11,066 matches
-
dificultate În a-i convinge să vină. Dat fiind că Își manifestaseră din plin resentimentele, a persevera pe această cale ar fi Însemnat o căutare a martiriului, ceea ce nu dorește nici unul dintre ei. Iată-i, deci, Înfățișându-se dinaintea tronului, aplecându-se cât se poate de mult, fiecare potrivit vârstei și Încheieturilor sale, așteptând un semn din partea hanului pentru a se ridica. Numai că semnul nu vine. Trec zece minute. Apoi douăzeci. Nici măcar cei mai tineri nu pot rămâne la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
piciorul, mâna, umărul, fiecare după rangul său. Apoi Înaintează un poet, recită o elegie pompoasă monarhului care, foarte repede, se arată vizibil plictisit. L-a Întrerupt pe poet cu un gest scurt, apoi i-a făcut cămărașului semn să se aplece, dându-i porunca pe care trebuie să o transmită: — Stăpânul nostru le aduce la cunoștință poeților aici de față că s-a săturat să audă repetându-se mereu aceleași teme, nu mai vrea să fie asemuit nici cu un leu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asupra Buharei, și care merge apoi să se piardă În deșert, nici o mare nefiind vrednică să-i primească apa. Ai cuvântat frumos, fie ca gura ta să se umple cu aur, spune Nasr, după cum Îi stă În obicei. Poetesa se apleacă deasupra unui taler imens, plin cu dinari de aur, Începe să vâre monedele, una câte una, În gură, În vreme ce asistența numără cu glas tare. Atunci când Djahane Își Înăbușă un sughiț, gata să se Înece, Întreaga curte, În frunte cu monarhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un an, să fii la Isfahan, ca să vorbim. Khayyam nu este sigur că a Înțeles bine, simte un soi de șovăială În suflet. Personajul Îl intimidează, ceremonialul Îl impresionează, zarva Îl amețește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Își ridică pocalul, soarbe adânc. Djahane Îl privește. Alege de pe masă fructul de jojoba cel mai mare, cel mai roșu, cu pielița cea mai netedă, și Îl oferă bărbatului ei, ceea ce, În limbajul fructelor, Înseamnă „un sărut, numaidecât”. Omar se apleacă spre ea, buzele li se ating, se Îndepărtează, se ating din nou, se desfac și se contopesc. Degetele li se Împletesc, sosește o slujnică, se desprind fără grabă, apucându-și fiecare cupa. Djahane surâde și murmură: — De-aș avea șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ușor obrajii cu palma, În fața oglinzii soției sale, apoi a alergat fără zăbavă la cortul răposatului, mimând surpriza și cea mai apăsătoare suferință. Femeile s-au Îndepărtat ca să-l lase să se apropie de trupul lui ata al său. Se apleacă, rostește o rugăciune, câteva formule de circumstanță, Înainte de a se Întoarce la Terken pentru satisfacții discrete. Curios comportament acela al lui Malik Șah! S-ar fi putut crede că va profita de dispariția tutorelui său ca să ia, În sfârșit, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de suluri prăfuite. Istoricul nu stărui, luă În mâini și la subsuoară tot ce putea să ducă, fără să Încerce să facă nici cea mai mică selecție și, atunci când scăpă manuscrisul intitulat Tainele eterne ale astrelor și numerelor, nu se aplecă să-l ridice de jos. Așa arse biblioteca din Alamut vreme de șapte zile și șapte nopți, așa au fost pierdute nenumărate lucrări din care nu s-a mai păstrat nici o copie. Se susține că acestea conțineau cele mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-se vălul ca o lamă de ghilotină? Privirile ni se Încrucișară din nou, ca din Întâmplare, apoi fugiră, ca Într-un joc. Pe care servitorul veni să-l Întrerupă. Prima dată, ca să-mi ofere ceai și țigări. După o clipă, aplecat până-n pământ, ca să i se adreseze ei În turcește. Am văzut-o atunci ridicându-se, acoperindu-și fața, dându-i servitorului să-i ducă o geantă de piele. Acesta se grăbea către ieșire. Ea Îl urmă. Ajunsă la ușa salonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
caz, era hotărât să meargă să-l vadă, vorbea de răscumpărarea lui, Dumnezeu știe cu ce bani. Dacă e vorba de recuperarea Manuscrisului, banii nu vor constitui o problemă! Vorbisem cu ardoare. Djamaledin mă privi fix, Își Încruntă sprâncenele, se aplecă spre mine ca și cum ar fi vrut să mă ausculte. — Am impresia că nu sunteți mai puțin obsedat de acest Manuscris decât acel nefericit de Mirza. În acest caz, n-aveți decât o cale de urmat, mergeți la Teheran! Nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să profităm de asta ca să ne extindem, fără zăbavă, teritoriul. Șahul nu va Întârzia să trimită trupe, ele vor ajunge la Tabriz În câteva săptămâni. Până atunci, trebuie să eliberăm orașul În Întregime. Începând din această noapte, vom ataca. Se aplecă, toate capetele se plecară odată cu al lui, pletoase sau pe jumătate chele. — Traversăm râul prin surprindere, explică el, ne năpustim asupra fortăreței, o atacăm din două părți, prin bazar și prin cimitir. Înainte de căderea serii, e a noastră. Fortăreața a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
patul meu, nu ostenesc niciodată să-l răsfoiesc, știu pe dinafară Rubaiatele și cronica de pe marginea textului. — Aș da zece ani din viață pentru o noapte cu această carte. — Eu aș da o noapte din viață. În clipa următoare, eram aplecat asupra feței lui Șirin, buzele ni s-au atins, ochii ni s-au Închis, Împrejurul nostru nu mai exista nimic altceva decât monotonia cântecului greierilor, răsunând În capetele noastre amețite. Un sărut prelung, un sărut arzător, un sărut al anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
frig. Sufla un vânt Înghețat, Împiedicându-ne să ascultăm aria pe care o cânta Încă orchestra pachebotului. Cu toate acestea, când ne-am oprit, la o distanță care mi se părea suficientă, adevărul ne apăru dintr-odată cu limpezime: Titanicul se apleca vădit spre prora, Încetul cu Încetul luminile-i slăbeau. Eram cu toții uluiți, amuțiți. Deodată, o chemare, aceea a unui bărbat care Înota; am manevrat barca de salvare astfel Încât să mă Îndrept spre el; Șirin și o altă pasageră mă ajutară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bilele cu o bucată de pânză neagră. Când îi venea rândul, își lua un elan scurt, alerga câțiva pași și deodată încremenea, ca prin farmec. Cu un picior se sprijinea pe pământ, pe celălalt ridicându-l în aer și își apleca trunchiul în față. Preț de o secundă, tata arăta ca o balerină. Dacă îi ieșea prost aruncarea, înjura la fel ca italienii. Atunci nu avea nevoie să-i mai traduc. Am dat ocol terenului de fotbal și am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
îi rămâne mintea limpede, ca să se gândească la America. Terminând cu pantofii lui, tata s-a apropiat de mine cu lingura. Câteodată și eu aveam nevoie de ea. Mai ales pentru piciorul drept și mai ales vara. Tata s-a aplecat și mi-a luat piciorul în mână. Cu mâna cealaltă a slăbit puțin strânsoarea șiretului și a tras limba pantofului afară. A apucat pantoful, ținându-l pe sub talpă, mi-a prins piciorul de călcâi și l-a împins prudent înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în ciuda comuniștilor, așa ceva exista încă - și acolo ocupa o cămăruță înghesuită, cât o debara, cu fereastra spre curte. E poate prea mult să spui că locuia în chițimia aceea, căci în picioare nu putea sta într-însa fără să se aplece, iar culcată n-avea loc decât ghemuindu-se. Ea avea obiceiul să-mi ia bărbia în palme, răsucindu-mi capul într-o parte și-n alta, și să spună că un băiat ca mine și-a dorit toată viața sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pe deasupra. Ssst, ssst, celălalt amenință că are să-i umfle ochii americani cu un pumn mexican. Ssst, ssst... Și acum, ah, ăsta e managerul celui dintâi, aah... ați văzut? A mușcat microfonul.” Văzuserăm și noi și căscaserăm gurile de uimire, ne aplecam în față toți trei și ne trăgeam înapoi, după cât de dramatică era lupta. Prin deschizătura cămășii zăream perna de grăsime de pe burta lui Toni. Pe ea creșteau multe fire de păr negru ca smoala. Încercam să-mi întipăresc totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
O Coca-Cola pentru băiat.” După paharul al patrulea, Toni n-a mai dat nici un semn și eu mă învârteam pe scaun cum aveam chef. Toni nu mai scotea nici o vorbă și arăta caraghios. Se uita fix în oglinda din față, aplecându-se tot mai adânc peste tejghea. Fiindcă mă plictiseam, am privit împrejur. În Italia nu văzusem un astfel de bar. Cel de aici aproape că n-avea ferestre, într-un colț se afla un tonomat și peste tot mese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
încât la fiecare apăsare pe pedale el se lăsa în jos și pe urmă se ridica din nou. Era, cum s-ar zice, un supliment de distracție și oamenii râdeau și erau de fiecare dată surprinși când trebuiau să se aplece adânc în față. Într-un târziu, și-au pierdut interesul și m-au lăsat singur. În stânga se întindea un câmp de floarea soarelui și, la marginea lui, pășteau niște vaci. În dreapta, cam o sută de metri mă despărțeau de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
De la monument începea parcul propriu-zis, teritoriul meu de hoinăreală. Acolo dalele de piatră erau rare și năpădite de iarbă și mușchi. Rămânea destul loc pentru pământul bătătorit și negru. Coroanele copacilor se răsfirau acoperind totul, și pe jucătorii de șah aplecați peste mesele de beton, și pe cei adunați grămadă în jurul lor. Jucătorii de șah erau mai fideli parcului decât mine. Oameni bătrâni, aveau timp. Eu nu mă încumetam să mă apropii de jucători, eram încă prea tânăr. Treceam pe lângă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ce era mai rău. Printre lacrimi și gemete, a fost coborât copilul, așezat alături de bunic, dar nu stătea bine acolo, o siluetă micuță, nesemnificativă, o viață fără importanță, lăsat așa, de izbeliște, ca și cum n-ar fi aparținut familiei. Bărbatul se aplecă, luă copilul de pe pământ și Îl culcă cu fața-n jos pe pieptul bunicului, apoi brațele acestuia au fost Încrucișate peste trupușorul minuscul, acum da, sunt gata instalați, pregătiți pentru odihnă, putem Începe să aruncăm pământ peste ei, cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
lungimea corzilor, trebuie să le cauți, să le fixezi, să nimerești În punctul exact, să miști arcușul cu Înclinația corectă și cu presiunea corespunzătoare, nimic mai ușor, prin urmare, decât să greșești una sau două note când dormi. Moartea se aplecă În față ca să vadă mai bine figura bărbatului, și În acel moment Îi trecu prin minte o idee absolut genială, se gândi că fișele din arhiva sa ar trebui să aibă lipite fotografiile persoanelor la care se referă, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
roțile debordante ale fericirii. Ușa se deschide în spatele meu, o pereche de pantofi grei, scâlciați coboară scările și, deasupra lor, Noga, îmbrăcată și pieptănată, iar eu mă uit la ea surprinsă, cât de mult s-a maturizat dintr-odată, se apleacă deasupra mea și mă sărută pe frunte fără a spune un cuvânt, eu tac și privesc cu ochi arzători ghiozdanul care se îndepărtează. O portocală uriașă, foarte coaptă, cade deodată pe trotuar, aproape zburând pe deasupra capului ei, rostogolindu-se într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vremea când eram foarte tineri, când era chiar mai micuț decât trupul meu, micuț ca un bobocel, eu obișnuiam să merg pe stradă, iar el pe trotuar, pentru a evita să ne rușinăm până și de vecinătatea umbrei celuilalt, pășeam aplecată de greutatea gândurilor, cu privirile ațintite asupra punctului de întâlnire dintre stradă și trotuar, iar cu coada ochiului îl vedeam pe el încordat și roșu ca racul, până într-o seară când m-a tras lângă el pe trotuar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lumea asta ceva și mai periculos decât propriul diavol dinăuntrul ei. De ce am încuviințat cu atâta grabă să fie adus aici, locul său nu este aici, nu a fost nici măcar o dată în viața sa bolnav, și îmi vine să mă aplec asupra lui și să îi șoptesc la ureche, vino, dragul meu, hai să fugim de aici, hai să ne întoarcem acasă. Dintr-odată casa aceea presantă, plină de tensiune, pe care tocmai o părăsiserăm, se transformase într-o împărăție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și eu spuneam, dar, dacă suntem împreună, orice problemă a lui este automat și a mea, nu este posibilă o asemenea disociere, însă ea se încăpățâna, undeva adânc înăuntru, este posibilă. Am avut impresia că bolborosește ceva, copilul, m-am aplecat peste capul lui auriu și chel, ce ai spus? Și el se întoarce, nu sunt băiat, sunt fată, însă îmi suna de parcă ar fi repetat întruna o mantră și în clipa aceea s-a îndreptat de spate, iar pe pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]