6,114 matches
-
leș relations et leș suggestions du dessin. Par ailleurs, l'ordre de lecture choisi n'est qu'une hypothèse parmi bien d'autres possibles. Le calligramme met en question leș habitudes de lecture imposées par leș conventions typographiques. Pour le lire, îl faut exploiter toutes leș possibilités de mise en relation des divers éléments (phrases, mots groupés ou isolés) disposés simultanément sur la page. [...] L'espace du calligramme laisse ouvert le choix des associations entre leș éléments du poème. " V. Jean-Louis
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
souvent remplacé par une simple virgule ou par des points de suspension. V. l'Annexe 6. 1442 V. Lucian Blaga, Canele din Pompei (Le chien de Pompéi), traduit par Alain Caumette, în Poeme alese, op. cît., p. 239. On peut lire " Venant jadis sur moi, par *laporte [...]. " En plus, le traducteur fait commencer parfois des vers qui ne représentent pas des débuts de phrases par une majuscule, fait qui montre qu'il n'a pas un style traductif propre, et qui
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Psalm (Psaume), în Lucian Blaga " Le Grand Passage ", suivi de Nichita Stănescu " Une vision des sentiments ", traduction de Ștefana et Ioan Pop-Curșeu, op. cît., p. 46 : le point final du texte source manque. Dans l'exergue du recueil, on peut lire *" Oprește trecere. " au lieu de " Oprește trecerea. " V. Lucian Blaga, Motto (Exergue), în Lucian Blaga " Le Grand Passage ", suivi de Nichita Stănescu " Une vision des sentiments ", traduction de Ștefana et Ioan Pop-Curșeu, op. cît., p.41. 1464 V. l'Annexe
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
livrești, prezența cărților, în speță Les Fleurs du Mal a lui Baudelaire, figurând un simbolism latent, metabolizat în noua formulă plastică; pictura lui Kimon Loghi se apropie până la pastișă de cea lui Arnold Böcklin, când nu împrumută erotismului morbid de liră decadentă al lui Franz von Stück, al cărui elev a fost, iar Cecilia Cuțescu-Storck când nu gauguinizează lasă să întrevadă o sensibilitate prerafaelită, poate cel mai bine marcată de pictura lui Burne-Jones, fără a fi străină și de alte repere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Devirilizarea se acordă cu ambiguitatea sexuală, redată de figurile androgine pe care simbolismul și mai ales decadentismul le exaltă. În dreapta, ne atrage atenția un personaj masculin cu părul și barba foarte lungi, purtând flori în păr și ținând emblematic o liră. Lângă un cuplu de îndrăgostiți situat într-un plan mai îndepărtat pare să se afle o harfă. Asemeni harfei, lira este un instrument apolinic, menit să oglindească armonia, dar și emblemă a virtuților poetice, însoțindu-l pe Orfeu până și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ne atrage atenția un personaj masculin cu părul și barba foarte lungi, purtând flori în păr și ținând emblematic o liră. Lângă un cuplu de îndrăgostiți situat într-un plan mai îndepărtat pare să se afle o harfă. Asemeni harfei, lira este un instrument apolinic, menit să oglindească armonia, dar și emblemă a virtuților poetice, însoțindu-l pe Orfeu până și în moarte. Loghi pare să sugereze că spațiul privilegiat al basmului este implicit și un spațiu liric, al poeziei. Altfel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este un instrument apolinic, menit să oglindească armonia, dar și emblemă a virtuților poetice, însoțindu-l pe Orfeu până și în moarte. Loghi pare să sugereze că spațiul privilegiat al basmului este implicit și un spațiu liric, al poeziei. Altfel, lira nu face parte câtuși de puțin dintre instrumentele foclorice românești, pentru aceasta pictorul ar fi putut utiliza fluierul sau naiul, instrumente dionisiace, panice. Simbol al unei poezii care corespunde unor armonice apolinice în reprezentările clasice, în arta simbolistă a unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
foclorice românești, pentru aceasta pictorul ar fi putut utiliza fluierul sau naiul, instrumente dionisiace, panice. Simbol al unei poezii care corespunde unor armonice apolinice în reprezentările clasice, în arta simbolistă a unui Klimt, Von Stück, Jean Delville, Alexandre Séon etc. lira devine simbolul unei vocații tragice a artistului sacrificat pe altarul propriei sale arte. Relevant pentru acest tablou al lui Loghi devine mixajul a două perspective "mitologice", cea greco-latină, speculată simbolist de secesioniștii münchenezi și cea a folclorului românesc care constituie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și Speranța (1885), o viziune simbolistă întunecată asupra lipsei de speranță. Speranța apare ca o femeie oarbă, iar orbirea are aspectul unei mutilări. Speranța poartă un bandaj în dreptul ochilor, care-i protejează o posibilă rană și ține în mână o liră care nu mai are decât o singură coardă și de care își sprijină capul. Aluzia la Orfeu, cel care își pierde complet speranța după a doua pierdere a Euridikei, este evidentă. Lira este instrumentul orfic prin excelență, servind drept tipsie-suport
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o posibilă rană și ține în mână o liră care nu mai are decât o singură coardă și de care își sprijină capul. Aluzia la Orfeu, cel care își pierde complet speranța după a doua pierdere a Euridikei, este evidentă. Lira este instrumentul orfic prin excelență, servind drept tipsie-suport al capului său în urma uciderii sale de către Menade, act crud pe care-l regăsim aici prin aluzia mutilării oculare a Speranței. G.F. Watts realizează astfel o interesantă sinteză între diminutio capitis a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
inițiază configurarea unei matrici culturale. Moartea sa în condiții meschine, ultimii ani din viață trăiți în condiții extrem de modeste, ca și o iubire neîmplinită care-l leagă de Veronica Micle, contribuie la forjarea martirologiei romantice eminesciene. Nefericit în dragoste, cu lira sfărâmată, într-o lume mult prea trivială pentru a găzdui și recunoaște geniul, înzestrat cu o capacitate vizionară asociată geniului poetic, și care suportă o reconversie maladivă în nebunie, cum sună clișeul sentimental romantic, Eminescu dobândește în foarte scurt timp
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
către propria intimitate, cu deschiderea simultană spre spațiul ilimitat al visului și al unor libertăți de neconceput. Cât despre instrumentele muzicale, Hans Hofstätter consideră chiar că "o trăsătură la fel de evidentă în imaginile simboliste este reprezentarea frecventă de instrumente muzicale"390. Lirele (ca simbol al poeziei) abundă în pictura simbolist-decadentă, în special în relație cu Orfeu, ilustrativ pentru lirismul care se degajă din pictura și literatura decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar care se transformă și într-un straniu element de seducție, un opiaceu sonor. În ciuda instrumentului apolinic, lira, spre deosebire de flautul sau naiul dionisiac, primul va reda nu serenitatea și puritatea detașată a sunetului divin, ci muzica melancoliei, a unei ireparabile pierderi, ilustrată de tragedia orfică a pierderii Eurdikei, dar și a sfârșitului său. În ceea ce privește reprezentarea lui Orfeu în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poate observa că sensibilitatea simbolistă operează o altă selecție a episoadelor consacrate, sau oferă o tratare a lor în cheie proprie. Dacă în pictura din secolul al XVII-lea era privilegiată secvența în care Orfeu reușește să îmblânzească animalele grație lirei sale, ca la Paulus Potter, Orfeu îmblânzind fiarele (1650), Roelandt Savery, Orfeu cu animalele (1628?) sau Nicolas Poussin, Peisaj cu Orfeu și Eurydice (1650- 1651), tratat de o manieră armonios arcadică, acum în atenția pictorilor se află episodul tragic al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pierderii Euridikei, cum apare, spre exemplu, în tabloul lui Gustave Moreau, Orfeu și mormântul lui Eurydice (1890, Musée Gustave-Moreau, Paris) sau a decapitării lui Orfeu, tot Gustave Moreau cu Orpheus (1865), al cărui frumos cap de efeb este expus pe lira care servește drept suport. În cazul decapitării lui Orfeu, se poate vorbi de o contaminare cu tema mai largă a lui damnatio capitis caracteristică esteticii decadente și o putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
drept suport. În cazul decapitării lui Orfeu, se poate vorbi de o contaminare cu tema mai largă a lui damnatio capitis caracteristică esteticii decadente și o putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905?), Alexandre Séon, Lira lui Orfeu (1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum este cazul cu pictura lui Franz von Stück, Orpheus (1891), unde acesta adună în jurul său marile carnasiere domesticite
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum este cazul cu pictura lui Franz von Stück, Orpheus (1891), unde acesta adună în jurul său marile carnasiere domesticite prin magia lirei sale, însă atitudinea sa dezvăluie, mai degrabă, dimensiunea melancolică și nu serenă a acestei muzici, iar accentul cade pe linia elegantă a corpului efebului. Asocierea muzicii cu muzicalitatea poeziei se regăsește în Arta poetică a lui Verlaine, versul celebru, "De la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poetică a lui Verlaine, versul celebru, "De la musique avant toute choses", dobândind o valoare axiomatică pentru poezia simbolistă. Dacă prin Corespondențele sale Baudelaire viza o relație simbiotică, sintetistă a celorlalte arte recuperabile în materia poetică, Verlaine sublinia orfismul implicit al lirei simboliste. Poetul este asociat figurii exemplare a cântărețului orfic, fuziune care avea loc în poezia medievală a trubadurilor și truverilor care erau adesea și compozitori și interpreți ai propriilor balade. În cazul de față, poezia nu devine recitativ, nu este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy, Orfeu și Euridike (1922), intens dramatizată, cu o notă ușor artificială, deloc străină sensibilității decadente. Într-un gest deznădăjduit de implorare inutilă, Orfeu își ridică lira în timp ce Euridike, de o lividitate de statuie, își întoarce dramatic capul în direcție opusă. Poezia preia tot acest fond dramatic, ilustrat de episodul tragic al celei de-a doua pierderi a Euridikei. Pictorul simbolist belgian, Jean Delville, reia tema descinderii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Poezia singură poate deschide porțile infernului elogiul adus artei în economia simbolică a esteticii decadente îl "sanctifică" pe poet -, dar, în același timp, artistul dobândește ceva din strălucirea luciferică a îngerului căzut. Orfeul lui Delville are înfățișarea unui efeb, ținând lira deasupra capului într-un gest de grație și forță. Ca și cum ar dori s-o ferească de impuritatea locului în care se află, el pășește printre flăcări amenințat de gurile deschise ale Cerberului sau ale altor demoni care au luat o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
astfel și un rol psihopomp. Temă predilect decadentă, întrucât evocă un alt episod, cel al decapitării Sfântului Ioan și înfățișării capului acestuia pe o tavă, decapitarea lui Orfeu nu este niciodată înfățișată în act, dar capul său este așezat pe lira care a servit ca instrument al artei sale. Asemeni unui trofeu, capul de efeb al lui Orfeu pare montat pe corzile lirei, iar asocierea dintre prezentarea trofeului sângeros solicitat și obținut de Salomeea, capul tăiat al sfântului Ioan, și cea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe o tavă, decapitarea lui Orfeu nu este niciodată înfățișată în act, dar capul său este așezat pe lira care a servit ca instrument al artei sale. Asemeni unui trofeu, capul de efeb al lui Orfeu pare montat pe corzile lirei, iar asocierea dintre prezentarea trofeului sângeros solicitat și obținut de Salomeea, capul tăiat al sfântului Ioan, și cea a capului lui Orfeu prezentat pe suprafața alcătuită de corzile lirei, se înrudesc simbolic în aceeași arie a imaginarului decadent. Elocvente din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
trofeu, capul de efeb al lui Orfeu pare montat pe corzile lirei, iar asocierea dintre prezentarea trofeului sângeros solicitat și obținut de Salomeea, capul tăiat al sfântului Ioan, și cea a capului lui Orfeu prezentat pe suprafața alcătuită de corzile lirei, se înrudesc simbolic în aceeași arie a imaginarului decadent. Elocvente din acest punct de vedere sunt cele două tablouri ale lui Gustave Moreau conținând aceeași imagine emblematică, Fecioară tracă cu capul lui Orfeu (1865) și Salome în grădină (1878), tablouri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca un efeb, frumusețea fizică, cât și extraordinara sa înzestrare artistică Orfeu reprezintă artistul prin excelență -, devin complementul nefericirii și chiar al damnării. Pictorul revine cu un alt tablou în același decor stâncos al unui țărm, unde Orfeu, ținându-și lira la piept și cu o coaroană de lauri pe cap, zace abandonat. Alt tablou, Lira lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de data aceasta, chipul poartă expresia serenă a unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
excelență -, devin complementul nefericirii și chiar al damnării. Pictorul revine cu un alt tablou în același decor stâncos al unui țărm, unde Orfeu, ținându-și lira la piept și cu o coaroană de lauri pe cap, zace abandonat. Alt tablou, Lira lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de data aceasta, chipul poartă expresia serenă a unei împăcări în sfera artei sale, dar și a morții. Și Jean Delville pictează pe aceeași
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]