6,525 matches
-
nivelului râului este construită pe unul dintre păreții de stâncă o galerie de lemn suspendată ce înaintează pănă la distanță de vro 50 de metri înlăuntrul strâmtoarei și trece prin poduri suspendate de la un părete la celalalt deasupra râului care urlă înfricoșat și are el însuși, zice-se, o adâncime de aproape 13 metri. Cu multă sfială, circulam pe acea galerie de lemn și mai ales pe punțele cele aeriane care tremurau sub picioarele noastre și, zău, erau momente când simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
s’a născut neamul meu ce mi-a rămas, spune: În nici un caz o țeavă din casă și până În Prutul ori Rocovățul ce nu sunt departe. Obișnuințele citadine replică: dar nici cușca din fundul curții, mai ales iarna, când crivățul urlă... Așa cum doza face medicamentul, adică o otravă În doză mică poate fi un medicament, tot așa și poluarea datorată deșeurilor umane e de fapt rezultatul aglomerării lor. O primă concluzie se naște de aici, valabilă evident pentru locuința rurală: decât
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
sa vadă dacă văduva plânge suficient de mult ca mărturie a regretului și devotamentului ei, dacă nu, apăreau cele mai răutăcioase comentarii și se lansau zvonuri urâte, privind infidelitatea, relații extraconjugale, etc. Așa a apărut categoria bocitoarelor de meserie, care urlă, plâng, bocesc pentru bani, folosind lozinci stereotipe ca „te-am văzut printre morminte” pe care le strigă în cimitir în timpul slujbei înhumării. În viața tineretului au fost multe exemple de nenorociri datorită acestui „ce-o să zică lumea”. Tineri care nu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
străină. Stăteam acolo, pe paturile noastre tari, cu cearceafurile făcute sul de la zvârcoleala, de la învârtitul pe ambele părți, și ne înduram spovedaniile, jucam șeptic, mâncam când ne chema Sue Ellen la masă. Ca la cantina săracilor. Și atunci Sue Ellen urla la vreun aparținător mai nesimțit care voia să se hrănească din alocația de hrană a bolnavului, îi explica măgarului că nu se cade și ne arunca în troacă ciorba aia indigestă. Mâncam ca să avem o activitate. Ca să avem un motiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
încumeți să-l ambalezi în cuvinte. De asta, zicea cineva, nu știe nimeni adevăratul nume al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi stăpânit, tocmai pentru că nu poate fi numit. Nu-i poți spune ca lui Danny de Vito, nu poți urla la el, măi, moldovene, și ăsta, deși, mai mult ca sigur nu e moldovean, să se tuflească brusc. Cu Dumnezeu nu e așa. Scrii pentru a distruge. Pentru a descoperi niște mecanisme ale realității pe care le transformi, le convertești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și/și. Prin strungăreață. Cu schepsis. Spârcâit. Era o tehnică. Nu făceam prea multe lucruri. Sau mai și căscam la ora aceea. Apoi intra în scenă Șăfu, și venirea lui era salutată entuziast. De cum intra pe poarta liceului, începeam să urlăm. Uneori aplaudam. - Hopaaa! Lume nouă, uraaaaa! Șăfu ne saluta scurt, „Servus“, așa zicea. Bălmăjea. Zâmbea sec, fără chemare. - Ce faci, Șăfule? N-ai frână? Stai să discutăm o țâră. Tonul nostru era fals. Flas slugarnic și fals imperativ. Amândouă odată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nene, cu aia! Bătea la tine de rupea. Mai ales pe băieți avea boală. Probabil era și neregulată, că nu se explică altfel. Venea, a’ dracu’, cu niște cizme din alea cu vârf ascuțit, îți marca una la fluierul piciorului, urlai o săptămână. Dădea la gioale în neștire. Îți dai seama cum l-a terorizat pe fi-su! Mai era și comunistă, făcea o propagandă de te durea mintea. Nu știa carte, nimic. Era căcarea Troiei. Da’ când te prindea, te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lucru. Și io puteam să m-apuc de așa ceva. Trebuia doar să ai habar ce înseamnă death, fuck, baby, allright și turnai versuri în prostie. Eventual, mai băgai și cuvinte din astea melodioase, shadow, night, dark, burn, pe care le urlai sumbrui, cavernos, de parcă te înjunghia cineva. De la Cohen ăsta mi-a rămas atunci în minte un singur vers „Jesus was a sailor“. Nu știam ce vrea să spună. Cum adică Iisus vaporean? Trebuia să-ți pui bibilica la contribuție. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
care să-ți facă plăcere să-ți stai. Un loc primitor. Nu pot să spun mai clar de atât. Un cotlon. Mergeam la control o dată pe săptămână, pentru că exista pericolul unei recidive. Doctorul îmi arăta același pumn decis și îmi urla în urechi exact același cuvinte, luptăm nu ne lăsăm! Cuvinte din care nu înțelegeam mare lucru, habar n-aveam dacă mă vindecasem, dacă boala putea să revină. Pur și simplu, astea nu erau gânduri care să mă preocupe. Boala era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
convertirea nu e ceva ciudat. Fusese învățat să pupe în cur pe toată lumea. Și acum doar schimbase proprietarul bucilor. Constantă a rămas numai nevoia de stăpân. Copil de pensionari cu tabieturi rigide. Acum i se pare mare om Berceanu. Îmi urla mie, ce criticii tăi, știi că io ieri am fost la Berceanu? Așteptând să mă extaziez. Și care-i treaba? așteptam să continue. Adică el e cineva. Vecinătatea asta îl legitimează. Era pragul maxim al competenței pe care putuse s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
te piși pe fereastra căminului, în lift, ca să vadă și Ei în ce hal te-au adus. Să-ți expui abjecția ca și cum ei ar fi vinovați de starea asta de lucruri. Să le arăți unde te-au adus Ei. Să urli pe stradă porcării, să borăști din mersul autobuzului, cum a făcut atunci Pif pe la Kogălniceanu. Toate, secreții cu care împroști lumea. Faci ceva pe ea. Lumea nu e altceva decât un amestec impur și tu contribui la amestecul ăsta impur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să nu avem probleme cu Fiscul sau cu alți cetățeni care din când în când te mai întreabă de sănătate. - De ce n-ai scris, mă, de taică-tu că bea, crezi că de la noi de aicea nu se aude cum urlă la maică-ta, mă? Șoferu era s-o omoare pe nevastă-sa după ce i-ai bălăcărit! Io nu știu ce-ai avut în capul ăla când ai scris cartea! Că salt prețul. Foarte bine, treaba mea! Să-i jignești pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
panică în rândul echipajului: "Radiotelegrafistul M. își face apariția în ușa carlingii. Ce cauți tu aici? Du-te la mitraliera ta. Nu reveniți deasupra obiectivului, domnule căpitan. Pleacă! Domnule căpitan, dumneavoastră ne duceți la moarte. De data aceasta încep să urlu: Pleacă ! Nu ne facem decât datoria!" A văzut campania din Rusia ca pe o expresie a demnității naționale, a văzut-o ca un idealist, fără pragmatismul meschin care caracterizează gândirea ambuscaților din spatele frontului, ci ca un soldat și ca un
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
Însă nu pricepe cele scrise și nu aude cele citite este asemenea burlanului care primește În sine apă și nu simte că apa curge printr-Însul. 19 decembrie 2012 A sosit iarna și În Dobrogea, Însoțită de un vânt care urlă de parcă ai fi În Siberia. E agasant și aduce cu cel ce a semănat vijelia de rândul trecut, numai că de data aceasta nu mai e Însoțit de ploaie, ci de zăpadă sau, mai degrabă, de lapoviță. Am primit botezul
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
În noaptea următoare, Fanache, însoțit de câțiva gealați, a descins acasă la noi. În stradă aștepta duba neagră cu motorul pornit. Tata dormea. Au spart ușa. Au năvălit peste el, au aprins lumina. -Unde sunt nevastă-ta și copiii? a urlat la el Fanache cu brutalitate. -Lipsesc din oraș, sunt la țară, a explicat tata și instinctiv și-a pus la ochi ochelarii care stăteau pe noptieră. Răspunsul tatei l-a pus în maximă încurcătură pe Fanache, cum adică sunt plecați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de la București, de la conducerea superioară, auzi, să vină dânșii să semnaleze, că voi aici nu sunteți în stare de nimic, îi semnalaseră că în regiune, și anume, la voi, la Serenite, în pădurea Galimea, acționează grupuri armate organizate... Tovarășul Cameniță urla scos din minți, dacă ar fost posibil l-ar fi strâns de gât prin telefon pe Gârmoci. Acesta se făcea din ce în ce mai mic, iar Fanache avea impresia că în curând șeful de raion chiar o să dea ortu popii acolo, făcut praf
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
brio de momentele grele, până pe la orele cinci ale după-amiezei, când deja serbarea pionierească era în toi (tovarășul asista la spectacol tolănit pe un fotoliu uriaș adus special în lojă, ca să încapă trupul lui mătăhălos), marele oaspete de la regiune nu urlase la ei doi decât o dată și nu-i înjurase decât de două ori - și atunci cam fără chef, parcă în glumă, cu simpatie... - ceea ce constituia un semn extrem de încurajator pentru Gârmoci și Fanache. La un moment dat însă s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de altele, nimic nu anunțase ceea ce avea să se întâmple: după ce rezolvase treburile lui curente de prim-secretar pe regiune, Cameniță se dusese la Securitate și anchetase personal vreo doi arestați, bănuiți că au desfășurat acțiuni subversive împotriva puterii populare: urlase la ei și le trăsese o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, era extenuat de câți pumni le cărase, abia mai respira. Îi plăcea în continuare să-i ancheteze pe bandiți și să-i tumbăcească, asta era în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dar absolut nimic. De fapt, nu chiar nimic. Am numărat picăturile dintr-un recipient cu perfuzie. Cuiva numărătoarea asta s-ar putea să-i trebuiască. Exact 832 516 de picături. Cine nu mă crede, să le numere. Talonul magic „Mamă - urlă băiatul cel mic dând buzna pe ușă -, iar am câștigat unul!“ În loc să se bucure, doamna Piscălescu îl ia la palme. În casă s-au adunat vreo paisprezece frigidere. Domnul Piscălescu a lipit trei între ele și doarme, cum zice el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
l-a azvârlit câțiva metri dincolo de gard. Behăitul, ca și revolta, ca și supărarea, e de două feluri: interior și manifest. Noi, românii, ne răsculăm numai pe dinăuntru. Alții, când e să răzbune ceva din viața lor, își dau drumul, urlă, se zbuciumă, sar la bătaie. Nu contează forma protestului, ci numărul celor care nu mai pot să îndure și ies la luptă. Dacă toți oamenii supărați din țara asta a noastră ar behăi deodată, s-ar cutremura pământul. Și nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vârf. Locatarii de la ultimele etaje sunt panicați. „Un metru e mult.“ „Ar veni cam zece centimetri de etaj - socotește expert unul dintre însoțitorii primarului -, n-ar fi mult. E în limitele admise.“ „Ce limite, ce-o faci, mă, pe istețul - urlă la el o muiere -, ne zboară copiii pe ferestre. Uitați, oameni buni, chiar acum blocul se înclină. Vă jur c-am văzut eu cum se mișcă!“ „Să nu dramatizăm“, spune primarul cu o voce nițel gâtuită. Iar în sinea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dacă e de bine sau de rău. Ca s-o îmbuneze, bărbatul îi cere că nu mai fie proastă și să asculte ce-i spune el, care măcar la politică se pricepe. „M-ai făcut vacă, și proastă, și grasă“, urlă plină de transpirație și cu ochii în lacrimi femeia. „Am și eu demnitatea mea. Sunt mama copiilor tăi, animalule!“ „Dar e de bine“, spune profund afectat deputatul. „Ce, puișorul tatii mic și scump, te-aș fi făcut eu vacă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
M-am dus la polițistul care încurca și mai tare circulația și l-am rugat să-l caute, prin mijloace specifice, pe cetățeanul care, ca și mine, nu auzea vulcanul din jur, ci doar concertul, delicatul „Andante“. „Bă, mamelucilor - a urlat polițistul cu vocea lui specifică -, închideți, bă, muzica, că mă înnebuniți de cap!“ Și șoferii au închis aparatele. „Nu-i de la noi - mi-a zis polițistul -, e de la alții.“ Claxoanele guițau, Jeep-urile nu mai țineau nici o regulă și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de dialectica alcoolului, mi-au făcut în necaz, dând brusc stația la maximum. Nenorociții aveau și un câine cât un vițel, pe care îl lăsau în acasă singur toată ziua și, uneori, și nopțile. Era un câine urlător. Lătra și urla continuu, sacadat, de parc-ar fi fost programat. În holul scării, noaptea, lătratul lui avea ceva lugubru, de ultimă supraviețuire, cu morți în jur cât vedeai cu ochii. Unii oameni sunt o sursă permanentă de zgomot. Așa s-au născut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]