64,222 matches
-
Mioriței, în patru faze: cântec liric cu circulație independentă (testamentul), colindul transilvan, episodul oii năzdrăvane, respectiv episodul maicii bătrâne și alegoria morții. Tot el este cel care utilizează pentru prima dată termenul de testament al ciobanului. În linii mari, această teorie își va dovedi valabilitatea în timp, fapt confirmat și de concluziile fochiene. O lucrare cu caracter monografic avea să apară în 1922-1923 sub semnătura lui Ovid Densușianu (1873-1938) - "Viața păstorească în poezia noastră populară", care reinterpretează întreg scenariul mioritic dintr-
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
Folklor - Diatectologie", volumele I și II, Editura pentru Literatură, București, 1969 (redactor Ioan Șerb). În 1989 vor apărea volumele III și IV, la Editura Minerva (ediție de Paula Diaconu Bălan - fiica folcloristului).) În 1931, H. Sanielevici (1875-1951) lansează o nouă teorie potrivit căreia „eroul Mioriței era un Zamolxis” (H. Sanielevici, Miorița sau patimile unui Zamolxis, în Adevărul literar și artistic. În anul în care Lucian Blaga (1895-1961) devine membru al Academiei Române (1936), acesta publică, la București, un amplu și controversat studiu
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
astfel definitiv (după I. Mușlea) misterioasa alegorie nuntă-moarte, episod prezent exclusiv în versiunea baladă a Mioriței. În monografia "Miorița - tipologie, circulație, geneză, texte" (Adrian Fochi), publicată sub auspiciile Editurii Academiei Române (1964), A. Fochi (1920-1985) realizează o sinteză a tuturor ipotezelor, teoriilor, tezelor și ideilor legate de Miorița, corespunzător perioadei 1850-1950, propune o tipologie exhaustivă și trece în revistă câteva repere ale fenomenului cultural generat de baladă. În final inserează prima antologie națională a variantelor din ambele versiuni (baladă și colind), o
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
culturală străromână” vizează geneza și circulația textelor mioritice (prin raportare la variantele aromâne), iar capitolul „Câteva capodopere în lumina eternității” debutează cu unele aprecieri despre Miorița - un rezumat tematic, reluarea tezei „morții tânărului nelumit” ca germene al textului, respectiv o teorie privind datarea. Mircea Eliade (1907-1986) publică, în 1970, la Paris, prima ediție a volumul "De la Zalmoxis la Genghis-Han - Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Occidentale", în cuprinsul căreia dedică un capitol distinct baladei Miorița - "Mioara năzdrăvană". Aprecierile
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
baladei”. (M. Eliade, ibidem, p. 249.) El a considerat că „adevărata problemă” începe cu această cercetare. Cu alte cuvinte, a configurat dimensiunile „fenomenului mioritic”, privindu-l global, în totalitatea sa, fără a da atenție detaliilor care nasc polemici. Încurajați de teoria pro-transilvăneană a lui A. Fochi (1964), mai multi analiști vor aprofunda subtilitățile versiunii-colind. Mai întâi Dumitru Pop, în 1965, prin studiul "Pe marginea Mioriței" (însoțit de 32 de texte), apoi Ovidiu Bârlea, în 1969 - "Colindatul în Transilvania". Sub aceleași auspicii
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
Viena. Mai târziu a criticat subiectivismul lui Russell și al altora în problemele filosofice ale logicii moderne. Gödel a studiat și algebra logicii a lui Boole. A demonstrat că ipoteza conținutului nu vine în contradicție cu sistemul de axiome ale teoriei mulțimilor, dacă acest sistem nu este contradictoriu în sine. Ocupându-se în mod special cu dezvoltarea logicii matematice, a demonstrat că necontradicția unui formalism care include logica obișnuită și aritmetica nu poate fi realizat cu simple instrumente care se mențin
Kurt Gödel () [Corola-website/Science/314206_a_315535]
-
obișnuită și aritmetica nu poate fi realizat cu simple instrumente care se mențin în cadrul formalismului însuși. Deci în demonstrarea necontradicției aritmeticii trebuie să intervină considerații care să depășească cadrul strict finit în sens clasic. Gödel s-a ocupat și cu teoria modelelor. Este unul din subiectele best-seller-ului „Gödel, Escher, Bach” (1979), pentru care lui Douglas Hofstadter i s-a acordat Premiul Pulitzer. Cu problemele abordate de Gödel s-a ocupat și matematicianul român C. Constantinescu în memoriul " Semnificația rezultatelor lui Gödel
Kurt Gödel () [Corola-website/Science/314206_a_315535]
-
Este unul din subiectele best-seller-ului „Gödel, Escher, Bach” (1979), pentru care lui Douglas Hofstadter i s-a acordat Premiul Pulitzer. Cu problemele abordate de Gödel s-a ocupat și matematicianul român C. Constantinescu în memoriul " Semnificația rezultatelor lui Gödel pentru teoria sistemelor formale", lucrare apărută în "Cercetări Filosofice" nr. 2/1963.
Kurt Gödel () [Corola-website/Science/314206_a_315535]
-
versiunea-baladă" această rațiune (post-existențială) dispare, ajungându-se “la o idee vecină (...), anume, înlocuirea elementelor rituale indispensabile înmormântării, pe care Brăiloiu o considera, alături de moartea-nuntă, ca esențială pentru înțelegerea Mioriței”(Ibidem). Subiectul pare definitiv clasat, din moment ce numeroasele cercetări arheologice au confirmat teoria lui Mircea Eliade, prin bogatul inventar al obiectelor descoperite în mormintele vechi, încă din peroada neolitică: “rareori este îngropat cineva fără a avea anumite obiecte lângă el” - unelte, arme, podoabe, vase etc. “Prezența lor a fost explicată prin concepția oamenilor
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
În astronomie, heliocentrismul este teoria că Soarele este centrul sistemului solar. Cuvântul provine din limba greacă (ήλιος "Helios" = soare și κέντρον "kentron" = centru). În istorie, heliocentrismul s-a opus geocentrismului, teorie ce punea Pământul în centrul Universului. Distincția între Sistemul Solar și Univers nu a
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
În astronomie, heliocentrismul este teoria că Soarele este centrul sistemului solar. Cuvântul provine din limba greacă (ήλιος "Helios" = soare și κέντρον "kentron" = centru). În istorie, heliocentrismul s-a opus geocentrismului, teorie ce punea Pământul în centrul Universului. Distincția între Sistemul Solar și Univers nu a devenit clară decât în perioada modernă, dar este importantă în ce privește controversa între cosmologie și religie). Grecul Aristarh din Samos, în secolul al III-lea î.e.n., a
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
scris o critică dură a modelului lui Ptolemeu în "Îndoieli asupra lui Ptolemeu" (circa 1028), interpretată de unii ca o critică a geocentrismului ptolemeic, deși alții admit doar că această critică privea unele detalii ale modelului lui Ptolemeu, și nu teoria geocentrică. Alhacen a propus însă, mai târziu, rotația Pământului în jurul axei în "Modelul mișcărilor" (c. 1038). În 1030, al-Biruni a discutat teoriile astronomice indiene ale lui Aryabhata, Brahmagupta și Varahamihira în lucrarea sa "Indica". Al-Biruni era de acord cu rotația
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
geocentrismului ptolemeic, deși alții admit doar că această critică privea unele detalii ale modelului lui Ptolemeu, și nu teoria geocentrică. Alhacen a propus însă, mai târziu, rotația Pământului în jurul axei în "Modelul mișcărilor" (c. 1038). În 1030, al-Biruni a discutat teoriile astronomice indiene ale lui Aryabhata, Brahmagupta și Varahamihira în lucrarea sa "Indica". Al-Biruni era de acord cu rotația Pământului în jurul propriei axe, și, deși era inițial neutru în raport cu modelele geocentric și heliocentric, a notat că heliocentrismul este o problemă filozofică
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
propriei axe, și, deși era inițial neutru în raport cu modelele geocentric și heliocentric, a notat că heliocentrismul este o problemă filozofică, și nu una matematică. Abu Said al-Sijzi, un contemporan al lui al-Biruni, a sugerat posibila mișcare a Pământului în jurul Soarelui, teorie pe care Biruni nu a respins-o. Qutb al-Din (n. 1236), în lucrarea sa "Limita realizărilor în ce privește cunoașterea cerurilor", a discutat dacă heliocentrismul este o posibilitate. Ideile heliocentrice erau cunoscute în Europa dinaintea lui Copernic. Exploratori și negustori europeni întorși
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
latitudinale ale lui Mercur și Venus. Majoritatea astronomilor din școala de astronomie și matematică Kerala care i-au urmat au accepted modelul său planetar. În secolul al II-lea î.e.n., astronomul elenist Seleucus din Seleucia se pare că a demonstrat teoria heliocentrică. Conform lui Bartel Leendert van der Waerden, Seleucus ar fi demonstrat teoria heliocentrică determinând constantele unui model geometric pentru teoria heliocentrică și dezvoltând metode de calcul a pozițiilor planetelor utilizând modelul. El ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
matematică Kerala care i-au urmat au accepted modelul său planetar. În secolul al II-lea î.e.n., astronomul elenist Seleucus din Seleucia se pare că a demonstrat teoria heliocentrică. Conform lui Bartel Leendert van der Waerden, Seleucus ar fi demonstrat teoria heliocentrică determinând constantele unui model geometric pentru teoria heliocentrică și dezvoltând metode de calcul a pozițiilor planetelor utilizând modelul. El ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile la acea vreme, fiind contemporan cu Hiparh. În secolul al IX-lea, astronomul
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
modelul său planetar. În secolul al II-lea î.e.n., astronomul elenist Seleucus din Seleucia se pare că a demonstrat teoria heliocentrică. Conform lui Bartel Leendert van der Waerden, Seleucus ar fi demonstrat teoria heliocentrică determinând constantele unui model geometric pentru teoria heliocentrică și dezvoltând metode de calcul a pozițiilor planetelor utilizând modelul. El ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile la acea vreme, fiind contemporan cu Hiparh. În secolul al IX-lea, astronomul afgan Ja'far ibn Muhammad Abu Ma'shar
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
afgan Ja'far ibn Muhammad Abu Ma'shar al-Balkhi a dezvoltat un model planetar ce poate fi interpretat ca model heliocentric. Aceasta se datorează revoluțiilor orbitale ale planetelor date ca revoluții heliocentrice și nu ca revoluții geocentrice. Lucrarea sa privind teoria planetelor nu s-a păstrat, dar datele sale astronomice au fost mai târziu înregistrate de al-Hashimi și de Abū Rayhăn al-Bīrūnī. Al-Biruni a discutat posibilitatea ca Pământul să se rotească în jurul propriei axe și în jurul Soarelui, dar în "Canonul Masudic
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
a lui Mo'ayyeduddin Urdi. Teoremele lor au jucat un rol important în modelul heliocentric copernican, la care s-a ajuns prin inversarea direcției ultimului vector care leagă Pământul de Soare. În versiunea publicată a lucrării sale, Copernic citează și teoriile lui Albategni, Arzachel și Averroes ca influențe, în timp ce lucrările lui Alhacen și Biruni erau și ele cunoscute în Europa la acea vreme. În secolul al XVI-lea, lucrarea "De revolutionibus" a lui Nicolaus Copernic a prezentat o discuție completă privind
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
său dintr-o serie de observații astronomice, și a alcătuit tabele astronomice care permiteau calculul pozițiilor trecute și viitoare ale stelelor și planetelor. Făcând aceasta, Copernic a mutat heliocentrismul din zona speculației filozofice în cea a astronomiei geometrice predictive. Această teorie a rezolvat problema mișcărilor retrograde ale planetelor, argumentând că o asemenea mișcare era doar una aparentă, și nu una reală: este un efect de paralaxă, ca și un obiect observat de cineva în trecere pe lângă el și care pare să
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
manuscris ne publicat din lucrarea "De revolutionibus" (care s-a păstrat), deci cunoștea cel puțin un susținător anterior al tezei heliocentrice. Totuși, în versiunea publicată, se limitează la a nota că în lucrările lui Cicero a găsit o descriere a teoriilor lui Hicetas și că Plutarh îi furnizase o relatare a pitagoreenilor Heraclides Ponticus, Philolaus, și Ecphantus. Acești autori propuseseră un Pământ în mișcare, dar care nu se rotea în jurul unui Soare central. În I Paralipomena 16:30 scrie că „El
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
lucrările teologului lutheran Abraham Calovius. De-a lungul timpului, însă, Biserica Catolică a început să adopte o atitudine mai intransigentă în apărarea geocentrismului. Papa Urban al VIII-lea, care aprobase ideea ca Galileo să publice o lucrare despre cele două teorii ale lumii, a devenit ostil față de acesta. În timp, Biserica Catolică a devenit principalul oponent al heliocentrismului. Sistemul favorizat de instituțiile religioase era cel al lui Ptolemeu, în care Pământul era centrul universului și toate corpurile cerești orbitează în jurul lui
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
mai dură față de ideile lui Copernic după 1616, iezuiții s-au apropiat de ideile lui Tycho; după 1633, acest sistem s-a răspândit mult. Galileo a fost pus sub arest la domiciliu în ultimii ani ai vieții sale pentru susținerea teoriei heliocentrice. Teologul și pastorul Thomas Schirrmacher, însă, a spus: [Image:Galileo.arp.300pix.jpg|thumb|right|În secolul al XVII-lea, Galileo Galilei s-a opus Bisericii Romano-Catolice susținând ferm heliocentrismul]] Cardinalul Robert Bellarmin a considerat că modelul lui Galileo
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
Mathematica" de Isaac Newton a fost publicată în 1742 de preoții franciscani Le Seur și Jacquier, doi matematicieni catolici, cu o prefață în care se afirma că lucrarea autorului se baza pe heliocentrism și nu putea fi explicată fără această teorie. Papa Benedict al XIV-lea a suspendat interdicția asupra lucrărilor heliocentrice la 16 aprilie 1757, pe baza lucrării lui Isaac Newton. Papa Pius al VII-lea a aprobat în 1822 un decret al "Sacrei Congregații a Inchiziției" de a permite
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
interdicția asupra lucrărilor heliocentrice la 16 aprilie 1757, pe baza lucrării lui Isaac Newton. Papa Pius al VII-lea a aprobat în 1822 un decret al "Sacrei Congregații a Inchiziției" de a permite tipărirea cărților heliocentriste la Roma. Ideea că teoria heliocentrică era și ea greșită în sensul ei strict a fost dezvoltată în pași. Faptul că Soarele nu este centrul universului, ci una din nenumăratele stele, a fost susținută puternic de Giordano Bruno; Galileo a afirmat aceeași idee, dar a
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]