6,860 matches
-
pată, de mari merite științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui șef victorios. Nici chiar cei din jurul lui, studenții și prietenii, nu sunt fanatizați de viața aceasta corectă. Oamenii nu pot avea față de el mai mult decât stimă și admirație... Dar, evident, această admirație se face simțită în cercuri tot mai largi. Îndeosebi cei care se îndeletnicesc cu realitățile economice și financiare încep să privească spre Salazar ca spre un viitor bun conducător al vreunei importante instituții de stat. Când
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui șef victorios. Nici chiar cei din jurul lui, studenții și prietenii, nu sunt fanatizați de viața aceasta corectă. Oamenii nu pot avea față de el mai mult decât stimă și admirație... Dar, evident, această admirație se face simțită în cercuri tot mai largi. Îndeosebi cei care se îndeletnicesc cu realitățile economice și financiare încep să privească spre Salazar ca spre un viitor bun conducător al vreunei importante instituții de stat. Când, la începutul lui decembrie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de tămâie, iar preotul cântă veșnica pomenire și crinii funerari ascund chipul celui ce zace acolo, printre luminile ce licăresc În jur, În coșciugul deschis. Capitolul 2 1 De când Îmi amintesc de mine Însumi (cu interes, cu amuzament, rareori cu admirație sau scârbă), am fost expus unor ușoare halucinații. Unele sunt auditive, altele sunt optice, dar de nici unele n-am profitat prea mult. Vocile fatidice care l-au reținut pe Socrate sau au Îmboldit-o pe Janeta Darc au degenerat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
un polonez. Era un student la medicină chipeș, cu ochi căprui și păr lucios, care semăna puțin cu actorul francez Max Linder, un actor de cinema popular pe atunci. Max a rezistat din 1908 până În 1910 și mi-a câștigat admirația Într-o zi de iarnă la St. Petersburg, când obișnuita noastră plimbare de dimineață a fost tulburată de un incident violent. Niște cazaci cu fețe fioroase și imbecile Învârteau niște bice, Îndemnându-și căluții care se ridicau În două picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Nedorind să se observe care era obiectul pe care și-l dorea, Lenski a spus că ne duce să vizităm magazinul numai dacă promitem că vom fi cuminți și nu vom atrage În mod inutil atenția asupra noastră, printr-o admirație ostentativă. Luându-și tot felul de măsuri de precauție, ne-a dus sub o oribilă caracatiță de bronz și singura indicație că acela era obiectul râvnit a fost un oftat ce sugera un motan care toarce. Cu aceeași grijă - mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a meritat să ajungă o pradă În ghearele celor câțiva cronicari care au consemnat-o În niște periodice obscure. Profesorul meu de literatură din școală, Vladimir Hippius, un poet de prima mână, dar cam esoteric, pentru care aveam o mare admirație (o depășea după părerea mea, ca talent, pe vara lui mult mai cunoscută, Zinaida Hippius, poetesă și critic) a adus un exemplar În clasă și a provocat ilaritatea delirantă a celor mai mulți colegi ai mei, aplicând sarcasmul lui usturător (era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă printr-un muget admirația, În timp ce el rămâne o clipă, două, lungit acolo unde a căzut, În cadrul porții Încă intacte. Dar În Anglia, cel puțin În Anglia tinereții mele, repulsia națională față de oamenii care-și dau aere și preocuparea prea Îndârjită pentru solidaritatea de echipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să fii scriitor individual. Vladislav Hodașievici se plângea În anii douăzeci și treizeci că tinerii poeți ai emigrației Împrumutaseră de la el meșteșugul, dar se conformau principalelor clișee la modă, l’angoisse și remodelarea sufletului. Am căpătat cu timpul o mare admirație pentru acest om Înverșunat, alcătuit din ironie și o genialitate metalică, a cărui poezie era un miracol de complexitate, ca poezia lui Tiutcev sau Blok. Aspectul lui fizic era bolnăvicios, cu niște nări disprețuitoare și sprâncene proeminente și când Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
după prânz, când slăbește atenția, că și atenția-i fomistă... Toți cheltuie banii în două-trei zile, neveste, pensii alimentare, rate la case, mama lor de bani, și tu în timpul acesta de suferință ești domn. Boier american, nene, te laudă de admirație lumea, uite-l că nu e din ăia care-a decăzut în alcoolism, și tu rabzi, strângi din măsele, îți blestemi norocu’ de alcoolist, până-i ia și pă ei necazurile și începe să gâfâie după avans, dacă chestia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și care pot trăi și fără acele mici, neînsemnate în fond, gesturi zilnice care dau contur omului. Care îl fac frumos. Care înseamnă măreția și unicitatea lui. Gând păgubos, desigur. Dar venit din mare dragoste pentru oameni. Un fel de admirație tâmpă pentru om. O admirație bulversantă pentru tot ceea ce înseamnă om. Un gând aiurea, desigur. De unde să știu eu ce-i omul? De unde să cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără acele mici, neînsemnate în fond, gesturi zilnice care dau contur omului. Care îl fac frumos. Care înseamnă măreția și unicitatea lui. Gând păgubos, desigur. Dar venit din mare dragoste pentru oameni. Un fel de admirație tâmpă pentru om. O admirație bulversantă pentru tot ceea ce înseamnă om. Un gând aiurea, desigur. De unde să știu eu ce-i omul? De unde să cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri care-i dau contur frumuseții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
E poate ultimul spațiu care le-a mai rămas, închizând în acele cabinete, pe acele culoare, pe acele scaune și bănci cu mușama, cântare sau scuipători, duhul unui timp trecut. Mulți se revăd ca într-un ritual. Se privesc, o admirație falsă, „ce bine arăți“, deși știu că poate aceea-i ultima lor rețetă. Schimburi de informații despre scumpiri, despre mizeriile zilnice, de știri sau simple zvonuri, cu îngroșarea listelor cu cei morți, „până ieri l-am văzut“. Un bătrânel, alură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vieții românilor. Din această împăcare cu răul, cred, obediența, resemnarea cu care ne mlădiem după toate nedreptățile. Revoltele sunt trecătoare, de scurtă durată și vizează răbufniri imediate. Își ucide vecinul pentru o brazdă de pământ, dar suportă - chiar cu secretă admirație - hoțiile celor ce-i iau ogoarele, pădurile, apele. Se încrâncenează în „răzbunare“ pentru un pumn de cuie, dar privește nepăsător cum uzine, mine, șantiere sunt prădate, făcute de nimic. Există, din această cauză, o mare diferență între scrierile despre anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
până spre seară. Ne cunoaștem de mulți ani. Nu mai avem ce să ne spunem. Aproape nici nu ne mai privim. E greu să-l prind în această pagină, acum. Atunci, în urmă cu ani, îmi stârnise un fel de admirație disprețuitoare. Stătea acolo, la fereastră, și-și privea, spunea el, casa. O parte din clădirea de peste Bulevard o moștenise de la răposata soție. Îi fusese confiscată. Făcuse pușcărie, iar când se întorsese nu mai avusese unde să stea. Își înjghebase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am auzit că o scrieți. Eu sunt așa, mai directă, fără poezie, că, dacă e să se întâmple și la o adică chiar o vrei și tu, tot acolo ajungi și fără prelucrarea de talente. Dar, zău, chiar e de admirație tehnica cu care le trageți pă lichide spre interior. În afară de chestia aia cu debaraua, de-am râs în tot nenorocu’ meu, se uita toți și râdea și am râs și eu, că erați ca la cinema, filme d-alea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căutarea iubirii lui Stacey, am putut să îndur această ușoară decepție fără nici un fel de remușcări. —Warren Chipstead. Manager de magazin. — Da, așa am presupus și eu, Warren. Iar eu sunt avocat: drept familial. —O, serios? Foarte interesant. Am simțit admirația reținută luptându-se cu disprețul când a clătinat scurt din cap și aproape că l-am compătimit pe om. O parte adânc înrădăcinată a caracterului său, influențat fără îndoială de o creștere înconjurată de idei de modă veche legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ne-a adus apoi atâtea bucurii în viață. Iar eu, de atunci, nu m-am depărtat de credință, care mă ajută și mă întărește în toate greutățile vieții. Eu le ascultam cu atenție și, tot timpul, cât vorbeau, simțeam o admirație față de ele, iar fiecare cuvânt rostit de ele demonstra cât de mare era credința lor și bucuria lăuntrică a trăirii ei. Veni și rândul meu să le povestesc felul în care ajunsem să cred. - Pai, zic eu, pe mine m-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
începu să citească. Pe noptieră erau pregătite, într-o farfurioară, trei marțipane. * Ocoli băltoaca și se opri la vitrina unui magazin de încălțăminte. O fetiță cu funde mari albe, agățate la codițele firave și sârmoase, privea cu ochi căscați de admirație niște pantofi roșii. Își lipise fruntea de sticlă apăsând ochelarii la rădăcina nasului cu un deget murdar de cerneală. Melania Lupu zâmbi. ― Îți plac, draga mea? Fetița o privi surprinsă. Înclină capul răspunzând serioasă: ― Foarte mult, doamnă. Bătrâna o mângâie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nu-și continuă gândul. Ioniță Dragu interveni cu glas nesigur: ― De ce trebuie să-l amestecați și pe el în povestea asta? Cârnul îl privi peste umăr hlizindu-se. ― Băiețelul e curios! Toată seara a pus întrebări. Șerbănică Miga, zdrobit de admirație, își pironi ochii în obrazul profesorului. " Nu-l știam așa de curajos. Retractă repede, meschin: S-a zaharisit, e iresponsabil..." Melania Lupu scînci: ― A dispărut Mirciulică. Nu-mi dau seama unde poate să fie... " N-ai nevoie de încă un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o singură clipă că prin inițiativa aceea dementă punea și viața noastră în joc? A fost o simplă șansă că am scăpat neatinși. Bătrâna își ridică fața. Îl privi în ochi. " Ce meschin ești, Șerbănică!" ― E adevărat, declară plină de admirație, la asta nu m-am gândit. Dar cine poate să-și păstreze sângele rece în asemenea împrejurări? Chiar vorbeam azi cu Mirciulică ― surâse cochet ― o slăbiciune de cucoană bătrână și singură care n-are cu cine sta la taifas ― discutam
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
poate o să înțelegi cândva. Nu-i corect să continuu ceva... Se opri parcă înspăimîntat. Reluă cu un efort, cu figura împietrită: Ceva pentru care nu sânt dotat... Sau am încetat să fiu! Nu-i corect față de mine însumi. Am toată admirația pentru oamenii care suportă să-și spună adevărul în față, mai ales dacă au trecut de un anumit număr de ani... Încerc să le semăn. ― Nu se poate, suflă speriat locotenentul. Asta nu se poate! Cristescu îl privi impresionat și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o halcă de carne din tocană. Alaltăieri, opt chiftele, doi gogoșari și un picior de pasăre... ― O fi fost găina șchioapă! Vezi-ți de treabă, madam, nu te lua de oameni! Panaitescu îl privea cu gura căscată. Avusese totdeauna o admirație totală, necondiționată, pentru oamenii cu tupeu, care știu să se descurce în orice conjunctură, sincer indiferenți la opiniile celorlalți. Matei i se părea că face parte din această specie. ― Și mie mi-au dispărut, mârâi Popa cu nasul în ceașcă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că pentru inima omenească nu există greșeală care să nu poată fi iertată, astfel să-i fie sinceră căința, astfel să-i fie totală remușcarea. Ultima frază de efect a prim-ministrului, Onorați patria, căci patria vă va privi cu admirație, cu tobe și surle, după care scotocise în podul celei mai mucegăite retorici patrimoniale, a fost prejudiciată de un Noapte bună care a sunat fals, de asta sunt atât de simpatice cuvintele simple, nu știu să înșele. În diferite locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ei. Ministrului de interne, care dăduse ideea, nu-i căzu deloc bine faptul că gunoierii se întorseseră în mod spontan la lucru, atitudine care, în optica sa de ministru, mai mult decât o demonstrație de solidaritate cu femeile demne de admirație care făcuseră din curățirea străzii lor o chestiune de onoare, fapt pe care nici un observator imparțial n-ar ezita să-l recunoască, atingea limitele complicității criminale. De cum îi sosi vestea proastă, și ordonă prin telefon primarului ca aceia care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
publice, dar nu acordase importanță acestui fapt, ca și cum ar fi fost o glumă prostească. Totuși, printre cei de la Pastis 1 a existat un consens În ceea ce privește faptul că Lauren merita cu prisosință această onoare. (De cele mai multe ori, o combinație dezgustătoare de admirație și invidie le face pe fetele care Își fac veacul la Pastis incapabile să recunoască faptul că e cineva care merită să fie pe Listă, mai ales dacă au fost În aceeași promoție la Spence.) Lauren respira prin toți porii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]