9,274 matches
-
simțit oricum amenințarea din glasul lui. Tomoe, speriată, s-a tras în spatele fratelui ei și s-a agățat de el cu toată puterea. Cât era ea de tare, în clipa aceea avea nevoie de protecția lui. — Nu-ncerca să fugi, domnișoară. Nu fugim, spuse Takamori răgușit, protejând-o pe Tomoe, dar dumneata... — Eu sunt „dumneata“? — Dumneata... știi cine este acest străin? — Ce? — Uită-te bine! Nu-ți amintești? Nu i-ai văzut fotografia în ziare?... Tot nu-l recunoști? E campionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori a privit iar spre ușă. Bărbatul în jachetă, vîzându-l că se uită în direcția lui, s-a ascuns repede. Ōkuma și Tomoe, nebănuind pericolul care-i păștea, stăteau unul lângă altul. Takamori a încercat să se ascundă după Gaston. — Domnișoară Tomoe, lăsați-mă să plătesc, zise Ōkuma. — În nici un caz. Au întins amândoi mâna după nota de plată. Pe Takamori nu-l interesa cine plătește atâta timp cât nu era afectat portofelul lui. A mai aruncat o privire spre ușă, peste umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
foarte caraghios. Și-a întors privirile spre apa șanțului care împrejmuia Palatul. — Păi, da. Așa cred pentru că ești un împrăștiat și habar n-ai pe ce lume trăiești. Ești în stare să mă confunzi și pe mine cu vreo altă domnișoară sau să permiți unei femei necunoscute să te certe crezând că e mama. Nu-i chiar atât de simplu cum crezi tu... Auzind ce-i spunea Tomoe, Takamori și-a cam pierdut încrederea. Adevărul este că sora lui avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
față, pe uriașul de lângă ea. Era mai greu de cap decât își imaginase. Dacă n-ar fi atât de idiot, și-ar putea da măcar seama de logica argumentului ei. Și un copil de trei ani ar înțelege atâta lucru. — Domnișoară, vreți să ne aruncați mingea? strigă unul din băieți. Gaston a luat mingea de lângă picioarele lui, a ridicat-o și a aruncat-o băieților fericit. — Ce bine se distrează copiii! Nu vorbeam despre copii. Te-am întrebat dacă nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care împresura universul De câte ori începea un rând nou, degetele albe ale lui Tomoe se mișcau pe clapele mașinii de scris ca o mitralieră. Fața ei senină, în timp ce bătea literele negre de pe foaia albă, avea un șarm deosebit, caracteristic fetelor moderne. — Domnișoară Higaki, sunteți amabilă să vă ocupați și de aceasta? I s-a mai dat de dactilografiat un document pentru șeful ei. — Bine. Lăsați-l aici, încuviință ea zâmbind, fără ca degetele ei să piardă din viteză. Tomoe rezolva documentele îngrămădite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prânzului, arunca o privire ceasului și scotea din sertar un radio cu tranzistori. Își punea casca pe urechi și asculta buletinul de știri. O interesau știrile. În timp ce asculta, își făcea o listă în minte cu ce să-și mai cumpere. Domnișoară Higaki, sunteți liberă sâmbătă? întrebă tânărul Ōkuma în șoaptă, prefăcându-se că-i mai aduce documente la dactilografiat. Am două bilete la concertul de pian de la sala Hibiya. — O, minunat! Mă iei? întrebă ea, zâmbind. Ōkuma a dat din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ți-ar inspira faima lui. Chipeș Într-un fel mai șters și oarecum tern, Michael, În toate pozele pe care le-am văzut În apartamentul lui Dan, e eclipsat vizibil de soția sa, frumoasa Linda. Linda Cooper, pe numele de domnișoară Campbell, născută și crescută În Hampstead, supraviețuise Liceului de fete South Hampstead și se lăsase de facultate, la Oxford, unde, În mod ciudat pentru fetele din generația ei, studiase istoria. Versiunea lui Dan În privința acestei povești este următoarea: mama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu nimic. — Apropo, mama ta insistă să mergem să cumpărăm rochia de mireasă, spun eu cînd, În cele din urmă, ne oprim puțin la Calden să ne luăm rămas-bun. — Știu. Și, cu toate că-mi place la nebunie ideea de a fi domnișoara ta de onoare, fă-mi favoarea de a nu păși către altar Într-o rochie ca o bezea. — O să-mi dau toată silința, mă strîmb eu, dar mă luminez de Îndată, căci tocmai mi-a venit o idee. Hei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
chiar În ziua nunții? Doamne Dumnezeule, cît teatru! Aproape că mă apucă rîsul. Emma, care instalase un salon mobil de coafură Într-un colț, Își scoate și ultimul ac de păr dintre buze, Își face apariția În rochia ei de domnișoară de onoare de culoarea șampaniei, cu părul strîns În coc, se Întoarce către maică-sa și se răstește la ea, după ce s-a ridicat și-a pornit-o plutind În direcția noastră: — Mamă, taci din gură! Azi e nunta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am Început și eu să plîng, căci emoția și dragostea i se citeau atît de limpede În priviri În timp ce rostea cuvintele. Annabel și Sadie au purtat coșulețele cu petale de flori, amîndouă peste măsură de adorabile În rochițele lor de domnișoare de onoare, cu părul strîns În codițe, și arătînd extrem de serioase În timp ce pășeau spre altar, dar izbucnind În chicoteli la jumătatea drumului, căci toți invitații Își Înșfăcaseră aparatele de fotografiat ca să le facă poze. După aceea, aproape Înainte să apuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Sun și constat că am avut dreptate. E plecat. Răspunde robotul și, Încercînd să dau vocii mele un ton cît mai normal, Îi las un mesaj. — Bună, Charlie. Ellie la telefon. Ellie... Cooper. Aproape că mi-am dat numele de domnișoară și, În timp ce-l rostesc pe cel de căsătorie, mă gîndesc cît de prefăcută mă simt. — Ellie Black, rostesc eu ferm. Dacă tot Îmi voi Înșela soțul, ceea ce știu că se va Întîmpla, o voi face sub masca de femeie necăsătorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o transmitea creatura aceea mică și inocentă. Cu siguranță fusese un coșmar, un vis ce nu avea să se adeverească. Se Înclină peste pătuț, Întinzându-și buzele pentru a săruta buclele Camillei, fine, fine, de un castaniu mahoniu minunat - dar domnișoara Sidonie sări dintre cearșafuri ca un spectru. Nu o treziți, domnule avocat, abia a adormit, bâlbâi somnoroasă. A făcut un adevărat balamuc aici, toată seara, ne-a Înnebunit și pe mine, și pe doamna - pentru Dumnezeu, n-o treziți. Elio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
consistență solidă, tinzând să devină aproape contondente. Dacă va putea, prietena mea va veni pe la două, consimți. — Pe ce nume să o Înscriu? — Riva, spuse Maja. Acesta fusese timp de mai bine de un sfert de secol numele ei de domnișoară, Înainte să devină doamna Fioravanti. Traversă salonul ca o somnambulă și se Întoarse la locul ei, pe scaunul din fața chiuvetei. Își rezemă ceafa deasupra vasului din plastic. Manichiurista nici nu se mișcase. Închise ochii și tânărul Începu să-i șamponeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
limpede și plină de subînțelesuri, ca de căprioară. Cu o claritate dureroasă, Aris o revăzu În ziua nunții ei. Mireasă de coral În mijlocul esplanadei din Campidoglio, și-l revăzu pe tatăl lui - Îmbrăcat În cenușiu, strălucitor, cu Camilla Împopoțonată În domnișoară de onoare, salivându-i pe haina de mire și spălându-i ochelarii cu limba. Elio Împărțea salutări prietenilor, partenerilor și clienților studioului său, și chiar Ornellei, fosta doamnă Fioravanti - care, deși gestul fusese considerat de prost-gust, fusese alegerea lui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Începutul lui decembrie se căsătorea cu o fată din Riace. Ah, spuse Emma. Vom face o nuntă tradițională, explică Antonio. Ceremonia În Domul din Stilo și masa la un hotel. Două sute de invitați. Tort cu trei etaje. Rochia albă cu domnișoare. Pentru Angela e important, ține mult la lucrurile astea. Și mama mea ține la ele. Din cei șase fii, sunt singurul care Încă nu s-a căpătuit. Emma se simți pe neașteptate deprimată. Își spusese Întotdeauna că dacă viața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că n-aude ori mormăia ceva. Iar pe Ghighina o privea dușmănos și nu se grăbea niciodată să facă ce-i cerea fata. De aceea se bucurase când Savetina, bucătăreasa, îi spusese că o-ncasase cu o seară în urmă: „Domnișoară, domnișoară, îi spusese aceasta, vătaful nostru a luat-o în barbă, a fost un scandal azi-noapte în odaia grajdului. Cică Pampu ar fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
n-aude ori mormăia ceva. Iar pe Ghighina o privea dușmănos și nu se grăbea niciodată să facă ce-i cerea fata. De aceea se bucurase când Savetina, bucătăreasa, îi spusese că o-ncasase cu o seară în urmă: „Domnișoară, domnișoară, îi spusese aceasta, vătaful nostru a luat-o în barbă, a fost un scandal azi-noapte în odaia grajdului. Cică Pampu ar fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
locului, chiar înainte ca ei să fi luat decizia de a merge împreună acolo, în salonul cel mic dintre bucătărie și camera din fund. Îi așteptase chiar la intrarea în casă, înghesuit într-o babă binevoitoare și care știa totul: domnișoara Giulia, e aici o fantomă la dumneavoastră în casă, iese noaptea și cântă în grădină, am văzut-o eu; și-ar mai fi fabulat încă, ținându-se strâns de spatele Giuliei, ca să nu-l lase pe Andrei Ionescu s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
abținut să-l sune, dar în următoarea s-a dus să-i facă o vizită. Zogru stătuse prin preajmă, strecurat într-un vecin care priponea toată ziua poarta casei și făcea conversație cu Giulia ori de câte ori trecea pe lângă el: - Săru’ mâna, domnișoara Giulica, ce mai faci, domnișoara Giulica? Da’ părinții matale ce-o face ei acuș în Italia, tăticu’ și mămica matale? - Bine, și eu, și părinții mei. Dar tu, Gingirică, tot nu te-ai dus la școală! - Nu m-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în următoarea s-a dus să-i facă o vizită. Zogru stătuse prin preajmă, strecurat într-un vecin care priponea toată ziua poarta casei și făcea conversație cu Giulia ori de câte ori trecea pe lângă el: - Săru’ mâna, domnișoara Giulica, ce mai faci, domnișoara Giulica? Da’ părinții matale ce-o face ei acuș în Italia, tăticu’ și mămica matale? - Bine, și eu, și părinții mei. Dar tu, Gingirică, tot nu te-ai dus la școală! - Nu m-am dus, domnișoara, spunea el mâhnit, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Giulica, ce mai faci, domnișoara Giulica? Da’ părinții matale ce-o face ei acuș în Italia, tăticu’ și mămica matale? - Bine, și eu, și părinții mei. Dar tu, Gingirică, tot nu te-ai dus la școală! - Nu m-am dus, domnișoara, spunea el mâhnit, da’ la toamnă sigur mă duc. - Ce faci toată ziua aici, pironit în poartă? - Ce să fac, păzesc și eu casa, domnișoara. În Gingirică stătea Zogru, la post, cu sufletul brăzdat de presimțiri negre. Îi era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mei. Dar tu, Gingirică, tot nu te-ai dus la școală! - Nu m-am dus, domnișoara, spunea el mâhnit, da’ la toamnă sigur mă duc. - Ce faci toată ziua aici, pironit în poartă? - Ce să fac, păzesc și eu casa, domnișoara. În Gingirică stătea Zogru, la post, cu sufletul brăzdat de presimțiri negre. Îi era teamă ca Giulia să nu-l caute pe Andrei Ionescu fără știrea lui și să-l găsească așa cum era el, indiferent și aproape cinic, hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ureche, îmbrăcat cu o geacă subțire, de firmă, și o privea ca și când s-ar fi cunoscut întâmplător. Nu era ostil, ci indiferent. - Eram prin zonă și... - Bine, hai să intrăm puțin în biroul meu, mă iertați, stau o clipă cu domnișoara și sunt gata, îi spusese el băiatului, care aștepta stând pe marginea scaunului, în cămășuța lui, Braincof. Giulia a intrat în biroul spațios, îmbâcsit de tutun. Era intimidată de situație și avea capul împachetat în regretul că venise. Acum știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Nu. Aveți amețeli, vă este rău? OK! Ar fi bine să recoltăm o mostră din lichidul ăsta care se scurge, mergeți sus la I, camera 112, și dați și o probă de sânge la laborator, dar mai întâi spuneți-i domnișoarei datele, să vă facă fișa. Și, în timp ce femeia se îndrepta năucită spre celălalt colți al camerei, unde asistenta scria ceva, profund cufundată în hârtii, Zogru a preluat conducerea. Omul i se părea interesant și agreabil. Era un bărbat de 26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
seminarul se sfârșise, Giulia se năpustise spre ușă, cu capul înainte, ca să prindă loc bun în microbuz și mai ales ca să scape de ciufulit, care voia să continue discuția. În fața clădirii o aștepta Bobo, cu Zogru în el. - Mă iertați, domnișoară, am nevoie de o informație: îi aștept pe studenții anului III, Cinematografie. Nu știți dacă au terminat cursurile? Giulia se descumpănise puțin în fața bărbatului care semăna cu Orlando Bloom, apoi devenise foarte amabilă, gata să-i dea toate informațiile: Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]