8,590 matches
-
cu hașiș, l-au ucis pe ilustrul vizir Nizam-al-Mulk și au instaurat teroarea până când mongolul Hulagu le-a distrus fortăreața și tot ce aveau. Gulyabani fuseseră martori direcți la fiecare dintre aceste calamități. Erau faimoși În special pentru urmărirea celor rătăciți În deșert fără mâncare și apă. Oriunde și oricând cineva murea fără piatră de mormânt, Își făceau apariția lângă cadavru. Dacă simțeau nevoia, puteau să se prefacă În plante, pietre sau animale, În special În vulturi. Pândeau nenorocirile, observând scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
maturizeze cât de repede putea? Sau fiindcă literații din Istanbul fuseseră Înstrăinați de tradițiile orale pe care bunicile le treceau cu credință mai departe nepoților lor? Cartea se numea Micul Porumbel Rătăcit și Țara Fericirii. Era vorba despre un porumbel rătăcit În Înaltul cerului În timp ce zbura cu familia și prietenii pe deasupra unei țări a fericirii. Porumbelul se oprea În numeroase sate, târguri și orașe căutându-i pe cei dragi și la fiecare oprire asculta o nouă poveste. În felul ăsta, Hovhannes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nefericitul dascăl de care mă plînsesem. Mi-ar fi dat dreptate Împotriva Întregului pămînt cînd eram Îndreptățit sau cînd apăram idei care combăteau rutina manualelor școlare. Cu pretinsa mea pastișă după Greața, mă Îndepărtasem prea mult de mesajul biblic, mă rătăcisem Într-un univers În care viața nu mai e socotită un miracol și un dar al lui Dumnezeu. Văzuse că scrisesem o compunere bună, dar reacționase ca un om răspunzător de viitorul meu spiritual și de mîntuirea sufletului meu. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fără pereche (folosirea În acest context a expresiei „fără pereche“ mi se părea destul de savuroasă). Nu fusese nevoie să-i telefonez. Se transportase singur la Londra, invizibil și inaudibil, dar perceptibil Într-un mod supranatural. Îl simțeam plutind pe deasupra mea. Rătăcea ca un suflet chinuit În camera În care Maureen, În disperare de cauză, was giving me a slow blow job. În vreme ce ea făcea tot ce Îi stătea În putință ca să-mi readucă sexul la viață, eu Închideam ochii. Nu voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
urcăm în el și să vedem pînă unde merge... să ne ducem pînă la graniță... ai vrea? Da, răspunde ea liniștită, însuflețindu-se oarecum. Hai să mergem... Eu ieri nu m-am dus direct acasă, am colindat așa, aiurea, am rătăcit ore în șir... așa am avut chef, să mă plimb. Și mie îmi place să mă plimb la întîmplare... Hai să ne urcăm în tren. Să mergem pînă unde ne duce! N-ar fi fain? Da, chiar..., mă aprobă ea
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Să le trimit o telegramă autorităților din St Petersburg care m-au însărcinat cu această misiune că nu pot să merg acolo fiindcă Nikita spune că e cale lungă? ă Dar dacă ne prinde o furtună de zăpadă și ne rătăcim, nu o să îmi fiți recunoscător. ă Îți voi fi recunoscător dacă mă duci la Optina Pustin cu bine. Trebuie să vorbesc cu părintele Ambrozie despre o chestiune importantă. ă Părintele Ambrozie? ă Da. ă Omul sfânt. ă Se spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că ele erau o acoperire. Kitty se uita la șofer, nefiind În stare să se adune sau să-și stăpânească bătăile nebunești ale inimii. Șoferul zâmbi: — E amicu’ meu. Azi e prima mea zi. Stă cu mine, ca să nu mă rătăcesc. Bărbatul din spate Începu să muște dintr-un sendviș Împachetat În hârtie. O speria figura lui vicleană, dar se stăpâni. Dacă ești atât de nou În branșă, crezi că ne poți duce la Muzeul Societății Asiatice? Întrebă Desert Rose din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să le vadă. Beverly Hills părea să fie undeva În nori sau la distanță de-o oră și jumătate cu autobuzul. Încercă din nou trucul cu tramvaiele luate la Întâmplare, dar Los Angelesul era prea mare și În curând se rătăci. Pe la patru după-amiaza nu reușise să vadă decât zone care semănau cu New Jersey sau Queens, dar cu mulți palmieri, și nu mai știa să ajungă Înapoi. Nu era aproape nimeni pe stradă, ca În Manhattan, toți mergeau cu mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Într-o junglă, zise fata. — Ești a doua persoană care-mi spune asta. Gândacul fugi repede spre o bucată de gazon și dispăru. — Gata, nu l-am omorât. — Îți mulțumesc. Știi cumva unde e stația pentru autobuzul albastru? M-am rătăcit, zise Kitty. — Unde vrei să ajungi? — La Santa Monica Civic Auditorium. Mă tot plimb În cerc de azi-dimineață. — Ești foarte aproape, nici măcar nu trebuie să iei autobuzul. Vino cu mine. Eu stau Într-un hotel mic de pe Ocean Avenue, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nici unuia dintre bărbații cu care se Întâlnise lucrurile neplăcute prin care fusese nevoită să treacă În primii ei ani la New York. Dar acela era adevărul. De când Își părăsise țara, se luptase tot timpul cu senzația că era pierdută, că se rătăcise, că identitatea ei fusese strivită În Împrejurări grele. Cu un trecut de care se rupsese, desprinsă din sânul familiei, se trezise dintr-odată la mila străinilor, care profitau adesea de situația ei. Primii ei ani fuseseră o permanentă criză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care-i iubise, primul gând cu care se trezea dimineața era că nu asta căuta. Era o călătorie fără capăt, mereu avea un fir de nisip În pantofi, care să-i amintească de faptul că nu era decât un personaj rătăcit Într-un alt film, jucând viața altcuiva. Până la această călătorie. Acum era mai fericită ca niciodată. De ce? Dintr-odată simțea că-și putea azvârli cârjele, că era În stare să meargă pe picioarele ei. Ca atunci când avea paisprezece ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mai vii aici. Mi-e dor de tine. Parcă ai fi plecat la război și eu ți-aș scrie scrisori. Nu te lăsa ucis. Întoarce-te viu.“ Închise laptopul și se duse la culcare. În noaptea aceea visă că se rătăcise prin New York Încercând să-și găsească propria casă, dar când se uită spre est, În loc să vadă East River, zări un canion mare, precum cel unde locuia Matthew. Merse până acolo, dar acum se afla din nou În Los Angeles, fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
când, mergând la departamentul de achiziții al Centrului ca să pună cea mai simplă întrebare, s-a întors cu cel mai complex și încurcat răspuns, atât de tenebros și de obscur, încât era cum nu se poate mai firesc să se rătăcească în labirinturile propriului său creier. Cel puțin rămâne intactă intenția. În favoarea lui, Cipriano Algor va putea susține mereu c-a făcut tot ce era posibil în condiția lui de olar ca să descurce sensul ocult al sibilinei fraze a subșefului surâzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
este orașul, Cipriano Algor, care a trăit mereu în insignifiantul sat pe care abia am ajuns să-l cunoaștem și care din oraș nu știe decât ce ieșea în calea mașinii, va putea acum să-și petreacă timpul plimbându-se, rătăcind, scuturându-și penele, expresie figurată și caricaturală care trebuie să vină din vremuri trecute când nobilii și domnii de la curte aveau pene la pălărie și ieșeau să se aerisească cu ele fluturând în vânt. Are la dispoziție și parcurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
reușit să rețină traseele în cele câteva dăți când a intrat aici, mereu împreună cu fiica lui, pentru cumpărături. Acum, cum s-ar spune, tot Centrul e al lui, i-a fost adus pe o tavă de sunet și lumină, poate rătăci în interior cât îi dorește inima, se poate bucura de muzica facilă și de vocile îmbietoare. Dacă, atunci când au venit să vadă apartamentul, ar fi luat un ascensor de pe partea opusă, ar fi putut aprecia, în timpul urcușului domol, pe lângă noile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai mult să te urci într-un smochin ca să încerci să culegi smochina decât să te întinzi la umbra lui și să aștepți să-ți cadă în gură. Cipriano Algor, care se prezentă la casieria departamentului de achiziții după ce se rătăcise de două ori, în ciuda ajutorului săgeților și inscripțiilor, n-a fost același pe care ne-am obișnuit să-l cunoaștem. Dacă mâinile i-au tremurat atât, asta nu s-a întâmplat din pricina entuziasmului meschin pricinuit de faptul că primea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să coboare. Avea impresia că mersese mult, poate treizeci sau patruzeci de metri. Se uită în urmă, spre gura peșterii. Decupată de lumina reflectoarelor, părea într-adevăr departe, N-am mers așa de mult, își spuse, dar încep să mă rătăcesc. Își dădea seama că panica începuse, insidioasă, să-i zgâlțâie nervii, atât de viteaz a crezut că este, superior lui Marçal, și acum era pe punctul de a se întoarce cu spatele, luând-o la fugă pe pantă în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
i-am spus că încercam să înfățișez un nor de lăcuste care devoră o catedrală. „Dumnezeu mâncat de lăcuste, îți place ideea?” Privirea ei uluită m-a încurajat să continui: „Dintr-un vis mi-a venit ideea. Am visat că rătăceam într-o lume cu temple închinate lăcustelor, tu preoți îmbrăcați în odăjdii pe care erau țesute cu fir de aur lăcuste și cu nenumărate lăcuste care îi devorau pe toți cei ce nu credeau în ele. Mă feream să scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă fixau în continuare, reci, insuportabili. M-am gândit că visul acela era de fapt un ordin căruia nu mă puteam sustrage. În zilele următoare am pus în ordine lucrurile la care țineam, fotografiile mele din copilărie, printre care se rătăcise coronița de premiant a lui Dinu, și alte câteva fleacuri pe care le-am strâns într-o ladă și le-am lăsat în grija bătrânei. I-am spus că plec pentru un timp. Nu m-a întrebat nici unde, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să zic „da” când portarul m-a întrebat: „ai priceput cum se ajunge la administrație?” și am pornit-o pe coridoare, grăbit să rezolv cât mai repede formalitățile legate de sosirea mea și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi rugam să mă lămurească încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
egoistă; în ea nu m-am văzut decât pe mine. Pe când Hingherul suferea dezinteresat pentru fiecare câine lovit. Era în stare să doarmă lângă un câine bolnav și cred că a și făcut-o. Uneori lipsea nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât el, chiar când le dezaproba. Vocația lui adevărată nu fusese medicina, ci muzica. Mama lui, o văduvă ambițioasă și energică, trăită la țară, hotărâse însă altminteri: să devină chirurg; și numai o noapte în care, la ski, s-a rătăcit pe munte și i-au degerat degetele a compromis acest plan. Dinu s-a ales cu o ușoară anchiloză a indexului și a inelarului de la mâna stângă, pentru corectarea căreia ar fi fost nevoie de voință și gimnastică îndelungată, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mizogin, înțeleg, aș avea motive. Mă apropia de el numai faptul că-l simțeam slab ca o cârpă sub aerele pe care și le dădea. 12 martie Resemnarea e totuși, se pare, cea mai sigură virtute a mea. 13 martie Rătăcind pe străzi, am ajuns în dreptul fostului meu liceu. M-am uitat în curtea care, cu nisipul ei auriu, seamănă cu o plajă. Mi s-a făcut dor de mare. Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cunoscute. Îl văd o clipă pe G. Apoi pe Augusta. Pe mama, așa cum era, furioasă, când i-a cerut fratelui meu să mă lege de pat și să mă bată. Ceața care s-a lăsat pe munte când m-am rătăcit în viscol. Lupii care urlau undeva în depărtare. Mi-am amintit fericirea care m-a copleșit a doua zi când am fost salvat. Nici nu mi-a păsat de degerături. Totuși atunci s-a decis destinul meu. Dacă n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]