7,769 matches
-
Dumnezeu vorbește "din sânul vijeliei" (38: 1), într-o veritabilă teofanie, dar el ignoră întrebările lui Iov. Iahve se mulțumește să-i reamintească atotputerea sa, opera sa cosmică, complexitatea Universului, varietatea infinită a manifestărilor vieții. După ce a evocat marile structuri cosmice și legile care guvernează Cerurile și Pământul, Iahve îi vorbește despre lei, țapi și alte făpturi cărora el le asigură viața și înmulțirea după ce i-a modelat fiecăreia forma sa particulară și modul său specific de comportare. Și el conchide
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fost acela care i-am dat ei grâul, mustul, untdelemnul proaspăt, și i-am înmulțit argintul și aurul pe care 1-au întrebuințat pentru Baali!" (2: 7-10). Regăsim iarăși, exacerbat, conflictul dintre Baal și Iahve, dintre o religie de structură cosmică, și fidelitatea pentru un Dumnezeu unic, creator al lumii și stăpânitor al istoriei. Osea atacă neistovit sincretismul Baal-Iahve. "Au săvârșit destrăbălări, depărtându-se de Dumnezeul lor. Aduc jertfe pe vârfurile munților și tămâieri pe înălțimile colinelor, sub stejari, plopi și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de la început, este critica adusă de către ei cultului și duritatea cu care atacă sincretismul, adică influențele canaaneene, ceea ce ei numesc "desfrânarea". Dar această "desfrânare" contra căreia ei nu încetează să fulmineze reprezintă una din formele cele mai răspândite ale religiozității cosmice. Specifică agricultorilor, religiozitatea cosmică prelungea dialectica cea mai elementară a sacrului, anume credința că divinul se întrupează, ori se manifestă, în obiectele și ritmurile cosmice. Or, o asemenea credință a fost denunțată de către credincioșii lui Iahve ca idolatrie, de la pătrunderea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
adusă de către ei cultului și duritatea cu care atacă sincretismul, adică influențele canaaneene, ceea ce ei numesc "desfrânarea". Dar această "desfrânare" contra căreia ei nu încetează să fulmineze reprezintă una din formele cele mai răspândite ale religiozității cosmice. Specifică agricultorilor, religiozitatea cosmică prelungea dialectica cea mai elementară a sacrului, anume credința că divinul se întrupează, ori se manifestă, în obiectele și ritmurile cosmice. Or, o asemenea credință a fost denunțată de către credincioșii lui Iahve ca idolatrie, de la pătrunderea în Palestina. Dar niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
căreia ei nu încetează să fulmineze reprezintă una din formele cele mai răspândite ale religiozității cosmice. Specifică agricultorilor, religiozitatea cosmică prelungea dialectica cea mai elementară a sacrului, anume credința că divinul se întrupează, ori se manifestă, în obiectele și ritmurile cosmice. Or, o asemenea credință a fost denunțată de către credincioșii lui Iahve ca idolatrie, de la pătrunderea în Palestina. Dar niciodată religiozitatea cosmică nu a fost asaltată atât de feroce. Profeții au reușit în cele din urmă să evacueze orice prezență divină
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dialectica cea mai elementară a sacrului, anume credința că divinul se întrupează, ori se manifestă, în obiectele și ritmurile cosmice. Or, o asemenea credință a fost denunțată de către credincioșii lui Iahve ca idolatrie, de la pătrunderea în Palestina. Dar niciodată religiozitatea cosmică nu a fost asaltată atât de feroce. Profeții au reușit în cele din urmă să evacueze orice prezență divină din natură. Părți întregi ale lumii naturale - "locuri înalte", pietre, izvoare, arbori, unele recolte, unele flori - vor fi denunțate ca "impure
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
punea atâta vreme cât poporul nu se întorcea la Iahve. Profeții nu urmăreau ameliorarea cultului, ci transformarea omului 39. Abia după căderea Ierusalimului, lezechiel propune un oficiu divin remediat. Desacralizarea naturii, devalorizarea activității cultuale, pe scurt, refuzul violent și total al religiozității cosmice și mai ales importanța decisivă acordată regenerării spirituale a individului prin reîntoarcerea definitivă la Iahve constituiau răspunsul profeților la crizele istorice care amenințau însăși existența celor două regate evreiești. Pericolul era imediat și considerabil. "Bucuria de a trăi", solidară oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mai ales importanța decisivă acordată regenerării spirituale a individului prin reîntoarcerea definitivă la Iahve constituiau răspunsul profeților la crizele istorice care amenințau însăși existența celor două regate evreiești. Pericolul era imediat și considerabil. "Bucuria de a trăi", solidară oricărei religii cosmice, era nu numai o apostazie, ea era iluzorie, condamnată să dispară în iminenta catastrofă națională. Formele tradiționale ale religiei cosmice, i.e. misterul fertilității, solidaritatea dialectică dintre viață și moarte, ofereau de acum înainte o falsă securitate, într-adevăr, religia cosmică
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care amenințau însăși existența celor două regate evreiești. Pericolul era imediat și considerabil. "Bucuria de a trăi", solidară oricărei religii cosmice, era nu numai o apostazie, ea era iluzorie, condamnată să dispară în iminenta catastrofă națională. Formele tradiționale ale religiei cosmice, i.e. misterul fertilității, solidaritatea dialectică dintre viață și moarte, ofereau de acum înainte o falsă securitate, într-adevăr, religia cosmică încuraja iluzia că viața nu încetează, și deci că națiunea și statul pot supraviețui, în pofida gravității crizelor istorice. Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cosmice, era nu numai o apostazie, ea era iluzorie, condamnată să dispară în iminenta catastrofă națională. Formele tradiționale ale religiei cosmice, i.e. misterul fertilității, solidaritatea dialectică dintre viață și moarte, ofereau de acum înainte o falsă securitate, într-adevăr, religia cosmică încuraja iluzia că viața nu încetează, și deci că națiunea și statul pot supraviețui, în pofida gravității crizelor istorice. Altfel spus, poporul și marii demnitari, dar și preoții și profeții optimiști erau înclinați să asimileze adversitățile de ordin istoric catastrofelor naturale
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
taur, leu, țap)6. Manifestările și disparițiile sale neașteptate reflectă întrucâtva apariția și ocultarea vieții, adică alternanța dintre viață și moarte și, în cele din urmă, unitatea lor. Dar nu e vorba deloc de o observație "subiectivă" a acestui fenomen cosmic, a cărui banalitate nu putea să trezească nici o idee religioasă, nici să producă vreun mit. Prin epifaniile și ocultările sale, Dionysos revelă misterul, sacralitatea, conjugarea dintre viață și moarte. Revelație de natură religioasă, deoarece ea este efectuată prin prezența însăși
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
aceasta explică, în parte, adeziunea masivă a femeilor 14. Dar experiența dionysiacă atingea niveluri mai profunde JBacchantele care devorau carne crudă reintegrau un comportament refulat de zeci de mii de ani; /frenezii asemănătoare revelau o. comuniune cu forțele vitale și cosmice și ele puteau fi interpretate doar ca o posesiune divină. Era de așteptat ca această posesiune să fi fost confundată cu o "nebunie", mania. Dionysos însuși cunoscuse "nebunia", și bacchantul nu făcea decât să împărtășească încercările și suferința zeului; la
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
tăi,/ pentru stepele de arse ale coapselor tale,/ Anna-Mad a trebuit să dai seamă"). Dacă Jurnalul de război pare, în primele versuri, să fie o prezentare banală a atmosferei din orașul aflat sub bombardament, mai apoi proiectarea într-un timp cosmic, apocaliptic se dovedește a fi o soluție salvatoare pentru un asemenea poem: "S-au oprit toate ceasornicele,/ până la marginea Somnului,/ răsună prelung cu sfială,/ teama nemaisimțită și bucuria și zbuciumul/ și împăcarea,// cu pași de abur se apropie și trec
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dar cum majoritatea articolelor, notelor care nu apar sub semnătură îi aparțin lui Ștefan Popescu și cum cronica literară fusese anunțată din numărul trecut ca fiind sub semnătura sa, evident că îi putem atribui Un mesagiu poetic. George Meniuc, Interior cosmic. I se reproșează poetului titlul volumului său de versuri, "titlu ușor aburit de grandilocvență lirică"108. Deși volumul de versuri al lui George Meniuc (anunțat deja în Cadran în primul număr din 1939) nu pare a corespunde direcției avute în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
american articolul încearcă să surprindă între notele definitorii ale poeziei acestuia (de altfel, idei lipsite de noutate) ambiguitatea creației sale: "Walt Whitman are răgazuri de poet burghez individualist, cu tare de egoism minor, alături de vaste atitudini de profet al progresului cosmic, al fraternității universale". Desigur el este apreciat de gruparea de la Cadran pentru cea de-a doua tendință recognoscibilă în opera sa. Nu trebuie să uităm că și cei de la grupul Albatros îl apreciau pe scriitorul american și că îi sunt
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
țiglă trec chemându-se prin nori/ ori niște cenușii aripi de mori de vânt?", atmosfera sumbră este dublată de reificarea universului. Totul înseamnă oglindire ca și cum privirea îndreptată în jos spre oglinda lacului încearcă să ghicească în ea tainica desfășurare a cosmicului: "Prin oglindă Soarele coboară într-un cufăr/ în roșul său somn -/ numai la ora caldă cu mister/ urcă să fie tava florilor de nufăr", e o lume, în consecință, răsturnată în care cosmicul susține terestrul. Acvaticul și terestrul se prelungesc
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
să ghicească în ea tainica desfășurare a cosmicului: "Prin oglindă Soarele coboară într-un cufăr/ în roșul său somn -/ numai la ora caldă cu mister/ urcă să fie tava florilor de nufăr", e o lume, în consecință, răsturnată în care cosmicul susține terestrul. Acvaticul și terestrul se prelungesc, de asemenea, unul într-altul, fără ca limitele să mai fie fixate, viziunea devine una fantomatică, ca într-o reverie stranie, halucinantă ce reușește să refacă, din ape străvezii, lumi apuse sau poate chiar
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sau semantic: "Zorile purtau pe bună-dimineața brațelor de flăcări/ spiritul matematic al domnului inginer sustras din inventar/ aplaudat de Majestatea Sa Africa din tamtamuri cu o mână/ iar cu alta muiată în gură încerca febra discului solar." Moartea capătă dimensiuni cosmice. Și febra erotică și cea aducătoare de moarte se confundă. Unul dintre motivele recurente, deși nu revine cu aceeași insistență ca cele desprinse dintr-o bizară lume acvatică, este cel al fluturelui cu multele sale variante. În Introducere în poezia
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din negură, destramă iluzia și lasă loc renașterii. Exclamațiile care pigmentează textul țin poate de retorica romantică, dar structura poemului e apropiată de cea a alegoriei baudelairiene. Spațiul exterior e cel al angoasei care își ia libertatea să capete proporții "cosmice". Lumina este "închisă", "asediată", pentru a avea acces la ea trebuie să se deschidă "porțile" turnului, un simbol ascensional, dar și unul al sinelui care încearcă să se contureze ("Ah! În noaptea aceea căutam zorile,/ În turnul norilor, pe stânci
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
motive principale care sugerează curgerea, alunecarea continuă spre moarte. Pare să se producă și aici un proces de transmutare, dar nu se mai preschimbă nimic în aurul soarelui, ci se amestecă rămășițele omenirii în creuzetul morții. Și antinomiei timp uman-timp cosmic, universal, Caraion pare să-i ofere o rezolvare, timpul nu înseamnă decât un pas mai aproape de moarte: "Noaptea - blid cu oase negre, sparte/ la bolnavi în braț fuma mohârcă,/ fiecare ceas ne lua în cârcă/ și ne da să bem
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cât un jnep, cât o femeie,/ atârna la geamuri - buruiană,/ inimă plângea pe zid: virană/ pasăre tăiată-n curcubeie." (Pacienți). Vidul interior pare a intra în contradicție cu simbolul ascensional al păsării, dar posibilitatea acesteia de a accede la spațiul cosmic este negată. Deși curcubeul este un simbol sacru, răsfrângerea sufletului în semicercurile acestuia, violența pe care o implică adjectivul participial "tăiată" sunt expresia unui zbor ratat. Ipostaza umană cea mai frecventă este cea a soldatului rănit, adesea a muribundului, într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
adapta creația la rigorile epocii astfel încât să aibă rezonanța dorită în sufletul cititorului. În decorul acesta spiritual, pescărușii (păsări ale idealului, imagine baudelairiană a avântului lăuntric al creatorului aflat sub fascinația inspirației) sunt înlocuiți cu "zece păsări de foc" (proiecție cosmică a degetelor Eumenei), focul fiind o izbucnire a suferinței din adânc pentru că aprinde inima de durere. Nu e inspirație "divină", ci străfulgerare a spaimelor, a temerilor secrete, a dorințelor refulate (căci se pierde în "jocul învelit cu adânc"). Asocierile oximoronice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ca proiecție a spiritului artistului) rezonand cu sine, chiar identificându-se cu acesta (ca în cazul altui "rege" pe care-l prezintă dramaturgul Eugen Ionescu sau ca în poezia expresionistă în care umanul pare să depășească granițele materialității căpătând proporții cosmice): "Din zare pe zare împărăția sa,/ În imense pânze de neliniști vuia./ Toate umbrele, toate durerile,/ Îi întunecaseră vegherile;/ Morții stăruiau în inima lui/ Ca o veche și săgetătoare zi a veacului." (Regele Fără-Timp). Textul reia și dialogul cu lirica
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
îngerii sunt o modalitate de transmitere a graiului divin, pogorârea lor nu e însă una în calitate de mesageri, de purtători ai luminii, ci este o procesiune a renunțării și a deznădejdei, ei nu pot să mai comunice decât o angoasă devenită cosmică ("Dinspre cer îngerii coborau/ Înfiorați de spectrul Titanului", Îngerii). Pierderea comunicării cu sacrul creează o mitologie a alterității, dublul uman, sinele, devenind el însuși divinitate. Dacă lumea nu poate fi cunoscută, cucerită atunci atenția căutătorului se va orienta spre interior
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unui tablou care nu mai permite mișcarea, dezlănțuirea vitală. Sunet și mișcare se supun deopotrivă alunecării în formă coșmarescă. Regula este aceea a încălcării regulilor realului, anularea granițelor dintre vis și realitate, dintre ficțiune și adevăr se realizează prin erotizarea cosmicului, "dacă Luna ce-și rotunjea coapsa de ghips/ în brațele mele cândva o să încapă". Incertitudinea este și acum evidențiată pentru că face parte din jocul acesta al cuvintelor ("nu mai știam/ dacă..."). Peisajul selenar este contrafăcut, luna de ghips e doar
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]