9,277 matches
-
vital să ne punem în acord asupra câtorva banale comandamente... Ați consimțit că orice faptă are în origine o gândire pozitivă. Pe abcisă, efectul ei vizibil. Iar pe ordonată, zonele de influență, pe care respectiva faptă le introduce în șirul nesfârșit de acte viitoare...? - Îhî! Și încă cum!... De nemaicoțopenit cum convenisem! conveni zgomotos Țaca. Pe deasupra măsuței, țuguindu-și buzele, plescăi și salută asistența cu pălăriuța mușcată a unei ciupercuțe. În adâncurile subacvatice ale măsuței, electrocută însă, c-o adiere de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la frecarea celei mai uriașe și de nestăpânit căni de NESS care existase vreodată pe lume și deasupra căreia, mustăcind, has-Satan, în norișorul lui, se legăna precum o linguriță cu frișcă. Pe la 1 și 15 din noapte, prin albia acelorași nesfârșite coridoare, Marele Amăgitor al lumii se strecură înapoi în coșconeața sa. Miorlăind și chemîndu-și pe nume fiecare unghie de la picioare. Frecîndu-se și alintîndu-se de fiecare bulbucătură din zid. Iar când, în sfârșit, se vîrî în pat, pregătindu-se să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sosit, aveau să sosească și cei dintâi, implicați în procedura transferului moștenirii, având a face față totuși mai întîi și carantinei de 3-4 zile a unui doliu. 271 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI coatele, nu se pocneau. Apoi, cu nesfârșită bunătate, își revărsau, din nou, atențiile, către dânsul. Și, deși căută să se lase, în cât mai multe rânduri, pe spate, observă că nu-i mai slujea la nimic. - Dumnezeule! Dar dumneata chiar nu ne crezi în stare să ne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zile, e posibil să ne abatem și noi, pentru a ne desfăta la versurile și cântecele acestui rapsod..." Încolăcind, cu brațul drept, umerii osoși ai Sinistratului, dascălul de construcții metalice se lăsă, din nou, peste puști și, c-o milă nesfârșită, îi vorbi de-a dreptul în gură. (Privindu-l de jos în sus, Doru îi putu zări, pentru câteva clipite, firele monstroase de păr, țâșnind și înfoindu-se din pereții nărilor puternic vascularizate.) - Ai auzit, măi piticanie? - ... - Și de asta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mai ales că Doru, în afară de nepăsare și plictiseală, imediat după ce cafetiera îi fusese slobozită în față, o altă simțire fierbinte a sufletului ori vreo taină nu simțea. Își mai întindea un braț, făcea cu degetul turul nării, pocnea cu grație nesfârșită cartilagiile unui picior. Pe la ora 12 după-amiaza, joia, vinerea și sâmbăta, surghiunitul își sălta pernele din puf de gâscă pe tăblia de căpătâi a patului, își potrivea peste ele trunchiul corconit, până la piept, în plapumă și începea să se zgâiască
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a fost altceva, atâta amar de vreme. Iarăși boboci Ca de obicei un nor cenușiu, zdrențuit pe margini fugărea alt vălătuc compact și îl lăsa în urmă pe un cer mov-violet de speranță, ca o scenetă ce se repetă la nesfârșit și în destinul oamenilor. În dreptul străzii unde era așezată școala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleză înaltă îmbrăcată în verdeață, castraveciori de mare țepoși, arbuști minusculi, sălcii pitice și buruieni. Din ierburi apărea pe neașteptate
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
unde era așezată școala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleză înaltă îmbrăcată în verdeață, castraveciori de mare țepoși, arbuști minusculi, sălcii pitice și buruieni. Din ierburi apărea pe neașteptate ca într-un film, o scară nesfârșită parcă a timpului și oboseai numai coborând zigzagurile cenușii din beton până pe plajă. Cam așa au fost acele dimineți liniștite când eroul nostru, Stani numit între colegi, și Laur acasă, mergea la școala și liceul Mircea cel Bătrân din orașul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
10 cm și lungă de vreo trei metri. Când o întindea s-a dezechilibrat de surpriză, nu se aștepta să fie atât de lungă și pur și simplu i-au sărit ochelarii de pe nas. A rămas așa uimit cu fițuica nesfârșită atârnând în mână nezicând nimic. Stani i-a cules ,,dioptriile,, de pe jos în timp ce râdea în hohote iar dascălul a spus surprins: - Trebuie să o pun la expoziție așa fițuică nu am mai văzut! Stelică a vrut să recupereze măcar mijlocul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
decât să fi stat în clasă degeaba, să fi dormit sau zgâit la planșele colorate și cu schelete înfricoșătoare. Oricând elevul de la Mircea era dispus și mai ales tentat în timpul orelor când vremea prielnică îl îndemna să privească peisajul marin nesfârșit, zguduitor de monoton însă în permanentă frământare și mai ales că rămăseseră numai câteva zile până la sfârșitul anului școlar. Căldura începuse de mai bine de-o lună, deja plaja cu nisipul ei îmbietor avea numeroși admiratori și nu puteau face
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
luând întâmplarea drept referință. Iar în spate, cei indiferenți, inclusiv Stani, care dezbăteau ce vor face în seara aceea și nu dădeau importanță la ’’tragedia’’ din față. Profesorii sunt oameni trebuie să ai talent și răbdare să expui repetabil până la nesfârșit o materie. De multe ori gesturile sunt ale unei păpuși, nu mai știi dacă în clasa asta nu ai făcut aceleași gesturi, ai spus aceleași glume sau în alta. Consumul, cuantumul nervos este imens și trebuie să ieși oricum din
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
culoar și el nemișcat, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului. Câmpia cultivată cu plante cerealiere era întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni. Un drum prăfuit și șoseaua paralelă ce însoțeau calea ferată timp îndelungat lăsau impresia de repetiție la nesfârșit a peisajului monoton și plictisitor. Într-un sat doi puști pe-o bicicletă stârneau colbul în urma lor mergând nesiguri. Un bețivan bălăngănindu-se urina din mers, în zigzag. Probabil se grăbea spre altă cârciumă. O pasageră ofensată intră precipitată în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
dintre cei doi tineri s-a produs firesc. Au trecut rapid peste primii pași necesari intimităților și ea fără ezitări a preluat inițiativa. Îndrăzneață, s-a desprins din grup și s-a prelins prin văzduh neobservată. Îi dispăru un moment nesfârșit din raza ochilor. Agitat se întrebă: Unde o fi Flora?! Deja îi lipsea și disperarea îl cuprinse! Pe neașteptate simți prin văzduh, un curent, o căutare scurtă și un trup se lipi de al lui. - E ea! își spuse fericit
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
parc ! Zâmbește și se aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă se transformase în altul: - Ce minunat este parcul, și noaptea, și noi! Pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le observă răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
m-am îndrăgostit de tine ca orice fată de vârsta aia< acum ești al meu! Îl sărută fugar și se oprește. El tace tulburat, se frământă în interior, devine neliniștit. Știa că niște avantaje materiale o opresc să continue la nesfârșit relația cu el, pentru niște bunuri pe care el nu i le poate oferi și în plus ai lui desigur se vor împotrivi. Viața și societatea demonstrează că prin muncă nu ai cum să te îmbogățești, totul e iluzie și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Ești insuportabil, cum naiba poți vorbi în halul ăsta cu un copil! intervine Flora furioasă. Dar Marinică continuă pe același ton întărâtat. - Te fu..e bine, șchiopul ăla al tău? - Da! Răspunse Flora sec, realizând că el poate continua la nesfârșit cu limbajul de mahala. - Nu vezi că te-ai umplut, miroși și tot mai vrei, ma...hie de la Laur! Cred c-o înghiți cu halba! - Da, numai pe a lui o servesc! zise Flora indignată și scurt către Laur, - Să
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în plâns, a urlat de groază, a strigat de bucurie. Ea este eternă, ei sunt efemeri! Îi privește, le vorbește, sunteți niște furnici, sunt atât de puternică. Cine s-ar pune cu mine ? Flora este la fel ca marea, puternică, nesfârșită, îl folosește cum dorește, e mărinimoasă și blânda, îi trece mâna prin părul ud de transpirație și-i spune: - Ai răbdare, iubitule, avem toată seara înainte, o noapte cât o eternitate! Laur se gândește cum poate opri timpul! Timpul este
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cerc. Încercăm să scăpăm de sub presiunea ei dar suntem legați cu fire invizibile care ne dirijează înainte. De fapt mergem in cerc, murim și o luăm de la capăt mai departe, în alt cerc. Așa arată viața sau moartea, o spirală nesfârșită cu insesizabile treceri de la un cerc la altul, memoria se adună în fiecare dintre noi la infinit dar nu știm aceste răspunsuri. Flora l-a părăsit! Niciodată nu va putea afla concret de ce, dar bănuia! Mobilul fetei era clar o
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Hai la tata, domnișoarelor, hai la tata... Le număra și le închidea într-o magazie. În câteva zile frigul se întețea. Cerul cădea peste malurile sălbatice. Pustiu loc! își mai găsea de lucru pe afară, asculta ropotul mărunt al ploilor nesfârșite și i se făcea somn. Pământul dimprejur lucea stins în lumina sfîfșitului de noiembrie. Cutarida încremenea într-o tăcere de moarte. Ziua tulbure, ca rachiul, pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de nuiele de vișin. Aglaia uda într-o oală rafie și-i ajuta. Bătrânul se înfofolea într-o flanelă miloasă de lână tigaie și înțepenea ceasuri întregi pe scaunul său. Nevasta îi fierbea ceai, timpul trecea repede. Veneau nopți lungi, nesfârșite. Asta până sosea primăvara. Într-o noapte, Grigore auzea lunecarea tăcută a gunoaielor. Pe acoperișul bordeiului se topea zăpada. Bătrânul simțea cum tot pământul acela sterp se trăgea mai spre fund, așezîndu-se strat peste strat. Ieșea afară și chema câinii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nevastă și copii, se întemeiase cu ce apucase, vai de viața lui cum se trudea cu beteșugul de-l avea; că-l schilodiseră de-un picior în război. Mahalaua prindea față. Iarba pierise în drumul căruțelor. În părți rămâneau maidanul nesfârșit și groapa fără margini, lată și adâncă. Au dat ploile lui aprilie, apoi potecile s-au zbicit, oamenii forfoteau. S-au mai îndemnat vreo câțiva lucrători. Ba cu împrumuturi, ba cu economii, au plătit parcelele. Funcționarul primăriei își făcea drum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat chimirele, le-a deșertat băierile și când le-a strâns sutele în nădragii lui, Sandu-Mînă-mică a lovit caii, și săniile au luat-o razna pe câmpul întins și nesfârșit. În urmă, hoții râdeau cu munile pe burtă. - V-a plăcut? i-a întrebat Florea. - Măi, ai dracului mai sîntem! se mira singur Oacă. Au stins focul și-au plecat pe furiș înapoi la gazda lor. După o săptămână picară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbații care îl duceau pe cămătar. Numai milogii cântau la nesfârșit, în speranța unei pomeni: " Primește-l, Doamne, în pământul tău..." Ajunși la mijlocul podului, oamenii se opriră, cătând înainte spre tocul unde cerul întunecat al zilei de iarnă se unea cu linia câmpiei Cerșetoru tăcură pe neașteptate și nu se auzi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chemau plopii Drăgășanilor pe cîrciumar! A dat ghes cailor. - Se grăbește jupînul! ziceau căruțașii. Îi dă inima brînciî Au trecut bariera orașului într-o goană sălbatică. Urcușul era ușor. Drumul îngust și întortocheat printre viile negre i s-a părut nesfârșit lui Stere. Oamenii -lau primit bucuroși. Mirosea a must și a strugure strivit cu picioarele. Între români lipsea Voica. A întrebat. Lumea a râs cu înțeles. O muiere a îndrăznit: - A găsit și ea unul tânăr, ce să te-aștepte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălțimi și amețeli. Tot așa o pasiune ce nu-și extrage tăria din umbrele vieții. În scuipat, în gunoi, în tina anonimă a ulițelor zace un izvor mai curat și nesfârșit mai rodnic decât în împărtășirea blândă și rațională din viață. Avem destule vine prin care să urce adevărurile, destule vine în care plouă, ninge, bate vântul, apun și răsar sori. Și-n sângele nostru nu cad stele spre a-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
consecințe. Dar plictiseala se definește chiar prin ocolirea acestora; ea caută în imediat ceea ce nu poate fi găsit decât în transcendent. " A omorî timpul" nu înseamnă decât a nu mai "avea" timp - căci plictiseala e creșterea lui abundentă, multiplicarea lui nesfârșită în fața sărăciei imediatului. "Omori" timpul pentru a-l sili să intre în tiparele existenței, pentru a nu-și mai însuși prerogative de existență. Orice soluție împotriva plictiselii este o concesie vieții, a cărei bază se clatină în hipertrofia temporală. Existența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]