadru am avut și eu norocul să-mi Încep cariera americană. Dar În seara aceea mizerabilă de la Chelsea Hotel simțeam că acest oraș, pe care nu știam cât de mult aveam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o oră mai târziu, am Început să ne retragem spre camere, căci a doua zi lucrul Începea În zori. Singur pe coridor, am pornit În căutarea camerei mele. Dintr-odată, culoarele anodine, fără caracter, ale noului Sheraton căpătau un vino-ncoace halucinant de interesant. Nu mai știam unde sunt, nici unde voiam să merg, dar nu avea importanță, totul era minunat. Pe la cinci și jumătate dimineața (mi s-a spus mai târziu), primii actori din grup care se Îndreptau spre micul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vrei să crezi În ce vezi, nu doar să Închizi ochii și să asculți. E nevoie, ca și În teatru, de o interpretă care să corespundă vârstei și să convingă fizic. La fel cum o Julietă obeză și fără vino-ncoace ar fi ridicolă pe scenă, și o Normă de șaizeci de ani pare dacă nu grotescă, neverosimilă. Dacă aș fi directorul unei instituții de operă, aș distribui rolurile tinere cântăreților tineri, printre care mulți sunt dotați cu voci bune. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
rău, căci invazia regiei de teatru pe scena lirică a avut, ca orice invazie, și consecințe nefaste. Nici eu nu simpatizez cu anumite atitudini de regie: nu pot să sufăr regia germană, care se concentrează de vreo treizeci de ani Încoace pe fabricarea de manifeste sociale, politice, existențialiste (evident, cu unele excepții), folosind, de pildă, muzica lui Wagner pentru comentarii ecologice sau vorbind despre emigranții turci Într-o operă bufă de Rossini, care, aflăm de la docții regizori nemți, nu e deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pereche de cântăreți ideală pentru a atrage atenția și simpatia spectatorilor, În plus Angelika Kirschlager era o foarte picantă Valencienne. Am făcut tot ce am putut ca dragostea să triumfe la Staatsoper și, În ciuda unui decor greoi și fără vino-ncoace, intriga amoroasă se ridica deasupra tuturor celorlalte. Scenografia era semnată de un celebru arhitect vienez, invitat de Holender pentru că era foarte „la modă“ În arhitectura locală, dar experiența ne-a convins că nu orice arhitect e inspirat de scenă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
atribuit când unui sex, când celuilalt, În funcție de „orientarea“ arbitrului de serviciu. Cei ce simplifică reductiv consideră că femeia Îndărătnică, „scorpia“, e Îmblânzită de bărbatul macho, Petrucchio, iar monologul final al lui Kate marchează supunerea ei În fața lui. De la Mary Pickford Încoace a Început o nouă tradiție de interpretare, după ce aceasta a jucat-o pe Kate Într-o versiune cinematografică În care monologul era spus „făcând cu ochiul“ femeilor, asigurându-le șiret că e doar o manipulare, că de fapt ea rămâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
alcătuiți din dreptunghiuri colorate. Aplecându-mă din locșorul meu călduț, Îmi plăcea să-mi lipesc mijlocul frunții, mai exact ophryonul ei, de marginea netedă și plăcută a ușii și apoi să-mi clatin un pic capul, pentru a balansa ușa Încoace și-ncolo, În timp ce marginea ei rămânea tot timpul Într-un contact alinător cu fruntea mea. Un ritm de vis Îmi străbătea ființa. Recentul „Treaptă, treaptă, treaptă“ era preluat de un robinet care picura. Și, combinând fructuos tiparul ritmic cu sunetul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
frumoase pete maronii, iar mânerul era un glob neted, roz, de coral, incastrat Într-o coroniță de aur. Dacă aș fi fost unul din tragicii vagabonzi care stăteau ascunși În ceața de pe peronul unde un tânăr filfizon firav se fâțâia Încoace și-ncolo, n-aș fi rezistat tentației de a-l lichida. Tocmai când mă pregăteam să mă urc În tren, acesta a pornit smucindu-se; piciorul mi-a alunecat și bastonul a zburat sub roți. Nu țineam În mod special
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se umfle, ridicându-l treptat, din nou, de la pământ, când, la aniversarea a doi ani, a primit un Mercedes de curse, vopsit argintiu, de un metru douăzeci lungime, manevrat cu pedale dinăuntru, ca o orgă, și În acest vehicul umbla, Încoace și-ncolo producând un zbârnâit ritmic, pe trotuarul Kurfürstendamm-ului, În timp ce dinspre ferestrele deschise se auzea urletul multiplicat al unui dictator care Încă se mai bătea cu pumnul În piept În valea Neander pe care o lăsasem În urmă. Poate că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
surâzând. Îi trimitem Slăvitului Padișah, cu umilința cuvenită -, îi trimitem în dar un steag verde al Profetului, însoțit de o jalbă... și râde, gândindu-se la mutra Padișahului. Tăutule! Peana și calamara! În timp ce-și adună gândurile plimbându-se încoace și încolo, Tăutu își scoate de grabă calamara de la brâu, peana de gâscă de după ureche, pergamentul de la subsioară, și așteaptă cuvântul Domnului. Scrie! poruncește și începe să dicteze rar, apăsat: "În ghenarie curent, niște oameni răi și fără căpătâi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
schimbă el repede vorba. Alta. Auzi, "săcurea nepotului"! râde Ștefan din nou. Al naibii broscar!... Altă pricină! Altă pricină! se răstește el. Un mârșav a necinstit două fecioare, două surori... S-or fi jucat și ele: "Du-te-ncolo, vino-ncoace"... Și-apoi, țipă: "Ia-l de pe mine!"... Silnicia-i dovedită?! întreabă el sever. Dovedită! Fătucile erau neîncepute. Nu se lăsau, țipau, se zbăteau și le-a tăiat țâțișoarele cu cuțâtu... Lepădătura, răbufnește Ștefan încrâncenat, de cuțât o să aibă parte! Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
niște scule aurite, vai de ele?... Prea se fac stăpâni peste oameni! Peana și calamara! poruncește el dârz. Tăutu, cu pana de gâscă muiată în calamara de la brâu, este gata de luptă. Cuvântul nostru aiesta este! dictează Ștefan plimbându-se încoace și încolo căutându-și cuvintele. Scrie! "Moldova este o țară liberă și nu primește porunci de la nimeni! Porturile Moldovei sunt libere și orice om cu gânduri curate slobod e a rămâne au a pleca, după bună voia lui!..." Ștefane, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nici o putere din lume n-ar fi putut ține piept unei asemenea hoarde. Sunt florile pământului, spune el cu căldură. Ei sunt viitorul Moldovei! Prin ei, suntem și noi nemuritori... Intră Alexandru. E înarmat, transpirat, obosit. Iaca, alt viitor... Poftește-ncoace domnul meu! spune Ștefan brusc și se încruntă, devenind sever. Ce mi-a fost dat să-mi rușineze auzul?! La "Întrecerile vitejești de pe Direptate", ai fost învins la lupta cu sabia! Ce ai de spus în apărarea domniei tale?! Alexandru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după el răsfrântă pe dalele de piatră. Pacea... glăsuiește el. Să spunem c-o primim. Știți voi ce-i "pacea" aiasta? E momeala, e viermișorul din cârligul undiței; de mușcăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
A văzut într-asta o veselă vasalitate pe seama căreia se trecea de la un stăpân extrem la altul. L-a dezgustat „ciocoismul postrevoluționar” (298) și schimbarea la față a prudenților de odinioară: „S-ar zice că niciodată, de la Ștefan cel Mare încoace, n-am avut atâția oameni curajoși!” (285). Cu mare îndrăzneală, aceștia „s-au năpustit împotriva comunismului după căderea comunismului” (282). Ceea ce s-a petrecut de fapt a fost „o catastrofală prăbușire a caracterelor” (298). În ceea ce-l privește pe Valeriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de la Cluj, stăm lângă o masă de tablă, în picioare - căci e deja destul de frig: amurgește - și bem must (sau cumva bere?). Peste tot în jur multe frunze căzute. Atât. * O formă a trufiei omenești (cel puțin de la J.J. Rousseau încoace) e de a te considera mai sensibil decât alții. Eu, cel puțin, am căzut în păcatul acestei trufii. Eram în anul II când, într-o dimineață însorită de toamnă, la orele de pregătire militară teoretică (o zi pe săptămână le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar fi costat la mizerabilul hotel vizitat în ajun), până ne-am găsit micul apartament (unde ne-am lăsat sacoșa) și până am răzbătut înapoi, din uriașa clădire în curte... Unde Xenia strălucea prin absență! Ne-am plimbat încolo și încoace, căutând-o cu privirea, ne-am gândit apoi că a intrat în clădire după noi, văzând că întârziem, ca să ne dea o mână de ajutor, și am mai așteptat-o. Apoi am traversat și am dat o raită prin micul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
putere. Ca să fim siguri că nu greșim, mai trebuie totuși să îndeplinim o condiție: să definim corect puterea. Adevărata putere. Despre isteria falsului curaj. E la modă omul doldora de curaj. S-ar zice că niciodată, de la Ștefan cel Mare încoace, n-am avut atâția oameni curajoși! * Poate că cel mai frumos vers al lui Gheorghe Pituț, plecat prea devreme dintre noi, este un titlu de carte: Cine mă apără? * Evocând (în revista Neva, nr. 10/1989) existența de după moartea ilustrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
adăuga, căci altfel riscăm să deschidem larg porțile (le-am și deschis oricum, de mult, imediat) turmei de rinoceri, oportunismului. * Între disidența prerevoluționară și ciocoismul postrevoluționar n-ar trebui să existe nici o legătură. Și totuși, uneori, există. * Deși de la Aristotel încoace știm că omul e un zoon politikon, nu mică ne-a fost totuși mirarea văzând ce animale politice au putut să răsară din rândul scriitorilor noștri! * Unde am greșit? Am confundat libertatea de exprimare cu sinceritatea. * Locul meu nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
le era necesară ca aerul! N-au fost fericiți acei oameni, strămoșii mei mai mult sau mai puțin îndepărtați. Voind să scape de silnicia turcească, ei n-au scăpat de vicisitudinile istoriei, ale cărei valuri i-au împins încolo și încoace, împrăștiindu-i, risipindu-i până la urmă și firește deznaționalizându-i. Au devenit ucraineni, ruși, români. Unii au fugit spre est, alții, cei mai mulți, spre vest. Au rămas și pe loc, firește, dar oricum n-au mai rămas, nici ei, aceiași. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai repede, dar cel estetic rămâne în memoria veacurilor și chiar a mileniilor. Dintr-o fatalitate asupra căreia nu am puterea să dispun, genul în care scriu se numește eseu, termen care mi-a devenit nesuferit, pentru că de la o vreme încoace cunoaște o inflație absolut devalorizantă. Una-două, „eseu”, „eseistic”. A ajuns să însemne incompetență (și să o absolve) și pseudo eleganță. De fapt, eseul pretinde o competență totală în cel mai ignorat domeniu, cel al umanului (în care antropologia e rareori
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
aici consecința excluderii câte unuia din termeni la fiecare din aceste trei cupluri. Cad așadar ca nedemni de filozofie transcendentul, intelectul și sufletul. Pentru mine, aceste excluderi, precum și disprețul arogant al filozofului ̀ îi viciază mortal construcția teoretică. De la Kant încoace, mai exact în idealismul post-kantian, das Transzendentale, die Vernunft și der Geist constituie elementele capitale ale filozofiei, acești termeni având în repertoriul speculativ o valoare instrumentală. Totuși ei nu reprezintă decât niște dublete verbale la realitățile efective care sunt transcendentul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ad litteram, fără a-i percepe o totuși ocultată nuanță ironică, disprețuiesc un principe care nu inspiră teamă ; de fapt îl disprețuiesc pe Dumnezeu, care nu le inspiră teamă („Teama de Domnul, aceasta e înțelepciunea”). E drept că de la Renaștere încoace (și chiar înainte, dar rar și nu fără riscuri, civilizația medievală fiind una a libertății, contrar a ceea ce cred ignoranții) așa numita de către moderni „Realpolitik” s-a arătat rentabilă ; în ultimele secole a avut practicanți iluștri, Richelieu, Frederic cel Mare
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Ceea ce adaogă interesului ei este o prefață inedită, pentru ediția a doua, apărută în noiembrie. Figura lui Șevarnadze se încarcă retrospectiv de o aură cu totul deosebită. Rolul lui de Cassandră în desfășurarea evenimentelor din Uniunea Sovietică de un an încoace dă întregii desfășurări o rezonanță de mare scenariu tragic, în care derizoriul episod final al puciului capătă cu totul alte conotații decât cele pe care le relevam la început. (Îl reabilitează de altminteri, în sensul că îl scoate din categoria
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mi am pus nici o problemă, mi-am cheltuit timpul cu altceva, am scris alte articole, m-am ocupat cu viața mea personală, și nu mi-am pus nici o clipă, pân-acum, problema cum voi aranja această alocuțiune despre Caragiale. Venind încoace, nu am luat avionul, ci trenul, pentru ca să pot, în tren măcar, să mi pun oarecare ordine-n idei și să-mi fac un plan al acestei conferențe. Dar, în tren, ce se ntâmplă? Din șase locuri, unu-l ocupam eu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]