KorAP: Find »[drukola/base=cer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2432 2433 2434 ...2641 >

66,018 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

așezaseră două păsărele albe care ne priveau atent. Zăpada era înghețată și ghetele noastre nu lăsau urme. Iarna cea lungă își pusese puternic amprenta. Singurii care au reușit s-o înfrunte au fost copacii uriași care-și înălțau crengile spre cerul înnorat. După ce-am intrat în pădure, ni s-a părut că auzim niște sunete ciudate. Semănau cu cele produse de o briză puternică, dar nici urmă de așa ceva în jur. În plus, erau monotone. Sunetele se întețeau pe măsură ce înaintam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
schimbă ușor-ușor, ca să o poți suprapune peste cealaltă. Puțin câte puțin ca să poți conștientiza totul. Lumea de aici și de-acum există practic, dar, din punct de vedere fenomenologic, este doar una dintre nenumăratele posibilități. Schimbările nu sunt strigătoare la cer... e ca și când ai păși mai întâi cu dreptul sau cu stângul. Așa că nu văd de ce să ți se pară ciudat că se schimbă lumea o dată cu modificarea amintirilor. Sună tare sofisticat! Prea abstract, dacă-mi permiteți. Ignorați complet factorul timp, inversând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Cum era doar început de toamnă, aceștia aveau cu siguranță frunzele încă verzi. Vedeam cu ochii minții lumina soarelui, simțeam mirosul ierbii și auzeam adierea vântului. Voiam să stau întins și să mă bucur cât mai mult de ele, privind cerul. Să trec pe la frizer să mă tund, să merg apoi în parcul Gaien și să mă întind pe iarbă. A, și să beau o bere rece. Înainte de a se sfârși lumea pentru mine. — O fi senin afară? am întrebat-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
senin afară? am întrebat-o pe fată. — N-am de unde să știu, zise ea. — N-ai văzut buletinul meteo? — Nu. Te-am căutat toată ziua. Nu știam să ajung la tine. Am vrut să-mi amintesc dacă erau stele pe cer când am plecat de-acasă, dar n-am reușit. Nu-mi venea în minte decât cuplul de tineri din Skyline, ascultând Duran Duran. Stele? Ce mi-o fi venit? Doar nu m-am mai uitat la stele de luni de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am reușit. Nu-mi venea în minte decât cuplul de tineri din Skyline, ascultând Duran Duran. Stele? Ce mi-o fi venit? Doar nu m-am mai uitat la stele de luni de zile. Chiar dacă ar fi dispărut toate de pe cer cu trei luni în urmă, eu tot n-aș fi observat. Singurele lucruri pe care le-am observat în răstimpul acesta au fost brățările de argint ale femeii și bețele de la acadele și înghețată aruncate în ghiveciul în care se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cu o zi în urmă a dispărut ca prin farmec. Orașul s-a cufundat în frig și peisajul a recăpătat aspect de iarnă cu toate că nu se pornise încă vântul rece. De la coama dealului de nord și până la câmpia de sud cerul atârna greu din pricina norilor încărcați de zăpadă. Aveai senzația că era gata să se prăbușească. Sub fereastra mea, cei patru bătrâni continuau să sape. Patru? Parcă fuseseră trei înainte. Trei bătrâni cu cazmale în mâini. Dar acum erau patru. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fi iar acoperit de un strat gros de zăpadă. Fulgii tari prevesteau zăpadă mare de obicei. Bătrânii nu se sinchiseau de ninsoare. Cred că nici nu și-au dat seama că începuse să ningă. Nici unul nu a ridicat privirile spre cer, nici unul nu s-a oprit din săpat, nici unul n-a scos o vorbă. Până și canadiana aceea a rămas în copac, în bătaia vântului. Erau acum șase bătrâni. Groapa ajunsese până la talie. Unul din cei doi care au venit mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
aștepte până plecam eu din lumea asta. Mi-ar fi plăcut să stau tolănit pe iarbă, la soare, să beau bere. Altceva nu-mi doream. Nu vedeam nici un semn că ar înceta totuși. Norii grei păreau amenințători. Nici o fărâmă de cer senin printre ei. M-am gândit să cumpăr un ziar de dimineață și să aflu timpul probabil, dar chioșcurile de ziare erau jos, la metrou. Dacă ajungeam acolo, iar începea discuția cu controlorul și nu mai aveam chef de așa ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ea. Nu-mi aminteam exact care din noi, dar nu conta. Craniul unicornului pe care l-am adus din mașină. Deasupra lui, luminițe fosforescente. Luminițele erau mici de tot și nu prea puternice, dar pluteau deasupra craniului precum stelele pe cer. Albe și gingașe. Fiecare punct luminos se învăluia parcă într-o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din aceeași pricină, acestea luminau mai degrabă partea de sus a craniului decât cea frontală. Am stat pe canapea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de toamnă, menționând că un asemenea amănunt este extraordinar de bine surprins în romanele lui John Updike. Următoarea melodie a fost Early Autumn a lui Woody Herman. Ceasul de deasupra mesei din bucătărie arăta șapte și douăzeci și cinci de minute. Luni. Cerul s-a înseninat de parcă ar fi tăiat cineva norii cu un cuțit ascuțit, numai ca să-i facă să dispară. Nu era deloc o zi rea pentru cineva care-și lua rămas bun de la viață. Am fiert apă într-o oală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-o să iasă din țarc, sprijinită de umărul meu. Zidul negru și rece care se ridica în stânga ne privea de sus dușmănos, fără un sunet. Crengile ulmului s-au mai scuturat de zăpadă și apoi s-au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele, spuse Umbra. Am tot exersat ca să nu amorțesc de atâta stat în pat, dar se pare că a fost prea mică încăperea aceea nenorocită. Am ieșit din țarc, am intrat în gheretă și am pus cheile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
est, pe drumurile troienite. N-am întâlnit nimic și n-am văzut nimic pe drum, decât propriile mele urme și cele mici, lăsate de animale. Am întors capul și-am zărit peste Zid coloana de fum negru înălțându-se spre cer - ca un turn de rău augur al cărui vârf era înghițit de nori. Judecând după grosimea dârei de fum, am apreciat că Paznicul incinera o grămadă de animale. Zăpada și gerul de azi noapte uciseseră mai multe ca oricând. Asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Când mori tu, mor și eu. Este mersul firesc al lucrurilor. — Cred că ai dreptate. Am privit amândoi Orașul de acolo, de sus. Turnul, râul, podul, Zidul, fumul - toate învăluite în zăpadă multă. O cascadă uriașă de nea cădea din Cer. Dacă ți-ai mai revenit, eu aș zice să mai înaintăm. După cum a început să ningă, îmi vine să cred că Paznicul o să renunțe la incinerare și se va întoarce acasă mai devreme. M-am ridicat și mi-am scuturat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spre parc ne-am oprit să cumpărăm niște bere. Am întrebat-o ce preferă, dar mi-a spus că îi place orice fel de bere cu condiția să facă spumă. Aveam gusturi comune. Era o dimineață frumoasă de octombrie, cu cerul senin, fără nici o pată de nor. Aveam bani să cumpăr cea mai bună bere de import, dar n-am găsit decât Miller High Life. Am luat un bax cu șase cutii. Galbenul strălucitor al ambalajului îți lăsa impresia că a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
parcul Hibiya și ne-am așezat pe iarbă. Era pustiu lunea dimineața, ca puntea unui portavion după ce și-au luat zborul toate avioanele. Stoluri de porumbei se învârteau pe ici-colo, vrând parcă să se încălzească la soare. — Nici un nor pe cer. — Uite unul acolo, zise ea arătând cu degetul spre un petec cenușiu care poposise deasupra primăriei din Hibiya. Era doar unul mai întunecat. În rest, printre crengile arborilor de camfor nu se zăreau decât niște pufuleți albi. Nu contează dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Nu contează dacă-i numai unul. Nu are nici o putere. Și-a pus mâna streașină la ochi ca să vadă mai bine. — Da, e micuț și nesemnificativ. Am tăcut amândoi o vreme. Am deschis două cutii de bere și am privit cerul. — De ce-ai divorțat? întrebă fata. — Pentru că nu mă lăsa niciodată să stau la fereastră când mergeam în excursii. — Glumești, nu? Era o scenă asemănătoare într-un roman de J. D. Salinger. L-am citit în liceu. — Care-i adevărul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
autobuz cu o vază de fier, nu soțul tău. Exact o astfel de moarte mi s-ar potrivi mie. Imaginea se închide direct, fragmentată. Nu mai ai timp să te gândești la nimic. Tolănit pe iarbă, am ridicat privirile spre cer. Norul de adineauri dispăruse. Cred că se ascunsese după niște crengi. — Cred că încap și eu în imaginea aceea limitată, nu? — Oricine poate intra, oricine poate pleca de acolo. E un loc excelent. Numai că trebuie să te ștergi bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
bere lângă el. Luni dimineața! Am închis ochii și-am încercat să-mi amintesc numele fraților Karamazov. Mitea, Ivan și Aleoșa. Mai era și bastardul Smerdeakov. Oare câți oameni din lumea asta știu numele acestor personaje? Am ridicat privirile spre cer. Mă imaginam într-o bărcuță ce plutea pe întinsul ocean. Vântul nu bătea, valuri nu erau. Mă aflam singur, în derivă. Joseph Conrad susținea că o bărcuță care plutea stingheră pe vastul ocean avea o calitate cu totul aparte. Lord

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
bărcuță ce plutea pe întinsul ocean. Vântul nu bătea, valuri nu erau. Mă aflam singur, în derivă. Joseph Conrad susținea că o bărcuță care plutea stingheră pe vastul ocean avea o calitate cu totul aparte. Lord Jim în scena naufragiului. Cerul părea misterios. Luminos și sclipitor precum o idee fixă ce nu putea fi pusă nicicum la îndoială. Din poziția în care mă aflam, cerul putea fi considerat punctul logic culminant al întregii existențe. La fel ca și marea. Dacă o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
plutea stingheră pe vastul ocean avea o calitate cu totul aparte. Lord Jim în scena naufragiului. Cerul părea misterios. Luminos și sclipitor precum o idee fixă ce nu putea fi pusă nicicum la îndoială. Din poziția în care mă aflam, cerul putea fi considerat punctul logic culminant al întregii existențe. La fel ca și marea. Dacă o priveai zile-n șir, aveai impresia că nu mai exista altceva pe lume. Joseph Conrad era de aceeași părere. O bărcuță s-a desprins

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
le-am pierdut nu erau irecuperabile. Am închis ochii și m-am lăsat pradă somnului. Bob Dylan cânta la nesfârșit A Hard Rain’s A-Gonna Fall. 40 La capătul lumii Pasărea Ningea tare când am ajuns la lacul de sud. Cerul apăsa greu deasupra noastră, iar fulgii viscoliți se izbeau de pământ. Cei de peste lac erau înghițiți de acesta fără nici un sunet. O tăcere de rău augur. În vasta întindere de nea, lacul se deschidea ca o gaură rotundă, uriașă. Priveam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
stătea la câțiva pași mai încolo. Se scutura de zăpadă din când în când, cu privirile fixate pe suprafața apei. — Aici trebuie să fie ieșirea, zise ea. Cu siguranță. Orașul nu ne mai poate ține captivi. Suntem liberi ca păsările cerului. A ridicat privirile spre cer, a închis ochii de parcă s-ar fi simțit binecuvântată de fulgii de nea. — Ce vreme bună! Cerul nu e amenințător și nici nu bate vântul, zise ea râzând. Îi revenea forța văzând cu ochii, de parcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
încolo. Se scutura de zăpadă din când în când, cu privirile fixate pe suprafața apei. — Aici trebuie să fie ieșirea, zise ea. Cu siguranță. Orașul nu ne mai poate ține captivi. Suntem liberi ca păsările cerului. A ridicat privirile spre cer, a închis ochii de parcă s-ar fi simțit binecuvântată de fulgii de nea. — Ce vreme bună! Cerul nu e amenințător și nici nu bate vântul, zise ea râzând. Îi revenea forța văzând cu ochii, de parcă îi scosese cineva cătușele care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să fie ieșirea, zise ea. Cu siguranță. Orașul nu ne mai poate ține captivi. Suntem liberi ca păsările cerului. A ridicat privirile spre cer, a închis ochii de parcă s-ar fi simțit binecuvântată de fulgii de nea. — Ce vreme bună! Cerul nu e amenințător și nici nu bate vântul, zise ea râzând. Îi revenea forța văzând cu ochii, de parcă îi scosese cineva cătușele care o înlănțuiseră până atunci. S-a îndreptat singură spre mine. Cu pași mărunți. Cred cu toată convingerea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Da, ar fi și acesta un motiv, dar nu e singurul. Am descoperit ceva foarte important pentru mine, mult mai important decât aș fi crezut vreodată. Trebuie să rămân. Umbra oftă din toți rărunchii și-și ridică apoi privirile spre cer. — I-ai găsit sufletul și te-ai hotărât să trăiești împreună cu ea în pădure. Vrei să scapi de mine, nu? — Ți-am spus și adineauri că nu este singurul motiv. Am descoperit rațiunea de a fi a Orașului, așa că eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]