7,108 matches
-
visul se destramă, gonește în pustiu. E ca atunci când tristețile-s în bernă, se face lumină cu-n clinchet argintiu. Și mă trezesc din visul meu de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit”, primăvara îmi urează! O, Doamne! Nu pot să îmi explic nicicând, cum primăverile mă fac să-ntineresc! Sângele-mi curge prin vene fremătând spre inimă. Și-n drumul lui eu înfloresc! Diferențe Motto: Toate femeile au același
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de probleme, hă,hă, hă, noi stăm pe bogății. (Așa văd conducătorii noștri din spațiul lor, sideral. Ghiftuiți, ocupați cu profituri între mai multe sforării, nu văd nici sângele vărsat de alții, ce le ajunge la genunchi). Degeaba vorbim în șoapte pe la colțuri surde. Cum, codrii nu mai sunt, ne facem pescari la drumul mare, să aruncăm plasa, să-i prindem pe toți, deodată, și fără pâine, apă, să-i ținem, să se zbată ca peștele pe uscat! Pe-un zâmbet
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Făcuse închisoare și înainte. Ba fusese și într-un lagăr german. Folcloristul explică senin și blând, ca un copil, ridică o față proaspătă, gâtul îngust se rotește, odată cu privirea. — Mai interesantă e scenografa asta a dumneavoastră, continuă Neagu, tot în șoaptă, umplând paharele. Și ea a stat atâta închisă ? — Înainte, mai puțin. După, și mai puțin. Iată paradoxul. Căci era totuși nevasta lui Hariga ! — Dacă e vorba de Hariga, sare Balaurul din celălalt capăt, interceptând numele, despre Hariga merită discutat oricât
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spre șanțul cald și îngust dintre sâni. Săgeata lor neagră arzând, în răstimpuri, aerul. S-ar auzi, cândva, în spate, slab, o voce : Botticelli, Cosimo... N-ar mișca nimeni. N-ar avea curajul ; nu auziseră nimic, fusese doar spaima. Dar șoapta va reveni. Aproape, între ei. Botticelli, Pollaiuolo. Cosimo, Pollaiuolo. O voce gâtuită, de bărbat, sau o voce slabă, de femeie. „Piero di Cosimo.“ Încercând parcă să-și regăsească gândurile, glasul. Așteptând s-audă iar vocea, să le confirme că mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
perforând, ca un glonte subțire, pereții. Bărbatul aștepta al treilea țiuit al soneriei. În jur nu se mișcase nimeni. Se îndreptă spre vestibul, să deschidă. Au rămas, eventual, jumătate de oră împreună în hol, pe canapea, privindu-se, vorbind în șoaptă. Într-un târziu, s-a deschis ușa din stânga. Apăreau doi bărbați, con versând potolit. Au salutat, înclinându-se, din mers, aplecând și paharele pline, pe care le țineau într-o mână. Apoi, altă ușă. Au mai venit câțiva, era și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un unchi, în Banat. — Foarte bine. Căldura a devenit insuportabilă. Mai ales pentru un copil... Pauză. Pauză. Încă o pauză. Se prelungește. Stinghereală. Acomodare. Pauză prelungită. Manole se apleacă, împinge spre celălalt cele câteva coli tipărite. Se discută, când în șoaptă, când mai clar. Ce, cum, care... Ochiul veghează : Ortansa veghează mișcarea, personajele. Zâmbește, le zâmbește, îi zâmbește. Inginerul A.P. ! Prostuțule... August Prostul, ce ești. — Bine, dar. Captarea și rețelele, turnurile, stația de pompe au fost rezolvate. Colegul celor doi colegi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rând... Cei doi ofițeri porniră prin bezna deasă, clăpăind cu cizmele în noroi... Satul dormea dus, cu casele pitite după garduri de spini... Într-un târziu, mergând mereu, Klapka zise în șoaptă: ― Ce efect ciudat a avut execuția de azi asupra domnilor! Și doar au fost aduși înadins ca să se întoarcă cu groaza în tranșee și să spună oamenilor că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că pe aici sunt mulți oameni? Crezi că... Bologa, care se gândise și ascultase ursuz, se agăță de o vorbă și strigă: ― Am să mă prezint generalului! Klapka se spăimântă, ca și când însuși generalul I-ar fi surprins complotând. Răspunse în șoaptă: ― Astîmpără-te, Bologa!... Te rog!... Ce, tu nu cunoști pe generalul Karg? Doar ți-e comandant de aproape un an... Karg... Un câine, un... Ar fi capabil, în loc de răspuns, să te trimită direct la Curtea Marțială... ― Atunci ar urma să plec
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a amorțit. În schimb, creierii porniră într-o goană sălbatică. Mii de frânturi de gânduri scânteiau în aceeași secundă, se ciocneau, se amestecau, se înlănțuiau. Și printre ele, ca un bondar roșu, bâzâia de ici-colo, când mai tare, când în șoaptă și mereu sub forme noi, obsesia că, în noaptea aceasta, trebuie să se sfârșească, negreșit. Îi era somn, râvnea să doarmă, dar cu cât încerca să-și mulcomească zvârcolirile sufletului, cu atât gândurile izvorau mai furtunoase. Apoi, obosit de sforțări
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
groparului, cu fruntea plecată, pe gânduri. Ca și când ar fi simțit privirea lui, Ilona avu o tresărire și se apropie, sprintenă și bucuroasă, întrebîndu-i: ― Ți-e mai bine?... Așa-i că te-ai mai ușurat? ― Da, foarte bine, zise Apostol în șoaptă. Veselia aprinsă în ochii ei, tinerească, visătoare, îi alungă gândurile care-i chinuiseră toropeala bolnavă. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri până azi s-ar fi schimbat și s-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iertare... În curând se zăriră în beznă sclipirile turnului bisericii și Apostol își iuți mai tare mersul. Casa părintească era scufundată în noapte... Când deschise portița, un dulău bătrân îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare, bătând pământul cu coa-da-i stufoasă, parcă i-ar fi fost rușine că nu l-a recunoscut mai curând... Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acolo, încremenite într-o durere amară. Apoi, când glasul doamnei Bologa tăcu, el șopti atât de domol, parcă i-ar fi fost frică să nu trezească pe cineva: ― Rău îmi pare, mamă, c-am mai venit acasă... Pentru doamna Bologa șoapta aceasta a fost ca o lovitură de măciucă. Demult, încă de pe vremea când Apostol, în loc să urmeze cariera preoțească, s-a dus la Budapesta, a bănuit ea că lumina ochilor ei, toiagul bătrâneților ei n-o mai iubește cum a iubit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zile, trebuie să moară, sărmanul mîntuitor! Apostol Bologa se simți deodată foarte obosit, nu mai răspunse nimic, ci, sculîndu-se, se uită împrejur, parcă n-ar fi văzut pe Gross și întrebîndu-se cum a ajuns aici. Pe urmă zise încet, în șoaptă, ca pentru sine: ― Nu vine căpitanul... și nu mai pot aștepta... trebuie să plec... Porni spre ușa deschisă, în prag își aduse aminte de Gross, care îl privea disprețuitor, se întoarse, îi dădu mâna fără o vorbă și ieși afară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mulți soldați spălau două automobile, alături de un întreg parc de motociclete. Prin coridorul și înaintea ușii caselor din stânga se îmbulzeau soldați de toate armele, așteptând ordine și, în așteptare, se trăgeau și se împingeau, pufnind de râs și vorbind în șoapte, căci generalul nu permitea nici un fel de zgomot care să-i tulbure ocupațiile... Lângă fântână, pretorul diviziei stătea de vorbă cu un civil de vreo cincizeci de ani, rumen, chipeș, blajin la înfățișare, îmbrăcat jumătate nemțește, jumătate țărănește. Pretorul, burtos
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nesfârșit de lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceața înghițea zarea, și întunericul împreuna cerul cu pământul. Se împiedica de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai greu. Când dădu iar în șosea, auzi ropotele râului, aproape, ca niște șoapte stranii... Înainte de a intra în Lunca, la gura drumului spre front, se opri brusc, parcă I-ar fi izbit un pumn în piept. Și în creieri îi zbârnâi întrebarea: " Adică unde mă duc?... Unde?" Dar în aceeași clipă simți o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un soldat mărunt, iar peste casca soldatului zărea silueta lui Varga, mai neagră decât bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor călcâiul soldatului și mereu voia să-i ceară iertare, dar nu-și putea descleșta fălcile să vorbească. De altfel nici o șoaptă nu mai șoptea nimeni ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat și nici nu se va întîmpla. Numai când deslușea silueta locotenentului, în sufletul lui Apostol scotea capul veșnic același cuvânt, ca un cadavru la marginea apei: " În sfârșit... În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Și amândouă se învîrteau ca două sulițe în inima lui Apostol care, nemaiputîndu-le răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
doi ne apropiase o muzică inexplicabilă a sufletului, acea vibrație unică a copilăriei, devenită acum roman construit din momente poetice. -Yoane, Yoane, cậnd mă gậndesc la flăcările din ochii tăi mă pierd în adậncul lor și îmi uit tristețea, și șoaptele mă apasă ucigător cu dorul de tine, iar zilele îmi sunt pustii în așteptarea gurii tale dulci ca fragile din poiana copilăriei noastre ! Uneori eram înclinată să cred că îmi iubeam în el copilăria pierdută, mirosul de fận cosit de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
dădea voie să respir. Cật de apropiate îmi erau țintele dragostei în tinerețe și cật de îndepărtate deveniseră acum! Iubim tinerețea numai după ce ne părăsește și, abia cậnd regăsim tinerețea pierdută, suntem fericiți. După ea alergam eu acum, cu obsesia șoaptelor lui Yon: “Dac-am mai putea fi tineri....” Mă revedeam în anii de glorie ai studenției mele, cậnd fărămasem multe inimi... Pătrundeam tăcută în Camera Oglinzilor de la Casa de Cultură unde aveam să-l cunosc pe unul dintre cei mai
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
dragostea noastră și tea dus acolo pentru totdeauna? - De ce nu privești oare disperarea mea, flăcările din privirile mele învinse de bezna ochilor lui pierduți în nopțile tainice, răpus de dorul așteptărilor? - Cum au fost oare atingerile tale, cum au sunat șoaptele tale, cật de dulci au fost ele, ce zậmbet divin a avut chipul tău și cum a fost de parfumată mierea buzelor tale însậngerate deja de boarea morții? Nu cumva, în disperarea despărțirii tale, ai strecurat ceva din veninul morții
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
tăiat niște procente din salariile minuscule ale românilor. Da, bă, dar Boc s-a sacrificat. L-am văzut la televizor. A ieșit cu pieptul Înainte, s-a certat cu toată lumea, a luat decizii dure. Economia Începe dă duduie, mai În șoaptă, așa, dar duduie. 0,1 la sută mai bine. Asta Înseamnă ceva. De ce să-l dai afară? De ce să-l pui pe rug, ca pe un martir al Clujului și Feleacului? Parcă-l văd În flăcări, strigând către Băselu „Și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
nu le-am scris, Potrivim șirul de gânduri pe-o sistemă oare-care, Măsurăm mașina lumei cu acea măsurătoare Și gîndirile-s fantome, și viața este vis. {EminescuOpIV 47} ÎNGERE PALID... Îngere palid, îți e mister Cum că a lumei valuri și șoapte Este durere și neagră noapte Pe lângă cer? Nu știi tu, înger, oare să sbori, Să lași pământul, tristă ruină? De-ți place cerul, a lui lumină, De ce nu mori? O, dar pământul încă te ține În niște lanțuri țesute-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
drege căci răi rămân de-avalma Și trebue ca soarta să-i spulbere cu palma, Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară Demonul lumii-aceștei - comedia-i bizară. Nu ne mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi, Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn, Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn Al oamenilor zilei sublimul adevăr - 40Ce voi puneți în pilde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i - și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu-același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinue și știe 10Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea - comedie Ea joacă azi - juca-va de astăzi ani o mie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lume sapă, - Istorie e viața ce scrisă e pe apă -; 75Pe tine, dulce-amică, pe tine întuneric, Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric Al lumei sclipitoare - pe tine, gând de noapte, Te stinge o femee cu tainicele-i șoapte. Nimic nu e în șoapta-i - știi tu ce ea șoptește? 80Ea nu mă vrea pe mine - pe tine te urăște. Când îmi zâmbește mie, ea-atunci s-a pus la pîndă: Tu ești jertfa la care țintește-a ei isbîndă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]