KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...242 243 244 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

numai cu ochi verzi. Episodul 62 O EXISTENȚĂ FĂRĂ ORIZONT — La haremul de tranzit nu era de muncit cine știe ce - urmă Cosette. Ne sculau la ora șase, eunucii. Ne spălam, ne pieptănam și la șapte luam micul dejun, după care ne apuca o toropeală până pe la zece. Abia mai târziu am aflat eu ce era cu toropeala asta. La zece plecam la lecții. Studiam gramatica turcă, cu accent pe interjecții, și gimnastică cât cuprinde. Profesoară de mișcări ne era o cadână reformată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
el cu războaiele. Lunea cânta polci, marțea ceardașuri, miercurea doine, joia cazaciocuri și vinerea iară polci, că leșii se tot răsculau și le prindea mai ușor melodiile. La prânz, după cum era și firesc, mâncam bine, beam bine și iară ne-apuca toropeala de care îți vorbeam. După-amiază aveam program de voie, cu eunucii. Ședeam și povesteam cu ei, că erau oameni învățați, trecuți prin multe. Era, de pildă, unul Ghermet, de loc din Babadag, care înainte de a fi desemnat eunuc, fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
să-mi dea caftanul de domnie, a crezut că-s tata, Dumnezeu să-l ierte? Dacă acuma nu mă știe nimeni, ce-o să fie mai târziu? Câți s-au ridicat împotriva turcilor, toți au rămas cu faimă, deși puțini au apucat s-o și simtă. Când ai o viață de câine, măcar să mori mușcând. Așa că, dragii mei - se răsuci el spre călugări - mergeți înapoi la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ridicat ceața, nu mai rămăsese decât unul singur, un pitic cu o armonică mare care-i veselea pe ei din când în când și peste care, fiind mic, trecuseră toate săgețile. Abia după ce i-am numărat pe ceilalți, ne-a apucat spaima: erau 600, nemaisocotind caii. Episodul 87 îN CARE POVESTITORUL, FOLOSIND TEHNICA ROMANULUI DORIC, ARATĂ UNELE GÂNDURI ALE PERSONAJELOR Nu departe de bi-vel-logofatul Drăguțescu ședeau, cum se și cuvenea, mitropolitul Nazazarie, preacuviosul Metodiu, vistiernicul Ximachi și Iovănuț. între două înghițituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sau cutare dogmă, pot oare cere sprijinul starețului? Nu știu dacă m-am exprimat prea bine... Despina îl privea foarte atentă, pe sub gene. Vă spun aceste lucruri - continuă Iovănuț - pentru că... vedeți dumneavoastră... poate părea o prostie, dar felul cum ați apucat adineauri ciosvârta... mi-a adus-o în minte pe mama... era o femeie minunată... știți, atunci, cu tătarii... în sfârșit, ce să mai vorbim... nu vreau să vă mai plictisesc... în sănătatea dumneavoastră! Episodul 91 îN CARE, CONSIDERÂND CĂ DISCUȚIA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
scrii despre o sută de ani pe care din cauza unor condiții obiective nu i-ai cunoscut direct. Totodată, țin să-mi exprim unele nedumeriri. Personal, nu mă pricep să compun opere literare, deoarece fiind războiul și apoi pacea, n-am apucat să-mi fac un bagaj cultural, calificându-mă pe unde s-a putut. La rândul lor, părinții mei, oameni simpli, față de care am tot respectul, considerau pe vremea aceea că unei fete îi trebuie trusou, neluând în seamă curentele literare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
neluând în seamă curentele literare care se tot înfiripau. Am dus-o greu, tovarăși, pentru că dacă nu ești la curent, degeaba termini tu romanticii când tocmai apar „Moromeți”. Văzând că n-am cum s-ajung din urmă cultura, m-am apucat de istorie, care merge mai încet și se schimbă mai greu. Nu mă laud, dar când a apărut „Istoria lumii în date”, pentru mine n-a fost o surpriză: știam un sfert din ea pe de rost, până la alungarea dsungerilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fanariotului. — Din câte văz eu - continuă încet Ximachi - ospățul nu mai ține mult; curând vor fi chemate astea, cum le zice, să danseze, și eu sufăr cu inima: voi pleca. Așa că înainte de-a ne despărți pentru ca preacuvioșia ta s-apuce drumul Ramului, ascultă acestea de la mine: spune-i Papei că dacă tot vrea să ne-ajute... Cine-a dat? - mârâi Ximachi, fără să ridice glasul. — Nu pot pentru ca să spui - surâse Metodiu. — Părinte, nu mă fierbe: cine-a dat? - scrâșni Ximachi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
afla cu siguranță, am mai putea zăbovi să vedem dansul țigăncilor ce va transforma ospățul într-o scenă care ne-ar transforma pe dată stilul; dar fiindcă ținem atâta la stil, ne ridicăm de la masă, ne înălțăm deasupra încăperii, mai apucând să-l vedem pe Ramza-pașa descoperind în ciorba de potroace un cui de opșpe, plutind deasupra palatului, mai sus, tot mai sus, vedem Iașii cufundați în întuneric, drumurile hrintruite ale Moldovei, o mănăstire, un codru, un mic foc de tabără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
clipită scaunele și începură să bată sacadat în tăblii chiuind și scandând: „Vot-ki! Vot-ki!”. Din mijlocul lor se desprinse unul mai înalt, roșcovan, cu șapca dată pe ceafă; zărindu-l pe hangiu, se duse cu pași mari spre el, îl apucă de umeri și-l sărută apăsat de trei ori pe obraji, strigând: — Am venit, pane Macek! — Mă bucur, mă bucur! - rânji hangiul, turnând în pahare. Insul mai înalt se întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mult. Poate n-o să mă crezi, dar de multe ori, după ce jefuim un sat, după ce dăm foc unui conac și ne încărcăm de pradă, ajungem la o câte-o răscruce și ne întrebăm: Ce-i de făcut? încotro s-o apucăm? Sufletul nostru e ros de îndoială, caii noștri sunt roși de zăbală, așezările ne sunt departe, stepa e uriașă și nevestele mici. Dacă te cobori de pe cal iarba ți-ajunge la umeri și nu mai vezi nimic în fața ta: iată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de leat. Toți erau stânjeniți, și călugării, și cazacii, făcându-și de lucru cu mătăniile, cu săbiile, cu paharele. Un nefericit bondar bâzâi cât bâzâi prin fața lui Vasea, apoi se lăsă ușure pe masă, lângă o pată de vodkă. N-apucă însă să plece capul și să soarbă, că Vasea trânti o palmă năprasnică asupra lui, turtindu-i corpul cafeniu și spulberându-i cât acolo păroasele-i piciorușe. Zgomotul loviturii îl trezi pe hangiu care se puse pe văicărit. — Ați văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
admirăm pe greci, lui Dumnezeu îi displace cel mai mult democrația. Nu că n-ar fi El drept, cinstit, bun, Doamne ferește! Dar gândește-te că toți heruvimii și toți serafimii care acum cântă așa de frumos slava Domnului, s-ar apuca de mâine să discute aceeași slavă. îți dai seama ce gălăgie ar fi acolo sus? Nu zic, e bine să fie Domnul democrat, dar pentru a fi liniște în ceruri și pe pământ e bine să fie mai democrat decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Metodiu și Iovănuț își luară rămas bun de la cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
doamna. — O fi laptele - spuse Piotr și se așeză încet, oftând, într-un fauteuil. — Ai dreptate - răspunse doamna Potoțki. Deși laptele trebuia să vină ieri. Bătrânul Piotr scoase o tabacheră, culese cu două degete un fir de mahorcă și se apucă să-și răsucească o țigară. — Anul ăsta parcă-i anul dracului - zise el meditativ. Ați văzut ceapa? S-a gălbenit toată. Cât despre roșii, ce să mai vorbim!... Vezi că iară bate! - strigă doamna. — Bate-le-ar Dumnezeu cuie-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
adă-ne trei gemuri și trei mere. Piotr ieși. — Vedeți? - spuse doamna către călugări. Acestea sunt necazurile mele. Multă lume crede că noi o ducem bine aici sus. Nu știe nimeni câte pătimim. Anul trecut mi-au fugit găinile: au apucat-o la vale în pantă și nu s-au mai putut opri. în primăvară, când au fost ploile, s-a surpat o bucată de teren și mi-a îngropat două capre. Când mi-e sete, mai ronțăi câte-un măr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cred să fi ajuns - răspunse spătarul. Mi se pare, după cum au început să mă doară șalele, că suntem mult mai sus de Chilia. — Ce vorbești?! - se sperie Barzovie-Vodă. Păi ce pământ am sărutat eu. — Ne lămurim noi îndată - zise spătarul, apucând înainte pe o cărăruie, ce se întrezărea prin stufăriș. Făcură semn de rămas bun și se depărtară de marinarii greci care, văzând că nu pot scoate corabia din mal își scoaseră toți undițele și se puseseră pe pescuit. Moldovenii merseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a fost o vedere plăcută ochiului omenesc. Căci ce poate fi mai desfătător, oricât nu ți-ar place la pipăit, gust și mai ales la miros lighioanele din apă, decât să vezi o fetiță de-o șchioapă luptându-se să apuce ditamai crapul muribund sau vreun băiețel blonziu, pistruiat, azvârlindu-se o dată cu câinele familiei pe trupul de buștean al unui somn? Acestea le vedeau moldovenii noștri, care nici n-apucară să pună piciorul pe mal, că liota de copii ai creștinului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
decât să vezi o fetiță de-o șchioapă luptându-se să apuce ditamai crapul muribund sau vreun băiețel blonziu, pistruiat, azvârlindu-se o dată cu câinele familiei pe trupul de buștean al unui somn? Acestea le vedeau moldovenii noștri, care nici n-apucară să pună piciorul pe mal, că liota de copii ai creștinului tăbărî asupra bărcii cu o bucurie pe care noi azi, în condițiile eradicării flagelului al cărui efect principal constă în chiorăirea mațelor, am pierdut-o pentru totdeauna. în principal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se mai cu atenție, Barzovie-Vodă regretă imediat că romanii se rătăciseră atât de iute în sudul Dunării, nepermițând vespasienelor intrarea lor irezistibilă spre Nord. Natura urma să rezolve ceea ce stăpânirea romană n-apucase să împământenească. între timp, nevasta creștinului, Știucî, pusese un ceaun pe foc și-i invită pe înalții oaspeți moldoveni să ia loc acolo afară, pe niște scăunele nu tocmai frumos lucrate, dar de o mare stabilitate. Mai la o parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Am fost o dată, acum doi ani, până la Cetatea Albă - răspunse Covaliov, luând alt pește la curățat. — De ce, dacă nu ți-e cu supărare? - întrebă Cosette. — Ca să-mi cumpăr câinili ista - zise creștinul - că alălalt murise și pe nevastă-mea o apucaseră năbădăile. Episodul 138 BARZOVIE VREA SĂ SUGEREZE ALTCEVA Astfel, mai vorbind ei de una, de alta, cum ar fi de pildă, pe de o parte dacă peștii au sau n-au suflet, spătarul Vulture susținând că n-au, că altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și micuța Știucî năvăliră în jurul unei mese lungi de brad încălecând lavițele fixate pe stâlpi groși în pământ, înșfăcând lingurile scurte într-o copilărească gălăgie și pofticios freamăt. Slavă domnului, tacâmuri erau destule, așa că mica busculadă sfârși în veselie: copiii apucară lingurile și cu o dexteritate uluitoare, începură să le învârtă în jurul degetului arătător, ca pe niște elice, exercițiu ce vădea o îndelungată practică în așteptarea mâncării. Micuța Știucî învârtea lingura mai abitir decât toți și dacă cei de față ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
gondole mai mici, copiii se jucau „de-a Lepanto”, repetând cu voioșia vârstei lor schemele strategice ale succesului fraților întru credință - spaniolii. După-amiază, gondolele se umpleau din nou de lumea care se întorcea acasă, iar seara de lumea care n-apucase gondolele de după-amiază. Abia mai târziu, pe la orele 22, puteai auzi dintr-o gondolă singuratica voce de tenor a vreunui îndrăgostit bine dispus intonând o serenadă, dar el era rapid redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mustăciosul și Metodiu văzu că uimirea lui era împărtășiră de toți mesenii. — Lobodă. Ciulama de lobodă. Am văzut-o cu ochii mei - răspunse omul adus de spate. — Lobodă, lobodă, dar cu ce? întrebă tremurând mustăciosul. — Lobodă cu ciulama. Atât am apucat să văd, pentru că apoi signora a închis ușa de la bucătărie, iar fereastra e astupată cu câlți. — Nu se poate! - exclamă cu furie mustăciosul. Auzi, lobodă! Dar ce, dom’le - se întoarse ei spre ceilalți, luându-i martori - suntem tapiri?! Femeile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]