6,667 matches
-
vorba de istorie, ci numai de un om, iar acest om sînt eu sau altul ca mine care ar sta aici pe țărmul acesta cu miros de alge și de gutui verzi. E important să nu ne pierdem dreptul la regret. Pe munți sufletul capătă o anumită familiaritate cu cerul, cu norii ce se tîrăsc umflați de ploaie peste păduri secetoase. Aici, valurile Îmi arată În fiecare zi pămîntul, nisipul, stîncile, arbuștii arși de soare și umbra pescarilor care descarcă bărcile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aflu ce mi-au trimis zeii. O priveam și nu-mi păsa ce voi găsi În cutia aceea... Și trebuia să mă opresc aici...) Poezia este Începutul și sfîrșitul gîndirii grecești, pentru că poezia se naște și din speranță și din regret. Între aceste momente, Întreaga Atena comentează seară de seară dezbaterile de peste zi din procesul lui Socrate. E, dealtminteri, perioada cînd În mintea lui Platon se dezvoltă gîndul de a-i exclude pe poeți din Republica sa ideală. Aceasta Înseamnă că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de peste zi din procesul lui Socrate. E, dealtminteri, perioada cînd În mintea lui Platon se dezvoltă gîndul de a-i exclude pe poeți din Republica sa ideală. Aceasta Înseamnă că Atena nu mai speră și e Încă prea devreme ca să regrete. Spiritul fin al lui Socrate observa pulsul cetății și renunță să se mai bată pentru viața sa... (...Pandora era frumoasă ca o cîmpie care te face să plîngi privind-o la amiază cînd deasupra miriștilor aurii dansează o lumină ciudată
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
două boabe de fructe pârguite. Avea să împlinească un an cu două zile după Sfântul Ștefan, în sărbătorile de iarnă. Valentin era un tată iubitor. Pentru el Nicky era cel mai de preț și mai plăcut. Își sacrificase tinerețea, fără regrete după ce îl părăsise Tia. Carlina renunțase demult la poziția ei și se gândea că într-o bună zi...cândva...poate o va întâlni pe mama lui Nicky și îi va cere o explicație în legătură cu ceea ce făcuse. O mamă trebuie să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
atâtea lucruri frumoase și urâte. Încuie ușa, închizând înăuntru ultima zvâcnire a suferinței ei, amintirile ei laolaltă cu toată agoniseala pe care încăperile o păstra mărturie. I se rupea inima când trecu pragul pentru ultima dată dar nu simți nici un regret. Din instinct mai aruncă o ultimă privire în urmă și se gândi că nu mai avea casă, nu mai avea nimic. Avea de înfruntat o realitate, un nou început în viața ei. Nu mai voia să plângă pe la colțuri. Îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
atunci să bată în geam puternic crengile unui copac, iar frunzele lui se învârtejeau pe geam rămânând aproape veștede și fără vlagă. Se simțea ca și când ar fi fost înjunghiată pe la spate și pusă sub călcâiul cuiva. Era prea târziu pentru regrete. Lumini de fulgere scăldau Universul într-o scenă înfricoșătoare, iar sufletul ei era zbuciumat asemenea unuia care își ia zborul către sfinți. Își închipui înmormântarea în cimitirul plin cu morminte vechi și proaspete, cu cruci de diferite forme și mărimi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
privi în interior fără să se vadă, iar apoi intră sub duș. După ce se spălă, se șterse meticulos și aruncă prosopul pe jos la întâmplare, mormăind fel de fel de insulte la adresa prostiei pe care o făcuse, dar o făcuse. Regretul era de prisos. Se opri din nou în fața oglinzii, iar când se văzu se simți atât de vinovată încât oftă amar și trase aer în piept, mai mult ca de obicei și într-un fel neobișnuit. Când ieși din baie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe o lespede de scurs urmând a fi dată ca rebut într-un container. Prezența lui devenise un clopot de alarmă, făcând-o să simtă fiori de groază și scârbă. Acum regreta că îl cunoscuse, dar era prea târziu pentru regrete. Voise doar să-l ajute. Astfel, Carlina își amintise cu nostalgie, că încă din perioada când era o adolescentă faină, așa cum îi spuneau vecinii, își făurise ca orice tânăr ce visează cu ochii deschiși la un viitor în culorile sale
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spuseră nimic, se mulțumiră doar cu privitul. Într-un târziu, Nicole zise: - Mi-e rușine de tot ceea ce am făcut. M-am lăsat dusă de val, m-am pierdut în iubire... - Ce importanță are să te gândești la toate acestea cu regret? E vorba de noi doi, de sufletele noastre și de ceea ce am simțit. Important este că ne iubim. - Ai dreptate, zise Nicole. Și eu te iubesc! - Uneori, omul aflat în genunchi poate fi mai mare decât cel aflat în picioare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
doi, contând mai mult un somn bun după atâta oboseală. Nu putea decât să își amintească de greșelile pe care le făcuse Nicky cu un an înainte și nu numai anul trecut, ci și anii de dinainte o umpleau de regret. Nici un an din căsătoria ei nu fusese lipsit de regrete. Se căsătorise din mare dragoste cu Nicky, cu gândul să își petreacă viața alături de el. Apoi au început defăimările, victime ale iluziilor, iar remușcările nu îi erau străine. Chiar în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nu putea decât să își amintească de greșelile pe care le făcuse Nicky cu un an înainte și nu numai anul trecut, ci și anii de dinainte o umpleau de regret. Nici un an din căsătoria ei nu fusese lipsit de regrete. Se căsătorise din mare dragoste cu Nicky, cu gândul să își petreacă viața alături de el. Apoi au început defăimările, victime ale iluziilor, iar remușcările nu îi erau străine. Chiar în clipa aceea lui Carmen îi părea rău că venise. Situația
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
este realizarea mea cea mai mare? Că mi-a dat Dumnezeu un copil cum am vrut eu, iar a doua realizare a fost că am avut puterea să mă despart de tine și să o iau de la început. Iar ceea ce regret e că am făcut un compromis alături de Leon. - Era doctor veterinar? De el e vorba, nu? - Da. De Leon. - Am auzit că era un tip formidabil. Și era mult mai tânăr decât tine. Îi păruse puțin iritat, avea în glas
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
așezate confortabil în spate, ca niște perne, Silvio Soldini a eșuat fără drept de apel după unul sau două filme care promiteau, pe Crialese nu-l cunosc suficient, iar ceilalți nu mă interesează ! Așa că l-am refuzat pe Jonny, fără regrete, iar el a înțeles : e de aceeași părere cu mine. 8 decembrie. Abia întors de la New York, mă apuc de Labirintul umbrelor : Expresionismul în cinema, o carte fundamentală scrisă acum mai bine de treizeci de ani (cum spune autorul, Petre Rado
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
acum cîțiva ani să-i meditez copilul la matematică. Nu, doamnă, îi răspund, nu cred că pot trece. Poate că totuși îți faci timp. E ceva care te privește... E ceva în legătură cu Livia? o întreb. Da, îmi răspunde prompt. Doamnă, regret, dar nu mă interesează! Livia e o fată frumoasă și, într-un oraș de provincie, ca Valea Brândușelor, e imposibil să nu fie bîrfită. Într-un oraș de provincie, îmi replică doamna Pascu, se știe totul. Nu mă interesează! Dealtfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe birou și mă măsoară iarăși cu privirea. Nu ne vedem capul de treburi, tovarășe! îmi spune. De cîte ori să vă repetăm că încurcătura este la I.L.L.?! Bine, am înțeles, mormăi eu. Mulțumesc, bună ziua! Ies din birou plin de regrete că nu am dat doi pumni în maxilarele de piatră; doi pumni așa cum am învățat pe vremea studenției, cînd mergeam la sala de sport să mă mai dezmorțesc, lovind cîte o oră sacul de antrenament. Pornesc spre clădirea I.L.L.-ului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
împingînd cu piciorul scaunul în spate, își ia paltonul și iese. Trag o fugă pînă la farmacie să iau niște picături, spune din ușă, nu înainte de a-mi arunca o privire scurtă, sfredelitoare. Ciudat coleg aveți, spun blondului, cuprins de regret că nu l-am oprit pe brunet să-l întreb dacă a auzit de comportarea civilizată la locul de muncă. Nu, nu mi se pare... Dar vă rog, luați loc, mă invită blondul, întinzînd mîna spre scaun. Nu, nu stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fiu întrebat dacă îl mai scriu sau nu. În privința asta nici eu nu mi-am răspuns la întrebare. Aș vrea să-i refuz, pentru că am rămas cu un gust amar de la colaborarea trecută, dar în același timp mă gîndesc cu regret că pierd o ocazie. Port în mine subiectul, pe zi ce trece se rotunjește tot mai mult, e mai bine conturat decît piesa inspirată de atmosfera biroului unde lucrează Graur, dar îmi dau seama că nu am încă tragerea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te sfîșia pe tine, fără mustrări de conștiință. Am să te sfîșii încet, Cristina, poate cu puțină împotrivire din partea ta la început, puțină violență din partea mea, nu multă, atît cît să depășească împotrivirea ta, apoi totul va fi bine; eventualele regrete ți le vei consola spunîndu-ți că femei "sfinte" nu există; există doar femei care cedează mai greu ori mai ușor totul depinde de partener și de împrejurări... Spune-mi, Mihai, mă întreabă doamna Cristina, ce are cu tine Brîndușa? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o carte poștală de la Georges“. Am înlănțuit conversația natural, dând și eu vești; a vorbit de mama lui ca de o bună organizatoare, dar antipatică și materialistă excesiv, și de tatăl lui ca avar și egoist. Ne-am despărțit cu regret, dar în cei mai buni termeni. Vei fi zicând: dar e admirabil, trăiește, discută, râde. Nu, Monica, sunt aproape bolnavă, obsedant de cotropită de o stare fără nume, o boală ciudată, nouă: despărțirea de tine. Vineri seara, 26 sept. [1947
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plecări, cu inima mea, Mangalia toată la picioarele tale. Te sărut, Mica! Mamina 5/1947 2 octombrie, joi, 1947, București Monica mea dragă, Am sosit acasă miercuri seara la 11½, sculată de la orele 4½, cu un personal ce părăsea cu regret Mangalia sidefie și albastră. După telegrama Lisettei, n’am mai putut sta; voiam, mai presus de lene, de indolență, de Reisefieber, să citesc imediat scrisorile tale. Am călătorit bine și, deși cu mijlocul ultrademocrat al clasei a III-a, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a lungul inimaginabilei tale călătorii. Ești așa de departe de mine, sunt așa de singură, Monica mea. Nimic și nimeni pe lume nu mă va mai face să zâmbesc. Mă gândesc la tine cu mândrie și tandrețe, cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Maria care nu știa ce să facă îmi mărturisia că ea tocmai se bucura văzând ce curagios iau viața, cu muncă și resemnare. În momentul de față, pe piață iar o criză de numerar ca la plecarea ta - și o regret, căci ași fi vrut să-i dau lui R[ainer] banii, cred că ar avea nevoie. Tot nu desperez căci i-am scris categoric adev[ăratului] Curti. Iubito, astă seară voi face o baie, îți scriu puțin. În mine clocote
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
regrette qu’elle ne soit pas ma fille; j’en serai fier“. Am stat cu ea de vorbă, aproape un ceas, Bi[emel] era vis-à vis, chemat de Reb. Am vorbit atât de mult de ceea ce ne interesa pe toți; regret că nu ai fost cu noi, iubita mea. O atmosferă de familie: Anne-Marie drăgălașe, intimă, amuzantă; la un moment dat trebuia să conducă un gros-bonnet la concertul de la Ateneu dat de o franceză, Colette (?), și cum i se pusese pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care îl aveți împreună cu domnul Luke J. Brandon. Sunt de acord cu dumneavoastră, relația dintre bancă și client ar trebui să fie una de prietenie și cooperare, iar, drept răspuns la întrebarea dumneavoastră, culoarea mea preferată este roșul. Cu tot regretul, trebuie să vă spun însă că nu pot opera modificări în extrasul dumneavoastră de cont, așa cum m-ați rugat. Articolul la care faceți referire va apărea pe următorul dumneavoastră extras de cont sub denumirea “Prada, New York“. Din păcate, nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de bun gust. O, uită-te, struguri acoperiți cu frunze aurii. Am putea încerca și noi așa ceva! Dă pagina. Ia fii atentă, domnișoare de onoare gemene! Nu sunt scumpe foc? Cunoști pe cineva care are gemene, scumpo? — Nu, zic cu regret. Nu prea cred. A, ia uite, poți să-ți cumperi un ceas deșteptător special, cu câte zile mai ai până la nuntă! Și o agendă de nuntă, cu jurnal de mireasă asortat, în care să-ți treci amintirile mai speciale. Crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]