8,125 matches
-
ADVERSARI. ÎN ASEMENEA CIRCUMSTANȚE, AVEA NEVOIE DE UN SINGUR LUCRU: HOTĂRÂREA DE A ACȚIONA, DE A PUNE ÎN MIȘCARE FORȚE, DE A SUSCITA O REACȚIE. SĂ ACȚIONEZE FĂRĂ SĂ ȚINĂ CONT DE CONSECINȚE. Marin merse de-a lungul coridoarelor aproape pustii la acea oră a dimineții. Micul dejun i se aduse în birou; tocmai mânca, când fu introdus Scudder. Omulețul era în același timp furios și neliniștit. AȘADAR, TRASK A MĂRTURISIT, SPUSE EL CU ÎNVERȘUNARE. \ EI BINE, N-AM FĂCUT NIMIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
numai să scape copilele, "care-i sânt dragi ca soarele". Dialogul cu Holera se curmă însă, ea făcând semne cu mâna la portiță unei copile bălăioare, și balada se încheie fără alt adaos, "că sus pe malul Oltului/ au rămas pustie casa Vîlcului". În cursul povestirii, în care a evocat zisa baladă, Alecu Russo include însă și amintirile unui bătrân ofițer care asistase la marea epidemie din 1831. Acesta zugrăvește într-un salon ieșean, la 1839, în culori foarte sumbre și
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
după fuga a două treimi din ei, zilnic se numărau sute de victime. Am fost martorul acestei încremeniri de moarte a unui oraș odinioară atât de animat, unde nu se mai vedea circulând nici o trăsură, unde cel care traversa străzile pustii nu auzea decât gemete și horcăitul agoniei în spatele obloanelor închise ale prăvăliilor și caselor. Un prieten, care venea să ne vadă la intervale mari - eu însumi influențat de atmosferă nu-mi mai părăseam casa - ne-a spus, într-o zi
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
apărută spre apusul vieții sale, la 1892. Iată narațiunea sa: "La 1831, fiind președinte al divanurilor Valahiei și Moldavii general Kiseleff, se ivi atunci teribila epidemie a cholerii, când fugiră toți boierii din București pe la moșiile lor, iar Capitala rămăsese pustie. Atunci din ordinul generalului Kiseleff pornirăm din Craiova, regimentul I de Infanterie, ca să ocolim Bucureștii cu strejile noastre; sosirăm în zece zile zdraveni, sănătoși și traserăm drept la Belvederea lui Dinicu Golescu, astăzi moșia d-lui Grant, lângă Gara de Nord. Acolo
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
molimă. Principele Moldovei însuși a părăsit palatul domnesc, împreună cu familia și suita sa, adăpostindu-se într-o mică reședință din afara orașului. Virulența epidemiei a paralizat întreaga activitatea a Capitalei. Toate afacerile au sistat, prăvăliile au fost închise, iar ulițele rămăseseră pustii, peste tot domnind o atmosferă de dezastru. Cifra morților se ridicase în ultimul timp la peste 200 pe zi. De pe urma epidemiei, populația Iașilor a fost redusă cu o treime prin decese și bejeniri, nemaidepășind cifra de 50 000 de locuitori
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
ori nu se găsește [!]. Sigur, vă amintiți că anul 1848, în ce privește holera, a fost pentru Iași plin de groază și de neuitat. Locuitorii mureau cu sutele și, până la urmă, ei au părăsit orașul cu miile, lăsând în urma lor un oraș pustiu, cu câțiva medici și cu spitalele închise. Pregătirile actuale administrative vor preveni acum evenimente asemănătoare. În sfârșit, vă mai comunic că, în prezent, doctorul Dreuttel este șeful Serviciului sanitar moldovean"357 În numărul său din 26 oct./7 nov. 1853
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
imobil nu poate fi transformat în spital temporar, deoarece nici un proprietar nu accepta să se dea o asemenea utilizare casei sale. Nemaivorbind de lipsa desăvârșită de fonduri pentru campania sanitară. Până la urmă a fost descoperită, lângă bariera orașului, o baracă pustie, fără ușă și ferestre. Nu s-au putut procura nici paturi, nici saltele și nici rufărie, ci s-a decis instalarea bolnavilor pe paie. Rămînea cine să îngrijească pe bolnavi: medici nu, infirmieri nu... Nu vrea nimeni să fie infirmier
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
din Dolj nota, de altfel, despre ciumă că poporul "o confundă într-una cu holera", iar altul din Covurlui că holera și ciuma sunt surori. În privința ravagiilor holerei, un anchetat dâmbovițean povestește că "mureau de această boală, de rămânea satul pustiu; numai doi-trei rămâneau în sat, care se chemau ciocli și-i îngropau pe cei morți". În schimb, un vâlcean declară că "despre holeră și despre ciumă nu avem nici o informație, deoarece pe sub munte nu s-au ivit mai niciodată". La
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
tânăra fată o prezență plăcută. Soarele răsărea, soarele apunea, iar Saveta iubită de toți se stingea ușor. - Vezi, tu, ce-i așa palidă? - Apoi de, țață Ileană, o fi având ea ceva. Dumnezeu știe. - Da’ mai duce-ți-vă pe pustii cu gura voastră, cum să se stingă. - Dacă îți spun, Catinco, dacă-ți spun. O să se curățe, ia să vezi în două luni e gata. O vrea tat’su, asta e, că lui i-a fost dragă și o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
din piept. A tăcut, au tăcut. O să tacă și acum. E gata să meargă în sat după nevastă. A venit și vremea lui. În ogradă nu erau urme. șura era închisă, ușa la casă la fel. Varvara tresări. Totul părea pustiu. Călca sfioasă pragul porții și se gândea să o strige pe mumă-sa. Altă dată ar fi alergat și strigat cât o ținea gura. Ar fi umplut de râs ograda. Se opri. Nu era nimeni. Se vedea copilă în mijlocul verii
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
I se Părea că au trecut zile întregi de când călătorește, însoțită de escorta lor mută. Autobuzul plecase însă abia în zori, din locul unde se termina linia ferată, și de două ore se târa, în dimineața rece, pe un podiș pustiu'de piatră, care, atunci când porniseră, își întindea liniile drepte până în zarea roșiatică. Dar vântul începuse dintr-o dată să bată și, treptat, înghițiSe întinderea nesfârșită. Din acea clipă, cei din mașină nu mai putuseră vedea nimic, amuțiseră unul câte unul, continuându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îndura lunile de vară, când căldura ucidea până și obișnuita și plăcuta senzație de plictiseală. Și deodată, tocmai când vara era în toi, a izbucnit războiul. Marcel mobilizat, apoi reformat, lipsa de stofe, afacerile care nu mai mergeau deloc, străzile pustii și fierbinți. O nenorocire întâmplată în acele zile ar fi lăsat-o pe drumuri, iată de ce, de cum se iviseră iar stofele pe piață, Marcel se gândise să ia la rând satele din sud și pe cele aflate pe podișurile cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ivi, cu fața obosită, în capul scării, rostind câteva cuvinte în arabă. - Mă întorc îndată, îi spuse Janine, și se afundă în noapte. Ghirlande de stele coborau din cerul negru peste case și palmieri. Alerga de-a lungul drumului scurt, pustiu la acea oră, care ducea la fort. Frigul, nemaiavând a se lupta cu soarele, pusese deplină stăpânire asupra nopții. Aerul înghețat îi ardea plămânii. Dar ea alerga, pe jumătate oarbă, prin întuneric. La capătul drumului se iviră lumini care începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
căldura asta fără sfârșit, așteptarea aceasta, trebuie să-l ucid. Nici o pasăre, nici un fir de iarbă, numai piatră, o dorință stearpă, tăcerea, strigătele lor, limba din mine care vorbește și, din ziua când m-au schilodit, lunga suferință searbădă și pustie, lipsită până și de apa nopții, de noaptea la care visam, zăvorât împreună cu zeul în vizuina mea de sare. Numai noaptea, cu stelele-i răcoroase și fântânile-i de beznă m-ar fi putut mântui, m-ar fi putut scăpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trupul gol, când, deodată, auziră cum poarta atelierului aluneca pe roata ei de fontă. Lassalle intră. Era îmbrăcat tot ca atunci când venise prima oară dar avea părul în dezordine. Se opri în prag, își plimbă privirea prin atelierul mare și pustiu, înaintă câțiva pași, se mai opri o dată și se uită către vestiar. Esposito, cu șalele înfășurate m prosop, se întoarse către el. Stătea așa gol, stânjenit, și se lăsa ușor când pe un picior, când pe celălalt. Lui Yvars îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Unul era călare, celălalt mergea pe jos. Nu apucaseră încă pe cărarea pieptișă ce ducea către școala înălțată pe povârnișul colinei. Se chinuiau din greu, înaintând cu mare încetineală prin zăpadă, printre pietre, pe întinderea nesfârșită a podișului înalt și pustiu. Din când în când, calul se poticnea. Nu se auzea încă, dar se zăreau șuvițele de abur care-i țâșneau atunci pe nări. Era limpede că măcar unul din cei doi bărbați cunoștea bine locurile. Țineau drumul cel bun, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu ochii deasupra podișului nins. Când zăpada se va fi topit, soarele va stăpâni iarăși, dogorind ca și mai înainte, câmpiile de piatră. Și iarăși, zile de-a rândul, o lumină uscată se va revărsa, din cerul încremenit, peste întinderea pustie, unde nimic nu amintea de oameni. - Ce-a făcut? spuse el întorcându-se către Balducci. Și înainte ca jandarmul să fi deschis gura, mai întrebă: Știe franțuzește? - Nu, nici o vorbă. De o lună îl tot caută, dar ai lui îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întoarse în cameră, strânse păturile și patul de campanie, își făcu patul și deretică prin încăpere. Apoi ieși în fața școlii, trecând prin clasă. Soarele începuse să se înalțe pe cerul albastru. O lumină proaspătă și vie se revărsa peste podișul pustiu. Pe cărare, zăpada începuse pe alocuri să se topească. Curând aveau să iasă din nou la iveală pietrele. Așezat la marginea podișului, învățătorul privea întinderea pustie. Se gândea la Balducci. Îl mâhnise și, într-un fel, îl dăduse afară, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se înalțe pe cerul albastru. O lumină proaspătă și vie se revărsa peste podișul pustiu. Pe cărare, zăpada începuse pe alocuri să se topească. Curând aveau să iasă din nou la iveală pietrele. Așezat la marginea podișului, învățătorul privea întinderea pustie. Se gândea la Balducci. Îl mâhnise și, într-un fel, îl dăduse afară, ca și cum n-ar fi vrut să fie băgat în aceeași oală cu el. Îi mai sunau încă în urechi cuvintele de rămas bun ale jandarmului, și, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
își asculta propria inimă. Toate acele zgomote nu mai aveau parcă nici o legătură cu el, deși i se adresau lui. Era ca un om care moare singur, la el acasă, în somn. Dimineața telefonul sună, febril și insistent, în casa pustie, deasupra unui trup de-a pururi surd. Dar el trăia, el asculta în sine această liniște, își aștepta steaua, încă ascunsă, dar care se pregătea să urce din nou, să răsară, în sfârșit, strălucitoare, peste acele zile goale și tulburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care-l auzea fără încetare de când sosise aici și despre care nu putea niciodată spune dacă vine dinspre pădure sau dinspre fluviu. Când ajunse pe mal, privi în depărtare către linia tremurată a mării, către miile de kilometri de ape pustii, către Africa și, dincolo de ea, către Europa, de unde venea el. - Domnule comandant, spuse el, din ce trăiesc oamenii aceștia? - Muncesc, când au unde. Suntem săraci. - Și ei sunt cei mai săraci? - Da, sunt cei mai săraci. Judecătorul, care sosea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul nocturn al marilor fluvii pustii. Pământul acesta era prea mare, aici sângele și anotimpurile se contopeau, iar timpul devenea lichid. Aici viața era una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să dormi, ani de-a rândul, de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
neașteptate, deschise pliscul, se pregăti în chip vădit să-și ia zborul, plesni de două ori din aripile prăfuite, se înălță cu câțiva centimetri deasupra acoperișului, și căzu la loc, adormind aproape de îndată. Inginerul coborî spre oraș. Piața principală era pustie, ca și străzile pe care venise. În depărtare și pe cele două maluri ale fluviului, o ceață joasă plutea deasupra pădurii. Căldura plutea vertical, și d'Arrast căută un loc cât de mic la umbră, spre a se adăposti. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Arrast. - Da, precum vezi, nu mi-am găsit locul. Și atunci am plecat. - Rămâi cu noi, domnu' d'Arrast, eu iubesc pe tine. - Aș vrea din tot sufletul, Socrate, dar nu știu să dansez. Râsul lor răsuna în tăcerea orașului pustiu. - Ah, spuse Socrate, eu uitat... Primarul vrea văzut pe tine. El mâncat acum la club. Și fără altă vorbă, o luă înspre spital. - Unde te duci? strigă d'Arrast. Socrate se prefăcu a sforăi. - Dormit. Nu mult și început procesiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
surâzând neobosit și asaltându-l cu un puhoi de cuvinte de neînțeles, dar vădit pline de afecțiune. Când d'Arrast coborî, șeful poliției se repezi înaintea lui, ținându-i toate ușile deschise în cale. Sub soarele de plumb, prin orașul pustiu, cei doi bărbați se îndreptau către casa judecătorului. Numai pașii lor răsunau în acea tăcere. Dar, deodată, se auzi o detunătură în strada vecină, și vulturii urubu cu gâtul golaș își luară zborul de pe toate casele, în mănunchiuri greoaie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]