6,493 matches
-
șmecher, urma cu glasul blajin și ca într-o șoaptă: „Domnilor, n-aș voi să spun mai mult. Mă opresc aici“. Apoi, izbucnind deodată, ca un bubuit de tun: „Cine are urechi de auzit să auză!“ Tunete de aplauze și strigăte furtunoase 11 de bravo! ridicau o sală electrizată de atâta elocință. Și, gâfâind, auditorii ne uitam unii la alții spre a ne comunica nemaipomenita mulțumire. Această întâie întrunire a lui Fleva a fost un semnal. Îmi aduc bine aminte că
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dracului! - nu prea reușim să ni le aducem aminte. Colarea lor în fraze se transformă într-un mic spectacol de bîlci. Excedați de „greutatea sarcinii”, la apropierea finalului - alcătuit, cum ni s a cerut, „în forță” - scoatem tot felul de strigăte pitorești ori de cîte ori descoperim varianta oportună. Părem doi inși ce joacă poker pe chibrituri. Ambalat și el în „licitație”, Stelică Nanianu, care s-a oferit să dactilografieze textul, ne strigă, hohotind, din cînd în cînd: „Țineți bine de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acasă toți ai mei, În afară de japoneza Ruxandra. Asta nu s-a mai Întâmplat după plecarea soției. Caut să mă mai țin la curent cu problemele literare și artistice, am văzut cu copiii noua piesă a dlui Adrian Zografi „Viitorul maculatură”, strigăt de durere, unde mergem, ce facem de nu ne mai trezim? Oriunde-mi Îndrept ochii numai și numai, hulă și dispreț pentru Țară și popor. Ceva nemăsurat de trist este În articolul dlui Dr. Ion Vianu, fiul lui Tudor Vianu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
care moralizatorii de astăzi i-au dat-o a fost dură și exemplară pentru toți cei care ar mai fi simțit urcându-li-se sângele indignării în obraji și ar mai fi fost tentați să repete acest izolat până la resemnare strigăt de rușine. Congresul din aceste zile al cui este? Este un congres la crimei morale, dar și al crimei pândind sângeroasă în ungherele activului politic; este congresul la care unul din tovarășii de altădată ai lui Ceaușescu se află sub
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
umilință nici nu poate exista: să-i faci pe cei de care îți bați joc cu bună știință să-ți mulțumească pentru tot ceea ce le iei, să-ți hrănească morbul orgoliului și al infatuării cu urale și ovații, cu sacadate strigăte mecanizate, inconștiente și contagioase, care le umflă palmele și le dilată coardele vocale, ca într-un coșmar colectiv demn de cei mai temuți torționari ai închisorilor comuniste. în zilele acestui congres, e bine să nu ieși din casă decât mânat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
eroi și morminte, Îngerul tenebrelor, mi-am amintit, brusc, Într-o zi de toamnă 1983, că tânărul prieten de departe a trecut de 70 de ani. „Vei simți prezența, semnul atât de așteptat al cuiva care din altă parte aude strigătele tale”... Am Întârziat mult asupra acestor cuvinte. Le transcriu, la rându-mi, ca o confirmare și ca un răspuns. Anxios, ca un adolescent, am plonjat, dintr-o dată, În acel ciudat colț de lume unde a iubit și a ars Alejandra
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
dificultățile și contradicțiile, aș găsi o justificare mai puțin facilă, mai Întemeiată și mai critică, pentru simpatie. Spiritul orașului m-ar atrage nu doar prin luminile și dinamica sa, ci și prin reversul de umbre și de eșec, rană și strigăt. * Într-o frumoasă amiază de iulie, În stația de autobuz de la Rathaus-Schönberg, o tânără femeie a răspuns cu o particulară grație Întrebării mele. A scos din poșetă o hartă, să-mi arate locul unde voiam să ajung. În autobuz, ne-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
al propriei josnicii, atmosfera trecutului.” Ezitarea nu vine, Însă, decât pentru o fracțiune, doar atât. Ajutor nu mai poate veni decât de la soțul neștiutor și neajutorat, de prea departe. „«Iubitule, ajută-mă, ajută-mă!», striga ea În gând, simțind că strigătul era adevărat. Doar un gând. Ușor, ca o mângâiere: «Am Înaintat unul spre celălalt În mod misterios atrași prin spațiu, de-a lungul anilor... iar acum, pătrund În tine pe căi regretabile, care rănesc».” Apelul rămâne fără răspuns și orice
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
etern - foamea”, tânărul bolnav de pe brancardă nu izbutește totuși să stranguleze „bestia străină și furioasă, speranța, care cadența, În ciuda a toate, că mai există o șansă de supraviețuire”. Dintr-o dată, gălăgie, haos, confuzia numelor și numerelor strigate la apel, Îmbrânceli, strigăte. Tânărul bolnav se simte ridicat pe scândura-brancardă și depus În fața vagonului următor. Profesorul dispăruse, miraculoasa porție minusculă dispăruse, de asemenea. Cu ea, șansa de supraviețuire era minimă, fără ea chestiunea devenea „pur academică”. Porția sa dublase șansele Profesorului, afirmă, În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
porție minusculă dispăruse, de asemenea. Cu ea, șansa de supraviețuire era minimă, fără ea chestiunea devenea „pur academică”. Porția sa dublase șansele Profesorului, afirmă, În acea clipă, resemnată și implacabilă, Rațiunea, În urechile și sufletul victimei. Brusc, se aud Însă strigătele Profesorului, care alerga spre deposedat și, fulgerător, Îi și vârâse porția În gură, să fie sigur că nu se mai produce vreo aiureală. Grăbit să se Întoarcă la locul său, să evite glonțul destinat nedisciplinaților, Profesorul are totuși timp să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fi plăcut, probabil, seria „crocodililor” lui Saul. Nu doar crocodilul care se hrănește și se perpetuează prin autodevorare, digerându-și coada, ci, mai ales, un altul sau același, aflat și el În serviciul simbolului. Crocodilul acesta mușca, cu dinții-fierăstrău, din strigătul „HELP”, Înscris pe un soi de franzelă abstractă. Strigătul disperatului era, astfel, și legătură cu agresorul care Îl Înhăța, ca pradă. Nota explicativă a autorului suna astfel: „Partea vulnerabilă a omului aflat În primejdie este strigătul după ajutor, tocmai partea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
crocodilul care se hrănește și se perpetuează prin autodevorare, digerându-și coada, ci, mai ales, un altul sau același, aflat și el În serviciul simbolului. Crocodilul acesta mușca, cu dinții-fierăstrău, din strigătul „HELP”, Înscris pe un soi de franzelă abstractă. Strigătul disperatului era, astfel, și legătură cu agresorul care Îl Înhăța, ca pradă. Nota explicativă a autorului suna astfel: „Partea vulnerabilă a omului aflat În primejdie este strigătul după ajutor, tocmai partea, cu funcția de aperitiv, prin care crocodilul Îl Înhață
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mușca, cu dinții-fierăstrău, din strigătul „HELP”, Înscris pe un soi de franzelă abstractă. Strigătul disperatului era, astfel, și legătură cu agresorul care Îl Înhăța, ca pradă. Nota explicativă a autorului suna astfel: „Partea vulnerabilă a omului aflat În primejdie este strigătul după ajutor, tocmai partea, cu funcția de aperitiv, prin care crocodilul Îl Înhață. Ce vreau să spun? Că cel care Își strigă spaima devine victima propriului apel”. I-ar fi plăcut lui Arghezi Întreaga operă a lui Saul, sunt convins
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ușă și când toată lumea indică pe vinovat, Garda de Fier e silită să părăsească atitudinea ei de largă înțelegere față de Rege și să-i ceară singurul act patriotic ce i-a mai rămas, singura și ultima datorie: SĂ ABDICE! E strigătul unanim al țării. Voința totală a unui popor. Orice altă încercare e condamnată pieirii. Agentul masoneriei și al iudaismului, omul democrațiilor prăbușite, autorul dezastrului țării să plece de pe tronul României. Mișcarea Legionară este gata să-și asume răspunderea cu colaborarea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
întâlnească. Cine știe ce știre importantă aveau să ne aducă. Am început să le strigăm și numele. Dar ei, în loc să se oprească, cum era și firesc, au început să alerge și ei, nedorind să dea fața cu noi. Am întețit fuga și strigătele. La o cotitură, cei doi indivizi, mărind și ei viteza, au ieșit din linia noastră dreaptă. Iam descoperit din nou fugind ca niște apucați. Noi nu ne-am lăsat mai prejos. Atunci, spre a-și pierde urma, au intrat în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
două trei ori s-a oprit, s-a întors și a privit grupul femeilor ce-l urmăreau cu priviri plângânde. A schițat o mică fluturare de mână Cătălinei, care continua să strige: „Cănel...Cănel, vino!” Cu fiecare pas, cu fiecare strigăt al fetiței, parcă umerii Căpitanului se încovoiau mai mult, sub povara unor dureroase presimțiri..... îl priveam înmărmurită cum se depărta încet, încet până când gura fortului l-a înghițit. .......................... Într-un târziu am plecat tristă spre casă. Eram ruptă și zgâriată
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
din câțiva pași ajunse la gardul de lemn și ca o pisică se urcă pe el și din vârf începu să strige din toate puterile cu vocea lui puternică de tenor: Ajutor! Ajutor! Ne omoară ca la Pitești! Desigur că strigătul de ajutor se auzise la celula vecină din reduit care era doar la câțiva metri. Era o greșeală gravă a lui Ștefan și atunci se îmblânzi pe loc și-i spuse zâmbind: Hai! Dă-te jos că nu-ți fac
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
noastre pentru țara și neamul românesc, spunea el. C) Moartea lui Vică Negulescu Dar cel mai groaznic episod petrecut acolo este cel cu moartea lui Valeriu Negulescu (Nea Vică), pe care nu l-au putut recepta direct, ci numai din strigătele auzite din celula lui sau din urletele gardienilor, toate completate de imaginație, care urmărea moment după moment agravarea situației acestuia. în camera lui Nea Vică era Pavel Grimalschi, legionar neclintit în credința lui și doi „reeducați”, altădată băieți bravi și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lui Traian unde sunt sculptați aborigeni învinși. Cu pistoalele la brâu nu se cultivă nici grâul și nici nu curge oțelul în formele mașinilor dorite! A spus-o elegiac și didactic, fiindcă alura profesorală o păstrează mereu. A avut un strigăt elocvent și sincer. Mă dau bătut. Când Traian a cucerit Dacia, după sinuciderea lui Decebal, costobocii s-au supus în fața puternicului cotropitor roman. Șefii de triburi au exclamat, probabil, ca și Petrașcu din Făgăraș. Primul lucru pe care l-au
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Chișinău, 2001; Robert Muchembled, O istorie a diavolului, Chișinău, 2002; Mario Turchetti, Tirania și tiranicidul, Chișinău, 2003. Repere bibliografice: Adrian Popescu, Un expresionist postcomunist, ST, 1991, 10; V. Grosu, O poezie a interferențelor, „Columna”, 1992, 8-9; Mariana Codruț, „Nevoia de strigăt a limbii”, RL, 1992, 13; Nicolae Bârna, Levitația izbutită, L, 1992, 36; Al. Cistelecan, Înălțări și căderi, LCF, 1992, 44; Aurel Pantea, Ucenic la sacru, VTRA, 1992, 10; Virgil Mihaiu, Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Alex. Ștefănescu, Ediție
GALAICU-PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
de fotografiat sufletul. În această perioadă se va lansa într-o activitate culturală intensă, desfășurată îndeosebi în fostul spațiu iugoslav: traduce din Aco Sopov, Boris Visinski, Streten Petrovici, Petre Bakevski și își publică aici o serie de volume de poezie: Strigătul memoriei, 1985 (în macedoneană), Mască pentru voce, 1987 (în sârbă), Zero dinamic, 1994. De asemenea, participă la Serile de Poezie de la Struga, valorificând textele acelor reuniuni în antologia Poezie și umanitate (1986). Poezia lui D. articulează o simbolistică multiplă dintr-
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
legându-se în comentariul autorului care, fără a cădea în idilic sau senzual, analizează subtil, cu rafinament cultural, desfășurările unor destine umane. SCRIERI: Aparat de fotografiat sufletul, în Unsprezece poeți, Iași, 1981; Vasul de brumă, București, 1985; Krik vo sekiavanieto [Strigătul memoriei], tr. Save Manasievski și Florin Filiuță, pref. Blaje Koneski, Skopje, 1985; Eternitatea clipei, Craiova, 1986; Mască pentru voce, Cetinje, 1987; Poezie și epocă, Novi Sad, 1989; Gramatica întâmplării, Craiova, 1991; Introducere în retorica juridică, Craiova, 1993; Zero dinamic, Craiova
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
șaisprezece scenarii ca să fiu înghițit”) ca să i „se îndese în gură batista aia stacojie cât steagul Partidului, călușul meu plin de muci, iar eu să urlu de fericire că mai pot respira pe-o singură nară”. Toată cartea este un strigăt de suferință după „anii furați”, după jocul interminabil de-a compromisurile cu cenzura, cu Dulea, Suzana Gâdea și armata de gudurăi, cu „vizionări” și „comisii ideologice”. „A venit ceasul să rup pisica”, exclamă personajul când i se cenzurează filmul Croaziera
DANELIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286683_a_288012]
-
fost și redactor la revistele „Urzica” (1951-1952), unde debutează, și „Albina” (1952- 1957), translator la Ministerul Învățământului (1957-1962). În versurile evocatoare, sentimentale ale lui D. din primul volum, Cântece uitate (1971) - caracteristica păstrându-se și în Chemarea pământului meu (1972), Strigătul tăcerii (1974), Pasăre fără somn (1975) și Sfere albastre (1976) -, Ștefan Aug. Doinaș a găsit un „lirism autentic, întemeiat pe o mare încredere în limbaj”. Poezia se remarcă printr-o viziune clasicizantă, în care teme tradiționaliste - sacralitatea pământului natal, amintirea
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
traducător din literatura bulgară, iar osârdia lui pentru transpunerea literaturii bulgare în limba română a fost răsplătită de statul bulgar cu Ordinul „Kiril și Metodie” (1966). SCRIERI: Cântece uitate, pref. Ștefan Aug. Doinaș, București, 1971; Chemarea pământului meu, București, 1972; Strigătul tăcerii, București, 1974; Pasăre fără somn, București, 1975; Sfere albastre, București, 1976; Ca să cresc mare și voinic, București, 1980; Sub cerul copilăriei noastre, București, 1989; Nevinovată. Vinovată, pref. Șerban Cioculescu, București, 1994. Traduceri: Pagini din proza bulgară, București, 1959 (în
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]