6,868 matches
-
de strâmtă, cât era posibil la bust și apoi cădea În falduri În jurul picioarelor până la pământ, cu o trenă uriașă... nu se putea! Era rochia lui Thack. Arăta mortal. Oare el știuse tot timpul? Bineînțeles că da! Nu era de mirare că fusese atât de relaxat În ziua aceea când ea nu apăruse la atelier. Apoi m-am uitat la chipul lui Lauren: ochii Îi erau ireproșabil conturați cu creion negru În stilul anilor ’60, iar părul Îi cădea liber În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și că mă durea fix în fund de proiecte. Preț de-o clipă, a părut gata să izbucnească în plâns, dar a clipit, înghițindu-și lacrimile, și a preferat să mă acuze că sunt crud și egoist. Nu-i de mirare că „mami“ a divorțat de mine, a adăugat, nu-i de mirare că n-a mai răbdat. Căsătoria cu un om ca mine trebuie să-i fi părut o tortură nesfârșită, iadul pe pământ. Iadul pe pământ. Vai, biata Rachel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
clipă, a părut gata să izbucnească în plâns, dar a clipit, înghițindu-și lacrimile, și a preferat să mă acuze că sunt crud și egoist. Nu-i de mirare că „mami“ a divorțat de mine, a adăugat, nu-i de mirare că n-a mai răbdat. Căsătoria cu un om ca mine trebuie să-i fi părut o tortură nesfârșită, iadul pe pământ. Iadul pe pământ. Vai, biata Rachel, pur și simplu nu se poate abține. Unicul meu copil trăiește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Poe. Și în rest? — Thoreau. — Poe și Thoreau. — Edgar Allan Poe și Henry David Thoreau. O rimă nefericită, nu ți se pare? Toate o-urile care-ți umplu gura. Mă tot gândesc la cineva blocat într-o stare de eternă mirare. O! Oho! O, Poe! O, Thoreau! Un neajuns mărunt, Tom. Dar vai! și o! de cel care citește Poe și uită de Thoreau! Alo? Tom a zâmbit larg, pe urmă a ridicat iar paharul. — În sănătatea ta, unchiule Nat. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de melancolie, dar nu suficientă ca să îl schimbe în măsura în care mă temusem. — Unchiule Nat! a exclamat el. Ce dracu’ cauți în Brooklyn? Înainte de a-i putea răspunde, s-a repezit de după tejghea și m-a cuprins în brațe. Spre propria mea mirare, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Adio, dragoste Ceva mai târziu în aceeași zi, l-am invitat la prânz la Cosmic Diner. Superba Marina ne-a servit sendvișurile mari cu curcan și frappé-urile, și am flirtat cu ea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe o masă de lângă tejgheaua din față. Apoi, tușind din piept, a scos un pachet de Marlboro dintr-un buzunar al rochiei zdrențăroase, lălâi. După ce și-a aprins o țigară, a aruncat bățul de chibrit aprins pe jos. Ascunzându-și mirarea, Tom l-a stins sub talpă. Nu s-a ostenit să îi spună că, în magazin, fumatul era interzis. — Despre cine vorbim? a întrebat el. — Despre Harry Dunkel. Cine altcineva? — Dunkel? — Înseamnă „întuneric“, dacă nu știai. Tata e un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să plece. În continuare neînțelegând nimic, obiectul adorației sale i-a făcut calm un semn de la revedere cu mâna. Mi-a făcut plăcere, Tom, a zis ea. Sper să ne mai vedem. — Și eu, i-a răspuns el, apoi, spre mirarea mea, s-a întors spre mine și mi-a strâns mâna. Rămâne să ne vedem la prânz, da? Sigur, am răspuns, constatând cu ușurare că nu era atât de supărat cât crezusem. Aceeași oră, același loc. Și a plecat legănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
indiciu pentru punctul de pornire al călătoriei. — Bine, Lucy, a spus Tom. Acum, că ești aici, ce intenționezi să faci? Unde ai de gând să stai? Lucy a întins un deget arătător către unchiul ei. Tom a râs scurt, a mirare. — Uită-te bine unde-ai ajuns, i-a spus el. Aici abia dacă încape o singură persoană. Unde crezi c-o să dormi, fetițo? Umerii ridicați, urmați de încă un zâmbet larg, și mai frumos, care parcă spunea: Las’ că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o canadiană de nailon, unghieră, periuță de dinți, perie de cap și așa mai departe), urmate însă și de pantofii sport albastru fosforescent de o sută cincizeci de dolari, șapca de baseball din lână, imitație Brooklyn Dodgers și, oarecum spre mirarea mea, un duo lucios de pantofi autentici de lac Mary Jane, împreună cu rochia de pânză roșu cu alb pe care am cumpărat-o la final, modelul clasic, cu guler rotund și cordon legat într-o fundă la spate. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
care au urmat evadării Aurorei din Carolina de Nord, chez Joyce s-au petrecut mai multe lucruri curioase. Pentru că ușa îmi era mereu deschisă, puteam urmări aceste întâmplări îndeaproape, pe care le observam într-o stare de perpetuă surpriză și mirare. Cu Lucy, de exemplu, totul s-a întors pe dos, pe neașteptate. În perioada petrecută cu Tom și Honey, avusesem emoții, așteptându-mă ca problemele să înceapă oricând. Nu numai pentru că amenințase că o să fie „cea mai rea, mai afurisită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
individul”. Cetățenia este o problemă de apartenență, iar ca cetățean, individul dispare în această apartenență colectivă, este un simplu membru, o parte a unei entități mai largi din care își trage sensul, drepturile și obligațiile. Lucrurile nu sînt chiar de mirare dacă ne amin tim că România s-a construit ca națiune mai degrabă pe ideea de independență a poporului decît pe aceea de libertate a individului, devenind astfel ceea ce se cheamă, generic, o națiune etnică. Nu întîmplător, în zorii acestei
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
așadar, de la început, mare lucru - sau a însemnat acel lucru mare și nobil de a fi român. A fi bun cetățean revenea deci la a fi bun român. Apoi, a vrut să însemne a fi bun comunist... Nu este de mirare, atunci, că nici astăzi cetățenia nu poate - și nu prea are cum - să fie treaba conștientă și asumată a individului. Iar cînd vine vorba despre ce ar trebui să facă „un bun cetățean”, lucrurile sînt și mai confuze - mai ales
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
termenului : „în măsura în care evenimentele naționale sînt decise, elitele conducătoare sînt cele care iau aceste decizii”, scria Wright Mills. (în această viziune, apartenența lui Gigi Becali la elite este un fapt, chiar dacă poate fi considerată un lucru rău.) Nu este astfel de mirare că o publicație din SUA considera „glisarea recentă a termenului «elită» de la politica propriu-zisă către cultură” ca scandaloasă. Revolta autorului american este însă de natură să producă mai degrabă mirare în spațiul public românesc, unde dimensiunea „culturală” a elitelor este
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
poate fi considerată un lucru rău.) Nu este astfel de mirare că o publicație din SUA considera „glisarea recentă a termenului «elită» de la politica propriu-zisă către cultură” ca scandaloasă. Revolta autorului american este însă de natură să producă mai degrabă mirare în spațiul public românesc, unde dimensiunea „culturală” a elitelor este un loc comun. Care să fie explicația ? Se pare că reprezentarea socială a elitelor în spațiul românesc este rodul unor sinteze (și confuzii...) semantice sui-generis, cu rădăcini în istoria construcției
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
viață. Când am deschis ochii, am văzut mult cer albastru și mulți copaci îmbrăcați în chiciură. Sute de gămălii care zburau la câte-o adiere. Aerul mă strângea. Eram culcat pe spate. Mi-am cufundat ochii în cer, cu o mirare de orășean. Deodată am auzit un zgomot ca de apă care curge din țeava robinetului. Venea din imediata apropiere, din dreapta. Am întors capul fără să-l ridic și nu mi-a venit să cred. Nu încăpea nici o îndoială: lângă mine
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ceruse Nicu, anul nașterii lui, anul nașterii nevesti-sii. Se priviră amândoi în ochi, foarte emoționați, ca întotdeauna când provoci soarta la joc. Nea Cercel, cu fața puțin mai congestionată decât de-obicei, îi conduse la Peppin Mirto. Nicu aflase fără mirare că domnul Peppin o să-l ajute în privința străinului, era un om care suplinea orice oricând și intra oriunde era greu. În schimb, nu înțelesese prea bine de ce îl ajuta conu Costache pe străin, însă nici nu-și bătea capul cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
copiind câteva din prezentări (acum, când le transcriu, mă pufnește iar râsul). Vreau să i le citesc și lui Jacques. „Mama! O cutiuță misterioasă pronunțând foarte distinct cuvântul mamă! Acest strigăt de copil ieșind din buzunar pune pe toți în mirare neștiind de unde vine.“ Vasilica și-a pus-o deoparte, fiindcă iar așteaptă un copil, pesemne prin luna mai. „Miorlăitorul ! Același aparat, imitând perfect miorlăitul pisicii.“ Pe asta n-a vrut-o, fiindcă nu așteaptă pui de pisică în viitorul apropiat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
refuz. Am ieșit până-n vecini, să pun ceva la poștă, era urgent, iar la întoarcere voiam să încui portofelul în casa mea de bani. Când să-l iau de pe masă, ia-l de unde nu-i. Pe fața avocatului se zugrăvi mirarea de-atunci, cu o claritate surprinzătoare. Se uita prostit la măsuța cu picioare în formă de liră. Se scutură și zise: Junele Traian, cel care a plecat adineauri, nu era acasă. Nevastă-mea era sus, cu perdelele lăsate, cu durere
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
știa, de la servitori, alt detaliu demn de împărtășit. Lucia Argintaru, o brunetă plină de neastâmpăr care arăta încă tânără, replică: — Toată lumea știe că doctorul Istrate e ateu, așa că să nu-mi vorbească el mie despre post... Agata o privi cu mirare, fiindcă o credea mai isteață, însă Lucia repuse discuția pe făgașul dorit de toate: — Străinul ăsta și-a ras mustața și barba ca să nu fie recunoscut, așa fac cei care vor să-și piardă urma. — A fost amestecat într-un
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
preocupări ale lui Nicu era să studieze urechile și nasul oamenilor care, toate, i se păreau foarte caraghioase, iar dacă te uitai la nea Cercel, care avea urechile ca niște toarte solide și nasul cu pămătuf sub el, te cuprindea mirarea. Vizitiul îl avea ca la oamenii de zăpadă, lung și ascuțit ca un morcov. Ajunseră la poarta casei. Gardul era mohorât fără trompetele roz, albăstrui și mov ale zorelelor, care îl înfloreau până toamna târziu. Coborâră și-l invitară și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
el închis nu făceau nici o scofală, ba mai era și-o gură de hrănit în plus. — Las’ pe mine, Jeane, le spusese Fane în loc de rămas-bun nefericiților care-și petreceau Crăciunul în arest, nici io nu-s născut ieri! Fluieră a mirare când dădu de-o frizerie deschisă, intră binedispus pe ușa sprijinită în mătură și se trânti pe-un scaun de lemn, în fața oglinzii. Uite că toate-i merg ca încuietorile unse, o să ajungă fercheș la „logodnica“ lui. — Ce-i Jeane
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Livezeanu în starea sufletească în care era azi. Cu siguranță că și omul ăsta era un filozof sau un poet care moare de foame, toate atârnau pe el și era cu capu-n nori, și mergea încet, uitându-se cu mirare la țurțurii lungi și groși care ieșeau de sub streșini. În felul ăsta merg oamenii care n-au pe nimeni care să-i aștepte. Înainte să-l depășească, bărbatul alunecă pe un soi de ghețuș, păru un moment să-și recâștige
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la călugării de la Cernica, la vreo zece kilometri distanță. O țigăncușă frumoasă, cu o privire îmbufnată și verde, care spera să ciupească de la el vreun bănuț, auzind încotro e îndrumat, a întrebat-o pe maica stareță, cu ochii sclipind de mirare: „Valeu, da’ de ce stați voi acilea și bărbații voștri la zece kilometri?“ Bătuse atâta drum, când pe jos, când în car, când în tramvaiul cu cai, alles umsonst, de pomană. Aflase însă un lucru demn de împărtășit și-i părea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mult de ea, asta o mirase, el avea grijă întotdeauna de cea mai strălucitoare și mai elegantă invitată. Spuse însă: — Da, mi-o amintesc, e o ființă... - căută din greu vorba potrivită - e delicată. Alexandru privi în jos și, cu mirare, sora lui îl văzu înroșindu-se. — E foarte greu să vorbești cu oamenii despre cineva de care chiar îți pasă, mie mi-e foarte greu. Pentru că te aștepți ca străinii să-nceapă cu observațiile. Una spune că-i așa, alta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
noaptea de Anul Nou și spera să plece înainte de începerea dansului, deși domnișoara Mărculescu îl privea zâmbind fermecător, cu părul ei ridicat nobil de jur împrejurul capului ca o aură neagră. Arăta cu adevărat strălucitor, iar privirile Iuliei se îndreptau uneori cu mirare către ei. Costache știa de la începutul serii ce-o să spună. În picioare, evitând orice întâlnire cu ochii Iuliei, uitându-se numai la General, îi surâse și, ridicând paharul cu vinul din recolta lui ’78, în care abia își muiase buzele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]