12,606 matches
-
am să explodez în milioane de cristale, căci îmi simțeam corpul încă rece, fiecare din ele fiind o altă trăire, fiecare diferențiindu-se de celelalte foarte puțin, și totuși foarte, foarte mult, asemeni unei scări de culoare, o nuanță de alb diferă foarte puțin de o altă nuanță de alb, dar totuși, în final, se ajunge la negru, atunci totul dispăru. Timpul parcă încetini dintr-o dată. O mână caldă îmi atinse gâtul gol. Atât de înceată era atingerea sa... Atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
simțeam corpul încă rece, fiecare din ele fiind o altă trăire, fiecare diferențiindu-se de celelalte foarte puțin, și totuși foarte, foarte mult, asemeni unei scări de culoare, o nuanță de alb diferă foarte puțin de o altă nuanță de alb, dar totuși, în final, se ajunge la negru, atunci totul dispăru. Timpul parcă încetini dintr-o dată. O mână caldă îmi atinse gâtul gol. Atât de înceată era atingerea sa... Atât de plăcută era relaxarea pe care mi-o dădea... Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
găsit în partea din față a mantiei, ci în interior, pe partea din spate, cea care se lipea de spatele meu. Și atunci ar fi venit întrebarea: "Cum a ajuns glonțul acolo?". Nici nu eram încheiat la mantie! Mă făcusem alb la față. De fapt, devenisem alb la față din momentul în care am văzut țeava pistolului îndreptată spre mine. Dar acum, m-am făcut, dacă e posibil, mai alb. Eu trebuia să fiu... mort. Destul și satisfăcător de mort! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mantiei, ci în interior, pe partea din spate, cea care se lipea de spatele meu. Și atunci ar fi venit întrebarea: "Cum a ajuns glonțul acolo?". Nici nu eram încheiat la mantie! Mă făcusem alb la față. De fapt, devenisem alb la față din momentul în care am văzut țeava pistolului îndreptată spre mine. Dar acum, m-am făcut, dacă e posibil, mai alb. Eu trebuia să fiu... mort. Destul și satisfăcător de mort! Și totuși nu ești. Revino-ți! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
el se uită la mine întrebându-se oare ce aștept. Nu era el. Sfetnicii erau neobișnuit de tăcuți. Cine... ? Eterna. Îi apucasem mânerul cu sete și o trăsesem în afară atât cât să-i văd tăișul. În acea clipă, un alb strălucitor umplu coridorul. Eram printre prieteni, iar unul dintre ei, cel de lângă mine, zâmbea. Balamalele ruginite au scârțâit când am deschis ușa. Întrerupătorul se afla pe partea stângă a peretelui. Ce trebuia să văd? Colegii mei trebuiau să sape aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
crăpături! Dacă îi vedeți pe autori, nu ezitați să le dați înapoi o parte din gloanțe! Acestea fiind zise, torentul de remarci interesante și inteligente genul "'Tu-i morții mă-sii! Ăsta a fost aproape!" sau "Un negru mititel! Un alb mititel! Un negru... hei, ăsta-i albinos!" a continuat să curgă ca și cum n-ar fi fost niciodată întrerupt. Am încercat să uităm bufniturile constante din jurul nostru și să ne concentrăm asupra treburilor care trebuiau înfăptuite. Din când în când, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pagube. Helur suspină. Avionul dispăru din vedere după câteva momente. Se întoarse din nou printre nori, unde nu putea fi văzut. S-a zărit fantoma unui fulger albăstriu cum a fugit pe o latură a colegiului. Apoi a urmat unul alb, care îl străbătu din cealaltă parte. Secvența se mări și în curând întreg edificiul era fulgerat surd de șuvoaie de lumină până când acestea aproape îl acoperiră. Apoi dispărură și o ruptură se putu auzi până la ei. Începând din acoperiș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
venise. Înțeleseră că nu aveau motiv de a se teme. Porniră tot în rând indian fără nici un cuvânt. În curând, în fața lor se dezvăluia scena unui întreg măcel. În dreapta cărării pe care o făceau mergând, zăcea un om îmbrăcat în alb. Mâna sa se odihnea pe o pușcă cu lunetă. Era împușcat în partea stângă a pieptului, în inimă! În stânga lor, se odihnea pe veci un altul. Era înveșmântat tot în alb. Acesta era găurit în cap. La zece metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care o făceau mergând, zăcea un om îmbrăcat în alb. Mâna sa se odihnea pe o pușcă cu lunetă. Era împușcat în partea stângă a pieptului, în inimă! În stânga lor, se odihnea pe veci un altul. Era înveșmântat tot în alb. Acesta era găurit în cap. La zece metri de ei, se vedea o ascunzătoare. Avea un acoperiș jos, plat și alb, sprijinit pe trei stâlpi scurți, care îngăduiau la nivelul solului ample deschizături pentru vederi periferice. Podeaua acesteia era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Mergem minimum cinci ore. Chiar dacă nu În pas alergător, tot facem trei-patru kilometri pe oră. — Nu mi-aș fi Închipuit... Paharul cu apă. Scaunul galben și citirea ziarelor de la Paris care tocmai sosiseră. Masa de prînz În sufrageria vopsită În alb unde, pe unele mese, se vedea o sticlă de vin Începută, cu o etichetă pe care scria numele clientului. Soții Maigret nu aveau. — Ți-a interzis să bei vin? — Nu categoric. Dar, cît stau aici... Doamnei Maigret nu-i venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
aproape de care stătea la post un membru CRS*. * CRS (Companies Républicaines de Sécurité), element civil al forței publice, formînd rezerva generală a Poliției Naționale (n.t.) Locuința era drăguță, ca majoritatea caselor de pe stradă. Fațada fusese proaspăt zugrăvită Într-un alb cu nuanțe roz, iar obloanele și balconul erau verzi ca smaraldul. Pe o placă de marmură se putea citi, scris cu litere fanteziste: Stînjeneii Pe cer nu se vedea nici un nor. Strada era curată, aerul era proaspăt, ușor, și parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
dădea seama că era atentă la cel mai mic gest la lui, la expresiile feței. Cu ziarul pe genunchi, privea, prin frunzișul aproape nemișcat, cerul de un albastru Întotdeauna la fel de pur, unde părea că se rătăcise un norișor de un alb strălucitor. La Paris, se plîngea uneori că nu dispăruseră unele senzații, cărora le păstrase o amintire nostalgică: o pală de aer Încălzit de soare pe obraz, jocul luminii printre frunze sau scîrțîitul pietrișului sub pașii mulțimii, și chiar gustul prafului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
polițist. Parcă nu mai era nici cu o zi Înainte? Nu fusese atent. În fond, nu era treaba lui. Aici era doar un amator, o persoană venită la cură. CÎnd să apese pe butonul soneriei, observă că ușa vopsită În alb era deschisă. O Împinse și zări o fetișcană, de nici șaisprezece ani, care spăla cu o cîrpă umedă podeaua coridorului. Purta o rochie atît de scurtă, Încît, atunci cînd se apleca, i se vedeau chiloții roz. Avea gambele și coapsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
îi taie părul copiliței. Înseamnă că au îmbrăcat-o deja în veșmântul sacerdotal. Când? N-a fost atentă. Își netezește cu grijă pliurile stolei. Totul în înfățișarea lor ex terioară este menit să indice vocația spirituală. Sunt întotdeauna înveșmântate în alb din cap până-n picioare, iar tâmplele le sunt încinse cu o panglică în formă de diademă. Fetița plânge și mai rău. Parcă se și zbate. Face un semn în lături către colegele ei profesoare. Să se ducă una să o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tigri. Din întunericul zidului se conturează pe nesimțite un perso naj fantastic, cu o coroană pe cap, înfășurat într-o pânză fină de diferite culori, care se schimbă în funcție de cum bate lumina torței din perete, trecând rând pe rând de la albul orbitor al crinului la galbenul șofranului și la roșul aprins al trandafirului. Face o plecăciune adâncă în fața lor și grăiește cu o voce ușor cântată: — Tigrul trăiește în ținuturile hyrcanilor și ale indienilor. Pusio uită instantaneu de tigrișori și se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zeiței sângele lor. Geme înăbușit. Cum să-i considere altfel decât țăcăniți? — Io mi-s ateu de felul meu, hohotește tare un gladiator, așa că m-am pus sub protecția pizdei. Rufus întoarce iute capul spre namila neagră de lângă el. Doar albul dinților contrastează puternic cu pielea întunecată, în rest e tot numai smoală. Privirea îi alunecă în jos spre șira gul de scoici din jurul gâtului. Se stăpânește cu greu să nu su râdă. Despicătura de la mijlocul fiecăreia chiar că sugerează... — E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Capenei sunt un cuib de cerșetori, se jeluiește în continuare omul. Ce să zic, te doare-n cot de trecutul nostru istoric, se uită chiorâș Germanicus la el. Tu pari a fi din soiul celor care se pricep să facă alb până și din ce-i negru. Un escroc nerușinat, asta ești. Unul dintr-ăia pentru care banul nu are miros și nici un mijloc nu e prea josnic ca să te scârbească. Te-ai scoate pe tine însuți la mezat dacă ți-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici pe sine, nici pe el. — Nero? șoptește sugrumat Seianus. Tiberius își cumpănește atent răspunsul: — Vezi tu, dragul meu, pentru orice muritor hotărârile pe care le ia atârnă de folosul personal pe care nădăjduiește să-l aibă. Îl privește compătimitor. Alb la față, Seianus își controlează cu greu mâinile să nu tremure. — Soarta mea, în calitate de viitor împărat, este însă cu totul deosebită. În cele mai mici fapte din viață, trebuie să țin seama de ce va zice lumea despre mine. Îi zâmbește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e musculiță, ci un strop de lichid sărat pe care se chinuie să-l ascundă. Și-a amintit cum bunicul îl lua pe genunchi și-i arăta cu degetul înfășurările de vinișoare ce se fac fie purpurii, fie de un alb strălucitor, sau capătă o nuanță între acestea două atunci când - printr-o schimbare de culoare - purpuriul se înflăcărează și albul de lapte se aprinde. Genele i se înmoaie de-a binelea. Regele zicea că vede pe ele partea de jos a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bunicul îl lua pe genunchi și-i arăta cu degetul înfășurările de vinișoare ce se fac fie purpurii, fie de un alb strălucitor, sau capătă o nuanță între acestea două atunci când - printr-o schimbare de culoare - purpuriul se înflăcărează și albul de lapte se aprinde. Genele i se înmoaie de-a binelea. Regele zicea că vede pe ele partea de jos a curcubeului. Pufnește zgomotos, ca să-și ascundă tulburarea. N-are rost să-i arate unui străin cât de amară e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Și pentru asta a plătit. Marcia Medullina s-a abținut până acum. Izbucnește acră: — Nu pentru asta a plătit. Știi prea bine, nu te mai preface. Scoate-ți masca ipocriziei de pe față, dacă din cauza ei nu vezi realitatea. Velleius Paterculus, alb la față, constată că, în afară de Tiberius Nero, este singurul martor care asistă la această scenă. Caută disperat din ochi un mod de a scăpa, dar nu-l găsește. — Nu te băga, o imploră speriat flaminul. Marcia îl împinge mânioasă la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe umerii celor opt vlăjgani. Îl precedă un singur lictor. Merge țan țoș înainte, ținând fasciile în mâna stângă, sprijinite tot de umărul stâng. Mulțimea se îndepărtează temătoare, căci vergile sunt tăiate din mesteacăn. Acest arbore galic este uimitor de alb și de fin. Mlădios din cale-afară, se îndoaie și se împletește extrem de ușor. Dar și ustură unde lovește. În fața lui aleargă alți doi bărbați și alungă oamenii cu strigătele lor, căci la trecerea flaminului lui Jupiter fiecare este dator să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-i bun și nepătat... Te caut în asfințit de soare Și-n umbra nopților Ce-mi prind privirile pe geam Uitate-n depărtarea lină A amintirilor... De ce nu vii? Te caut, năpădit de dor, În așternuturi Ce mă primesc în alb imaculat Să-ți simt în treacăt mângâierea Și-ntregu-ți trup să-l simt Cum vag se mișcă-n pat... Dar tu nu ești! Și buzele-ți sărut aievea Și degete se împletesc Ca într-o sfântă căutare Pierdută-n umbra Umbrei
De ce nu vii?. In: Celei ce nu mai este by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/501_a_726]
-
imobiliar, hotărăsc ele, poate funcționar la o bancă de investiții? Bruneta, care-și omoară timpul lucrând într-un magazin până ce va găsi un soț care s-o cucerească și s-o ducă spre un apus de poveste pe calulul lui alb, îl cheamă pe unul din barmani, pe care firește că-l știe, pentru că vine aici în fiecare seară cu prietenele ei. ― Îl știi pe tipul acela? îi șoptește ea, arătând spre Ben. Chelnerul ridică din umeri. ― Nu l-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
televiziune, ai fi perfect! Ben suspină ușurat. ― Crezi că o să obțin postul? ― Păi, ar fi nebuni să nu te primească. Sigur te vor chema la interviu, și o să-l iei cu brio. Ai experiență în jurnalism și dinți de un alb perfect, de ce altceva ai mai avea nevoie? Ascultați-mă cum îl tachinez eu pe Ben! Eu, Jemima, Jones, îl tachinez pe superbul Ben Williams! Ben râde, arătându-și dinții de care vorbeam, și cred că e surprins de această latură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]