6,400 matches
-
majoritar creștin, Libanul Mare. În martie 1920, Congresul Național Sirian din Damasc prezidat de Hashim al-Atassi a adoptat o rezoluție prin care respingea acordurile Faisal-Clemenceau. Congresul a proclamat independența Siriei în granițele ei „naturale” (care includeau Palestina) și l-au proclamat pe Faisal rege al arabilor. Congresul a proclamat de asemenea uniunea politică și economică cu Irakul învecinat, pentru care pretindeau să i se recunoască independența. Pe 9 mai 1920 a fost format un nou guvern avându-l ca premier pe
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Național Sirian din Damasc prezidat de Hashim al-Atassi a adoptat o rezoluție prin care respingea acordurile Faisal-Clemenceau. Congresul a proclamat independența Siriei în granițele ei „naturale” (care includeau Palestina) și l-au proclamat pe Faisal rege al arabilor. Congresul a proclamat de asemenea uniunea politică și economică cu Irakul învecinat, pentru care pretindeau să i se recunoască independența. Pe 9 mai 1920 a fost format un nou guvern avându-l ca premier pe Ali Rida ar-Rikabi. Pe 25 aprilie, în timpul negocierilor
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
sunt de fapt o lovitură de stat. În Beirut, presa creștină a publicat articole ostile față de decizia guvernului Faisal. Naționaliștii libaneze au profitat de criză și au convocat un congres al creștinilor din regiune pe 22 martie 1920, care a proclamat independența Libanului. Pe 14 iulie 1920, generalul Gouraud i-a dat lui Faisal un ultimatum, cerându-i să se coopereze sau să abdice. Faisal și-a dat seama de că balanța puterii îi este puternic defavorabilă și a decis să
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Franței în 1940 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Siria a trecut sub controlul guvernului de la Vichy. Siria a trecut sub controlul britanicilor și francezilor liberi după succesul camapaniei din Siria și Liban din iulie 1941. Siria și-a proclamat independența încă o dată în 1941. Pe 29 mai 1945, Franța a bombardat Damascul și a încercat să-i aresteze pe liderii sirieni aleși în mod democratic. În timp ce avioanele franceze bombardau Damascul, premierul sirian Faris al-Khoury lua parte la conferința de
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Palestina. Franța și ONU s-au opus însă instaurării hegemoniei britanice în regiune, ceea ce a permis în cele din urmă apariția statului Israel . Pe 27 septembrie 1941, Franța a recunoscut, în virtutea și în cadrul Mandatului, independența și suveranitatea Statului Siria. Se proclama astfel că „independența și suveranitatea Siriei și Libanului nu va afecta situația juridică așa cum rezultă din actul Mandatului. În mod firesc, această situație nu poate fi schimbată decât prin acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu asentimentul Guvernului Statelor Unite, semnatar al Convenției
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
revolte antifranceze din Siria Mare în timpul mandatului francez. Pe de altă parte, creștinii maroniți visau să fondeze un stat independent cu ajutorul francezilor. Libanul a avut din acest motiv o situație aparte printre statele formate în timpul mandatului francez. Generalul Gouraud a proclamat pe 1 septembrie 1920 înființarea Statului Libanul Mare (în limbile franceză: État de Grand Liban; arabă: دولة لبنان الكبير). Libanul Mare a fost creat ca un „refugiu sigur” pentru populația maronită din Mutasarrifia (unitatea administrativă otomană) a Muntelui Liban. Regiunea
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
cu populație majoritar musulmană, regiuni care nu fuseseră niciodată parte a Maronite Mutasarrifia, de aici și denumirea de "Mare". Este vorba de regiunile care în zilele noastre formează guvernoratele „Nord”, „Sud”, „Beirut” și Valea Bekaa. Capitala Libanului Marea a fost proclamat orașul Beirut. Noului stat i-a fost alocat un steag care contopea steagul Franței cu cedrul libanez. Musulmanii din Libanul Mare au respins noul stat încă de la proclamare. Ei au boicotat recensemântul din 1922 și au refuzat să accepte cărțile
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
22 au revenit turcilor, 9 alauților, 5 armenilor, 2 sunniților și 2 creștinilor arabi. Parlamentul a fost convocat pentru vara anului 1938, iar tratatul franco-turc cu privire la sandjak a fost semnat pe 4 iulie 1938. Pe 2 septembrie 1938, parlamentul a proclamat Sandjakul Alexandretta drept Republica Hatay, ca reacție la luptele dintre comunitățile turcă și arabă. Republica a rezistat un an de zile și s-a aflat sub supravegherea militară comună franco-turcă. Numele „Hatay” a fost propus de Atatürk, iar guvernul local
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
un final la 3 noiembrie la San Felipe cu participarea a 58 din cei 98 de delegați aleși. După zile de dezbateri acerbe, delegații au votat pentru înființarea unui guvern provizoriu bazat pe principiile Constituției din 1824. Deși nu au proclamat independența, delegații au insistat că nu vor recunoaște autoritatea Mexicului înainte ca federalismul să fie reinstituit. Noul guvern urma să fie format dintr-un guvernator și un Consiliu General, cu un reprezentant din fiecare comună. Se presupunea că aceste două
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
fondurile militare erau permanent redirecționate spre alte rebeliuni, de teama ca și acele regiuni să nu se alieze cu Texasul și să fragmenteze și mai mult țara. Statele mexicane nordice, care au constituit punctul focal al Expediției către Matamoros, au proclamat pentru scurt timp statul independent Republica Rio Grande în 1839. În același an, Congresul Mexican a discutat o propunere de lege prin care discuțiile pozitive despre Texas ar fi fost catalogate drept trădare. În iunie 1843, liderii celor două țări
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
a constituit în 1849 Colonia Insulei Vancouver. Porțiunea americană din regiune a fost organizată drept teritoriul Oregon la 14 august 1848, din care în 1853 s-a desprins teritoriul Washington. Porțiunea britanică a rămas neorganizată până în 1858 când s-a proclamat Colonia Columbia Britanică, urmare a goanei după aur din Canionul Fraser și de teama reapariției intențiilor expansioniste americane. Cele două colonii britanice au fost unite în 1866 formând Coloniile Unite ale Insulei Vancouver și Columbiei Britanice. Când această colonie a
Tratatul Oregonului () [Corola-website/Science/322280_a_323609]
-
modificată la 4 noiembrie 1913 pentru a include o clauză care precizează că, dacă o regență din motive de incapacitate durează cel puțin zece ani, cu nici o speranță că regele ar fi vreodată în stare să domnească, Regentul ar putea proclama sfârșitul regenței și să își asume coroana. În ziua următoare, regele Otto I de Bavaria a fost detronat de către tatăl lui Rupert, Prințul Regent Ludwig, care a preluat apoi titlul de regele Ludwig al III-lea. Parlamentul a aprobat la
Maria Gabriela de Bavaria () [Corola-website/Science/322314_a_323643]
-
a populației Luxemburgului. Cuplul a avut șase fiice și nici un fiu. William a devenit Mare Duce după decesul tatălui său la 17 noiembrie 1905. Neavând fii, Marele Duce și-a desemnat fiicele ca succesoare iar Marie-Adélaïde a fost confirmată și proclamată drept moștenitoare la 10 iulie 1907. După decesul tatălui ei, ea a devenit prima Mare Ducesă de Luxemburg. După abdicarea ei de la 14 ianuarie 1919, sora ei, Charlotte de Luxemburg, i-a succedat la tron. Mare Ducesă Maria Ana a
Marie Anne a Portugaliei () [Corola-website/Science/322324_a_323653]
-
o revoltă în Siria, care s-a răspândit în Egipt, iar puterea a fost preluată de cerchezii Barakah și Barkuk. În anul 1382 ultimul sultan Bahri, Al-Salih Hajji, a fost detronat, punând astfel capăt dinastiei Bahri, iar Barkuk a fost proclamat sultan. El a fost alungat în 1389, dar a recucerit Cairo în 1390. După anul 1450, începe declinul mamelucilor. În 1501, în timp ce sultanul otoman Baiazid al II-lea a fost implicat în Europa, o nouă rundă de conflict a izbucnit
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
apărarea capitalei bizantin. Având susținători în Asia Mică în timpul asediului, Manuel și-a asigurat sprijinul. Murad al II-lea este într-adevăr forțat să se retragă din cauza rebeliunii unui dintre cei doi frați ai săi, Küçük Mustafa. Mustafa s-a proclamat apoi sultan în partea asiatică a Imperiului Otoman. În ciuda acestei victorii, Imperiul Bizantin se găsea în acel moment în fața unor probleme economice. De fapt, sultanul Mehmet al II-lea a avut succes în încercarea sa în 1453. Murad, între timp
Asediul Constantinopolului (1422) () [Corola-website/Science/329601_a_330930]
-
de pace, a izbucnit un nou conflict între rege și duci. Cei trei duci au reușit să câștige controlul asupra celei mai mari părți a țării, iar regele a fost nevoit să fugă din țară. În 1074, Géza a fost proclamat rege, iar Solomon a continuat să controleze câteva comitate apusene. După ce a devenit rege, Géza a confirmat fraților săi poziția de duci ai "Tercia pârș regni". După moartea lui Géza de pe 25 aprilie 1077, Ladislaua fost proclamat rege și a
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
Géza a fost proclamat rege, iar Solomon a continuat să controleze câteva comitate apusene. După ce a devenit rege, Géza a confirmat fraților săi poziția de duci ai "Tercia pârș regni". După moartea lui Géza de pe 25 aprilie 1077, Ladislaua fost proclamat rege și a reușit să îl oblige pe Solomon să îi accepte domnia în 1081. Se poate presupune că pe timpul domniei lui Ladislau, Tercia pârș regni a fost guvernată de ducele Lampert, dar nu s-a descoperit încă nicio dovadă
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
primit titlul și puterea ducala. La curta vreme, Coloman a înființat episcopia de Nitra în una dintre capitalele "Tercia pârș regni". Ultima reapariție a "Tercia pârș regni" a avut loc în 1162, cănd regele Ladislau al II-lea, care fusese proclamat rege cu sprijinul împăratului bizantin Manuel I Comnen detronându-l pe Ștefan al III-lea, a oferit teritoriile ducale fratelui său, Ștefan. După moartea lui Ladislaus al II-lea la doar trei săptămâni după încoronare (14 ianuarie 1163), ducele Ștefan
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
sprijinul împăratului bizantin Manuel I Comnen detronându-l pe Ștefan al III-lea, a oferit teritoriile ducale fratelui său, Ștefan. După moartea lui Ladislaus al II-lea la doar trei săptămâni după încoronare (14 ianuarie 1163), ducele Ștefan a fost proclamat rege, iar teritoriile ducatului au fost în mod definitiv în domeniile coroanei De-a lungul secolelelor al XIII-lea și al XIV-lea, membri ai caselor domnitoare au primit spre guvernare drept apanaj anumite teritorii, dar "Tercia pârș regni" nu
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în Imperiul Roman, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați romani, motivate de refuzul creștinilor de a recunoaște divinizarea împăratului, deși proclamau fidelitatea lor față de legile civile (reprezentativă este de exemplu, Acta martyrum Sicillitarum). Începând cu „Edictul de la Milano” (313) al împăratului Constantin cel Mare (306-337), urmat de „Edictul de la Salonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a devenit o religie, mai
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
1948-1949. O mica parte care rămăsese a fost evacuat după terminarea luptelor, mai ales spre Nazaret. Localitatea se întinde pe o arie de 7.1 kmp, iar populația lui este de circa 17.300 locuitori.(2013). Beit Shean a fost proclamat oraș în anul 1999. În oraș este situat parcul național Scitopolis, care a fost în antichitate unul din orașele componente ale Decapolis (zece orașe elenistice, unite într-o unitate administrativă separată la frontiera de est a Imperiului Roman unite datorită
Beit Șe'an () [Corola-website/Science/329772_a_331101]
-
a petrecut 17 ani în exil în Polonia, la curtea regelui Poloniei. S-a reîntors în țară în 1043, la cererea fratelui său, regele Andrei, care i-a oferit titlul de duce al unei treimi din regat și l-a proclamat urmaș la tron. Regele Andrei a hotărât însă ca, după ce i s-a născut un băiat, Solomon, să își numească fiul ca moștenitor al tronului. Béla a refuzat să accepte acest aranjament și s-a răsculat împotriva regelui și fratelui
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
bolșevice în sinagogile orașului. În următoarele 2 zile întreaga regiune a intrat în stăpânirea rebelilor. Puterea a fost asumată de către noul "Directorat de la Hotin" format din 5 membri (cu M. Liskun în calitate de conducător și L. Tokan în calitate de secretar), care a proclamat dreptul la autodeterminare al basarabenilor și "„răsturnarea jugului românesc”", solicitând unirea cu Republica Populară Ucraineană, aflată în vecinătate. Acest "Directorat" s-a adresat președintelui Statelor Unite, guvernelor Marii Britanii, Franței, Italiei și Rusiei cu o notă de protest împotriva a ceea ce considera
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
timp au ajuns aici noi coloniști precum și călugări franciscani și dominicani. În secolul al XV-lea, pe măsură ce deveneau tot mai dezamăgiți de politica Ordinului Teuton, cetățenii statului monastic înființat de acesta s-au organizat într-o Confederație Prusacă și au proclamat secesiunea cu ajutorul Coroanei polone în 1454. La sfărșitul Războiului de 13 de ani (1454-66), terminat prin cea de-a doua Pace de la Toruń din 1466, Prusia Regală a fost organizată ca o nouă provincie și încorporată în Regatul Poloniei. În
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
ascundea Florescu, a răspuns atacurilor din „Literatorul" cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu (rămasă în manuscris în timpul vieții poetului, ea conține germenii Scrisorii II). Unui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate „Despre stil”; este proclamată tendențios lipsa, la noi, a unei critici literare. Florescu a scris versuri în română (Ritmuri și rime, 1892) și în franceză (Quelques vers. Au profit des blessés, 1877); căznite jocuri prozodice, ele au contribuit totuși la împământenirea unor forme fixe
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]