7,117 matches
-
procesul concentrării materiei. Consecutiv, are loc apariția pulsarilor, a piticelor albe, a stelelor neutronice, are loc, în ultimă instanță, apariția și evoluția găurilor negre, formațiuni care concentrează materia stelară din zona de influență. În unele zone ale universului unde apar găurile negre, se creează linii de forță astrale sub formă de pâlnii care reprezintă direcțiile de absorbție a materiei cosmice. După unii autori, acesta este locul unde se produce un maximum de concentrare a materiei care are ca urmare apariția stelelor
Antimaterie () [Corola-website/Science/299034_a_300363]
-
linii de forță astrale sub formă de pâlnii care reprezintă direcțiile de absorbție a materiei cosmice. După unii autori, acesta este locul unde se produce un maximum de concentrare a materiei care are ca urmare apariția stelelor neutronice sau a găurilor negre. După alți autori, aceasta ar fi o zonă de câmp energetic maximal prin care materia superconcentrată este proiectată într-o zonă galactică corespunzătoare antimateriei. Astrofizicienii confirmă că nu există antimaterie în cantități semnificative în sistemul solar, printre stelele Galaxiei
Antimaterie () [Corola-website/Science/299034_a_300363]
-
lui Meletie Macedoneanul. Turnul-clopotniță de acces în incinta mănăstirii este etajat pe 4 nivele, având o înălțime de aproximativ 15m și o grosime a zidurilor de cca 2m. Primul cat este inaccesibil, iar etajele 2 și 3 sunt prevăzute cu găuri pentru tragere, având rol în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
mari cuprind în structura lor complexă și un număr de galaxii mai mici, numite galaxii satelit. Cu toate că așa numitele materie întunecată și energie întunecată reprezintă peste 90 % din masa majorității galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este înțeleasă bine. Cu privire la găurile negre, există unele dovezi că în centrul unor galaxii (probabil a tuturora) există găuri negre imense. Spațiul intergalactic, spațiul dintre galaxii, este aproape vid, având o densitate de mai puțin de un atom pe metru cub de gaz sau praf
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
galaxii satelit. Cu toate că așa numitele materie întunecată și energie întunecată reprezintă peste 90 % din masa majorității galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este înțeleasă bine. Cu privire la găurile negre, există unele dovezi că în centrul unor galaxii (probabil a tuturora) există găuri negre imense. Spațiul intergalactic, spațiul dintre galaxii, este aproape vid, având o densitate de mai puțin de un atom pe metru cub de gaz sau praf. În tot universul vizibil probabil că există mai mult de 10 galaxii. Edwin Hubble
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafață
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafață limită deplasarea gravitațională spre roșu este infinit de mare. Viteza de scăpare gravitațională este la suprafața limită egală cu viteza luminii, așa încât raza suprafeței limită este egală cu
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
obiecte al căror câmp gravitațional este prea puternic pentru a permite luminii să scape a fost prima oara propus in secolul al XVIII-lea de către John Michell și Pierre-Simon Laplace. Prima soluție modernă a teoriei generale a relativității referitor la găurile negre a fost găsită de Karl Schwarzschild în 1916, deși interpretarea sa ca o regiune a spațiului din care nimic nu poate scăpa nu a fost pe deplin apreciată timp de încă patru decenii. Mult timp considerată doar o curiozitate
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
o regiune a spațiului din care nimic nu poate scăpa nu a fost pe deplin apreciată timp de încă patru decenii. Mult timp considerată doar o curiozitate matematică, abia în anii ’60 o serie de lucrări teoretice au arătat că găurile negre erau o consecință generică a relativității generale. Descoperirea stelelor neutronice a stârnit interesul pentru obiectele compacte, formate prin colaps gravitațional ca o posibilă realitate astrofizică. Găurile negre de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
matematică, abia în anii ’60 o serie de lucrări teoretice au arătat că găurile negre erau o consecință generică a relativității generale. Descoperirea stelelor neutronice a stârnit interesul pentru obiectele compacte, formate prin colaps gravitațional ca o posibilă realitate astrofizică. Găurile negre de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum și prin contopirea cu
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
Descoperirea stelelor neutronice a stârnit interesul pentru obiectele compacte, formate prin colaps gravitațional ca o posibilă realitate astrofizică. Găurile negre de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum și prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. În ciuda
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum și prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. În ciuda invizibilității interiorului, prezența unei găuri negre poate fi dedusă prin interacțiunea cu restul materiei. Astronomii au identificat numeroase posibile găuri
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum și prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. În ciuda invizibilității interiorului, prezența unei găuri negre poate fi dedusă prin interacțiunea cu restul materiei. Astronomii au identificat numeroase posibile găuri negre stelare în sistemele binare
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum și prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. În ciuda invizibilității interiorului, prezența unei găuri negre poate fi dedusă prin interacțiunea cu restul materiei. Astronomii au identificat numeroase posibile găuri negre stelare în sistemele binare, studiind interacțiunea lor cu stelele companion. În momentul de față se înregistrează o puternică tendință spre consens asupra acceptării ideii
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. În ciuda invizibilității interiorului, prezența unei găuri negre poate fi dedusă prin interacțiunea cu restul materiei. Astronomii au identificat numeroase posibile găuri negre stelare în sistemele binare, studiind interacțiunea lor cu stelele companion. În momentul de față se înregistrează o puternică tendință spre consens asupra acceptării ideii că în centul majorității galaxiilor se află o gaură neagră super-masivă. Ca un caz particular
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
materiei. Astronomii au identificat numeroase posibile găuri negre stelare în sistemele binare, studiind interacțiunea lor cu stelele companion. În momentul de față se înregistrează o puternică tendință spre consens asupra acceptării ideii că în centul majorității galaxiilor se află o gaură neagră super-masivă. Ca un caz particular, există dovezi solide ce indică existența unei găuri negre de peste patru milioane de mase solare în centrul Căii Lactee. Noțiunea de corp suficient de masiv încât să nu permită nici măcar luminii să scape a fost
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
lor cu stelele companion. În momentul de față se înregistrează o puternică tendință spre consens asupra acceptării ideii că în centul majorității galaxiilor se află o gaură neagră super-masivă. Ca un caz particular, există dovezi solide ce indică existența unei găuri negre de peste patru milioane de mase solare în centrul Căii Lactee. Noțiunea de corp suficient de masiv încât să nu permită nici măcar luminii să scape a fost pentru prima oară menționată în 1783 de geologul John Mitchell în lucrarea sa adresată
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
naștere in urma colapsului gravitațional unei stele neutonice, care (conform principiului de excluziune al lui Pauli) este stabilă. În 1939 Robert Oppenheimer și H. Snyder emit ideea că stelele neutronice de peste aproximativ trei mase solare (limita Tolman-Oppenheimer-Volkoff) devin în urma colapsului găuri negre din motivele indicate de Chandrasekhar, și au concluzionat că este improbabil ca vreo lege a fizicii să prevină (cel puțin pentru unele stele) transformarea în găuri negre. Oppenheimer și colaboratorii săi interpretează singularitatea de la limita razei Schwarzschild ca fiind
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
că stelele neutronice de peste aproximativ trei mase solare (limita Tolman-Oppenheimer-Volkoff) devin în urma colapsului găuri negre din motivele indicate de Chandrasekhar, și au concluzionat că este improbabil ca vreo lege a fizicii să prevină (cel puțin pentru unele stele) transformarea în găuri negre. Oppenheimer și colaboratorii săi interpretează singularitatea de la limita razei Schwarzschild ca fiind granița unei zone în care timpul se oprește. Acest punct de vedere este valabil pentru un observator extern, nu și pentru un observator care se prăbușește spre
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
sens. Aceste concluzii nu contrazic în mod direct rezultatele lui Oppenheimer, ci mai degrabă le completează prin includerea punctului de vedere al unui observator care se prăbușește spre singularitate. În 1967 Stephen Hawking și Roger Penrose demonstrează că ideea de gaură neagră a plecat de la teoria relativității a lui Einstein iar în unele cazuri formarea lor este inevitabilă. Interesul general crește odată cu descoperirea pulsarilor (stele care emit un semnal radio regulat). ce s-au aratat a fi stele neutronice ce se
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
unele cazuri formarea lor este inevitabilă. Interesul general crește odată cu descoperirea pulsarilor (stele care emit un semnal radio regulat). ce s-au aratat a fi stele neutronice ce se rotesc foarte rapid. Stelele neutronice erau privite până atunci (ca și găuri negre), ca fiind simple curiozități strict teoretice. În 1976 Stephen Hawking demonstrează că, odată formată o gaură neagră, ea începe să piardă din masă radiind energie (radiație Hawking), fapt ce intră în contradicție cu fizica cuantică. În 2004 este descoperit
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
radio regulat). ce s-au aratat a fi stele neutronice ce se rotesc foarte rapid. Stelele neutronice erau privite până atunci (ca și găuri negre), ca fiind simple curiozități strict teoretice. În 1976 Stephen Hawking demonstrează că, odată formată o gaură neagră, ea începe să piardă din masă radiind energie (radiație Hawking), fapt ce intră în contradicție cu fizica cuantică. În 2004 este descoperit un grup de găuri negre ce duce la noi teorii privind distribuția găurilor negre în univers și
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]