6,323 matches
-
În ultimii ani ai vieții 1840-1841, conflictul dintre poet și despotismul țarist se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca și marele său premergător Pușkin, își va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleșit de amărăciune, luându-și rămas bun de la acea Țară de robi și de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele
Mihail Lermontov () [Corola-website/Science/304263_a_305592]
-
astăzi, cu muzee și case memoriale, centre culturale, monumente istorice laice și ecleziastice, târguri de carte, universități, baze de agrement ș.a. Orice vizită în Germania începe cu capitala Berlin unde am poposit cu mulți ani în urmă când se menținea absurda separare a celor două state germane pe criterii ideologice și militare. Îmi amin-tesc că am fost surprinși de ordinea, disciplina, spiritul civic și de gradul de civilizație și mai ales de spațiul cultural despre care știam câte ceva din anii de
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
în contextul crizei din Crimeea din 2014, a transmis mai multor țări (Polonia, România și Ungaria) scrisori oficiale prin care propunea divizarea vestului acestei țări între vecinii ei din acea parte. Propunerile lui au fost ignorate sau respinse ca fiind absurde.
Vladimir Jirinovski () [Corola-website/Science/304333_a_305662]
-
chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor. "Moartea fericită" este varianta inițială a romanului " Străinul" (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: "Ciuma" (1946) și "Căderea" (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții. Piesele de teatru "Caligula" (1938), "Neînțelegerea" (1944), " Starea de asediu" (1948) și "Cei drepți" (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
teatru "Caligula" (1938), "Neînțelegerea" (1944), " Starea de asediu" (1948) și "Cei drepți" (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele și eseurile sale. Spre exemplu, cea de-a doua piesă prezintă o situație de un tragic absurd: o hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu, iar de această "neînțelegere" ia notă străinul - Meursault - în închisoare, citind un articol de ziar, lipit de peretele celulei sale
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu, iar de această "neînțelegere" ia notă străinul - Meursault - în închisoare, citind un articol de ziar, lipit de peretele celulei sale. "„Ciclul absurdului”" este termenul folosit de pentru a face referire la o parte din opera sa: "Străinul" (roman), "Caligula" (piesă de teatru), "Mitul lui Sisif" (eseu), "Neînțelegerea" (piesă de teatru). Exegeții operei camusiene au stabilit că autorul francez poate fi considerat un
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
folosit de pentru a face referire la o parte din opera sa: "Străinul" (roman), "Caligula" (piesă de teatru), "Mitul lui Sisif" (eseu), "Neînțelegerea" (piesă de teatru). Exegeții operei camusiene au stabilit că autorul francez poate fi considerat un filozof al absurdului și al revoltei, iar acest fapt se datorează celor două mituri conturate în eseuri: al asumării suferinței ("Mitul lui Sisif") și al salvării ("Omul revoltat"). Școala filozofică din care face parte, astfel, eseistul este cea a existențialismului, în sensul etimologic
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
rațiunea prezenței acestuia în existență este "contrastul dintre strigătul ființei și tăcerea ilogică a lumii". Nu poate fi dragoste de a trăi fără disperare de a fi" - crede eseistul și acest paradox impune două noțiuni noi pentru gândirea veacului: "omul absurd, cel care, fără s-o nege, nu face nimic pentru eternitate" (cum ar fi exemplele unor Don Juan, Kirilov, Franz Kafka) și libertatea absurdă, care implică pasiunea, revolta, sinuciderea. Ca și în cazul unor filozofi precum Blaise Pascal, Lev Șestov
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
de a fi" - crede eseistul și acest paradox impune două noțiuni noi pentru gândirea veacului: "omul absurd, cel care, fără s-o nege, nu face nimic pentru eternitate" (cum ar fi exemplele unor Don Juan, Kirilov, Franz Kafka) și libertatea absurdă, care implică pasiunea, revolta, sinuciderea. Ca și în cazul unor filozofi precum Blaise Pascal, Lev Șestov sau Karl Jaspers, eseul nu postulează adevăruri ultime, ci mai curând, într-un lirism exagerat, tinde să definească absurdul ca principiu destructiv al unei
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
suntem". În interpretarea lui Camus, revolta este deci singurul mijloc de a depăși absurdul. Ea este prima evidență care scoate omul din singurătate, care îl socializează pe Sisif: Dacă avem conștiința neantului și a nonsensului, dacă găsim că lumea este absurdă și condiția umană de nesuportat, nu este acesta sfârșitul și nu ne putem opri aici. În afară de sinucidere, o altă reacție a individului este revolta instinctivă. Astfel, din sentimentul absurdului, vedem născându-se ceva ce îl depășește." La limita dintre glossă
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
avem conștiința neantului și a nonsensului, dacă găsim că lumea este absurdă și condiția umană de nesuportat, nu este acesta sfârșitul și nu ne putem opri aici. În afară de sinucidere, o altă reacție a individului este revolta instinctivă. Astfel, din sentimentul absurdului, vedem născându-se ceva ce îl depășește." La limita dintre glossă și poezie, Camus îl descrie pe Sisif singur pe stânca lui, surprizându-i o psihologie de condamnat. Singura formă de revoltă care îi este permisă, în situația lui absurdă, este
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
sentimentul absurdului, vedem născându-se ceva ce îl depășește." La limita dintre glossă și poezie, Camus îl descrie pe Sisif singur pe stânca lui, surprizându-i o psihologie de condamnat. Singura formă de revoltă care îi este permisă, în situația lui absurdă, este curajul de a-și spune că e fericit. Spre deosebire de el, omul revoltat nu este singur, de vreme ce se revoltă împotriva celorlalți, iar finalitatea acestei atitudini poate fi reperabilă atât în existență, cât și în artă: " - arta este o manifestare care
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
vede confruntat cu formalismul amenințător și distructiv al societății. Și opera lui Albert Camus, care în "Le Mythe de Sisyphe" se confruntă cu acceptarea absurdității existenței umane, se încadrează în tematica filosofiei existențiale. În același sens trebuie înțelese piesele teatrului absurd (Samuel Beckett, Eugen Ionescu). În America, filosofia existențială a influențat operele unor scriitori, ca Norman Mailer, John Barth și Arthur Miller.
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
o lume bântuită de aproapele meu înseamnă a mă angaja într-un univers ale cărui complexe-ustensile pot avea o semnificație pe care proiectul meu liber nu a prevăzut-o. Moartea mea este evenimentul vieții mele umane. Moartea are un caracter absurd; ea nu conferă un sens al vieții: sensul nu poate veni decât din subiectivitatea însăși, (Jean-Paul Sartre, "Ființa și neantul"), însă fiecare acțiune și fiecare proiect al vieții mele îi afectează deopotrivă pe toți ceilalți. După Heidegger, Sartre reia pe seama
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
anxietate, teamă nedeterminată) ocupă un loc dominant în filozofia lui Heidegger, căci prin ea se descoperă "neantul" care caracterizează ființa umană în fondul său. Omul este abandonat lumii fără un sens al existenței sale acolo, este suspendat în spaima contingenței absurde a destinului său. În existențialismul lui Sartre, omul este considerat într-o permanentă activitate de definire de sine. Omul nu poate decât să acționeze, gândurile lui sunt proiecte și angajări, sentimentele lui sunt întreprinderi în sensul în care viața este
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
Străinul (în ) este un roman scris de Albert Camus și publicat în 1942. Temă și perspectivele sale sunt adesea citate ca exemple ale filozofiei absurdului și existențialismului lui Camus, deși Camus a respins personal ultima etichetă. Personajul principal este Meursault, un franco-algerian indiferent ("un cetățean al Franței domiciliat în Africa de Nord, un om mediteranean, un "homme du midi" care abia cunoaște cultura mediteraneană tradițională") care, după ce
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
În societatea noastră orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte. Am vrut doar să spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă acest joc.” Romanul face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusă din romanul „Străinul”, eseul "Mitul lui Sisif" și piesa de teatru "Caligula", constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existențialismului. Pe baza acestui roman, tradus în 40 de limbi, Luchino Visconti a realizat în 1967 o adaptare cinematografică
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
judeca pe altcineva. În cele din urmă, Meursault meditează asupra indiferenței universului față de omenire și asupra propriei sale vieți, trădând pentru prima dată regretul că avea să moară. Romanul face parte din trilogia pe care Camus o va numi „ciclul absurdului”. Aceasta conține un eseu filozofic intitulat " Mitul lui Sisif" și piesa de teatru "Caligula". Este vorba de un roman (odată Camus scria: „Dacă vrei să devii filozof, scrie romane”) al cărui personaj principal, misterios, nu se conformează canoanelor moralității sociale
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
mai degrabă neutru și alb, redă acțiunea cu perfectul compus, despre care Sartre va spune că „accentuează solitudinea fiecărei bucăți de frază”, punând în centru solitudinea personajului în raport cu lumea și cu el-însuși. Fără îndoială, Camus, prin acest roman aparținând „Ciclului absurdului”, a transpus în plan romanesc teoria din "Mitul lui Sisif". La prima lectură a acestui roman, se ajunge la concluzia pe care Sartre a tratat-o amănunțit în „Situations I”, precum că existența la acest nivel nu are sens. Înlănțuirea
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
cu acestea. „Opusul celui care se sinucide, scrie Camus în "Mitul lui Sisif", este condamnatul la moarte”, pentru că cel ce dorește să se sinucidă, renunță, în timp ce condamnatul se revoltă. Iar revolta este singura atitudine pe care o poate avea omul absurdului: „Extrag din absurd trei elemente: revolta, libertatea și pasiunea mea. Printr-un joc de conștiință, din invitația la moarte fac regula de căpătâi a vieții - refuz suicidul” scrie Camus în eseul său.. „Capodoperele se recunosc prin faptul că au mult
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
un discurs la un marș contra războiului din Vietnam organizat în Central Park din New York. În 13 ianuarie 1968, King a făcut apel pentru un marș la Washington, contra la ce el numea "unul din cele mai crude și mai absurde războaie", pronunțându-se pentru autodeterminarea popoarelor din Asia de sud-est. În 29 martie 1968, Martin Luther King s-a deplasat la Memphis, Tennessee, pentru a da o mână de ajutor muncitorilor de culoare de la societatea de canalizare locală, aflați în grevă din
Martin Luther King () [Corola-website/Science/310981_a_312310]
-
cântecul ca fiind insipid, si a scos în evidență faptul că "starletă incredibil de bogată se întreabă cum ar fi să fie, uh, incredibil de bogată". Un critic de la The Orange County Register i-a zis artistei că melodia era absurdă, la care ea i-a răspuns că melodia era din punctul de vedere de dinainte de a deveni faimoasa." About.com a zis că melodia este un clasic "dancehall". "Rich Girl" s-a descurcat bine în America de Nord. Singlelul a debutat pe
Rich Girl () [Corola-website/Science/311218_a_312547]
-
Eu cunosc altă poveste despre Terente (decât cea aflată în circulație - n.n.)”", citându-l ca sursă pe Imanuel Ghirvas. Episodul salvării lui Terente de la închisoare de către Didina a „consacrat” cuplul în folclorul muzical urban. Există mai multe cuplete (cu tente absurde, pornografice, etc.) potrivite pe muzica cântecului "" (fr. „O caut pe Titina”), scris de francezul Léo Daniderff (1878-1943) în 1917 și ajuns celebru în interpretarea lui Charles Chaplin în filmul "Timpuri noi" (1936). Iată o variantă a versurilor: Formația românească de
Terente () [Corola-website/Science/311263_a_312592]
-
avut multe ocupații în mai multe episoade, de exemplu profesor, funcționar de bilete, șofer de autobuz, proprietarul magazinului de obiecte de uz casnic, ofițer de poliție, medic, gropar, pompier, magician și altele. El, de obicei, se află în situații extrem de absurde, cum ar fi să se legene încet într-un hamac, în timp ce restul găștii se joacă în zăpadă. El este adesea considerat "omul ciudat de afară", deoarece el nu are nicio trăsătură comună cu ceilalți, cum ar fi "nasul inima". El
Happy Tree Friends () [Corola-website/Science/311395_a_312724]
-
au găsit-o astfel au fost bărbații...” Tot pe primul CD al single-ului se poate găsi și „Bigmouth Strikes Again”, un cover după formația britanică The Smiths. „Nancy Boy” este piesa despre care Brian Molko a declarat „Nu e absurdă... e obscenă.” În versurile piesei „Nancy Boy” apar cuvinte explicite, aluzii la droguri, fraze-stereotip folosite de către cineva care se laudă cu propriile experiențe sexuale. Titlul cântecului este o expresie-sinonim pentru cuvântul „travestit”. Molko arată: „este evident că personajul din cântec
Nancy Boy () [Corola-website/Science/312880_a_314209]