KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...243 244 245 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se pomeni șoptind: ― Domnule căpitan, pădurea spânzuraților... Își luă seama însă și plecă ochii în pământ, neputincios și umilit. ― Acuma înțelegi întrebarea colonelului? reveni căpitanul cutremurîndu-se, parcă ar fi vrut să se scuture de o apăsare. Și observația cu reflectorul?... Vezi cum se leagă?... Observația e amenințătoare pentru mine: ori reflectorul, ori... Iar se cutremură și apoi continuă mai gîtuit

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
model. Îi era rușine de trecut și-și aminti cu o părere de rău dureroasă momentele când viața a încercat să-l atragă în mersul ei și s-a împotrivit prostește, înăbușindu-și cu îndîrjire avânturile. Chiar zvârcolirile lui de acuma, cu năzuințele disperate de a-și înfrînge pornirea inimii... ― Don' locotenent, am adus prânzul, zise ordonanța, care se oprise la spatele lui Bologa cu sufertașul. Apostol, auzind vorba românească, sări drept în picioare, ca și când l-ar fi lovit cu un

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pași spre intrarea adăpostului, se întoarse înapoi și zise trist, sincer, parc-ar fi vorbit cu un prieten vechi: ― Sunt amărât, Petre, și nu știu ce am... O, Doamne, războiul!... Se cutremură înfricoșat. Era întîia oară că se plângea de război. Până acuma chiar suferințele războiului i se păruseră firești și socotise lași pe cei ce murmurau împotriva lor... Soldatul, liniștit, cu o lucire sumbră de pocăință în ochi, răspunse grav: ― Pedeapsa lui Dumnezeu, don' locotenent, pentru păcatele oamenilor. ― Dar dacă nu-s

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
auzise de zeci de ori. Petre, care și acasă fusese vestit de bisericos, în vâltoarea războiului s-a scufundat într-un adevărat fatalism religios. De altfel, fiind singurul român în regiment, era singurul cu care Bologa vorbea românește. Soldatul glăsuia acuma despre suferință și despre Dumnezeu, și Bologa, mâncând, îl asculta și se gândea că niciodată nu l-a ascultat cu atâta dragoste. Îl întrerupse și aduse vorba despre Parva, despre cei de-acasă... Petre oftă și umplu adăpostul cu fel

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sufletul omului. Și se bucura simțind că primenirea lui sufletească, oricum o răsucea, îi încălzea inima, pe când vechea "concepție", pentru care douăzeci și șapte de luni și-a primejduit viața, a fost veșnic severă, ca o mamă vitregă, își zicea acuma că viața ființează numai prin inimă și că, fără de inimă, creierul rămâne o biată grămadă de celule moarte. Îi era rușine însă amintindu-și că i-au trebuit doi ani de război ca să ajungă acolo de unde a pornit împotriva sfaturilor

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lămurit, dar ceața care-l aburea avea sclipiri trandafirii... Inima îi era plină de un simțământ mângâietor. " De acum începe o viață nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka la baterie. Bologa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
noroc, domnule căpitan, zise Apostol cu o ușoară ezitare. Dacă n-a vrut să vie... ― Cine? întrebă Klapka. A, da... Ia mai dă-i dracului de reflector, Bologa! adăugă apoi nepăsător. Locotenentul tăcu zăpăcit, uitîndu-se în ochii căpitanului, în care acuma câteva zile îl îngrozise pădurea spânzuraților. Klapka însă urmă netulburat: ― Omul cu buba se sperie de toate umbrele. Așa și eu cu colonelul nostru! Că-i mâncător de oameni, călău... Când colo, e om foarte de treabă... A, nu ți-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
în inspecție. Adică ce inspecție, că nici n-am mai pomenit de serviciu... În schimb, mi-a dat o dovadă definitivă de încredere... O dovadă hotărîtoare!... Anume, în mod absolut confidențial, mi-a comunicat o mare taină oficială... Așa că de acuma n-am nici o grijă, sunt liniștit! Pe Bologa vioiciunea și seninătatea căpitanului îl supărau. Cu glas de imputare, îl întrerupse: ― O taină oficială ce importanță are pentru noi? Și încrederea, și bănuiala sunt deopotrivă de chinuitoare! ― Nu, nu! strigă căpitanul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se va prăbuși lumea, sau până ce-ți va veni rândul și ție să mori și să scapi de toate chinurile! Apostol tresări și răspunse cu protestare în glas: ― Dar dacă eu nu vreau să mor!... Nu vreau, nu mai vreau!... Acuma trebuie să trăiesc! Acuma nu mai vreau să mor! Klapka tăcu o clipă și apoi zise cu un zâmbet care voia să-i ascundă sfiala: ― Mie nu-mi șde bine să-ți vorbesc ție de moarte, știu... De frica morții

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sau până ce-ți va veni rândul și ție să mori și să scapi de toate chinurile! Apostol tresări și răspunse cu protestare în glas: ― Dar dacă eu nu vreau să mor!... Nu vreau, nu mai vreau!... Acuma trebuie să trăiesc! Acuma nu mai vreau să mor! Klapka tăcu o clipă și apoi zise cu un zâmbet care voia să-i ascundă sfiala: ― Mie nu-mi șde bine să-ți vorbesc ție de moarte, știu... De frica morții sau de dragul vieții, poate

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
comandant de aproape un an... Karg... Un câine, un... Ar fi capabil, în loc de răspuns, să te trimită direct la Curtea Marțială... ― Atunci ar urma să plec fără să încerc barem a mă împotrivi sau a ocoli ticăloșia? izbucni iarăși Apostol, acuma însă furios și scrâșnind dinții. ― Ascultă sfatul meu, prietene, zise căpitanul liniștit. Sunt mai bătrân ca tine și am îndurat multe în viață... Războiul n-are altă filozofie decât norocul. Lasă-te deci în grija norocului. Parcă în doi ani

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
A chibzuit bine, a prevăzut probabilitățile și... Klapka n-are dreptate. De altfel, Klapka e un fricos, care vede pretutindeni călăi și spânzurători. Pe când el, Apostol Bologa, cu trei semne de vitejie pe piept... Sfaturile totdeauna I-au plictisit, dar acuma ale lui Klapka îl înfuriau. Resemnarea i s-a părut o atitudine animalică, nevrednică de omul liber. Cu atât mai mult i se părea azi că a sta cu mâinile în sân ar fi o crimă cel puțin egală cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
alături. Bologa, în postul de comandă, cu receptorul la ureche, asculta indicațiile observatorilor. Tunurile bubuiau aspru, răgușit, încît se cutremura pământul și, din tavanul adăpostului, printre bârnele groase, se scurgeau firișoare de nisip. " Ce-ar fi să-l doboare tocmai acuma alții?" se gândi el cu o părere de rău ciudată. Când amuțiră tunurile și auzi că lumina a dispărut, Bologa avu o tresărire de bucurie. Îi veni în minte că Klapka a vorbit despre o decorație pentru distrugerea reflectorului... " În

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să se prezinte generalului... Îi pieri pe loc orice urmă de somn, se repezi la hartă și se puse pe socoteli, pe însemnări, până la ziuă, cu o însuflețire neobosită și cu convingerea aprigă că viața lui atârnă de ceea ce face acuma. Toată ziua o petrecu apoi cu binoclul la ochi, examinîndu-și sectorul cu atenție, comparând în gând punctele reperate pe hartă... Spre seară începu să-l roadă grija ca nu cumva, tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăși reflectorul mântuitor. Totuși

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase, ca niște linii grosolane pe o hârtie boțită. Ici-colo, ca mușuroaiele, înțepenite, poate chiar înghețate, înaintea șanțurilor, zărea sau

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Lumina îi înăbuși întrebările și-i liniști inima ca și cum i-ar fi deschis o cale dreaptă, netedă, într-un ținut sălbatic și neumblat. Cu un ceas în urmă toate nădejdile lui erau în alții și n-avea încredere în sine. Acuma era sigur că mai curând se va pune de-a curmezișul soartei decât să-și mai pângărească sufletul, fiindcă în suflet, în lumină i se călea mântuirea... Întunericul se subția treptat. Vântul sufla mereu și uneori cânta ca o chemare

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
dezertorilor... Și gândul nu i se mai păru respingător, ca și când i s-ar fi șters din creieri toate convingerile trecutului. Un sergent veni să-l schimbe, deși Apostol uitase să dea ordine. Îi părea rău că pleacă din singurătatea care acuma îi era dragă. Se strecură prin tranșeele în zigzag, pe la spatele santinelelor înțepenite lângă arme. Când să cotească spre șanțul de legătură, se ciocni cu căpitanul Cervenko. ― N-am putut închide ochii toată noaptea, murmură căpitanul abătut. Îmi pare rău

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pierd... Un ofițer eminent, viteaz... Dar, fiindcă dorești mult... Totuși, cred că ar fi mai bine aici decât în Italia... ― Chiar și acolo, excelență... Am fost câteva luni pe Doberdo și, la urma urmelor, aș prefera... Fața lui Bologa era acuma scăldată în bucurie și nădejde. Nu se mai putea stăpâni. Suspina din fundul inimii, ușurat. ― Bine... bine, repetă generalul gânditor. Nu pricep însă de ce n-ai merge cu noi? Divizia mea are o misiune sfântă în Ardeal! O misiune măreață

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se pare că d-ta faci deosebire între dușmanii patriei... Apostol Bologa se uita în ochii scânteietori ai generalului cu o seninătate care îl minună pe el însuși. Se simțea însă hotărât și neclintit, ca în asalturile cele mai năprasnice. Acuma se încăpățîna să convingă pe dușman, deși înțelegea bine că silințele lui sunt de prisos. Se pomeni vorbind calm, fără umbră de emoție sau șovăire, parc-ar fi discutat cu un camarad binevoitor: ― Excelență, am conștiința că douăzeci și șapte

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu olane vechi, vastă cât o cazarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când a trecut războiul peste sat și când un obuz a explodat chiar în grădinița din față, smulgând din rădăcini perechea pomului în care și acuma se ceartă un card de vrăbii gălăgioase... Cerul se răzbunase puțin și umplea văzduhul cu un albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea în asfințit, galben, slab, ca fața unui moșneag vesel, iar lumuna aceasta săruta pământul ca o rouă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cât mai repede la baterie. Era grăbit. 10 Pe înserate sosi la divizion, să raporteze că s-a întors. Găsi pe Klapka singur în adăpostul spațios, scriind acasă. Căpitanul îl privi lung, apoi îi strânse mâinile și zise cu căldură: ― Acuma pot să te felicit și eu, dragă prietene... Din toată inima! ― Adevărat, numai d-ta nu m-ai felicitat încă... adevărat, răspunse Bologa, zâmbind amar. Pentru vitejia... ― Pentru vitejia de a fi spus generalului ce i-ai spus! îl întrerupse

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
orice fricos, pe Klapka îl înfierbînta curajul și energia altora. Ceru lui Bologa să-i istorisească din fir în păr scena cu generalul, întrerupîndu-l deseori cu aprobări trufașe. Apoi când Apostol sfârși, îl întrebă cu o curiozitate entuziastă: ― Ei, și acuma ce ai de gând să faci? Ochii lui Bologa licăreau blând. Răspunse de-abia peste câteva clipe, calm, parcă ar fi spus că se întoarce spre perete: ― Acuma?... La noapte voi trece la muscali! Klapka, neașteptîndu-se la asemenea răspuns, se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Apoi când Apostol sfârși, îl întrebă cu o curiozitate entuziastă: ― Ei, și acuma ce ai de gând să faci? Ochii lui Bologa licăreau blând. Răspunse de-abia peste câteva clipe, calm, parcă ar fi spus că se întoarce spre perete: ― Acuma?... La noapte voi trece la muscali! Klapka, neașteptîndu-se la asemenea răspuns, se holbă la el un moment, pe urmă se uită împrejur, îngrozit să nu fi auzit cineva vorbele locotenentului, să vază și el pe dracul, pentru că n-a raportat

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Crezi că mi-a fost ușor să-mi dezbrac trecutul, ca o haină murdară, și să rămân gol în mijlocul furtunii? Crezi că n-am încercat să mă înșel că sunt îmbrăcat, chiar după ce am simțit frigul și ploaia biciuindu-mă?... Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi și călduroase și să zgribulesc iarăși în zdrențele lepădate... Așa!... Te rog...! Și... poate că mâine noapte va începe schimbul de trupe; vasăzică nu mai e

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
noapte va începe schimbul de trupe; vasăzică nu mai e timp de pierdut. Aș risca să fiu silit a te însoți în Ardeal!... Și asta nu se poate! ― Te ascult și tot nu pot crede că vorbești serios, murmură Klapka, acuma îngrijorat. Se vede că ți-ai pierdut mințile ori că umbli să mori spânzurat... Dar nu pricepi, omule, că, mai ales după întrevederea ta cu generalul, vei fi urmărit pas cu pas și că vei fi prins chiar în clipa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]