6,705 matches
-
un început slab la Galata, în care a făcut câteva gafe, Șervet a devenit un fundaș de bază pentru echipa de pe Ali Sami Yen. A devenit și favoritul tribunelor, datorită determinării sale. În 2008, a câștigat al treilea titlu de campion al Turciei și primul cu Galatasaray. În anul 2008, a evoluat la Campionatul Euroepan de Fotbal din Austria și Elveția, alături de echipa Turciei care avea să ajungă până în semifinalele competiției. Alături de Galatasaray Istanbul a câștigat un alt trofeu, SuperCupa Turciei
Servet Çetin () [Corola-website/Science/330284_a_331613]
-
de 2-1. Este cunoscut datorită faptului că la Galatasaray Istanbul poartă pe tricou numărul 76, un număr mai puțin obișnuit în fotbal. Șervet Cetin a evoluat cu Galatasaray, în august 2008, în dublă manșă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor împotriva echipei românești Steaua București. Din 14 martie 2013
Servet Çetin () [Corola-website/Science/330284_a_331613]
-
Careggine, provincia Lucca, Toscana) este un fost mare fotbalist italian care a evoluat pe postul de mijlocaș la mai multe formații, fiind cunoscut pentru activitatea de la clubul Juventus Torino și cea de la naționala de fotbal a Italiei, cu care este Campion Mondial. Este unul din puținii care au reușit să își treacă în palmares toate cele trei competiții europene de bază din acea vreme: Cupa Campionilor Europeni, Cupa UEFA și Cupa Cupelor. Este celebru gestul său din finala Campionatului Mondial de
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
de la clubul Juventus Torino și cea de la naționala de fotbal a Italiei, cu care este Campion Mondial. Este unul din puținii care au reușit să își treacă în palmares toate cele trei competiții europene de bază din acea vreme: Cupa Campionilor Europeni, Cupa UEFA și Cupa Cupelor. Este celebru gestul său din finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1982, când, marcând golul de 2-0 al Italiei, nu a mai putut să își stăpânească emoțiile uriașe și, cu lacrimi în ochi și
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
a Italiei, consemnat la data de 7 aprilie 1976, într-un meci împotriva Portugaliei. Avea să fie primul dintr-o serie de multe succese atât la echipa de club, cât și la echipa națională. A urmat apoi primul titlu de campion al Italiei, în 1977, an în care Juventus și aveau să câștige și primul trofeu european : Cupa UEFA, după câștigarea dublei manșe împotriva formației spaniole Athletic Bilbao. După ce în tur, la Torino, Tardelli a marcat unicul gol al celor de la
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
Juventus a reușit să câștige trofeul datorită golului marcat în deplasare, iar victoria devenea primul succes italian în Cupele Europene fără niciun străin în echipă, și, până astăzi, și singurul. În 1978, după câștigarea celui de-al doilea titlu de campion al Italiei cu Juventus, Tardelli a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din Argentina, însă echipa națională a Italiei a terminat doar pe locul 4. Apoi, în 1980, a participat la Campionatul European de Fotbal desfășurat chiar în Italia. Tardelli
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
regulamentar, a urmat o serie interminabilă de penalty-uri, transformate toate. Tardelli a bătut al optulea, înscriind de la punctul cu var, însă următorul executant al italienilor, Fulvio Collovati, a ratat, Italia ratând din nou locul 3. După încă două titluri de campion al Italei, pentru Marco Tardelli a urmat Campionatul Mondial din 1982, desfășurat în Spania. În meciul din turul doi al grupelor, împotriva Argentinei, Campioana Mondială, Tardelli a deschis scorul. Interesant, la fel ca la Campionatul European din urmă cu doi
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
finala împotriva Germaniei de Vest. Paolo Rossi a deschis scorul, iar în minutul 69, Marco Tardelli a preluat balonul la marginea careului german, șutând fără speranțe pentru portarul german. Meciul s-a terminat cu scorul de 3-1, iar Tardelli devenea Campion Mondial. În 1984, Marco Tardelli a reușit să câștige al doilea trofeu din palmaresul său european : Cupa Cupelor. În finală, Juventus a trecut, scor 2-1, de formația portugheză FC Porto. Ca o consecință a acestui succes european, Juventus a disputat
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
În finală, Juventus a trecut, scor 2-1, de formația portugheză FC Porto. Ca o consecință a acestui succes european, Juventus a disputat Supercupa Europei împotriva celor de la Liverpool, învingând formația engleză cu scorul de 2-0. A urmat apoi finala Cupei Campionilor Europeni pentru Marco Tardelli, finala desfășurată pe stadionul Heysel, memorabilă pentru incidentele petrecute înaintea partidei. Michel Platini a marcat, iar Tardelli a reușit câștigarea celui de-al patru trofeu european, după Cupa UEFA, Cupa Cupelor și Supercupa Europei. După această
Marco Tardelli () [Corola-website/Science/330285_a_331614]
-
în fața Ungariei, scor 6-0, și a altei victorii împotriva Canadei, URSS a întâlnit în optimi formația Belgiei. URSS a deschis scorul prin Belanov, belgienii au egalat prin Scifo (cel care în urmă cu câteva luni fusese eliminat în semifinalele Cupei Campionilor de către Steaua), același Belanov a readus URSS în avantaj, însă Jan Ceulemans a egalat din nou, trimițând meciul în prelungiri. În minutul 102, Stephane Demol a înscris golul care aducea Belgia în avantaj, iar peste opt minute Nico Claesen înscria
Valeri Lobanovski () [Corola-website/Science/330320_a_331649]
-
a primit numele său, iar în fața stadionului a fost ridicată o statuie, în care Lobanovski stă pe bancă (el fiind cunoscut drept un antrenor calm). După finala UEFA Champions League din 2003, Andrei Șevcenko, câștigător cu AC Milan al Cupei Campionilor, a adus trofeul la mormântul și la statuia celui care a avut atât de multă încredere în el, Valeri Lobanovski.
Valeri Lobanovski () [Corola-website/Science/330320_a_331649]
-
finele sezonului el a trecut la echipa rivală Benfica. Aici el a demis imediat 20 de jucători seniori, promovând în schimb jucători de la echipa de tineret. Sub conducerea lui , Benfica a câștigat campionatul Portugaliei în 1960 și 1961, și Cupa Campionilor Europeni în două ediții la rând - 1960-61 și 1961-62. În 1961 Benfica a învins Barcelona cu 3-2 în finală, iar în 1962 ea și-a apărat titlul, reușind să revină de la scorul de 2-0 și 3-2, ca într-un final
Béla Guttmann () [Corola-website/Science/330333_a_331662]
-
jucător remarcabil pe care el l-a văzut în timpul unui turneu în Mozambic. Eusébio de asemenea atrase interesul celor de la Sporting Lisabona. Guttman a acționat rapid și l-a transferat pe "puștiul" de 19 ani la Benfica. După Finala Cupei Campionilor Europeni 1962, Guttmann s-a apropiat de consiliul de directori ai lui Benfica, cerând o majorare de salariu. Totuși, în pofida succesului obținut de club datorită lui, majorarea i s-a refuzat. Părăsind Benfica, Guttman ar fi blestemat clubul, declarând ""Nici
Béla Guttmann () [Corola-website/Science/330333_a_331662]
-
clubul, declarând ""Nici în o sută de ani de acum încolo, Benfica fără mine nu va fi campioană a Europei"". De atunci Benfica a pierdut consecutiv toate cele opt finale europene în care a jucat, inclusiv 5 finale ale Cupei Campionilor Europeni (1963, 1965, 1968, 1988 și 1990), și trei finale de Cupa UEFA/UEFA Europa League (1983, 2013 și 2014). Înainte de finala din 1990, care s-a jucat în Viena, unde Guttmann a fost îngropat, Eusébio chiar s-a rugat
Béla Guttmann () [Corola-website/Science/330333_a_331662]
-
Arthur Johnson, care a condus echipa timp de zece sezoane. Cel mai de succes antrenor al lui Real Madrid, după trofee, a fost Miguel Muñoz, care a cucerit 9 titluri La Liga, 2 trofee Copa del Rey, 2 titluri Liga Campionilor UEFA și un trofeu Cupa Intercontinentală, în cei 15 ani de antrenorat la club. De asemenea el este antrenorul cu cea mai lungă perioadă de timp pe banca tehnică a Realului. Chilianul Manuel Pellegrini este cel mai de succes antrenor
Lista antrenorilor lui Real Madrid CF () [Corola-website/Science/330345_a_331674]
-
Campionatului Mondial de F1 constă dintr-o serie de curse, cunoscute ca Mari Premii (Grands Prix), ce se defășoară pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul printre piloți și campionul între constructori. Standardele de securitate sunt îmbunătățite constant. Și dacă la primul campionat mondial, în Marele Premiu de la Silverstone în , nu erau prezente echipe medicale și nici cu existau măsuri de securitate în caz
Lista accidentelor fatale din Formula 1 () [Corola-website/Science/330352_a_331681]
-
de F1 constă dintr-o serie de curse, cunoscute ca Mari Premii (Grands Prix), ce se defășoară pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul printre piloți și campionul între constructori. Standardele de securitate sunt îmbunătățite constant. Și dacă la primul campionat mondial, în Marele Premiu de la Silverstone în , nu erau prezente echipe medicale și nici cu existau măsuri de securitate în caz de accidente
Lista accidentelor fatale din Formula 1 () [Corola-website/Science/330352_a_331681]
-
o serie de curse, cunoscute ca Mari Premii (Grands Prix), ce se defășoară pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul printre piloți și campionul între constructori. Standardele de securitate sunt îmbunătățite constant. Și dacă la primul campionat mondial, în Marele Premiu de la Silverstone în , nu erau prezente echipe medicale și nici cu existau măsuri de securitate în caz de accidente, în anii 1960 căștile
Lista accidentelor fatale din Formula 1 () [Corola-website/Science/330352_a_331681]
-
murit ca urmare a traumelor obținute în accidente de la Campionatul Mondial, până la María de Villota care a murit în 2013 de la complicațiile rănilor ce le-a suferit într-un accident la o cursă de test în anul precedent. Doar doi campioni de Formula 1 au murit în cadrul activităților ce țin de Formula 1, Jochen Rindt în , și Ayrton Senna. Jochen Rindt este unicul pilot care devine campion postmortem. A. Din 1994 au murit doi piloți; John Dawson-Damer în 2000 și Fritz
Lista accidentelor fatale din Formula 1 () [Corola-website/Science/330352_a_331681]
-
suferit într-un accident la o cursă de test în anul precedent. Doar doi campioni de Formula 1 au murit în cadrul activităților ce țin de Formula 1, Jochen Rindt în , și Ayrton Senna. Jochen Rindt este unicul pilot care devine campion postmortem. A. Din 1994 au murit doi piloți; John Dawson-Damer în 2000 și Fritz Glatz în 2002. Acești piloți au murit conducând bolizi de Formula înafara Marilor Premii ale Campionatului Mondial de Formula 1. B. Între și , cicuitul Indianapolis 500
Lista accidentelor fatale din Formula 1 () [Corola-website/Science/330352_a_331681]
-
Premii (Grands Prix), ce se defășoară pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Cel mai celebru Mare Premiu este Marele Premiu al Monaco-ului, din Monte Carlo. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul printre piloți și campionul între constructori. Michael Schumacher deține recordul la cele mai multe Mari Premii câștigate, având la activ 91 de victorii. Alain Prost este al doilea cu 51 de victorii, și Ayrton Senna e al treilea cu 41
Lista câștigătorilor Marilor Premii de Formula 1 () [Corola-website/Science/330369_a_331698]
-
Prix), ce se defășoară pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Cel mai celebru Mare Premiu este Marele Premiu al Monaco-ului, din Monte Carlo. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul printre piloți și campionul între constructori. Michael Schumacher deține recordul la cele mai multe Mari Premii câștigate, având la activ 91 de victorii. Alain Prost este al doilea cu 51 de victorii, și Ayrton Senna e al treilea cu 41 de victorii
Lista câștigătorilor Marilor Premii de Formula 1 () [Corola-website/Science/330369_a_331698]
-
pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Cel mai celebru Mare Premiu este Marele Premiu al Monaco-ului, din Monte Carlo. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul printre piloți și campionul între constructori. Michael Schumacher deține recordul la cele mai multe Mari Premii câștigate, având la activ 91 de victorii. Alain Prost este al doilea cu 51 de victorii, și Ayrton Senna e al treilea cu 41 de victorii. Michael Schumacher are distincția
Lista câștigătorilor Marilor Premii de Formula 1 () [Corola-website/Science/330369_a_331698]
-
1984 și 1988 cu McLaren și 1990 cu Ferrari, și Stirling Moss în 1955 cu Mercedes, 1956 și 1957 cu Maserati și 1958 cu Vanwall. De asemenea Stirling Moss este pilotul cu cele mai multe mențiuni de vicecampion, fără a deveni vreodată campion. Marea Britanie a furnizat cei mai mulți vicecampioni printre națiuni, având 21. Aceștia au fost: Stirling Moss între 1955 și 1958, Tony Brooks cu Ferrari în 1959, Jim Clark cu Lotus în 1962, Graham Hill cu BRM în 1963, 1964 și 1965, John
Lista vicecampionilor de Formula 1 () [Corola-website/Science/330359_a_331688]
-
în 1985, Alain Prost în 1990, Michael Schumacher în 1998 și 2006, Eddie Irvine în 1999, Rubens Barrichello în 2002 și 2004, Felipe Massa în 2008 și Fernando Alonso în 2010 și 2012. Cea mai mică diferență de puncte dintre campion și vicecampion a fost în 1984, când doar 0,5 puncte au despărțit pilotul lui McLaren, Alain Prost de campionul Niki Lauda. Iar cea mai mare diferență de puncten a fost în 2011, când (după un nou sistem de punctare
Lista vicecampionilor de Formula 1 () [Corola-website/Science/330359_a_331688]