6,272 matches
-
luptele navale, renovarea clădirilor pentru a câștiga bani, precum și localizarea inamicilor cu ajutorul unui radar, similar fostului mod multiplayer), portretizarea Asasinilor ca personaje negative a fost considerată "o [idee] nouă ce trebuia să apară în mecanicile de luptă ale seriei", din cauza tacticilor folosite de ei în jocurile anterioare (precum folosirea bombelor cu fum și ascunderea); "Rogue" s-a simțit cel mai "proaspăt" prin explorarea lumii nord-atlantice. Cu toate acestea, misiunile principale au fost notate ca fiind prea scurte, spre deosebire de cele din jocurile
Assassin's Creed Rogue () [Corola-website/Science/335654_a_336983]
-
Infanterie întărită cu forțe din Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) și Diviziei 8 Infanterie, aflată în rezerva Armatei de Nord. La sfîrșitul lunii octombrie, comandantul „Grupului Oituz” a hotărît regruparea forțelor și mijloacelor, constituind șase detașamente tactice ("Slănic", "Cernica", "Oituz", "Stăneica", "Măguricea" și "Cașin"), corespunzătoare direcțiilor de interzis din fâșia de apărare, iar ca rezervă, în raionul localităților Grozești și Mănăstirea Cașin, a păstrat patru batalioane de infanterie și Brigada 4 Cavalerie. Comandantul Armatei de Nord a
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
Rachetele din familia Titan și Delta II folosesc propergoli NTO/Aerozine 50, iar propergolii NTO/MMH se folosesc în sistemele orbitale de manevră și la sistemele de control al navetelor spațiale. RFNA/UDMH este în general folosit la rachetele militare tactice, US Army´s Lance. Propergolii hibrizi sunt compuși din propergol lichid sau gazos și propergol solid. De obicei combustibilul este solid, iar oxidantul este lichid. Lichidul este injectat în combustibilul solid, al cărui rezervor servește și drept cameră de ardere
Propergol () [Corola-website/Science/335725_a_337054]
-
susținut că romanul a fost inspirat de experiența de comandant de divizie a lui Wallace în timpul Războiului Civil American, sub conducerea generalului Ulysses S. Grant. Hanson compară experiența reală de viață a lui Wallace pe câmpul de luptă (în elaborarea tacticilor și conducerea bătăliei, precum și invidia existentă în rândul comandanților militari din Războiul Civil American) cu cea a personajului ficțional Iuda, care a vătămat fără intenție un comandant militar de rang înalt, provocând astfel o tragedie și suferință pentru familia Ben
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
acestora în formații strânse, nici să participe alături de ele la misiuni de bombardament. El nu a avut nici timpul nici ocazia să discute cu subordonații săi planul pentru bombardarea țintelor navale. El nu avut cum să transmită nici măcar unele sfaturi tactice cu privire la reacția grupului în cazul unui atac al avioanelor de vânătoare. Practic, Harris primise comanda unui grup de escadrile cu echipaje neomogne, fară experiență de luptă. Pentru misiunea de pe 24 decembrie, Kellet a avut la dispoziție 24 de avioane Wellington
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Un al treilea, Dietrich Robitzsch din "Jagdgruppe" 101, s-a prașutat din avionul său Bf 109 și a supraviețuit fără răni majore. Doi alți piloți au fost răniți: "Feldwebel" Hans Troitzsch (Bf 109) și "Leutnant" Gustav Uellenbeck (Bf 110). Evaluarile tactice ale raidului făcute de cele două părți au fost radical diferite. Bomber Command a considerat că raidul a eșuat datorită incapacității piloților să zboare în formație strânsă și a slabei capacități de conducere a comandanților de aeronave. A fost menționată
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
piloților să zboare în formație strânsă și a slabei capacități de conducere a comandanților de aeronave. A fost menționată nevoia pentru o mai bună dotare cu armament de fensiv împotiva atacului din flanc și cu rezervoare cu autoînchidere. Aceste considerații tactice ar fi putut, după părerea Bomber Command, să permită desfășurarea cu succes a unor acțiuni de bombardament pe timp de zi. Pe 22 decembrie, un raport al „No. 3 Group RAF” (nesemnat report) afirma: Există toate motivele să credem că
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
nu a pierdut niciun bombardier. În săptămânile care au urmat a început o dezbarere cu privire la modificarea planurilor pentru atacurile pe timp de zi în favoarea celor nocturne, efectuate sub acoperirea întunericului. Hewitt a fost în favoarea atacurilor nocturne. Din punct de vedere tactic, germanii au subliniat slăbiciunile bombardierelor britanice pe care le cunoșteau deja - slaba capacitate defensivă a avioanelor Wellington pentru atacurile din lateral, dar au admis că formațiunile rigide de zobr ale bombardierelor au funcționat în favoarea piloților avionelor de vânătoare, permițându-le
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
la creșterea șanselor de atac ale avioanelor de vânătoare. După invazia din Polonia care tocmai se încheiase, forțele terestre Statul major al Forțelor terestre a făcut o analiză atentă a acestei campanii. Statul major a subliniat problemele legate de comandă, tactică și control pentru îmbunătățirea eficienței propriilor trupe. În cazul primului bombardament aliat împotriva țintelor germane, se pare că subordonații lui Schumacher nu au făcut o analiză asemănătoare, fiind prea preocupați să se felicite pentru succesul obținut. Nu există dovezi că
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
grele în timpul bombardamentelor pe timp de zi a țintelor germane. În octombrie 1943, ofensiva aeriană americană a fost întreruptă temporar datorită acestor pierderi. Britanicii au continuat eforturile, dezvoltându-și flota de bombardiere, introducând noi dispozitive de ghidare a avioanelor și tactici de atac precum cea a „lanțului de bombardiere”, care le-a permis să organizeze atacuri cu tot mai multe aparate și să reducă foarte mult rata pierderilor. În februarie 1944, USAAF a introdus în serviciu avionul de vânătoare P-51
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
1943-1945. Strategia germană numită și „cultul ofensivei” a funcționat la începutul războiului în 1939-1941 dar, atunci când s-a pus probleme rezistenței într-un război de uzură, în fața unei puteri crescânde a inamicului, cu forțele împrăștiate pe patru fronturi, fără doctrine, tactici și planuri defensive funcționale, a dus la înfrângere. Apărarea "Jagdwaffe" (Forțele de vânătoare) nu era considerată parte a efortului ofensiv aerian. Strategia germană se concentrase pe aviația ofensivă ca parte a efortului aerian ofensiv. Strategia germană de concentrare pe aviația
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
au fost remediate, activitatea de aprovizionare nu s-a ridicat la nivelul cerut al producției. Avionul Messerschmitt Me 262 nu a fost introdus în serviciu suficient de repede, pierzându-se prea mult timp între fazele de testare operațională, dezvoltarea doctrinei tactice și pregătirea piloților pentru noul aparat de zbor. Inspectorul forțelor aviației de vânătoare (Inspekteur der Jagdflieger) poate fi făcut responsabil pentru aceste nereușite. Unul dintre cele mai grave greșeli a fost preferința Luftwaffe pentru asigurarea completării echipajelor bombardierelor atunci când a
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
comandanți. Chiar inspectorul Galland a notat la un moment dat că pregătirea piloților era făcută cu oferirea unui număr scăzut de ore de zbor. Piloții au primit un antrenament limitat în ceea ce privește tipurile operaționale, formațiunile de zbor, pregătirea mitraliorilor sau pregătirea tactică de luptă. Galland avea să declare că lipsa instrumentelor necesare în pregătirea de luptă nu a fost remediată până la sfârșitul războiului. Pregătirea personalului de comandă a fost neglijată. Pregătirea sistematică comandanților de formație nu a fost începută decât după 1943
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
ținute prea multă vreme în prima linie de luptă, ceea ce a dus la epuizarea fizică a piloților. Un alt factor care și-a adus contribuția neînțelegerea regulilor de bază ale luptelor de către Adolf Galland. El a considerat că, în luptele tactice, aviația de vânătoare trebuie să se comporte în mod ofensiv, chiar și atunci când participa la acțiuni defensive. Lupta defensivă nu exista în concepția acestuia. Formațiunile au pierdut deseori coeziunea în luptă, iar integritatea formațiilor a fost compromisă datorită lipsei de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
necesare și nu mai dispunea de piloți pregătiți. Incapacitatea germanilor să crească producția imediat după eșecurile din Uniunea Sovietică și Africa de Nord a dus la înfrângerile "Luftwaffe" care aveau să se producă în perioada septembrie 1943 - februarie 1944. În ciuda unor victorii tactice, "Luftwaffe" nu a fost capabilă să obțină o victorie decisivă. În momentul în care producția a atins un nivel mulțumitor, era prea târziu pentru ca să se mai schimbe ceva. RAF a dezvoltat în anii de dinainte de începerea războiului mondial o doctrină
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
în perioada „Blitz”-ului din iulie 1940 - iunie 1941. Respingerea ofensivei bombardierelor nocturne a fost realizată cu doar 60 de avioane organizate în 16 "staffeln" (escadrile). Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
nocturne a fost realizată cu doar 60 de avioane organizate în 16 "staffeln" (escadrile). Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat de pe aeroporturile din Anglia. Hitler a refuzat această tactică, motivând că poporul
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat de pe aeroporturile din Anglia. Hitler a refuzat această tactică, motivând că poporul german trebuie să vadă cum sunt doborâte bombardierele britanice deasupra teritoriului german ca să fie convinși că sunt cu adevărat apărați. După octombrie 1941, "Luftwaffe" și-a încetat miniofensiva. Decizia lui Hitler a venit în folosul RAF> În
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
miniofensiva. Decizia lui Hitler a venit în folosul RAF> În 1940-1941, atacurile germane asupra bombardierelor care au decolat au fost responsabile pentru două treimi din pierderile RAF. Germanii au pierdut șansa distrugerii flotei de bombardiere britanice. Ca urmare a respingerii tacticii inițiale de către Hitler, Kammhuber s-a concentrat asupra organizării Liniei Kammhuber. Eșecul "Luftwaffe" în lupta pentru protejarea Berlinului împotriva unei serii de raiduri de mică amploare a RAF în timpul Bătăliei Angliei a dus la conceperea unor programe defensive serioase. A
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
improvizat și au folosit în acest scop avionul greu de vânătoare Messerschmitt Bf 110 și bombardierul mediu Junkers Ju 88. Ambele modele s-au comportat extrem de bine în calitate de vânători nocturni. Odată ce problemele operaționale au fost rezolvate, au fost dezvoltate considerațiile tactice. Prima a fost cea a radarelor instalate pe avioane. Piloții germani se plângeau de aceste radare, care creșteau rezistența la înaintare și reduceau performanțele avioanelor. Ei preferau să identifice vizual țintele după ce operatorii de la sol îi ghidau spre bombardiere. O
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
dezerteze. Acest avion era dotat cu radarul de bord Lichtenstein B/C. Ca urmare, britanicii au dezvoltat metode simple și eficiente pentru blocarea capacității de identificare a bombardierelor de noapte ("Chaff" - panglică reflectoare metalizată pentru interferență în radiolocație), punând capăt tacticii "Wilde Sau" prin care avioanelor de vânătoare diurnă erau folosite pentru interceptările de noapte. Bombardarea Hamburgului în iuluie 1943 a fost făcut dincolo de raza de acțiune OBOE, bombardierele RAF au folosit pentru prima oară pe utilizarea radarului H2S. Cu această
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Sistemul transportului local a fost distrus în totalitate și a trecut o lungă perioadă de timp până când și-a revenit la normal. Au fost distruse 214.350 locuințe dintre cele 414.500 ale orașului. Panglicile reflectorizante au oferit bombardierelor avantajul tactic, dar aceasta nu avea să dureze prea mult . După ce a fost surprinsă de atacurile aeriene protejate de lansarea de panglici refletorizante „Chaff”, Luftwaffe și-a schimbat tacticile. Cu radarele neutralizate de panglicile refletorizante, avioanele de vânătoare nocturnă nu mai puteau
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
fascicolul luminos al proiectoarelor. Aceste schimbări nu au dus la obținerea imediată a unor succese, dar au deschis calea pentru o metodă de control mai puțin strictă, care lăsa o mai mare doză de inițiativă piloților de vânătoare. Succesul noilor tactici a fost indicată de creșterea pierderilor din rândurile bombardierelor. Au fost încercate și alte tactici. Metoda „"Wilde Sau"” prin, care un avion de vânătoare monoloc sprijinit de proiectoare de căutare folosea dectectoarele pasive de radar a fost implementat pe 26
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
dar au deschis calea pentru o metodă de control mai puțin strictă, care lăsa o mai mare doză de inițiativă piloților de vânătoare. Succesul noilor tactici a fost indicată de creșterea pierderilor din rândurile bombardierelor. Au fost încercate și alte tactici. Metoda „"Wilde Sau"” prin, care un avion de vânătoare monoloc sprijinit de proiectoare de căutare folosea dectectoarele pasive de radar a fost implementat pe 26 septembrie 1943. Această a avut succese limitate, dar germanii au suferit pierderi mari în iarna
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
avioanelor de vânătoare nocturnă germane. În acea vreme se zvonea că germanii pierdeau două avioane pentru doborârea unui singur Mosquito. În perioada 1943 - 1945, avionele de vânătoare nocturnă germane au doborât doar 50 de aparate Mosquito de toate variantele. Problemele tactice reprezentau doar o față a dificultăților cu care se confruntau vânătoarea nocturnă germană. Campania împotriva industriei petrochimice germane din 1944 a cauzat probleme importante activității de întreținere a avioanelor. După august 1944, aviația de vânătoare nocturnă germană nu a mai
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]