14,427 matches
-
înapoi, trecându-și mâinile pe deasupra togii. — Despre mama ta se spune că tu însuți ai otrăvit-o. Biata femeie... Ai ascultat profeția aceea că vei domni multă vreme dacă ai să-i supraviețuiești. Vitellius clătină din cap, izbucnind în hohote. — Dușmanii mei... n-au făcut decât să mă denigreze. Eu sunt nevinovat. — Liniștește-te. Ai plâns în fața poporului, în fața palatului, la Rostra, în timpul adunării. Încetează cu plânsul. Acceptă propunerea lui Antonius Primus și abdică. — Poporul mă iubește și nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fi ostili și că te vor folosi ca să-i blocheze drumul spre putere. Acum toți îți făgăduiesc o vilă, sclavi, o localitate liniștită în Campania... până când? Nu-ți dai seama că fiul tău Germanicus reprezintă un pericol pentru noul împărat? Dușmanii lui Vespasianus s-ar putea aduna în jurul lui... Vespasianus nu se va simți în siguranță până când tu și ai tăi nu veți fi morți. Caesar nu l-a lăsat în viață pe Pompeius; Augustus nu l-a lăsat în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sabinus e prefectul Romei. Are sub comanda lui patru cohorte urbane, fiecare cu câte o mie de oameni, și șapte cohorte pentru lupta împotriva focului... Noi vom fi mai mulți. Poruncește trupelor mele să atace Capitolium-ul. — De la întemeierea Romei, nici măcar dușmanii n-au îndrăznit să atace Capitolium-ul. Acolo și-au făcut lăcaș însuși zeul Saturnus și Romulus... — Du-te, zise Vitellius nerăbdător. — Capitolium-ul e un loc sacru, simbolul Imperiului nostru, simbolul eternității... Oracolul spune că, dacă arde Capitolium-ul, Roma și întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
porticurile aflate de-a lungul colinei. Vitellienii își aruncară torțele, și porțile principale ale Capitolium-ului luară foc. Nu reușiră însă să intre, deoarece, din ordinul lui Flavius Sabinus, apărătorii dărâmaseră statuile ce împodobeau sălile și le îngrămădiseră la porți, pentru ca dușmanii să nu poată intra. Vitellienii atacară atunci alte intrări. Focul se întinse repede. Spre cer se ridicau rotocoale de fum și scântei. Flăcările distruseră templul lui Jupiter Optimus Maximus, ridicat de strămoși, și continuară să se întindă, distrugând arhivele unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tine. — I-am scris lui Vespasianus o scrisoare ca să-i explic... Calvia ridică mâinile. — I-ai scris că tu ai pornit cu legiunile din Pannonia și Maesia, că tu ai trecut peste Alpes, că tu ai învins la Bedriacum, alungând dușmanii împreună cu soldații tăi călare, și că ai cucerit Italia. I-ai spus că nenorocirile de la Cremona se numără printre ororile războiului civil. Ai scris că nu vrei să știrbești cu nimic gloria lui Mucianus, dar că tu lupți pentru împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ci de rușine. — Vespasianus nu va îngădui așa ceva... I-am pus Imperiul la picioare... — Ești convins că-ți va lua apărarea în fața lui Mucianus? — Nu, șopti Antonius după o clipă. Nu sunt convins. Nici eu, interveni bărbatul. Vei avea mulți dușmani, Antonius, și nu vei putea să-i înfrunți cu sabia sau pumnalul. Vespasianus se sprijină și pe un cerc restrâns de oameni care, din umbră, influențează deciziile politice. Mă refer la cei care, așa cum bine știe Calvia - arătă spre femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
continua să stea la masă, având dinainte pergamentul desfăcut. Obosit, Antonius se așeză în fața lui. — Prin urmare, după atâtea victorii, mă îndrept spre ruină? — Prietene, zâmbi Martialis, cum poți să-ți închipui că un om faimos ca tine nu are dușmani, că cinstea, loialitatea și valorile tale morale nu stârnesc ura celor avizi de putere și averi? Antonius făcu un gest plictisit. Ajunge! șopti. Mâine intru în Roma. Toate celelalte nu mai au nici o însemnătate. Martialis făcu sul pergamentul. — Am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe oricine le ieșea în cale. Reușiră să-i prindă în capcană pe Antonius Primus și pe Arrius Varus, pe Câmpul lui Marte. Errius Sartorius își deschise drum printre atacatori. — Du-te, Errius! strigă Antonius înfigând sabia în pieptul unui dușman. Du-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau asupra lui. Nu-l lăsa să-ți scape! Se apără cu furie. În jurul lui erau vreo cinci soldați vitellieni. Unul îi înfipse pumnalul în coapsă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde legiunile își petreceau iarna. Odată cu sedentarizarea legiunilor pe limites, castrele devin adevărate fortărețe permanente, conectate prin structuri de control teritorial și de interceptare. Castrapila: bețe cu ambele capete ascuțite, cu o extremitate înfiptă în pământ și cealaltă îndreptată spre dușman. Reprezintă un instrument de fortificație provizorie. Centurie de pământ: unitate de măsură agrară egală cu 200 de iugăre (cca 50.000 m2). Atât primeau soldații la terminarea carierei militare. Chiroteca: din grecescul cheiros („mână“) și teca („recipient“); este o mănușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Chiroteca: din grecescul cheiros („mână“) și teca („recipient“); este o mănușă specială din piele și metal, folosită de gladiatori pentru a-și proteja mâna înarmată de impactul cu armele adversarului. Nu a fost adoptată de armată deoarece aici distanța față de dușman era mai mică decât în gladiatură. Cirrus: cârlionț sau șuviță de păr legată ca o coadă rigidă în vârful capului. Este simbolul generic al gladiatorilor, însă este larg atestat încă din epoca elenistică, la atleții greci. Cohors: cohorta este a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vârf metalic lung, ascuțit, fixat pe bățul de lemn printr-o articulație mobilă. În timpul impactului violent dintre pilum și țintă, o tijă de lemn se rupe, iar cele două componente se îndoaie, astfel încât arma nu mai poate fi folosită de dușman. Pinnirapus: literal, „cel ce smulge pene“. Adjectivul este folosit de Juvenal în descrierea unui gladiator și a tehnicii sale de evitare. Plaustrus: un fel de cărucior mare, transportat cu mâna. Pollex versus: literal, „degetul mare spre“ adversar. Gestul simulează împlântarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a doua linie a frontului militar roman din epoca republicană. Acești soldați erau cel mai bine pregătiți, fiind specializați în lupta corp la corp. Stăteau în spatele hastati-lor, însărcinați cu lucrările de geniu, care, în plus, constituiau zidul uman ce obosea dușmanul înainte ca princeps să atace. Această categorie supraviețuiește în epoca imperială, fără să i se mai specifice însă numele. Uneori, princeps sunt numiți „primii soldați“. Probatio armorum: literal, „verificarea armelor“; avea loc înainte de începerea luptelor de gladiatori și consta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar laturile formației sunt, de asemenea, apărate de scuturi, deoarece apărătorii zidurilor îi pot ataca pe soldați de sus și din lateral. Testudo densa este diferită de cea în câmp deschis, în care scuturile sunt îndreptate, oblic, doar în direcția dușmanului aflat în față. Ordinea de luptă în formă de semicerc îi ajută pe geniști să se apropie de ziduri și să scoată bolovani din pământ, să verifice starea porților și să sape galerii. Ordinea de luptă în câmp deschis are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a anului 12 sau 15 d.Hr. Horoscopul său la naștere a fost atât de nefast, încât mama lui a făcut tot posibilul să-l țină departe de evenimentele politice al căror protagonist a devenit în anul 69 d.Hr. Dușmanii săi i-au adus acuzația, perfect legitimă, că a cheltuit patruzeci de milioane de sesterți din tezaurul statului. Bibliografie Izvoare clasice Ambrozie, Despre patriarhi Idem, Fuga de lume Ammianus Marcellinus, Istorie Antologia Latina Apicius, Arta culinară Appianus, Istoria romanilor Apuleius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care toată ființa sa îl anticipa. Nu se putea dezamăgi pe sine așa că începu să-și desfacă nasturii cămășii. Își azvârli îmbrăcămintea în aer, ca un erou care aruncă o cârpă folosită pentru a curăța arma cu care ucisese dușmanul. Pe măsură ce țipetele creșteau în volum și în intensitate, își cobora mâna la pantaloni. — Opriți-l, urlă domnul D.P.S. și câțiva se năpustiră în față. Dar Sampath se cățără agil pe cel mai înalt nivel al fântânii și, cu o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
am spus eu și m-am întors. O, salut! Scuză-mă. Ce mai faci? — Bine. Îți place aici? Uită-te la tine, ești îngrozit. Bun. Despre ce vrei să-mi vorbești? Am inspirat adânc - și am auzit micul protest al dușmanilor mei din plămâni. El stătea pe scaunul de lângă mine. Tricou, vene proeminente, bicepși noduroși. A cerut un pahar cu apă. Apă de la robinet, nu apă minerală. N-o să suporte el, Spunk, înțepăturile din bulele alea. Acum trebuia să-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
chinuri blestemate, topită de timpul care trece. Sunt anumiți copii care pot muri de bătrânețe la o vârstă fragedă. Lipsiți de zinc și fier, de magneziu sau bauxită, până și stoicii cei mai adevărați încep să trosnească și să fâsâie. Dușmanii trupului meu sunt o întreagă armată și mult mai răi decât păcatele mele. Sunt organizați. Finanțele sunt pe mâna lor (cine îi finanțează?). au infanterie, spioni și lunetiști, luptători de stradă, câmpuri minate, arme chimice, sisteme termonucleare. Și mau au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și-a schimbat pielea. El era nisipurile mișcătoare și fluxul înșelător. Era schimbător ca cerul, ciclic precum anotimpurile, nenumit ca sticla. El era Cameleon, copilul lăsat de elfi în locul altuia, totul pentru toți și nimic pentru nimeni. Devenise una cu dușmanii săi și își mâncase prietenii. Era ei toți și nici unul anume. El era vulturul, prințul păsărilor, și mai era și albatrosul. Ea i s-a agățat de gât și a murit, iar marinarul a devenit albatros. Neavând prea multe opțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acum se întorsese împotriva lui. Putea fi convinsă să vină și ea? Ar fi cea mai bună soluție, se gândi el. Dacă nu voia să vină, atunci era de la sine înțeles că de-acum ea și Vultur-în-Zbor trebuiau să fie dușmani. înțelegerea acestui fapt nu-i diminuă cu nimic deprimarea. CINCISPREZECE O, cufărul era un lucru sigur, el, atât de masiv, atât de plin cu pânze de păianjen și atât de liniștitor, cufărul cu zăvoarele sale sparte demult, dar niciodată deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Dolores, cu ochii scânteindu-i. Acolo sus e trecutul. Noi l-am lăsat în urmă. Nu mai putem păși a doua oară în trecut. Nimic nu se schimbă. Trecutul este definitiv. Pleacă. Stafia a oftat. — Atunci trebuie să-ți fiu dușman, i-a spus. Dragă doamnă O’Toole, îmi pare rău, crede-mă. Mai ales când văd că ești bolnavă. Mă duc să-l chem pe Virgil... pe domnul Jones. — Lasă-l în pace! a strigat Dolores. Pleacă și lasă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
experiment, ca să vadă dacă Poarta pe care o construise funcționa. Trosc. Ceea ce însemna că avea de gând să-l urmeze. Trosc. Dacă Nicholas Deggle s-ar întoarce, viața ar fi oricum insuportabilă. Virgil era nevoit să-l considere principalul său dușman - după Grimus. Adică de când Grimus fusese izgonit de pe insulă. Trosc. Dacă nu se întorcea, viața n-ar fi fost cu nimic mai bună. Efectul se răspândea. Dolores făcuse niște incursiuni de recunoaștere, urcând puțin de-a lungul coastei, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puteri pentru a le da celor slabi ceva din forța sa. A-i îngriji pe cei căzuți și a-i hrăni pe cei flămânzi însemna pentru ea un privilegiu și o datorie ce trebuia plătită. Zelul îi aducea la fel de mulți dușmani ca și prieteni. Nu oricui îi place să fie ajutat. Nu oricine în K răspundea bunăvoinței ei calde. Iar reversul vieții ei însorite era faptul că era într-o oarecare măsură mărginită și plină de sine. Totuși, era frumoasă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aminte la bărbatu-tău, spunea O’Toole, clătinându-se. Dacă n-o fi mai cu cap decât mata, să nu-mi zici mie pe nume. Supunerea-i o virtute, nesupunerea-i un act de violență, iar io mi-s un dușman al trebii ăsteia. Hai odată! Sus fustele, jos chiloții și Napoleon O’Toole o să-ți ofere o seară desă-l pomenești. Ar fi un act de adevărat pacifism. Cred că în sanscrită cuvântul pentru asta e ahimsa. Domnu’ Gandy însuși ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
au scos dinții, profeția fiind astfel schimbată, iar el urmând să devină rege prin intermediul altcuiva. L-a ajutat pe Chandragupta să îl elimine pe regele Nanda. Principiul său de viață era următorul: ”Orice datorie trebuie plătită până la ultimul bănuț, iar dușmanul trebuie distrus fără urmă“ și apare menționat de câteva ori în roman. Considerat de critici o aluzie la romanele lui Kafka. Thule - un loc mitic, cel mai adesea o insulă. Hărțile antice europene o situează în extremitatea nordică a Marii Britanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pune o mască, și totuși arăta atât de natural, încât efectul nu era unul artificial, așa cum te-ai fi așteptat. Înaltă și slabă, era aproape frumoasă, și ar fi fost așa dacă nu ar fi avut o urmă din ceea ce dușmanii ei ar numi îngâmfare, iar prietenii într-un fel mai indulgent, o îngâmfare care se ghicea în zâmbetul atotștiutor mascat și într-o imperceptibilă atitudine de superioritate. Avea părul drept, blond șuvițat, până aproape de talie; ochii albaștri, pielea roz pal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]