KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2433 2434 2435 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462

ai șconduceriiț Comunității răspundem cu capetele noastre de faptele coreginarilor noștri”. La ora 9.50 dimineața, a adăugat Iacob, „mi-a spus Leahu XE "Leahu, Gheorghe" că s’a făcut trierea și evreii au fost eliberați. Eu satisfăcut am plecat acasă” - uitând că ar fi venit acolo, chipurile, sub pază germană. Această scenă nu s-a petrecut la Chestură În ziua pogromului. De data aceasta Iacob a uitat că a fost „invitat” la Comandatura germană, și nu a mai susținut că

Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
fiu trimis la Chestură ca ceilalți”. Acolo a fost primit frumos și reținut În dormitorul unor soldați din Regimentul 13 Infanterie, „unde am găsit mai mulți deținuți creștini și evrei”. A doua zi, la ora 5 după-amiază, a fost trimis acasă de către căpitanul Darie, XE "Darie, Constantin (căpitan)" „Însoțit de o sentinelă” și s-a ascuns două zile În casă, de frică. Ceea ce iese În evidență este soarta sa diferită În comparație cu a celorlalți evrei din Iași. Arestat fiind, a fost dus

Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
dată (septembrie 1944), ibidem, vol. 42, pp. 386-387 (USHMM, microfilm 43). 8 Polițistul Anițulesei XE "Anițulesei" a declarat că șeful de secție Ciuhat XE "Ciuhat (inspector)" a ordonat, În seara zilei de 29 iunie, la 10-15 polițiști să se odihnească acasă și să se Înapoieze În zori „pentru a escorta trenul... cu evrei... la Podu Iloaiei XE "Podu Iloaiei" ”. Vezi procesul-verbal al interogatoriului polițistului Mihai Anițulesei XE "Anițulesei, Mihai (polițist)" la Curtea Militară de Apel (București), 11 iulie 1947, ibidem, vol

Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750

este în relație cu rolul respectiv, am găsit moduri în care să mă eschivez sau să refuz. Iarăși spun, nu-i lipsă de modestie, nu vreau să fiu interpretată greșit, vă povestesc doar din experiența mea: mama îmi croia rochiile acasă pentru că voia să fiu deosebită. O vedeam cum cosea cu mânuțele ei, și la vremea aceea, în modul cum înțelegeam noi totul atunci, erau rochii frumoase, croite cu gust. Cred că am moștenit acest gust, și când am ajuns în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
ridice" mult spectacolul, și poate să-l îngroape de viu. În legătură cu partenerii, aici este ceva mult mai delicat. Sigur că fiecare dintre noi suntem în seara spectacolului într-o anumită formă: poți veni furios la teatru după ce te-ai certat acasă cu nevasta, să pocnești, să bombănești, să nu-ți trebuiască nimic. Dar, indiferent de forma în care se află partenerul, trebuie să-ți construiești un fel de a fi, ca să eviți să te deranjeze. Dacă te lași copleșit de unul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
unde nu te aștepți, pâlnia unui instrument muzical de suflat, o mașină de scris sau un căluț se pot "combina" într-o relație de amiciție ori de amorul artei, stârnind mirarea, curiozitatea, chiar dorința de a le găsi un loc acasă la tine. E preferabil să vezi mai întâi obiectele altădată orfane, adunate într-o familie/colecție în care se consumă o dragoste cu năbădăi, o imposibilă iubire. Am scris corect "amor", "dragoste", "iubire". Liniile unduioase, nonșalante, mai mult chemătoare decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
în care aveam un pui fript și două-trei cărți. A doua zi, la cinci dimineața, eram în fața Gării de Nord, încercând să descopăr unde s-ar putea afla Liceul Militar de Muzică. Asta se întâmpla prin 1957-'58. Când m-am întors acasă, părinții m-au întrebat: "ce ai făcut, băiete, la București?" "Am găsit și Liceul Militar, și Școala Medie de Muzică". A.V. Părinții nu v-au îndemnat spre Liceul Militar? O.B. Tocmai aici este problema. Le-am spus: "nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
nu? O.B. De mic. Din toate punctele de vedere. Fie la muncă, la câmp, fie la pregătire în școală, la studiu individual. Aurel Niculescu studia la violoncel. Eu eram obișnuit cu mișcarea brațului pentru că, în fiecare vacanță, la țară, acasă, organizam serbări. La aceste serbări eram instructor de dans, eram coordonator pentru texte, eram dirijor de cor, făceam absolut totul, de la a la z. Și Aurel, văzând că am o oarecare mișcare dirijorală a brațului, când cânta la violoncel, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
respectivă, filarmonica din Bacău era singura instituție de acest tip din țară care asigura lună de lună salariile instrumentiștilor. Nu uitați că în acele timpuri, veneau din toată țara dirijori și soliști să colaboreze cu noi, și în loc să se întoarcă acasă cu onorariile cuvenite, se întorceau cu valiza plină cu salam de Sibiu, sau tacâm de pui, sau ce puteam să le oferim noi atunci la Bacău. Aș vrea să-i numesc, m-au ajutat foarte mult. De la primul secretar al

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
spun ce scenă a fost: fiecare stătea în alt colț, ca să nu ne influențăm unul pe celălalt, băiatul, soția, eu... Și, iată, așa a fost. A plecat!... Ca să vedeți ce sentiment trăiam eu în momentul în care m-am întors acasă, și am intrat în camera ei, i-am scris prin email așa: Oti, Mi-i greu să strig Cu sufletul la gură Să suflu-n bulbucate așteptări Să plâng de dor sau de durere Să rup secunda existenței mele. Din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
purice dacă vrei să fii purice. Adică să nu ai această pudoare a dansatorului care trebuie să fie frumos, să zâmbească și să aibă ochii machiați. Nu. Era ideea pământului, ideea cerului... De aceea am și putut dansa la oameni acasă. La "Student club" am ajuns mai târziu, dar la început spectacolele noastre aveau loc acasă la cineva care avea o cameră mai mare, un fel de salon, se adunau vreo zece persoane și noi dansam. Aceste spectacole, care după aceea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
trebuie să fie frumos, să zâmbească și să aibă ochii machiați. Nu. Era ideea pământului, ideea cerului... De aceea am și putut dansa la oameni acasă. La "Student club" am ajuns mai târziu, dar la început spectacolele noastre aveau loc acasă la cineva care avea o cameră mai mare, un fel de salon, se adunau vreo zece persoane și noi dansam. Aceste spectacole, care după aceea s-au repercutat în spectacolele de la "Nocturn", de la "Țăndărică", la București, au plecat nu doar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
electriza. Și dansam pentru un public foarte diferit foarte frumos diferit. Dansam la sala "Dalles" pentru pensionari, de exemplu, în spectacole de poezie. Recitau Victor Rebengiuc, Irina Petrescu iar eu mă duceam și dansam pe o poezie, o mai gândeam acasă, n-o mai gândeam, îmi reușea dar era o necesitate de a "scoate" dans prin porii trupului. Nu de a structura, "hai să facem o piesă contemporană", nici noi nu știam că facem dans contemporan!... A.V. Pentru că ați amintit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
marele privilegiu și noroc să fiu invitat de Pina Bausch. În compania ei am lucrat o stagiune. Am făcut vreo zece piese împreună, tot așa, în nebunie curată. Dar vreau să spun că în momentele în care eram la mine acasă, într-o cămăruță mititică, subînchiriată, acolo, la Essen (un fel de sat, nu este un oraș mare ceea ce era mare era Pina Bausch!), era multă ceață și, ca să supraviețuiesc, îmi recitam poezii care, la școală mi se păreau așa... Coșbuc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
persoană, este asemeni poeziei pe care o scrie: cu haz, cu o tragedie "domestică", unde catifeaua se sărută cu cerul. O poezie care m-a atins foarte puternic. Am descoperit-o citind, am fost invitat la Dana și Emil Coșeru acasă chiar într-un cuibușor paradisiac, într-un climat cu totul special. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să deschid o carte și am "căzut" peste "dulapul îndrăgostit" al lui Brumaru. Am impresia că m-am îmbogățit enorm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
să fie redescoperit, după ce a dispărut, Alexandru Dragomir. A făcut studii cu Heidegger, și a fost în România, toată viața, întâi încărcător-descărcător, pe urmă expert corector la o editură, după aceea comis voiajor în industria lemnului. Iar seara, când venea acasă, citea à livre ouvert Platon în grecește. Nu știa nimeni de el, și nici azi nu cred că se știe foarte mult. Am avut profesori extraordinari, despre care nu se mai vorbește. Și pentru că suntem aici într-o universitate de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
că se impune să încetăm odată cu imaginea orașului vechi care trebuie să supraviețuiască secole la rând. Așa a fost și Parisul, spun ei, a trebuit dărâmat, trebuie să dărâmăm. A.V. Unde se învață, unde se cultivă dreapta măsură? A.P. Acasă, până la 7 ani, și pe urmă, dacă frecventezi un cerc de oameni cât de cât normali. Altfel, nu te învață nimeni dreapta măsură, fiecare umblă după interese și idei fixe proprii. Bucureștiul este un oraș aproape părăsit, așa este impresia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
ni se tipărească doleanțele, m-am întrebat "na, ce-o să iasă din toată povestea asta?" Am părăsit universitatea printre două gratii din gard, și nu pe ușa principală, că dacă aș fi ieșit pe-acolo, n-aș mai fi ajuns acasă... Dar, în drum spre casă, când am văzut că terenul de fotbal e plin de tunuri, tancuri și toată universitatea era deja înconjurată de armată, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost "da' ce-o fi aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
tunuri, tancuri și toată universitatea era deja înconjurată de armată, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost "da' ce-o fi aici, domnule?" Și m-am gândit, "păi, da' n-o fi din cauza noastră!" Când am ajuns acasă, taică-miu, palid și tremurând, m-a întrebat, într-o isterie totală "unde ai fost, ai înnebunit, mai trăiești?" Iar eu eram într-o stare de spirit... "Lasă, tată, asta, e bine, e important ce facem, o să schimbăm lucrurile în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
mai e nimic de spus. I.H. Mulțumesc. (Colocviu difuzat în emisiunea "Cap de afiș", TVR Iași-TVR 3, noiembrie 2011) Mariana Codruț (2012) Dacă vrei să știi ceva esențial despre omul care parcă iese dintre cărți și te servește la el acasă cu un pahar de ceva, dacă te nimerești cu el în concediu la mare și stai într-o seară pe plaja nu prea animată să privești valurile, să discuți despre toate celea, dacă îl vezi foindu-se în biroul lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
întâlnești cu el în centrul târgului și bați străzile să găsești o terasă unde să-ți potolești setea de vorbit în fața unei halbe pline... Dacă vrei să știi ceva esențial, te scuzi că trebuie să fii undeva, intri la tine acasă ori în librărie și scoți cartea din raft. Care dintre ele? E treaba hazardului, totdeauna mai inspirat. Numai el o deschide la o pagină potrivită. Acum la 122: (nu sunt vesel, nici trist) nu sunt vesel, nici trist. sufăr numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
Resnik, când a debutat la "Met" în spectacolul "Fidelio", în 1944 dacă nu mă înșel, dirijor era Bruno Walter. Timp de trei luni, povestea doamna Resnik, Bruno Walter a luat-o sub aripa lui, în fiecare zi stătea la el acasă, și marele dirijor Bruno Walter a învățat-o, notă cu notă, să cânte partitura personajului Leonora. Astăzi nu mai există timp, audițiile sunt din ce în ce mai multe, sunt școli foarte bune... A.V. Și dacă nu mai există această etapă de pregătire

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
o dedicație, îmi pare rău că n-am adus-o aici, în care mi-ai scris un poem. E.B. Da, le făceam pe loc, atunci! Se poate face o carte numai cu dedicații. I.H. Eram la o petrecere la mine acasă, cu Emil și cu Mircea Dinescu și cu mai mulți, și mi-a scris o dedicație pe un volum, " Dintr-o scorbură de morcov", și este un poem foarte frumos. În timpul difuzării unei sonate pentru două piane de Mozart, interpretată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
am luat nici un premiu. Atunci chiar m-a șocat chestia asta. Dacă șase jurii, erau și de la "Cuvântul", și de la "România literară", și de la Radio România Cultural, consideră că nu ai treabă cu premiul, înseamnă că trebuie să te duci acasă și să te culci. Adevărul este că eu nu m-am dus acasă, m-am dus la... A.V. ...să nu spuneți că v-ați dus la Dolhasca... E.B. ...nu m-am dus la Dolhasca, ar fi fost minunat! Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
jurii, erau și de la "Cuvântul", și de la "România literară", și de la Radio România Cultural, consideră că nu ai treabă cu premiul, înseamnă că trebuie să te duci acasă și să te culci. Adevărul este că eu nu m-am dus acasă, m-am dus la... A.V. ...să nu spuneți că v-ați dus la Dolhasca... E.B. ...nu m-am dus la Dolhasca, ar fi fost minunat! Am făcut vreo trei episoade grave de depresie, și-am stat vreo trei luni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]