6,171 matches
-
nici să-mbătrînească. Poetul începea să aibă mirajul Extremului-Orient. Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan, conținând momente tipice ale Occidentului și Orientului, alcătuiesc infernul și paradisul lui Macedonski, atât de obsedat de Divina Comedie. Parisul luat ca exponent al Occidentului e "iad, urlând de răutate", e infernul dantesc, cu un Styx, Sena, pe care trec cadavre de înecați, cu o populație de apași și femei pierdute, cu o veselie factice îndărătul căreia "e groaznic orice trai", amenințat de zgomotul tunului, cu instituții
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mai mare și mai parfumată de sfințenie cu cât ispita a fost mai grozavă. De aceea Ghervasie, în tradiția patrologică, provoacă fățiș duhul răului, punîndu-și înainte mâncări ispititoare, pentru a sili pe "ticălosul de pântec să treacă prin toate sudorile iadului". Limba scriitorului e savuroasă și savantă, căci are cultură întemeiată pe Biblie și pe Viețile sfinților, cultură nu de simple lecturi ci de exercițiu zilnic. Cealaltă literatură cu motive profane e vulgară și regretabilă. GH. BRĂESCU Continuând pe Tony Bacalbașa
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care erau de față l-au înștiințat pe împărat spunându-i: «Am fost și am ascultat predica unui frate religios care a predicat mult împotriva noastră, a celor care nu trăim în înfrânare, și spune că vom merge cu toții în iad». Împăratul le-a răspuns: «Acești clerici și religioși predică cu cuvintele, dar în fapte se comportă altfel. Să-l punem la încercare pe acesta, care predică astfel, să vedem dacă pune în practică ceea ce învață cu cuvintele. Mergeți și invitați
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nu neapărat de faptele comise, ci, mai ales, de gândurile nerostite ( Cine n-a furat mere din grădina copilăriei?) sau de visele vinovate (Mai adevărat ca adevărul). Încercând să nu piardă pariul cu cititorul, C. revine în 1996 cu romanul Iadul meschin, „polemic, parodic și erotic” (Romul Munteanu), și, la numai un an, cu Ascuțit ca tandrețea, care, ca și cel anterior, poate fi socotit un „manual de educație sentimentală” din perspectiva mentalității spiritului contemporan. Este și autoarea unui remarcabil eseu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
femeile, București, 1970; Castelul vrăjitoarelor, București, 1972; Așteptare, București, 1973; Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1976; Tutun de Macedonia, București, 1976; Roman din dragoste, București, 1977; Figuranții, București, 1979; Vacanța, București, 1981; Necuviința, București, 1984; Privilegiu, București, 1987; Îngeri maculați, București, 1990; Iadul meschin, București, 1996; Ascuțit ca tandrețea, București, 1997; Politici ale romanului românesc contemporan, București, 2001. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Dulce Brigitte”, RL, 1969, 12; Viola Vancea, Proza feminină, RL, 1969, 26; Dana Dumitriu, „Nu ucideți femeile”, ARG, 1971, 2; Constantin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
am Întâlnit din Întâmplare cu o prietenă care lucrează pentru un manager a cărui conduită se reflectă În fiecare aspect al departamentului său Într-o manieră deloc pozitivă. Ea Îl numea „monstrul” și spunea că le făcea tuturor viața un iad. Și-a amintit că fusese chemată odată În biroul lui și a fost nevoită să aștepte zece minute Ă În liniște Ă pentru ca el să termine de scris o notă internă. Am Întrebat-o de ce o chemase. „Mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de „patimă cumplită”, chinuri plăcute, pîrjoliri dătătoare de extaz, de petrecere cu necazuri etc. Iubirea este o Încăpere care are, ca vestibul, durerea. Nu este posibil accesul la marele festin fără a trece prin vestibulul În care ard toate focurile iadului. Alecu pare mulțumit să Întîrzie În acest limb. Cel puțin așa ne Încredințează el În stihuri: „Mă arz fără măsură ................................... Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață! ..................................... În piept purtîndu-ți focul să-mi fericesc norocul!” Nu cunoaște sau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu soarele, cu luna”, rabdă ce rabdă și iar se jelește. Suferința În tăcere nu este genul lui. O acceptă, totuși, pentru că așa cere protocolul, dar amenință că, deși „a răbda este dator”, va striga amorul lui chiar și În iad și „fiteunde” va fi. Amenințare teribilă: „Voi striga, făr-a ascunde, Că tu ești amorul meu.” Alecu are și anumite exigențe etice. Cere virtute și prieteșug curat. Reclamă crezămînt și făgăduiește statornicie. Se culpabilizează și promite Îndreptarea: „Ce feli să urmez
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
orînduială firească, intrarea În normalitate - astea vrea Nicolae Văcărescu, poet fără prea mare imaginație sau, mai bine zis, poet cu o imaginație de moralist rece și comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și necazuri. Aici găsește el dulceața, nu În vîrtejul de foc și În suspinurile lungi. Nicolae nu cultivă taina, tăcerea neavînd dar (har). El se hotărăște să dea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fi! A iubi fără-a simți Mă mir ce dragoste-o fi!...” Poezia arată o oarecare virtuozitate și o iubire moderată de efecte obținute prin alăturarea noțiunilor contrastante, În genul: În rai fără tine e moarte, e gheață/ Ș-În iad lîngă tine e bine, e viață.” Nicolae Îndoaie mai bine fraza decît fratele său, Alecu, aspirînd la rafinamentul și faima tatălui. Nu ajunge la formule memorabile, versurile rămîn uscate, prea dialectice pentru gustul modern. Nu este mai puțin adevărat că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem: „Tu proclet, ucigașe! infame paricide! Tu, pentru care astăzi tot iadul se deschide, Tu, răpitor de zile cui ți-ai dat viață, nume! Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume CÎnd astă buturugă de arbor ars sub care Părintele tău zace ucis, fără suflare, Va da și flori și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Semn că cruzimea femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scandalizată de vorbele groase ale bărbatului și, cînd pleacă la țară, umple careta englezească de gavonoșe, șipuri, butelcuțe, capele, bonete, crinoline și festoane. Are pretenția să doarmă În odaie osebită și să primească, În libertate, pe cine vrea. „Sătănița din iad” vrea să aranjeze grădina după stilul nou: „Aici alee umbrite, nepătrunse nici de soare Unde turturice geme și suspină pîn’ce moare. Acolo de sub o stîncă o Încîntătoare Izvorînd de cristal apă, focul inimii alină Și lîngă care o grotă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obrazului schimbare, Căci frumusăța firească robește pre om mai tare.” Tot el adaugă la un poem scris mai Înainte două versuri sceptice: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc.’’ După 1840 tipul femeii cochete circulă mai des prin poezie. Heliade se dezlănțuie Împotriva ei Într-un pamflet. C.A Rosetti scrie, În 1839, o romanță: A cui e vina? În care misoginismul e mai discret. El
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ele să-mbracă, Nu lasă moda să treacă. Tot Îți cer, tot te frămîntă PÎnă văd că cucu-ți cîntă, Apoi atunci or te lasă, Or de tine nu-i mai pasă. CÎt trăiești, nu mai vezi pace, Casa-n iad ți să preface. De ocări și de blesteme Îmbătrînești fără vreme. Perii În cap Îți albește Și obrazu-ți Încrețește. Urești lumea, urești viața Și nu-ți mai veselești fața. Amărît Îți privești groapa Și mîngîierea ț-e poapa.” 24. În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dependentă deci de clasele exploatatoareă (Ă). Însemnătatea deosebită a romanului Desculț constă În faptul că sparge acest clișeu Învechit și deformat al concepției semănătoriste despre viața țăranului, restituind literaturii această viață În realitatea ei istorică. (Ă). În această imagine de iad nu surprinde nici primitivismul moravurilor, nici superstițiile nenumărate, nici bestialitatea, pe alocuri a oamenilor (uciderea copilului nou născut de către Aposta a lui Cuclea, Florea Pancu omorându-și În bătăi femeia de care vrea să divorțeze pentru căă nu mai este
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
posibilităților prozatorului. În Cercul virtuos (interzis imediat după apariție, romanul va reapărea sub o formă modificată tot în 1986), Gavrilă C. Gavrilă, redactor al unei emisiuni de umor a televiziunii, ajunge în cer „fără bon” și începe să vagabondeze studiind Iadul, Raiul, întâlnindu-se cu personaje de pe alte planete și din alte galaxii, descoperind, de fapt, un spațiu identic celui din care provine. Defectele sunt aceleași, birocrația, minciunile, monotonia, plafonarea, lipsa de demnitate nefiind străine nici personajelor de aici. Este vorba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
cel mai frumos spectacol din întreaga natură însuflețită. Uriașa coadă pare să se smulgă spasmodic din adîncurile insondabile, pentru a cuceri înălțimile cerului. Așa mi l-am închipuit, în visele mele, pe maiestuosul Satan întinzîndu-și din marea de flăcări a iadului colosala gheară chinuită. Dar cînd privești asemenea scene, totul depinde de starea sufletească în care te afli: dacă ești într-o dispoziție dantescă, vei vedea diavoli; dacă ești în starea sufletească a unui Isaia, vei vedea arhangheli. Cocoțat în vîrful
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în atmosfera lui cîtva timp. Fumul acesta are un iz cumplit, indescriptibil, cam ca acela care plutește în preajma rugurilor funerare indiene. Duhnește ca aripa stîngă a îngerului trimis să vestească ziua Judecății de Apoi; e încă un argument în favoarea existenței iadului. Pe la miezul nopții, cazanele lucrau din plin, ne descotorosisem de carcasă; navigam cu toate pînzele sus, căci vîntul se întețise; peste oceanul alb se lăsase o beznă adîncă. Dar, din timp în timp, era aprinsă de vîlvătăile aprige care se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ei ca flăcările din cuptor, în vreme ce harponiștii umblau de colo pînă colo prin fața lor, gesticulînd ca niște apucați, cu furcile și polonicele lor uriașe; între timp, vîntul urla, talazurile săreau, iar corabia plonja printre ele, gemînd, dar împingîndu-și mereu înainte iadul roșu prin tenebrele mării și ale nopții, mestecînd în botu-i disprețuitor oasele albe ale balenei și scuipînd cu ciudă în toate părțile, de jur-împrejur. Cufundată în bezna aceea neagră, cu încărcătura-i de sălbatici și de flăcări și cu hoitul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fulgerător, iar vîrful de fier al celui de-al doilea harpon, trecînd pe lîngă mine, m-a prins își căpitanul englez își duse mîna sub umăr), da, chiar aici m-a pocnit, de-am crezut că mă prăvale în flăcările iadului, cînd, deodată, mulțumesc bunului Dumnezeu, vîrful și-a croit drum prin carne - de-a lungul brațului meu - și a ieșit afară cam în dreptul încheieturii, după care am putut ieși eu însumi la suprafață. Domnul acesta îți va povesti restul; apropo
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
merg mai departe în timp decît strămoșii și urmașii Bucuriei. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, potrivit anumitor învățături canonice, unele bucurii firești nu dau naștere nici unei bucurii în lumea de apoi, ci dimpotrivă, sînt urmate de toate chinurile iadului; pe cînd nefericirile unor păcătoși dau naștere unui nesfîrșit alai de suferințe, pînă dincolo de mormînt. Dar chiar și fără asta, o analiză cît de cît profundă a lucrurilor te duce la încheierea că există o mare inegalitate la mijloc. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se poate de grăitor faptul că bătrînul grec, Prometeu, care se zice că i-a făcut pe oameni, a fost fierar și i-a însuflețit cu ajutorul focului - căci ceea ce e făcut cu focul îi aparține focului. De aceea, probabil că iadul există. Știi, cum mai zboară funinginea! Cu ea i-o fi făcut grecul pe africani... Dulgherule, după ce fierarul o să termine cu catarama aia, spune-i să făurească o pereche de epoleți de oțel - la bordul acestui vas se află un
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
te temi că trage cineva cu urechea la șoaptele tale? Stai, nu vorbi! Iar dacă eu simt încă durerea piciorului meu zdrobit, deși acesta a putrezit de mult, atunci de ce n-ai putea tu, dulgherule, să simți chinurile cumplite ale iadului, în vecii vecilor, chiar cînd nu vei mai avea un trup? Ei? Ă Dumnezeule!... Zău, domnule căpitan, dacă-i vorba pe-așa, trebuie să mă mai gîndesc... Cred că nu-s chiar un lucru de nimic, domnule căpitan! Ă Uite
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-i fie tovarăș de pat! în loc de nevastă, o bucată din falca unei balene! Pe piciorul ăsta o să stea! Dar ce-o fi vrut să spună cu piciorul ăla care stă în trei locuri deodată, care la rîndu-le, stau, toate, în iad - cum adică? A, nu mă mir că m-a privit cu atîta dispreț! Lumea zice că-mi vin uneori niște idei năstrușnice, dar zău că numai din întîmplare. Vasăzică, un omuleț bătrîn și mărunțel ca mine n-ar trebui niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]