12,690 matches
-
și un jurist faimos, Cocceius Nerva, cavalerul Curtius Atticus, pasionat, ca și el, de istoria veche, câțiva literați greci. Peste tot alegea locuri superbe, însă păzite și inaccesibile, și ridica acolo case după gustul său, sigure ca un castrum din ținuturile barbarilor. „Vizuinile uzurpatorului“, zicea Agrippina, „unde își ține ascunsă teama“. Tiberius nu era bântuit doar de suspiciuni și spaime. Era și misogin, nu suporta glasurile, râsetele și zgomotele, nu-i plăceau ceremoniile de la curte, înghesuiala, muzica, veșmintele colorate, prezența femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vreunui codex sau volumen, singur cu glasurile solemne, cunoscătoare din vechime. Mintea lui era stearpă; în timpul exilului din Rhodos nu găsise altceva mai bun de făcut decât să aprofundeze misterele artei magice chaldeene. Îi plăceau miturile vechi de secole și ținuturile îndepărtate. În particular însă iubea, și a iubit din ce în ce mai mult, pe măsură ce creștea ura sa față de femei, tinerii aleși din provinciile Asiei, care erau repede impresionați de puterea și de singurătatea lui plină de mister. La curtea lui nu erau femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu șaizeci de ani. Era harta geografică a întregului imperiu, Forma Imperii. Înainte de Agrippa, pe pământurile cunoscute ale Apusului nimeni nu se gândise să reproducă într-un desen - cu indicarea tuturor distanțelor, calculate de cartografi și ingineri - forma și dimensiunile ținuturilor supuse Romei. — El era cel mai credincios tovarăș al lui Augustus, spuse Iginus cu acreală voită, pe când despăturea papirusul. Munca aceea imensă îi luase douăzeci de ani. Originalul fusese pus cu gelozie în biblioteca imperială și nimeni nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în inima Romei. S-au realizat mii de copii, pe papyrus sau pergament, pentru comandanții militari și funcționarii civili, în formate practice, de călătorie, care au fost introduse în niște apărători. În mai puțin de două secole, imperiul ajunsese în ținuturi atât de îndepărtate, încât puțini reușeau să și le imagineze. Pe acea hartă însă Agrippa desenase imperiul asemenea trupului unui uriaș întins, răsuflând, viu, cu sute de vene puternice de la un capăt la celălalt: cincizeci de mii de străzi romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care îl atingeau ușor când îl întâlneau pe coridoare. Bănuia că fuseseră instruite să-i stârnească interesul. Timp de cincizeci de ani, Livia trimisese în încăperile lui Augustus fecioare tinere și înspăimântate, prada lui preferată; ele trebuiau să vină din ținuturile cele mai îndepărtate și să nu știe nici măcar un cuvânt în latină, fiind destinate să dispară fără urmă a doua zi. Zi de zi, în timpul acelor întâlniri, Gajus dovedea o indiferență inertă, naivă. Era conștient de zâmbetele caustice din spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
culoarea Nilus-ului, de culoarea florii de lotus, știau să prepare parfumul sacru, khfir, descriau temple din granit roz vechi de trei mii de ani. Preceptori culți explicau că în țara aceea fuseseră inventate agricultura și știința hidraulică, vitală într-un ținut unde nu plouă; spuneau că Alexandria era cel mai însemnat centru de schimburi culturale și științifice; susțineau că în școala religioasă și filosofică de la Heliopolis se născuse intuiția divinității. Arhitectura, muzica, științele speculative, medicina se îmbinaseră într-un edificiu umanist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ai unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de liniște impuse de armele Romei; erau ostatici - reprezentau garanția că tații lor aveau să respecte o pace greu de îndurat. În spatele numelor lor se ghiceau ținuturile nesfârșite ale Asiei, orașe mitice, deșerturi, fluvii gigantice, îndepărtate mări interioare. Cel mai în vârstă era Herodes din Judaea, nepotul marelui Herodes - care construise Cezareea și templul de la Jerushalem; el preamări prietenia dintre Augustus și bunicul său și declară: — Împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
stat. În subteranele ei, îngropate iarna în zăpadă, muriseră Perseus, regele Macedoniei, după șase ani în care nu văzuse lumina soarelui, și Sifax din Numidia. Sertorius Macro se exprima în latina grosolană a tăietorilor de lemne și a păstorilor din ținutul său; nu avusese niciodată ocazia să arate milă față de cineva și toate sentimentele lui erau asemenea unor lemne uscate, unite de o ambiție nemăsurată. Prin urmare, Tiberius știa foarte bine cu cine vorbește atunci când, în lipsa oricăror martori, în mare secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Sclavul se retrase fără nici un zgomot. Disimularea Se întoarse însă curând; se apropie de portic cu pași ușori și îi zâmbi de departe. Îi aducea într-o cupă un fruct aromatizat în vin sau o băutură parfumată, cu plante din ținuturi îndepărtate. Îl însoțea la termele rezervate funcționarilor imperiali la orele când, dat fiind mecanismul riguros al instituțiilor, nu era nimeni. Însă, la mai puțin de o lună de când Gajus începuse să-i zâmbească spontan tovarășului său nevinovat, singurul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puterii militare. Imediat, în atmosfera aceea de lovitură de stat, Macro anunță pentru a doua oară: — Eu plec. Și porni spre Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde s-ar fi întors, în vila păzită acum ca un castrum din ținuturile barbare, toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Era adevărat. Acum orașul deborda de viață, ambasadori, delegații din toate provinciile; femei splendide și, prin urmare, negustori putred de bogați; artiști aflați în căutarea norocului; poeți care inventau limbaje noi pentru piese de teatru noi, fascinante; muzică din toate ținuturile, cântată la instrumente nemaivăzute. Diferența dintre atitudinea vechii generații și cea a tinerilor era atât de mare, încât părea că între ei nu există nici o legătură de rudenie. — Din cauza acestei risipe, declară Seneca dezgustat, dezechilibrul dintre mărfurile importate și cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vremea Republicii, care vorbeau o latină concisă și se îmbrăcau după vechile cerințe. Toate rasele, limbile și modele se amestecau pe stradă, fără nici un control. — Pe lângă aceasta, continuă el veninos, peste Roma se revarsă neîncetat un val de sclavi din ținuturile cucerite, germani, hiberici, traci, barbari mauritani. Și fiindcă în capitală debarcau numai bărbați tineri, aleși după înfățișarea și cultura lor, și fete frumoase, mulți dintre ei avuseseră parte de un noroc previzibil. Prin generozitatea marilor familii, prin dispozițiile testamentare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi urcau treptele. Însă abandonarea armelor, întotdeauna necesare în cazul unui regim de ocupație militară, transformarea cuceririlor recente într-o federație de state autonome, dar unite prin strânse acorduri comerciale și puternice alianțe militare - o rețea care să înglobeze toate ținuturile Orientului civilizat -, li se părea multora o utopie a tinereții, imposibilă și foarte periculoasă. În realitate, era o idee mult prea avansată pentru acea epocă, un fel de Uniune Mediteraneeană, opusul puterii romanocentrice construite de Augustus și Tiberius. Un ideal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
odeion vor răsuna cele mai minunate instrumente, vor cânta cele mai frumoase glasuri ale Orientului, așa cum le auzeam seara în palatul de la Epidafne, pe Orontes, în timp ce tatăl meu, întocmai cum se varsă un vin prețios, picătură cu picătură, dăruia acelor ținuturi, unul după altul, pacea. Oamenii vor veni aici din toate părțile, fiindcă pentru un vis nou, mai ales dacă este greu de împlinit, oamenii merg până la capătul pământului. Manlius interveni, cu spiritul lui concret: — Malurile lacului sunt acoperite de mărăcini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fim atenți la îmbinările bucăților de lemn, la legăturile plăcilor de metal, la protecția fiecărui cui... În latina lui solară și veselă se ghicea accentul din Magna Grecia, ecoul vechilor dialecte italice; cu fantezia lui napolitană, evocă o amintire din ținutul său: — Corabia de aur va avea aceeași formă ca templul lui Isis de la Pompei, singurul templu în care pământul nu este mânjit de sângele animalelor sacrificate. Arhitectul Imhotep spuse: — În interiorul khem-ului voi pune mozaicuri. Îi voi da culorile sacre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intimă cameră a palatului nu exista o carafă cu apă. Își zise că nu putea deschide ușa aceea. Puse cupa la locul ei. Deodată îl fulgeră gândul: „Germanii! Cavaleri germani aleși din auxilia care patrulează pe Rhenus. Germani... Dezrădăcinați din ținuturile lor, unde știu că nu se vor putea întoarce niciodată, germani care să nu înțeleagă o boabă de latină, care să nu cunoască pe nimeni în întreaga Romă. Credincioși din instinct și din nevoie. Germani Corporis Custodes“. Gărzi de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu grandiosul Circus Vaticanus, și se gândi cu amară autoironie că, după ianugurare, trecea peste el într-o asemenea noapte. Cerul începea să se lumineze în spatele siluetelor întunecate ale pinilor Romei. Oamenii care-i stăteau alături erau impasibili, veneau din ținuturi îndepărtate unde nu se mai puteau întoarce, fiindcă aleseseră războiul împotriva celor de-un sânge cu ei. Cruzi, credincioși și puternici, văzuseră totul, iar acum, deși nu înțelegeau nici un cuvânt latinesc, erau mândri de felul cum se terminase noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închisorii. Lumina aducea cu sine ceasurile constructive, întâlnirile pline de viață cu funcționarii credincioși, cu trimișii entuziaști ai provinciilor, cu ambasadorii prieteni, cu oamenii care, vrăjiți de visele lui, construiau împreună cu el o lume a viitorului. Prietenii lui veneau din ținuturi îndepărtate, îl vedeau ca pe un zeu ce răspundea speranțelor lor: aerul fluviului Romei nu îi otrăvise. Dimpotrivă, în fața Romei se găseau dezarmați și naivi. Nu observau marea de senatori care, dimineața târziu, se aduna în jurul Curiei. Ochii lor cuprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cea mai înaltă fortăreață a sufletului, învelișul minții ucise. Ea te invită: bea, bucură-te, încinge-te cu flori. Fiindcă și tu vei fi curând un înveliș gol“. Valerius Asiaticus înălță cupa: — Cât despre principele arab al nabateenilor - toți regii ținutului ăstuia se numesc Harithat, râse el -, va fi de-ajuns să-l împingem tot mai mult spre deșert. E mult loc în deșert. Râseră cu toții. În curând legiunile aveau să ocupe Petra, minunatul oraș săpat în porfir și gresie, împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de-ajuns să-l împingem tot mai mult spre deșert. E mult loc în deșert. Râseră cu toții. În curând legiunile aveau să ocupe Petra, minunatul oraș săpat în porfir și gresie, împingându-l pe ultimul rege în deșerturile din nord. Ținutul Nabatene urma să devină provincia Arabia. Fiecare proiect atrăgea după sine altele. — Și toate principatele mici, Commagene, Armenia, Emesa, Calcis, Edessa... Stai liniștit, ne vom ocupa de ele pe rând, promise calm Asiaticus. Va fi ușor. Nu au forță militară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zăbrele subțiri de aur; apoi oferi sucuri de fructe exotice, sosite de curând pe mare din provincia Africa, aromatizate cu vin. — S-a întors credinciosul Herodes din Judaea, șopti batjocoritor Asiaticus. Parcă regatul lui ar fi la Roma, nu în ținutul său. Herodes se apropia de Împărat ținând cupa de vin în mână; toți crezură că voia să închine în sănătatea lui. El însă îi șopti: — Ce-ai putut să afli despre mesajul de la Iunit Tentor? La gât purta, ostentativ, celebrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
semăna cu o panoramă pe un ecran de cinema. Spre nord erau casele din concesiunea franceză, fațadele lor reflectîndu-se În cîmpurile de orez inundate. În dreapta lui Jim, rîul Whangpoo ieșea din districtul Nantao al Shanghai-ului, albia lui imensă străbătînd ținutul părăsit. În fața lui era aerodromul Lunghua. Pista de ciment era situată În diagonală pe Întinderea de iarbă, ajungînd pînă la baza pagodei. Jim putea vedea țevile tunurilor antiaeriene montate pe anticele trepte de piatră, și puternicele reflectoare de aterizare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și diferite forțe de miliție, recrutate de comandanții de armate care se reîntorseseră la Shanghai. Zeci de mii de chinezi erau măturați de aceste armate rivale, ca praful de un grup de mături care se ciocnesc. Coloane de refugiați cutreierau ținutul, Încercînd să se adăpostească pe cîmp și jefuind satele, Întoarse de la porțile Shanghai-ului de unități avansate ale armatelor naționaliste. Jim se temea cel mai mult tocmai de asemenea refugiați, de aceste bande de hamali Înfometați, Înarmați cu pumnale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
virulent împotriva regelui Alfonso al XIII-lea, deportarea pe insula Fuerteventura din arhipelagul Canarelor, de unde, cu ajutorul unor prieteni, se va refugia la Paris și de acolo în sudul Franței, în Țara Bască franceză, la Hendaye, pentru a fi mai aproape de ținutul natal. „Desțărarea“ sa va dura până în 1930. A fost o perioadă extrem de dură în viața lui Unamuno. Dacă lunile petrecute în Fuerteventura, pământ spaniol, nu-i alteraseră speranța, șederea la Paris l-a deprimat profund, se simțea izolat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al Martei și Mariei, cu accent dramatic asupra unui profund elogiu al maternității spirituale, în La Tía Tula (1921), toate împănate și cu elemente autobiografice, toate sunt pătrunse de credința în necesitatea credinței, de căutarea disperată a credinței, de nostalgia ținuturilor natale și de aspirația spre visul mântuitor, toate acestea cioburi ale unei vestiri kenotice fără sfârșit, ajungând, ca într-un Nou Testament semiprofan, la acea capodoperă de concizie și luminozitate iubitoare, San Manuel Bueno, mártir (1931), nuvelă lungă sau roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]