6,595 matches
-
adunate. Mânca pe la casele oamenilor, iar tot ce strângea era a bisericilor, a oamenilor. Când era vreme rea, Titinaș plângea. - Ce plângi, Titinaș, îl întreba gazda. - Cum să nu plâng, cucoană? Eu am ce mânca, a m un de mă adăposti, dar el are, are? Nu moare de fri g și de foame? - Cine, Titinaș? - îl întrebau. - Cum, cine? Ei, adică săracii! Și Titinaș se scula de la masă și o lua la fugă, să ducă ajutoare. Prin 1855, la Iași, fusese
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
Octavian Pavnotescu, jurnal interior. Confesie. Confesie aproape directă, aproape nudă, în versurile de tinerețe; confesie stilizată, rafinată prin cultură, prin intelectualizare, acum. Confesia încredințată cui? Memorialul numit Viața ca reprezentare include scrisori adresate cuiva, unui amic profesor. Galeria cu antichități adăpostește, așa zicând, scrisori fără adresă. Emițătoarea lor stă de vorbă cu ea însăși. Cu propriul suflet. Și dacă eul nostru profund coboară, uneori, cum crede Jung, în inconștientul colectiv, identificat cu divinitatea, am putea spune că poeta se confesează, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
aminte că m-am întors puțin abătut acasă (Lucien era entuziasmat și își verifica impresiile, întrebîndu-mă pe ici, pe colo dacă a înțeles bine tot ceea ce îi spusese gazda) și cu o sumă de gânduri pe care niciodată nu le adăpostisem până atunci. Totuși, n-am scris nimic în jurnalul meu și astăzi, când caut în acele caiete orice urmă care să mi-o poată evoca pe Maitreyi, nu găsesc nimic. E ciudat cât de incapabil sunt să prevăd evenimentele esențiale
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
multe ori, înaintînd încet de-a lungul peretelui. Auziră amândoi geamătul, apoi câteva țipete scurte, urmate de cuvinte necunoscute, pronunțate repede, ca într-o incantație. Numai după ce ajunse lângă stâncă, înțelese. Căzând, stânca se oprise chiar în dreptul scorburii unde se adăpostise Veronica, astupînd-o aproape în întregime. Dacă n-ar fi auzit-o gemând și țipând, n-ar fi bănuit că fusese îngropată acolo. Doar sus, la o înălțime de peste doi metri, se putea distinge crăpătura scorburii. Cățărîndu-se cu greutate, o văzu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de ani, s-a aflat peste tot... Înaintau agale în jurul grilajului. - Înțelegeți acum, reluă Colomban, de ce ne interesează problema Timpului. Se spune, eu sunt convins că e adevărat - tatăl meu a cunoscut mai multe cazuri - se spune că cei care, adăpostiți sub un arbore, scapă teferi când arborele e trăsnit, sunt ursiți să trăiască o sută de ani... - N-am știut până acum că există o asemenea credință, spuse. Dar mi se pare logică. Era atât de impresionant spectacolul, roca marină
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe vapor... — O să fie cam tare, i-am spus. Doar ce-a fost tranșată. — A, nu, spuse John. Nu există așa ceva - carne tare pe timp de război. Oamenii se grăbeau spre case prin Întuneric, ieșiți din cinematografele În care se adăpostiseră pînĂ se terminase cu bombardamentul. — Ce-o fi fost problemă cu fascistu’ Ăla, să intre-n cafeneaua unde-l știa toată lumea? — E nebun. — Este problemă cu război. Este prea mulți oameni nebuni. — John, i-am spus, cred că zici tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Așa că atunci cînd n-am mai avut lumină am cărat camera mare pe scări, i-am scos trepiedul, am Împărțit-o În trei rucsacuri și apoi, unu cîte unul, am traversat În fugă colțul măturat de gloanțe de pe Paseo Rosales, adăpostindu-ne după zidurile groase ale grajdurilor Montana. Știam că am găsit un loc bun de filmare și eram veseli. Dar ne păcĂleam singuri crezînd că nu eram prea departe. — Hai să mergem la Chicote, spusei În timp ce coboram dealul spre hotelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu vîjÎind și zornăind. Tancurile eșuaseră din nou În ziua aia și tanchiștii care se Întorceau de pe cîmp, ivindu-și căștile de piele prin turelele deschise acum, cînd erau adăpostiți de creastă, aveau acea privire fixă pe care o au fotbaliștii cînd sînt scoși de pe teren pentru că-s fricoși. Cei doi bărbați cu haine de piele și chipuri teșite stăteau lîngă noi ca să facă loc tancurilor. — L-ați găsit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În vis. BĂrbatu’ cu casca de oțel mergea Încă În fața noastră. La stînga lui era un șir de case distruse și la dreapta zidul de cărĂmidă care Împrejmuia barăcile. Își parcase mașina În capătu’ străzii, unde era și a noastră, adăpostită În spatele caselor. — Hai să-l primim Înapoi În Club, spuse fata. Nu vreau să sufere nimeni În seara asta. Nici sentimental, nici altfel. Hei! strigă. Așteaptă-ne puțin! Venim și noi. Se opri și privi Înapoi și, cum Își Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
alții dacă nu neobosiții hoinari Creangă și Eminescu? Apoi acolo era loc unde să pârpălească și o halcă de pastramă pe un hârb de strachină, că de vin nu se poate spune că duceau lipsă. Beciul adânc din fundul curții adăpostea butoaie pântecoase pline cu vin de soi. Și tot nu am priceput cum vine treaba cu pusul bețelor în roate. Dumirește-mă. Ei, n-o lua și tu chiar așa. Am șuguit și eu, vere. Dacă-i numai o șagă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
găsea în arealul ocupat de Mitropolia de astăzi. A urmat apoi Academia Mihăileană, operă din 1835 a lui Mihail Sturza voievod, și în cele din urmă a Universității Vechi, înființată de Al.I. Cuza vodă în 1860 în clădirea ce adăpostește astăzi Filiala Academiei Române din Iași. Zidirea pe care o admirăm în acst moment a fost ridicată după planurile arhitectului vienez Luis Blanc și extinsă după proiectul arhitectului român Jean Pompilian. Când și-a deschis porțile, vere? -În anul 1897 după
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Marin Alexe Încrâncenat mă țintuie văzduhul, cu ochi nevăzuți, reci și sticloși, ascunși printre nori, ispitind furtuna cu șoapte de vânt. Speriată, îmi strivesc buzele până la sânge, să nu-mi scape cuvântul abia incolțit, viclean și tainic, născut din firesc, adăpostit printre gânduri stinghere. Îndurerată, cu mâna stângă trimit bezele perforate de lacrimi, undeva anume, căutând cu ardoare printre visuri albe, o nouă dimineață învăluită în senin. Spre zări, departe de vălmășagul nebulos și întortocheat al amintirilor răzlețe, stă Dragostea. Acolo
Furtuni by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83274_a_84599]
-
de când lumea, care își purta cu mândrie acoperișul din tablă boită în roșu de cu primăvară... Nu știu cum, dar tare semăna cu pălăria unui mehenghi așezată pe-o ureche. Soproanele din fundul curții, rânduite de-a lungul zaplazului de nuiele, puteau adăposti o șatră întreagă cu căruțe cu tot. Sub nucul dintr-o latură a ogrăzii ședea pitit cuptorul pentru pâine și plăcintele despre care vorbea moș Dumitru Carpen. Crâșma era așezată la loc bun. Două drumuri însemnate se încrucișau taman în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
sud, satul se afla pe marginea unei văi prăpăstioase, cu stânci. Una dintre ele, căreia oamenii îi ziceau ,,Scala cea roșie”, ascundea gura unei peșteri care se prelungea până sub sat. Se zicea din bătrâni că demult, demult, acolo se adăposteau localnicii când năvăleau turcii. Pe firul văii curgea o apă căreia-i zicea ,,gârlă”, în care se bălăcea vara, în care învățase să înoate. Aflase mai târziu că de fapt îi zicea ,,Ciorna”, denumire care suferise o pronunțată influență rusescă
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
pe un bot de deal, pe o pantă deschisă spre unitatea lor. Intrigat, auzea, pe lângă vâjâitul proiectilelor, niște bâzâituri enervante, nu zgomotoase. Ca un fulger, îi trecu prin minte: “Trebuie să fie șuieratul gloanțelor!“ Imediat le strigă ostașilor să se adăpostească în șanțuri că se trăgea cu gloanțe, uitând de el. “Da’ pe dumneavoastră nu vă pot lovi?!“, replică prompt un soldat. Ceva mai târziu, caporalul Sterian se ridicase în picioare, în șanț fiind. Căzu secerat de o rafală de mitralieră
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
praful, gemetele și strigătele desperate ale răniților, imaginile de coșmar ale oamenilor cu capul sfărâmat, zvâcnetele spasmodice ale trupurilor sfârtecate, și mult, foarte mult sânge, toate acestea erau războiul! După modelul nemților, dacă la început săpau șanțuri pentru a se adăposti, acum săpau gropi adânci și strâmte, în care stând în picioare, se simțeau mai bine apărați. Într-o misiune de luptă, Ioan fu repartizat la compania locotenentului Toloacă. El primise ordin să cerceteze starea unui pod aflat într-o vale
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
viață. La maturitate, cel uns cu harul povestiri și al retoricii, moștenind de la popor și un limbaj sadoveanian, în lexic și tonalitate, iar de la părinți o statură asemănătoare marelui prozator, își dedică întreaga viață misiunii încredințate de sufletul pământului, ce adăpostește de secole osemintele sacre al înaintașilor cărora le datorăm existența noastră de astăzi. Scriitorul a înțeles că istoria, martoră a trecutului, act de naștere a tuturor generațiilor plecate spre cele veșnice, dar și lumină aruncată peste întunericul zbaterii omului pentru
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93064]
-
abordează literar. Iată, spre edificare, un scurt pasaj, extras din povestirea lui Petrică Staniște despre o misiune de cercetare: „Undiță și-a lăsat sacul de merinde În seama mea și a pornit. Se târa ca un șarpe. Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am așteptat destulă vreme, până ce o țeavă de automat s-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Dacă răspunsul nu este rotund...adio! Stai pe post de asistent până ce Îți crește barba de un cot!” - a căzut la pace gândul de veghe... ― Bună dimineața, doctore Gruia - s-a auzit salutul pornit din spatele unor mustăți cât o lume, adăpostite sub o pălărie de pai cu o zagara largă trasă pe ochi... Surprins, Gruia s-a oprit să deslușească cine se ascunde dincolo de acele mustăți și ochii dosiți sub pălărie. Omul, care se sprijinea Într-un baston - cu gest leneș
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mai mare grijă. N-am cum să ți semnalizez. Suntem aproape la vedere. Nici un adăpost de Doamne-ajută. Noroc, prietene!” Undiță și-a lăsat sacul de merinde În seama mea și a pornit. Se târa ca un șarpe. Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am așteptat destulă vreme, până ce o țeavă de automat s-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
orice așezare omenească, de frică să nu ne dea pe mâna autorităților... Totul a mers așa până Într-o seară... Ședeam În marginea unui huceag. Nu departe de noi se afla un drum. La o vreme, se aud glasuri. Ne adăpostim, dar urechea a rămas la pândă. Nu știu dacă poți să simți bucurie mai mare ca cea pe care am trăit-o noi când am auzit vorbă românească!!! ― Înseamnă că suntem În Basarabia, Costache. Ce apă o fi fost aceea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Încât să priceapă ce Înseamnă camaraderia pe câmpul de luptă? Acolo, În calea glonțului! ― Ei să dau viteji față de oamenii fără apărare. Da’ să-l fi văzut eu În timpul unui atac, când n-ai nici o beldie după care să te adăpostești și trebuie să Înaintezi doar prin salturi - a intervenit tata Toader. ― Aș vrea să știu dacă mai doriți ceva, fiindcă e târziu și mâine trebuie să intru În sala de operație la prima oră?... Mă așteaptă o intervenție chirurgicală grea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
atât de rea încât a adus ploaia și furtuna cea puternică peste „fabrică” și peste munca Zânei. Acea furtună a fost atât de puternică, încât m-am trezit în lumea cea reală și am fugit către casă, pentru a mă adăposti de ploaie. După un timp, am observat că ploaia s-a oprit și că totul era exact ca înainte: calm, liniștit și frumos. Așa am aflat cum se produce basmul verii. Și, ca în orice basm, există un personaj negativ
ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
să nu alerge la trenul de Lugoj. Poate cînd a văzut că, panicată, înnebunită de aglomerație, de strigăte, mă ținea cu capul în jos. S-au întors la hotel Opera, pe strada Cîmpineanu, în urlet de sirene și s-au adăpostit în subsol. Trenul de Lugoj a fost făcut pulbere. Intoarse-n sus de explozie, șinele alcătuiau un diapazon uriaș. Suprarealist. A doua zi chiar, din devoțiune pentru orchestră, ne-a lăsat pe mama și pe mine la tante Liselle, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Eu n-o mai aveam. Critică de întîmpinare nu poți scrie pentru sertar. Îți trebuie loc unde s-o tipărești. Leandru mă redusese la zero. Urma să mă perfecționez în eșec(uri). Burnița măruntă s-a preschimbat în ploaie. Mă adăpostesc sub copertina largă din Tîrgu-Cucului, sperînd să se oprească. Detest meteorologia cloudy, de fine de noiembrie. Am obsesia limitelor, cum să n-o am? Lupt cu nivelul propriu al (in)competenței, dar știu și că Lerești avea interes să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]