12,426 matches
-
pleacă în primul rând de la circulația orală a istorioarelor despre pățaniile acestui personaj al culturii populare balcanice și orientale. Aici Nastratin reînvie proaspăt, dintr-o neistovită plăcere a spunerii. Fabulația cu tâlc se desfășoară pe îndelete, ca matcă a unei înțelepciuni milenare, întoarsă și asimilată într-o viziune realistă, în interiorul căreia morala, modernă, indulgentă, se transmite fără acreală, chiar șugubăț. Tot o prelucrare este culegerea Fabule și istorioare (I-II, 1841), unde motive livrești și populare de mare vechime sunt îmbogățite
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
Tudor Arghezi, Nichita Stănescu. Povestea vorbei este o comedie a cuvintelor pure și în același timp o comedie umană integrală, făcută din observații impersonale, stereotipe, cunoscute dinainte, surprinzătoare în totala lor lipsă de inedit, în rigiditatea lor chinezească, persiflatoare, de înțelepciune milenară. G. CĂLINESCU Pann face parte și el din familia poeților întemeietori, dar în linie morală. Hristoitie au Școala moralului (o prelucrare) este o carte delicioasă. Alții vor să scrie o gramatică, o retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
însă o presiune puternică, spre întoarcerea în trecut, pentru a nu scăpa din vedere cele mai importante referințe academice. Iată, universitatea a fost dintotdeauna considerată ca o comunitate a oamenilor de știință, ca loc al gândirii libere și critice, al înțelepciunii și al adevărurilor mereu căutate. În secolul al XIX-lea, un filosof și un cardinal ca J.H. Newman considera că a spune despre cunoașterea produsă în universitate că e utilă înseamnă a recunoaște irelevanța ei academică, iar la începutul secolului
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
sunt comemorați Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, Dimitrie Zarifopol, Gh. Asachi. Literatura străină e reprezentată atât prin traduceri, în special din literatura franceză - prozatorul preferat e Maupassant, în transpunerea lui M. Sever, cu nuvelele Moarta, Idila, Ordonanța, dar și Memnon sau Înțelepciunea omenească de Voltaire -, cât și prin ample prezentări și comentarii: Poezia lirică franceză, Dramaturgia sârbească, Portrete scandinave, Aspecte din literatura rusă, Scriitori celebri și autobiografiile lor, O incursiune în literatura bulgară ș.a. „Cronica teatrală” (cu variantele „Teatrele bucureștene”, „Note teatrale
MISCAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288184_a_289513]
-
au o structură precumpănitor comparatistă, tratând mai ales despre relația epicureului Budai-Deleanu cu stoicul M. Kuralt. Alte trei, unul intitulat Palatul crailor leșești, celelalte dedicate domnitorului literat Alexandru Moruzi și lui Chesarie de Râmnic, abordează din același unghi „cartea de înțelepciune” și două individualități ale culturii române. Întemeiat în primul rând pe o bogată bibliografie de specialitate, M. discută cu argumente provenind din mai multe discipline o problematică interesantă, încheindu-și pledoaria cu unele contribuții inedite. Pe aceeași linie, a evidențierii
MITU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288189_a_289518]
-
despre viață, dar nu îl considera unica atitudine esențială; admitea durerea ca factor pozitiv, dar atribuia același rol și plăcerii. Apreciind în mod deosebit arta scriitoricească a lui Schopenhauer, traduce un fragment din Parerga und Paralipomena sub titlul Aforisme asupra înțelepciunii în viață (1890), după ce în 1870 tălmăcise un text mai puțin cunoscut, Despre filosofia la Universitate. O primă versiune, fragmentară, a traducerii aforismelor a apărut în „Convorbiri literare” în 1872, fiind reluată și publicată integral, în aceeași revistă, peste patru
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Torouțiu, Cluj-Napoca, 1981; Cugetări și aforisme, îngr. și introd. Simion Ghiță, București, 1986; Scrieri de logică, tr. și introd. Alexandru Surdu, pref. Sorin Vieru, București, 1988; Critice, îngr. Domnica Filimon, introd. Dan Mănucă, București, 2000. Traduceri: Arthur Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață, București, 1890; ed. îngr. Domnica Filimon-Stoicescu, pref. Liviu Rusu, București, 1969; Patru nuvele, pref. trad., Craiova, 1882; H. Ibsen, Copilul Eyolf, pref. trad., București, 1895. Repere bibliografice: Procesul Maiorescu, Iași, 1865; C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, I-II, îngr
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
care este opera de artă. Singură în noaptea infinită, instalată în eul propriu, poeta se simte stăpână pe ea, „închisă ca-ntr-un turn”, aspirând parcă spre reificare. Întregire (1936) atestă o schimbare de atitudine, în urma unei revelații aduse de înțelepciune, ceea ce echivalează cu ruperea de lumesc, de anxietate și suferință. În versurile, postume, din Cartea a patra (1974) trecutul e retrăit într-o lungă perindare de secvențe și reflecții. Câteva cicluri, Lirica veche sau Momente lirice, Carnet de război, Poeme
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
literaturii destinate copiilor și tinerilor. Abordează o tematică variată, cu funcție educativă, subsumând motive de largă circulație, dar și specifice spațiului nostru cultural. Se adresează primei vârste prin poveste, înfățișând tipul uman ideal (Inima mamei, 1954), sau prin snoavă, ilustrând înțelepciunea și umorul popular (Povești cu tâlc, 1956, Povești despre Păcală, 1961). Nostalgia originilor îl trimite la legendă și basm. Colecțiile de legende pe care le prelucrează cuprind povestiri din fondul culturii universale, după criteriul armonizării versiunilor contradictorii într-o sinteză
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
în Țara Sfântă (2002), un „dialog profetic” ce include povestea unei prostituate din România care se duce la Sfântul Mormânt, ca și Chilia sau Trăirea nemijlocită (1999) ori Sophia sau Spovedania lui Mitică de la origini până mai apoi sau Despre înțelepciune (2000), lucrări care scandalizează Biserica Ortodoxă și preoțimea română de peste ocean. Scriitorul vizează doar dogmele și organizarea strâmbă a Bisericii, nu și esența religiei. SCRIERI: Derută în paradis, București, 1978; Miturile românești și arta filmului, București, 1979; Paznic la Turnul
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
Urmașii Moromeților sau Despre lauda de sine, București, 1998; Chilia sau Trăirea nemijlocită, București, 1999; Mort după America sau Despre înviere, București, 1999; Arta speranței, București, 2000; Sophia sau Spovedania lui Mitică de la origini și până mai apoi sau Despre înțelepciune, București, 2000; Brâncuși înainte de Brâncuși, București, 2001; Răstignit în America sau Despre eroare, București, 2001; Apocalipsa după Brâncuși, București, 2001; Teroriștii din turn, București, 2002; Messalina sau Despre păcat și purificare în Țara Sfântă, București, 2002; Măștile lui Caragiale, București
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
este între o roată de car și un advocat? Roata strigă ca s-o ungi, pe advocat trebuie să-l ungi ca să strige.” M. a fost asemuit cu Nastratin Hogea. E în cărțile lui o întreagă paremiologie balcanică îngemănată cu înțelepciunea cărților vechi evreiești, colportată de un umorist fin, bonom, deși nu fără înțepături vitriolante. I.L. Caragiale l-a cunoscut și apreciat. În „Epoca literară” din 1896 își amintea de „pildele și apropourile” lui Cilibi ca de niște „buni prieteni” ai
MOISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288208_a_289537]
-
Bisericii însă - dintre care nu puțini mânuitori ai adjectivului - ne cer să vedem în Evanghelie documentul care proclamă de sus valoarea infinită a excepției, în contra gândirii masificate. Atunci când riscă să spună prea mult, această carte nu vrea decât să confirme înțelepciunea tradiției, care vede în teologie un comentariu la experiența personală a libertății. Eseurile de față se doresc a fi niște punți între lumi care, de regulă, se ignoră. Oferim cititorului un mănunchi de însemnări care pledează diletant și eclectic în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și lipsit de premeditare. Fără un elementar exercițiu de autocritică, viața noastră s-ar putea pomeni, într-o bună zi, sufocată de blestemul fricii și lucrarea fărădelegii. Mustrarea aduce vindecare. Adeseori, Evanghelia ne rostește adevărul în față, luând dispensă de la înțelepciunea lumii, cea care predă arta sofistă a compromisului. „Adaptarea” la sistem (entropic prin definiție) ne reglează temperatura inimii în domeniul atotcuprinzător al căldicelului. Această opțiune nu este valabilă pentru cei care țin Cuvântul dumnezeiesc ca măsură a tuturor lucrurilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru cei care sunt conștienți de natura tainică a trupului lui Hristos. Fidelitatea, ca și luciditatea, se învață mereu din experiența greșelii. Îmi spun astăzi că paginile sufocate de exasperare n-ar fi trebuit scrise cu sarcasm, dar îmi lipsește înțelepciunea celor desăvârșiți. Dincolo de orice asperități, cred că acest volum s-a născut înăuntrul unui legământ de fidelitate față de Evanghelie. Reacțiile adverse „la vedere” m-au mirat așadar mai puțin decât declarațiile otrăvite ale unor „confrați” care au mereu ceva de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar fi o facultate pe care o absolvim, eventual, în anii tinereții. Raportul e invers. Teologia ne absolvă neștiința și păcatul. Pentru aceasta, ea smulge mereu din partea noastră datoria infinită de a mărturisi cât bine ni s-a făcut: „Oare înțelepciunea nu strigă ea și priceperea nu-și ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porți, în împrejurimile cetății, la intrarea porților, strigă tare” (Proverbe 8, 1-3). Soarele și semiluna Ortodoxieitc "Soarele și semiluna
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ai Evangheliei în sumbrul veac XX, curajul nu și-a căpătat valoarea dintr-un calcul. Nu eventualele urmări ale unei fapte îndrăznețe ar trebui să ne dăruiască temeritate. Valoarea curajului vine din patosul pur al mărturisirii. Creștinismul tolerează fatalismul falsei înțelepciuni. Mărturisirea nu poate fi înecată în retorica proletară a întrebării: „La ce bun?” Pentru ea însăși, spovedania își merită prețul. Tineretul ortodoxtc "Tineretul ortodox" Ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. I Timotei 4, 12 Absența reperelortc "Absența reperelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
clipei: „Vai țigani, țigani,/ Gypsy și hitani,/ Fără cer și ani,/ Trec pe drum” (Șerban Foarță, Mica Țiganiadă). Se prea poate ca țiganii lăutari, chemați la atâtea nunți domnești, să fi predat românilor într-un potop de sunete lecția unei înțelepciuni ancestrale. Sunt multe zilele în care, prin muzică, românii - alături de confrații unguri sau țigani - au deprins gustul petrecerii. De la Romica Puceanu (1928-1996), Toni Iordache (1942-1987) sau Johnny Răducanu (n. 1931), judecați ca artiști individuali, până la formații unice precum Fanfara Ciocârlia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
asceza formării lăuntrice. Numai părăsind mentalitatea de propagandist religios, tânărul creștin va dobândi harul adevărat al mărturisirii. Din nefericire, de cele mai multe ori acest proiect de tranziție nu reușește. Mulți dintre cei care ar trebui să lumineze ca niște icoane ale Înțelepciunii ajung să fie, pentru cei din lume și din Biserică, deopotrivă, pricini de sminteală. Din păcate, dezorientarea „bobocilor” nu este doar temporară; ea continuă de multe ori în perioada formării școlare, prelungindu-se, nu în puține cazuri, și după momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
universal fără să-l fi căutat vreodată. Nu în primul rând de erudiți are nevoie Biserica 2, ci de oameni care au descoperit entuziasmul cunoașterii vii și al iubirii spontane, firescul vieții duhovnicești, bucuria slujirii aproapelui și exigențele infinite ale Înțelepciunii lui Dumnezeu. Încă o dată: sunt meritorii acele școli de teologie care dau diploma unor oameni maturi intelectual, sănătoși emoțional, puternici duhovnicește, responsabili din punct de vedere civic, muncitori prin educație și mai ales, într-un sens deopotrivă literal și metafizic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să-i asigure Bisericii un prezent sunt, mai presus de toate, figuri charismatice capabile să recunoască esența invizibilă și transculturală a revelației. Mitul neutralitățiitc "Mitul neutralității" Față de pretențiile radicale ale creștinilor deciși să aprofundeze adevărul imemorial al propriei lor tradiții, înțelepciunea lumii are o minimă aderență și un exces de antipatie. În fond, modernii emancipați tolerează realismul liturgic al creștinismului cu aceeași reținere severă cu care Părinții deșertului priveau practicile magice și superstițiile sezoniere ale țăranilor egipteni. De unde această ezitare? Totul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dialog constant cu bogățiile de gând și vis care o precedă. Într-o asemenea perspectivă, tradiția apare ca prag al unei construcții înnoitoare. Reverberând țeluri aflate în penumbra uitării, împotrivindu-se grăbitei înstrăinări de sine a veacului, tradiția pune temelia înțelepciunii. Cum poate depăși tradiția prestigiul echivoc al „tradiționalismului”? Cum se folosește majuscula în cazul Tradiției fără a se recurge la gnoză? De ce este tradiția un tip de prezență hermeneutică și mai puțin o temă de reflecție între alte teme? Conține
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oare ceva în destinația tristei noastre derive? Analfabeți la capitolul liturghie, ideologii știu să debiteze sloganuri, și nu stări de spirit. Seducția ambiguitățiitc "Seducția ambiguității" Poate că totul a început cu relativismul nominalist al modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un cadru practic, modelat de afectul prieteniei și al conviețuirii fraterne. Oralitatea sibilinică și ezoterică a pitagoreicilor atrage atenția asupra importanței inițierii, fără de care experiența cunoașterii rămânea parțială. Prima filozofie este mai cu seamă orală și oraculară nu fiindcă exprimă înțelepciunea unui mythos imemorial, ci întrucât crede în ierarhizarea ontologică a cosmosului. La Platon, dialogul exersat ca dialectică devine emblema filozofiei care depășește sfera privată a conversației. (Aceasta și pentru că limbajul este probabil singurul sistem semiotic autotelic.) Între culpabilizarea socratică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
regulilor dialogului, practicat ca joc al diferențelor într-o intimă proximitate față de Zeu ori daimon. Nu doar tăcere mistică, dar nici retorică incontinentă, dialogul conduce rațiunea spre Unul indivizibil aflat la o infinită distanță de împrăștierea naivă și nativă a „înțelepciunii” populare. Descoperirea centrului presupune deci efortul concentrării. Fără disciplina atenției, cele mai bune intenții etice se risipesc în van. Adevărul trebuia căutat împreună. Dezvăluirea „centrului” sau a „originii” (archy) era situată mereu între două „zise”. Așa cum obișnuia să spună părintele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]