7,946 matches
-
și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plină (George Coșbuc, Noapte de vară) Era în murgul serii și soarele sfințise; A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau A satului cireadă, ce greu, mereu sosise, Și vitele muginde, la jgheab întins pășeau. (Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul) Autorul acestor rânduri, ca cel mai mare în familie, na fost scutit de nici o muncă și în special de păzitul
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
este în altă cameră. Vorbește normal și clar: nici prea lent și nici prea repede. Este important să menții un ton normal al vocii. Vorbește clar dar nu exagera mișcarea buzelor. Acest lucru ar putea îngreuna cititul pe buze. Nu țipa. Atunci când strigi pari a fi furios (furiosăă. Mai mult decât atât, atunci cân ridicăm vocea, sunetele sunt distorsionate. Este bine să te asiguri că persoana cu pierdere de auz te vede și este suficient să vorbești puțin mai tare decât
Pierderea de auz: un ghid pentru părinţi și educatori by Agnes Banfalvi Camelia Radu Cecilia Hamza Demmys Rusu Malgorzata Szela Maria Hârtopeanu Otilia Rusu Senol Demirhan () [Corola-publishinghouse/Science/1266_a_1924]
-
În acest moment, un tânăr începe să fluture un steag tricolor și să strige "Timișoara! Timișoara! La Timișoara au murit copii!". Valentin Hurduc același cu autorul manifestelor "Luneta" își ia soția de mână, îi îmbrâncește pe cei din jur și țipă, creând astfel o diversiune. În fața hotelului Athenée Palace, unul dintre timișoreni detonează o petardă, care declanșează un val de agitație în mulțime și de panică în balconul Comitetului Central. Ceaușescu, panicat, se oprește și încearcă să facă liniște, secondat de
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
câinelui nostru că deodată a ieșit de la umbră, s-a ridicat pe picioarele dinapoi, a mârâit scurt și a așezat pe umerii lui Leon două lăboaie, rânjindu-i în față, gata-gata să-l apuce de beregată. Atunci, bietul evreu a țipat ca din gură de șarpe și noroc că a ieșit mama și s-a răstit la Tarzan, altfel se întâmpla pozna. De altfel, era un câine pașnic, păzea toată curtea și grădina de hoți, căci pe atunci erau destui. Când
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
altă lume. Totul era calm, frumos, liniștit, cu aerul acela îmbălsămat. Aici era raiul nostru, aici ne jucam de-a ascunselea sau de-a hoții și vardiștii; uitam că în sinagogă se oficia câte o slujbă religioasă și ne trezeam țipând în gura mare: - Te-am văzut, ptiu pentru tine! Sau: - Mâinile sus! Ești arestat! Bieților evrei nu le tihneau înmormântarea. Ne mai alungau, ne mai spuneau din gură vorbe multe, răstite, pe care nu le înțelegeam, în virtutea rugăciunilor rostite în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în toată firea. Măgarul de Gheorghe, așa cum îi spui tu, a vrut să râdă de tine. - Așa o fi, mai spuse și coana preoteasă îngândurată, după care mai trase o ultimă limbă, iar scândurica îi oferi respectiva așchie. Coana preoteasă țipă, îngrozită: - Au, mă înțeapă la limbă! ia vezi, tu! Și scoase un limboi rozaliu, care prezenta și câteva granule de alune. Madam inginer se uită lung la el și întradevăr, văzu o așchie care se lăfăia, bine înfiptă la o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
le știi chiar pe toate!" mi-am zis în gând neîncrezător, dar totuși, i-am urmat sfatul amândoi. Bobocul, la acea distanță, în fața noastră, începu deodată să se scufunde cu mult zgomot, să bată apa puternic cu aripile și să țipe pe limba lui. Parcă ar fi vrut să zboare și nu putea. Ba se înălța razant cu luciul apei, bătea apa cu picioarele și cu aripile, în fine, făcea o harmalaie cât ar fi făcut un cârd întreg de gâște
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
neocomunist) are alte griji, cele personale și nu ale marii mase de suferinzi, condamnați la o viață de mizerie, de azi pe mâine. Unii jucători de poker, numiți și cartofori, nu vorbesc, când sunt prinși cu asul în mânecă, doar țipă când își primesc porția de ghionturi și palme pentru că au fost prinși cu mâța în sac. Unii români care se strâmbă în limbi străine, mai ales în engleză - fără să le cunoască binevorbesc numai prin somn, și atunci în limba
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a atrage în casa ei la o dulceață sau la un pahar de vin pe oricine. De ce nu l-ar fi atras și pe George Enescu, care, se știe, era un om foarte popular. Câteodată, când lui Tanti Aneta îi țipa măseaua după un păhărel de vin și n-avea niciun ban, și asta se întâmpla foarte des, eu aduceam câte o sticluță de băbească și o beam împreună cu ea. - Eh, dom profesor, ce m-aș face eu dacă n-ai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
urma îndeaproape. Soarele trecuse de deal și deodată se făcu aproape întuneric. Atunci cea mare strigă la cea mică din urmă, zorind-o: - Noaptea-n amurg! Noaptea-n amurg! În trupușorul fetiței din urmă trecu un fior de groază și țipă: - Noaptea-n amurg! vine, stai, noaptea-n amurg! Nu știu ce a mai fost dar acum, după atâția ani, când din acea faună și floră a bojdeucii care a murit spre iarnă și a renăscut primăvara de atâtea ori, s-a înălțat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Țigăncile se întrebau din ochi dacă boierul mai e în toate ale lui, când un urlet neomenesc și izbitura de perete a porților celor mari le făcu să înțeleagă că seimenii și gloata au pătruns în bătătură. Copiii începură să țipe, jupâneasa Stanca năvăli în odaie, îi luă pe cei doi mai mărișori de mână și porunci Zamfirei, care îl ținea pe Constantin, s-o urmeze. Coborând repede treptele în tinda din spate, jupâneasa trase un chepeng, deschise pivnița casei, împinse
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de dorul lui, pentru că... Nodul din gât se mai ridică de un deget: — Mamă, mi-e rău! O ridică pe după umeri și ieșiră amândouă în tinda ce da spre spatele casei. — Un lighean mare și o cană cu apă proaspătă, țipă mama spre slugi. Lavinia vărsa fiere, de două zile nu mai mâncase nimic. Când se liniști, bău cu nesaț apa rece care i se păru nespus de dulce. Se așezară pe trepte amândouă. Mama îi ștergea cu o batistă tâmplele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
era nespus de frumoasă. O privea ca pe o floare, ca pe o icoană. Era ca și cum scăpa de o boală grea, de o febră mare și-i era sete, sete de apă, se simțea slăbit. Îi venea să urle, să țipe să afle toți: „Este cea mai frumoasă, dar eu nu o mai doresc, nu o mai doresc!” Vedea arzând ochii celorlalți bărbați care așteptau ținând cuminte isonul doar din tropăitul cizmelor și era sigur că ochii lui sunt reci. O
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
intră în odaia Laviniei. Se sperie ca de o vedenie. În cămeși albe de pânză de in cusută cu arnici au dat buzna mai toți ai casei. Lavinia se ridicase în capul oaselor și un gând nebunesc o făcu să țipe: — Degrabă cheamă vecinii să fie martori! Hai, dragă Nicos, numai tu poți să desfaci cununiile, că noi om pleca în lume și nimeni nu ne-o lua urma. Sofula plângea încet și printre sughițuri înșiruia vorbe înțelese doar de bărbatul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și se văicărea ca la mort. — Dacă vrei, îl dăm pe mâna ienicerilor, încerca tata să-și împace ginerele, arătând spre cumnat. — Doamne, Doamne, de ce tocmai acum? se auzea ca un ison scâncetul Sofulei. — Pârăște-ne, Nicos, și desfă cununiile! țipa Lavinia. — Eu nu pot să vă pârăsc, se tânguia mirele. Privind la îmbrăcămintea lui, ca un resort sări în sus celălalt Nicos, unchiul Nicos: — Ce cauți tu aici? Cine este în locul tău la exaporit? — Un tovarăș de școală. — Cine? Groaza
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și erau îmbarcați pe vapor la Alexandria. Geavit era grijuliu și față de ei, dar operația pentru unii fusese grea, ruperea de casă și de mamă și mai grea. Stăteau în cala supraîncălzită a navei, ziua cuminței, dar noaptea gemeau, plângeau, țipau speriați de coșmarurile febrei infecțiilor nerezolvate. Călătorii încărcați la Iaffa erau toți preveniți că nu trebuie să se formalizeze de faptul că se transportă și astfel de marfă, dar firea omenească, atât de insensibilă la suferințele unui adult, reacționa în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe de-o parte, Stanca și sfinția sa pe de alta. Vodă îl ierta pe Constantin Știrbei de spânzurătoare dacă Stanca plătește banii cailor și dacă mitropolitul anulează testamentul mamii, pe care-l are în păstrare. Drăguța de Stanca plângea și țipa, că ea este singură pe lume, că sora ei mai mică Ilinca dacă a murit, ea nu mai are pe nimeni și că nu poate să-l lase pe feciorul Ilincăi pe mâna călăului. Sfinția sa și el: că iertarea este
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pădurea nu se mai termină niciodată, se lungește și se adaugă mereu tot mai deasă, spune, taică, și cui nu-i place să se ducă la culcare și să viseze ca măria sa beizadea Gheorghe, care se scoală în fiecare noapte țipând. — Și ce visează măria sa Gheorghe, vărul meu? — Prostii, Constantine, prostii, gura târgului, interveni jupâneasa Stanca. — Ba visează, taică, visează, răsări de sub masă Constantin cel mic. Visează că stă și celșește la biselică... — Și? — Și vine mamaia, doamna Ilinca, moaltă și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
obsedanți și cu sprâncene negre arcuite. Îi venea să urle: Unde ești, mamă? Te caut în mine și nu te aflu! Sunt grec ca grecii Laviniei care se vând între ei, fără să țină seamă de nimic? Așa cum sunt, mamă, țipa cugetul spătarului, ctitoriile promise o să ți le ridic să dăinuiască și o să trec alături, cum m-a învățat egumenul, toți ctitorii, vândut lângă vânzător laolaltă, să nu scape de a sta împreună nici la judecata de apoi! Toamna era neînchipuit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fără toartă. Ridică el glasul ca să facă atent pe cineva de prin încăperile despărțite doar cu perdele de brocard greu, ei bine, hai să l ajut, deși nu am puterea măriei sale - și marele logofăt își drese glasul zgomotos, apoi aproape țipând porunci: — Jupâne, am dori cafelele să ni le aduci chiar dumneata în una din încăperile de jos, că domnia sa sfetnicul nostru - or, spunând aceasta, arătă spre Ianache - nu prea poate urca treptele. Mergând cu spatele și aplecându-se gâfâind la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și opt de ani să-mi apropii pe nimeni: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa”. Asta o să-i răspund când El o să mă întrebe „voiești să te faci sănătos?” — Șerbane, ce este asta? țipă mitropolitul, făcându și cruce. — Este chinul meu de mai bine de trei săptămâni. În fiecare noapte, înțelegi, în fiecare noapte Cotroceniul se preschimbă în Ierusalim, tot așa cum în locul îngerului vine Iisus. Se lăsă liniște grea. În odaie nu erau domnul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
simte un bărbat ca mine când își mărită fata la paisprezece ani? Da’ când te cheamă la prohodul ei, la nici cincispreceze ani? Când ne-am hotărât s-o mărităm și i-am spus, a început să plângă și să țipe: „Nu merg taică după Grigorașcu, nu merg, taică!” Parcă și acum o aud. Au luat-o femeile s-o împace, dar ea și la cununie tot în lacrimi a fost. Nu m-au lăsat s-o priveghez, c-au zis
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
necuviincioase despre cum a murit măria sa, astă seară amândouă luați drumul mânăstirii Dintr-un Lemn, unde pe loc veți fi tunse. Apoi, privind-o în ochi pe doamna Maria, șopti: — Numai eu știu cine l-a omorât pe vodă. — Cine? țipă isteric femeia. — Mai încet, că zidurile au urechi. Cine i-a furat lui vodă scrisorile venite acu’ o lună de la Viena, acela l-a ucis. Acum mergeți să-l privegheați. O luă pe Casandra pe după umeri și o îmbărbătă: Ține
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
repede la el să-l muște fără ca ienicerul să-l vadă. Copilul, crezând că e turbat, se repede la câine și-l prinde cu mâinile goale de fălci ca să-și apere stăpânul. Cu mâinile în fălcile încleștate a început să țipe după ajutor. Când au venit oamenii au omorât câinele cu lovituri de par. Copilul avea mâinile mușcate și pline de sânge. Au chemat un medic, pe Alexandru Mavrocordat, care încă nu era în slujba sultanului, ca să spună dacă a fost
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fum iute. Tot așa, pe lavițe se aeriseau dulamele de serasir și de canavăț, rochiile de atlas de Veneția și de belacoasă. Tot așa, doar că ea atunci broda liniștită la fața de masă din pânză de in, în timp ce Maria țipa și plângea: — Totul pentru Stanca lui taica, mare lucru că se mărită. Sigur, totul pentru ea, că se mărită cu beizadea Radu. Aoleu, maică, ce făcuși, uitași că mie mi-a spus Zamfira lui maica mare că o să ajung doamnă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]