KorAP: Find »[drukola/base=eră & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...242 243 244 ...247 >

6,175 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

transformări sociale fulgerătoare. Indiferent de eticheta de partid, vechii oameni de stat ai Europei deveniseră toți practicanți sceptici, pragmatici ai artei posibilului. Această distanțare personală de dogmele brutale ale politicii interbelice reflecta fidel starea de spirit a electoratului. Erau zorii erei post-„ideologice”. șansele de stabilitate politică și reformă socială În Europa postbelică depindeau În primul rând de redresarea economiei continentului. Nici planificarea de stat, nici orientarea politică nu puteau disimula sarcina gigantică a europenilor În 1945. Cel mai vizibil, războiul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de disconfort sporit și palpabil, de parcă francezii - sau toți europenii - așteaptă să li se Întâmple ceva; ori, mai rău, nu se mai așteaptă la nimic.” Continentul european, după cum remarca tot ea cu câteva luni Înainte, intra lent Într-o nouă eră glaciară. George Kennan i-ar fi dat dreptate. șase săptămâni mai târziu, el sugera Într-un raport al Biroului Executiv că problema reală nu era comunismul, decât poate indirect. Angoasa europeană era provocată de efectele războiului și de ceea ce Kennan

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
se Înșela foarte mult când afirma, Într-un editorial din 3 ianuarie 1949, că „dacă e să comparăm eforturile de cooperare făcute anul trecut cu naționalismul economic intens din anii interbelici, se poate spune că Planul Marshall a deschis o eră nouă, plină de speranță, În istoria europeană”. Adevăratele beneficii au fost de natură psihologică. Aproape că s-ar putea spune că Planul Marshall i-a ajutat pe europeni să-și depășească complexele. I-a determinat să renunțe definitiv la moștenirea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
relații bune de lucru, bugete echilibrate și liberalizarea comerțului - depindea numai de europeni. Comparația inevitabilă nu se face Însă Între viziunea americană și practicile europene, ci Între anii 1945 și 1918. În mai multe privințe decât ne amintim, cele două ere postbelice semănau izbitor. În anii ’20, americanii Îi Încurajau deja pe europeni să adopte tehnici de producție și relații de lucru americane. În anii ’20, numeroși observatori din SUA vedeau salvarea Europei În integrarea economică și investiția În capital. și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
termen scurt. Când a trebuit să fie returnate, la Începutul Marii Crize, efectul a fost dezastruos. În această privință, contrastul e izbitor: după bâlbele inițiale din 1945-1947, factorii de decizie americani au făcut efortul să nu repete greșelile din cealaltă eră postbelică. Planul Marshall este deosebit de important nu numai prin ceea ce a realizat, ci și prin erorile pe care le-a evitat. Rămânea Însă o problemă europeană pe care Programul de Reconstrucție nu putea nici să o rezolve, nici să o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
stabilit tarife vamale și alte concesii pentru partenerii comerciali, formulând coduri comerciale și proceduri de soluționare a disputelor și Încălcărilor de contract. Toate acestea reprezentau o schimbare dramatică față de abordările „mercantiliste” anterioare și erau menite, În timp, să inaugureze noua eră a comerțului liber. Scopurile și instituțiile stabilite la Bretton Woods, printre care și o nouă Bancă Mondială, implicau o intervenție externă fără precedent În practicile naționale. Mai mult, valutele urmau să devină convertibile, condiție necesară pentru un comerț internațional viabil

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anticipaseră că, până la sfârșitul anilor ’40, va exista o convertibilitate internațională universală, dar nu au luat În calcul consecințele economice și politice ale Războiului Rece (sau măcar ale Planului Marshall). Cu alte cuvinte, idealurile creatorilor de noi instituții presupuneau o eră a stabilității și cooperării internaționale din care toți ar fi avut de câștigat. Inițial, sistemul financiar propus la Bretton Woods includea URSS, care avea să fie al treilea cotizant, ca mărime, la resursele Fondului Monetar Internațional (FMI). Poate era naiv

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mult În planul de ansamblu. Ce se Întâmplase la Praga - și ce se Întâmpla În Germania, unde politica sovietică trecea rapid de la tergiversare și dezacord la confruntare deschisă cu foștii aliați - marca Întoarcerea lui Stalin la stilul și strategia unei ere anterioare. În linii mari, schimbarea se datora nervozității lui Stalin, care nu reușea să modeleze cum dorea situația europeană și germană, dar un factor special era Iugoslavia, care Îl irita din ce În ce mai mult. * * * În 1947, guvernul iugoslav condus de Iosip Broz

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să le amintească oamenilor că exact acestea fuseseră principiile Partidului Iugoslav după 1945. De aici cealaltă temă omniprezentă, loialitatea față de Stalin și Uniunea Sovietică, respingerea tuturor căilor „particulare” sau „naționale” spre socialism și imperativul unei „vigilențe sporite”. Începea a doua eră glaciară a stalinismului. Stalin a făcut tot posibilul pentru a-și afirma și reafirma autoritatea În Estul Europei tocmai fiindcă pierdea din influență În Germania 7. Reuniți la Londra pe 1 iunie 1948, Aliații occidentali au anunțat proiectul unui stat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decât În URSS, distorsiuni și contradicții grotești. După Înființarea CAER-ului (Consiliul pentru Ajutor Economic Reciproc 4) În 1949, au fost trasate regulile comerțului Între statele comuniste. Fiecare țară urma să trateze bilateral cu URSS (alt ecou al exigențelor din era nazistă, locul Berlinului fiind luat de Moscova) și primea În cadrul economiei comuniste internaționale un rol ce nu putea fi negociat. Astfel, Germania de Est, Cehoslovacia și Ungaria urmau să aprovizioneze URSS cu produse industriale finite (la prețuri stabilite de Moscova

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
naziști. și, Încă o dată, această proastă administrație servea unei puteri străine, ceea ce a făcut Uniunea Sovietică odioasă dincolo de propriile granițe. Sovietizat, Estul european s-a Îndepărtat constant de jumătatea vestică a continentului. În timp ce Europa de Vest se pregătea să intre Într-o eră a transformărilor spectaculoase și prosperității fără precedent, Europa de Est aluneca În hău: o perioadă sumbră de inerție și resemnare, ritmată de cicluri de protest și supunere, ce avea să dureze aproape patru decenii. E simptomatic și oarecum logic faptul că, În timp ce

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Viena. Acea Europă cosmopolită și integrată nu a existat, desigur, decât pentru puțini - și a dispărut În 1918. Dar noile state creionate la Versailles erau fragile și oarecum provizorii Încă de la Început. Deceniile interbelice au fost astfel un soi de eră interimară nici pacifistă, nici războinică, În care soarta Europei Centrale și de Est postimperiale a rămas indecisă. Rezultatul cel mai probabil - că o Germanie revigorată va fi moștenitoarea de facto a vechilor imperii ce se Întindeau de la Stettin la Istanbul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
seminecunoscute, mai Înapoiată decât ele și care le parazita resursele În scădere, istoria părea că s-a oprit În loc. VIItc "VII" Războaie culturaletc "Războaie culturale" Toți repudiam epoca precedentă. O știam mai mult din literatură și mi se părea o eră a prostiei și a barbariei. Milan Șimečka La mijloc de secol XX, orice gest implică adoptarea unei poziții față de sistemul sovietic. Raymond Aron Am avut dreptate să mă Înșel; tu și ai tăi v-ați Înșelat când ați avut dreptate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență, adesea ca rezultat al activităților din război, erau neobișnuit de tineri după criteriile europene tradiționale. În Franța, când războiul s-a terminat, Jean-Paul Sartre avea 40

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Ca și posturile de radio finanțate de americani (Europa Liberă a fost inaugurat la München la o lună după izbucnirea războiului din Coreea), programele Casei Americane erau uneori subminate de imperativele grosiere de propagandă ce porneau de la Washington. La apogeul erei McCarthy, directorii Caselor Americane au petrecut mult timp scoțând cărțile de pe rafturi. Printre zecile de autori ale căror scrieri erau puse la index se aflau nu numai suspecții evidenți - John Dos Passos, Arthur Miller, Dashiell Hammett, Upton Sinclair -, ci și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Anglia pluteau Într-un decor edwardian Întârziat. Europa postbelică se Încălzea Încă la tăciunii fumegânzi ai revoluției economice din secolul al XIX-lea, care se consumase practic, lăsând În urmă relații sociale și obiceiuri culturale din ce În ce mai nelalocul lor În noua eră a avioanelor și armelor atomice. Războiul părea să fi dat timpul Înapoi. Fervoarea modernizării din anii ’20 și ’30 dispăruse: lumea s-a Întors la traiul de demult. În Italia, ca În mai toată Europa rurală, copiii Începeau să muncească

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
țară ca Olanda structurile catolice se simțeau suficient de puternice pentru a-i excomunica pe cei care au votat cu oponenții lor, laburiștii, În primele alegeri de după război. Moartea lui Pius al XII-lea În 1958 a marcat sfârșitul unei ere, dar cu numai doi ani Înainte, șapte italieni din zece asistau regulat la mesa duminicală. Ca și În Flandra, În Italia Biserica era foarte influentă, mai ales În rândul femeilor, vârstnicilor și monarhiștilor - adică majoritatea populației. Articolul 7 al Constituției

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pline de bune intenții, dar sortite eșecului. E de Înțeles că scepticii momentului nu le-au dat prea multă importanță. Cu toate acestea, după moartea lui Stalin și sfârșitul războiului din Coreea, Europa Occidentală a pășit pe nesimțite Într-o eră remarcabilă de stabilitate politică. Pentru prima oară În patruzeci de ani, statele din jumătatea vestică a continentului nu erau nici În război și nici imediat amenințate, cel puțin În cercul lor. Conflictele politice interne se domoliseră. Partidele comuniste de pretutindeni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fascist nu mai era invocat decât În campaniile politice ale comuniștilor. Liniștea nesperată a occidentalilor era legată de incertitudinea Războiului Rece. Internaționalizarea confruntărilor politice și implicarea ulterioară a Statelor Unite au atenuat virulența conflictelor domestice. Probleme politice care Într-o altă eră ar fi generat cu siguranță violență și război - problema nerezolvată a Germaniei, conflictele teritoriale dintre Italia și Iugoslavia, viitorul Austriei ocupate - au fost stabilizate și abordate la timpul cuvenit, În contextul unor confruntări și negocieri Între marile puteri În care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fost soluționate de danezi În 1955, de belgieni un an mai târziu (Marele Ducat de Luxemburg, Însă, a ajuns la un acord cu nemții abia În 1959, iar Olanda abia În 1960). Se Încheia astfel, fără o proclamație oficială, o eră de crime și pedepse: războiul european și urmările sale. Aceste evoluții liniștitoare aveau loc pe fondul unei curse internaționale a Înarmării. Acest fenomen - faptul că pacea europeană se contura În timp ce cele două mari puteri ale momentului se Înarmau până-n dinți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
drept arme pentru recâștigarea gloriei naționale. Franța se afla Într-un declin continuu cel puțin din 1871, o traiectorie sumbră marcată de Înfrângeri militare, umilințe diplomatice, retragerea din colonii, declinul economic și instabilitatea internă. Scopul generalului era să pună capăt erei declinului francez. „Toată viața mea - scria el În memoriile de război - mi-am făcut o anumită idee despre Franța.” Era timpul s-o transpună În realitate. Arena aleasă de președintele francez a fost politica externă - alegere dictată atât de gustul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
scopul de a Întări și chiar de a păstra reputația neîntinată a lui Lenin, sistemul de guvernare leninist și, bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea secretă” și-a atins scopul - cel puțin În interiorul PCUS. A tras o linie fermă sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel poziția la putere și a obținut libertate de acțiune În reforma economiei sovietice și liberalizarea aparatului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-i asta? - În fundul țării! Rocco și frații săi, regia Luchino Visconti (1960) Mergem spre zările-nsorite, Mergem spre mările-azurii. Cum am văzut În filme - Ni s-or adeveri? Cliff Richard, din Vacanța de vară (1959) E groaznic să trăiești În era americană - bineînțeles, dacă nu ești american. Jimmy Porter, În Privește Înapoi cu mânie (1956) În 1979, scriitorul francez Jean Fourastié publica un studiu despre transformarea economică și socială a Franței În cei treizeci de ani de după al doilea război mondial

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
război și depresiune, iar performanța economică europeană și tendințele consumului au Început să semene cu cele din Statele Unite. După ce se ridicaseră Împleticindu-se din moloz, În mai puțin de un deceniu europenii au intrat, spre Încântarea și consternarea lor, În era bunăstării. Istoria economică a Europei Occidentale postbelice este o poveste simetric opusă celei din deceniile precedente. Accentul malthusian pus pe protecție și pe reducerea cheltuielilor din anii ’30 a fost abandonat În favoarea liberalizării comerțului. În loc să taie din buget și cheltuieli

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
familii se Înghesuiau În mașinile lor Fiat, Renault, Volkswagen sau Morris - adesea În aceeași zi, Întrucât concediile se dădeau de obicei În august - și porneau la drum către un litoral Îndepărtat, pe drumuri strâmte și fără popasuri, rămase din altă eră a turismului. A rezultat un val de ambuteiaje nemaivăzute, Îngrozitoare, care s-au Înrăutățit progresiv odată cu sfârșitul anilor ’50. Ușor de imaginat pe ce artere s-au produs: șoseaua A303 sud-vest de la Londra la Cornwall; Routes Nationales 6 și 7

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]