6,787 matches
-
mă așez în genunchi și trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu reușea să mă scoată din pasa mistică. În acel moment a venit și profesorul. Reușise să se strecoare printre talazurile agitate, ocolise aisbergul de pe care veghea triumfal bravul Mihai și se oprise în dreptul meu, urmărind preocupat cum bărbatul acela încerca să se descotorosească de mine. „Dom’ profesor“, am gemut, „ce bine-mi pare. Eu... Taica părinte a apărut... Mai ceva ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mei să-mi cunoască prietenele. Una dintre multele ciudățenii cu care le-am amărât zilele. Peste drum, la lacto-vegetarianul de lângă cinematograf, unde servea Tanti Rozi, aduseseră pește. Un somn imens, de câteva zeci de kilograme, stătea aruncat pe trotuar. Îl ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-e scârbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că, oricât de mult m-ar încuraja ea, nu voi putea trece de ciuda aceea că-i prea frumoasă pentru mine. Ester, mai mult decât oricare altă fată, mă făcea să mă simt țăran, neîndemânatic, incomod în el însuși. Am ocolit-o, cu o teamă pe care încercam să mi-o birui prin fel și fel de giumbușlucuri. Când eram cu ea și cu alții, în grup, mă simțeam liber, o dominam, uitam de toate complexele de până atunci. Rămași împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Văzusem, cu ani în urmă, în copilărie, când venise un episcop să sfințească nu știu ce la biserica de la noi din sat, cum îi așternuseră peste tot pe unde avea să pășească, de la poartă până în altar, apoi în jurul bisericii pe care a ocolit-o de trei ori cu alaiul după el, fâșii lungi de pânză albă. Părea că ninsese în plină vară, mă minunam eu copilărește de atâta alb răspândit în curtea bisericii noastre. Acum, în curtea bisericii aceleia, întârziind întoarcerea la Ester
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fâșii lungi de pânză albă. Părea că ninsese în plină vară, mă minunam eu copilărește de atâta alb răspândit în curtea bisericii noastre. Acum, în curtea bisericii aceleia, întârziind întoarcerea la Ester, îmi împlântam pașii în zăpada reavănă, mergând împleticit, ocolind zidirea, de parcă eu însumi eram un fel de episcop care oficiam, sub fulgi și în părăsirea acelei curți, printre vrejuri de flori uscate, printre tufe de trandafiri înghețați, o slujbă tainică doar pentru mine, pentru neputințele mele, pentru bicisnica mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în cârciuma devenită dintr-odată găoacea din care, după ce beția se va sfârși, celălalt va pleca, iar tu, rămas singur, ai să uiți care, de fapt, dintre voi a plecat, unde s-a pierdut, ce hău izbăvitor l-a mistuit. Ocoleam biserica aceea, gândindu-mă cum numai cu un an înainte fusesem cu Ester la Văcărești. Un an doar și parcă îmi trecusem de-acum întreaga viață și venisem la acea biserică spre a cere iertarea ultimă cui? Lunii, ninsorii, liniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
viață și venisem la acea biserică spre a cere iertarea ultimă cui? Lunii, ninsorii, liniștii, urmelor mele împleticite, cui să-i fi cerut iertare? Cine să te ierte când tu însuți nu știi pentru ce-ai vrea să fii iertat! Ocoleam biserica aceea dus parcă de imaginea turlelor Văcăreștilor încărcate de nea, cu blânda frumusețe a celeilalte biserici, din fosta pușcărie, îndurându-și blajină ticăloasa ei omorâre, tăcută, maiestuoasă, copleșitoare ca o deschidere de ceruri. M-am așezat, într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un a țul. Ir geșichtelech, Winder fin a mul“. Cânta ocolind masa, cu mâinile înălțate spre tavan, într-un fel de implorare, cu cămășuța ridicată, lucind argintiu în pala de lumină strecurată printre draperii, o copilă zveltă, culegând parcă sunetele și cuvintele acelea ciudate ale cântecelului din nevăzutele crengi ale unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se bălăcesc în cloaca unor surogate cât mai cool. Există, paralizantă, o spaimă de cuvintele rare, din ce în ce mai rare, care cheamă gândul bun, care însoresc speranțele și care, de ce nu, pot încă ocroti suflete. Cuvinte care încă pot odrăsli suflete sunt ocolite, uitate în buimăceala unor noi și noi dimineți în care alții și alții își pierd nu doar servietele cu cheile de la case, ci își lasă în ele trecutul lor tot abandonat, nemaidorind întoarceri, nemaidorind alte poveri decât ale unei nesfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spus minciuni care să-mi fie de folos, m-am lăsat învins de îndoieli și de șovăieli. Am trăit în rău și nu am făcut nimic spre a mă salva. Nu am încetat însă să cred în Dumnezeu. Nu am ocolit Biserica. Nu m-am dezis de morți. Cred în lumea de apoi, în judecata Domnului și în îndreptarea păcătosului care sunt. Doar că încă rătăcesc spre duhovnicul căruia să mă spovedesc. Nu l-am aflat. Sau poate mi-e teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani. Eu am pornit spre ei. Ce-am dat eu, într-o viață mistuită de aiureli? Întorcându-mă la gândul de început, am trăit un an al minciunii. Al minciunii relevate. Voi ști s-o îndur? Voi ști s-o ocolesc? Voi ști măcar acum, în acești ultimi ani pe care îi mai am, să-mi urmez drumul pe care îl simt al meu? Nu am ucis. Nu am învinovățit pe cineva cu mărturie mincinoasă. Nu am făcut astea până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în natură - ale Raiului pierdut. Îmi plăcea să merg pe acea cărăruie de la margine de șantier și din comoditate - scurtam traseul spre stația de autobuz cu câteva bune sute de metri, nu mai traversam imensa curte a Bibliotecii, nu mai ocoleam lungul gard, întinzându-se pe o porțiune de Bulevard și pe o bucată de stradă. Scurtam drumul spre casă, grăbind - fie și doar cu câteva minute - revenirea Acasă. Întotdeauna am zorit spre Acasă. Viața mea, dacă stau să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dus la Tanți de pe Academiei, pe care o frecventam, ci la una de la piața Kogălniceanu. Așa am cunoscut-o acolo pe Vichi. M-am mai întâlnit apoi cu Pr. prin ’91 la „Tic-Tac“. Descoperisem intimitatea localului, după ce mulți ani îl ocolisem. În înserat, când veneam eu, după ieșirea de la serviciu, era aproape pustiu. Îmi alesesem o masă lângă geam, unde îmi beam în liniște votca și apa minerală. Câteodată, la masa vecină, veneau niște indivizi care se cunoșteau între ei. Vrând-nevrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prin câmpia arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard. De câtva timp, de când am început să scriu cartea aceasta, împins de nevoie (destin?), drumul meu duce într-acolo, dar fac în așa fel încât ocolesc Bulevardul. Ocolesc pe străzi lăturalnice care, adeseori, îmi par necunoscute, deși le-am străbătut de-atâtea și de-atâtea alte ori. Am constatat, scriind la această carte, coborând în text, descoperind puterea textului, misterioasa lui fascinație, halucinatoria lui putere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard. De câtva timp, de când am început să scriu cartea aceasta, împins de nevoie (destin?), drumul meu duce într-acolo, dar fac în așa fel încât ocolesc Bulevardul. Ocolesc pe străzi lăturalnice care, adeseori, îmi par necunoscute, deși le-am străbătut de-atâtea și de-atâtea alte ori. Am constatat, scriind la această carte, coborând în text, descoperind puterea textului, misterioasa lui fascinație, halucinatoria lui putere de absorbție, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
VÎrsta Îi făcuse să-și piardă reflexele pe cei mai bătrîni dintre ei, care erau, În același timp, cei mai greoi și cu aripile de cea mai mare anvergură, pricină din care, pentru ei, primejdiile sporeau cînd ocheau pista și ocoleau obstacolele, Într-o aterizare nebună și cu o viteză sinucigașă, În care venea un moment, la doi metri de pămînt, cînd nu mai exista nici o posibilitate de a-și relua zborul și nu mai rămînea nici o alternativă, În afara aceleia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
piept, simțind cum vîntul Îi șuiera pe la urechi, văzînd cum se apropia peretele negru și umed de care mulți alții se zdrobiseră odinioară, pentru a trece la un metru și jumătate de vîrful lui, lăsînd În stînga cactusul solitar și ocolind piatra roșie care marca Începutul povîrnișului. Își dădu seama atunci că depășise punctul de unde s-ar mai fi putut Întoarce și că se afla Înaintea morții sau a pierderii a ceea ce natura Îi dăruise mai frumos: niște aripi lungi, fragile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
abrupt, aproape la picioarele intrării În peșteră, o sută de metri mai jos, fregata Madeleine, care se Întorcea la Marsilia pe ruta vestică, după o lungă ședere În China și Japonia. Căpitanul de pe Madeleine, care-și făcuse călătoria la dus ocolind Capul Bunei Speranțe, se duse la fund În noaptea aceea fără să Înțeleagă cum era cu putință să se fi lovit de un zid de piatră, cînd, după calculele lui, nu mai erau decît două săptămîni pînă să zărească țărmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe ecusonul prins de jacheta cu piept dublu, ca de marinar, că, de data aceasta, „Warren Chipstead“ era cel care își oferea asistența tuturor celor din zona sa de acțiune. Cu o rotire lină, încrezătoare a șoldurilor, făcu câteva manevre, ocolind prin spatele casei de marcat și se opri lângă mine, cu o mișcare bruscă. —Ssssspune, Stacey, zise el cu buza de jos depărtată de dinți și cu un soi de plescăit al limbii atinse de cerul gurii, transmițând prin puținele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
atâta vreme cât mergeam mai departe și înlăturam întrebările agonizante care mă tot asaltau. Am reușit să trec prin față pe la SavaMart fără să fi aruncat o privire înăuntru, surprinzându-mă cu autocontrolul meu, și m-am grăbit pe aleea care-l ocolea pe partea cea mai îndepărtată, pe care am urmat-o până la străduța care dădea în spatele magazinului. Observasem și reținusem în minte intrarea personalului cu câteva zile în urmă, iar acum găsisem un loc nederanjant dintr-un gang de vizavi, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
lan de grâu, se duceau în satul vecin. Era pe la vremea amiezii. Deodată, le apare în cale trupul unui câine mort. Ne putem imagina mirosul urât și insuportabil pe care îl răspândea în jurul său hoitul. Ucenicii se stăruiau să-l ocolească cât mai mult posibil, astupându-și nasurile cu mâinile. Iisus, însă, s-a apropiat de hoit, l-a privit o clipă și apoi a exclamat: „Ce dinți frumoși are!”. Nu știu pe cât de adevărată este aceasta istorioară, dar înțeleg bine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
crezi cu adevărat în El. Vecinul lor, moș Ion Dascăl, își așezase toți copiii la locul lor și, de sărbători, veneau toți împreună, copii și nepoți, umplând de bucurie sufletele lor. Cu vecina lor, nu puteau discuta, deoarece ea îi ocolea pe toți. Era stranie, lucrul acesta se observa, dar nimeni nu îndrăznea să se băge în viața și în sufletul ei. Nu mai fusesem pe acele drumuri câțiva ani, ca apoi, având ocazia să trec pe lângă acele gospodării, să nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe lângă acele gospodării, să nu pot crede ochilor ce vedeam. Pe locul gospodăriei lui moș Ion Vinaru, am văzut o priveliște care inspira tristețe și frică fiecărui trecător. Oamenii din sat, cu adevărat, mai degrabă preferau să înconjoare, numai să ocolească acel loc, să nu treacă pe lângă el. Totul părăsit, urât și distrus. Doar urmă se mai cunoaștea, unde a fost gard și unde a fost poartă. Casa, care era odată cea mai mândră din sat, abia se mai ținea să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
durere. Ce să facă acum? Nu știa cum să-i spună Anei despre cele întâmplate. Își dădea seama ce suferință și ce durere o să-i provoace. Dar fu nevoit să o facă, era vorba despre ceva ce nu putea fi ocolit. Intră în casă îndurerat și îi spuse vestea tristă. Ana ieși repede să vadă și ea, căci nu putea să creadă că era adevărat ceea ce auzea. Când văzu că era adevărat, începuse a plânge și ea. Se îmbrățișară ambii și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bomboane colorate. ― Nu, domnule maior, nu mă puteți refuza nici dumneavoastră. Aveți aici un ștergar brodat. Bietei Valerica îi plăcea atât de mult să coasă! O adevărată maestră... Să nu uit, mister Stanley! Când mai veniți în București nu mă ocoliți. Sânt totdeauna încîntată să ofer o ceașcă de ceai prietenilor mei. ― Nu ne-ați spus noua dumneavoastră adresă, râse Cristescu. ― Dumnezeule! Mi-e greu să-mi dau seama de ce am fost convinsă că o cunoașteți. Am o garsonieră pe Strada
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]