12,606 matches
-
nimic tot restul zilei, dacă nu cumva numiți muncă plutitul pe un nor mare și pufos, cu numărul nouă pe el. Reușesc să dau telefoanele plictisitoare, totuși - înmoaie lenjeria murdară în Biotex înainte de a o spăla pentru a-i reda albul imaculat, nu deschide niciodată ușa cuptorului în timp ce gătești sufleu, clătește părul cu ceai de mușețel pentru a-ți scoate în evidență șuvițele blonde - și de fiecare dată când prind câte-o privire de-a lui Ben, mă pierd într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
o nuanță aurie cu ajutorul bazei de machiaj extrem de scumpe a Geraldinei. Se uită la ochii verzi ai Jemimei, deveniți mari și scânteietori cu ajutorul cunoștințelor de expert ale Geraldinei în materie de fard de ochi; picăturile de ochi i-au transformat albul ochilor în ceva mai strălucitor decât zăpada. Se uită la buzele ei pline și bosumflate, făcute să arate încă și mai pline cu ajutorul creionului de buze, rujului și luciului de buze - toate ale Geraldinei. În cele din urmă, se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
o casă tăcută, mitutică, În valea mea natală ce undula în flori, Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică, Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori. Să mai privesc odată cîmpia-nfloritoare, Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut, Ce auzi odată copila-mi murmurare, Ce jocurile-mi june, sburdarea mi-a văzut. {EminescuOpI 7} {EminescuOpI 8} Melodica șoptire a râului, ce geme, Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, Cântarea în cadență a frunzelor, ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-i să sting-un nor. Dar dacă gândul zilelor mele Se stinse-n mintea lui Dumnezeu, Și dacă pentru sufletul meu Nu-i loc aicea, ci numa-n stele: Voiu, când mi-or duce îngerii săi Palida-mi umbră în albul munte, Să-mi pui cununa pe a mea frunte, Și să-mi pui lira de căpătîiu. {EminescuOpI 27} Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot, Pustiul arde-n inima
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-i să sting-un nor. Dar dacă gândul zilelor mele Se stinse-n mintea lui Dumnezeu, Și dacă pentru sufletul meu Nu-i loc aicea, ci numa-n stele: Voiu, când mi-or duce îngerii săi Palida-mi umbră în albul munte, Să-mi pui cununa pe a mea frunte, Și să-mi pui lira de căpătîiu. {EminescuOpI 28} LA MOARTEA PRINCIPELUI ȘTIRBEY Turnurile mișcă-n doliu a lor inimi de aramă Și un înger cu-aripi negre, cu diademă de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și desperați. {EminescuOpI 63} O
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în zori de zi pleca-vom Către schitul vechiu și sfânt. Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. {EminescuOpI 66} Și plângând înfrînă calul, Calul ei cel alb ca neaua, Ii netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avîntă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr-de capăt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept... Așa fel zi și noapte de veacuri el stă orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numără în gîndu-i zile nenumărate, Și fîlfîe deasupra-i, gonindu-se în roate Cu-aripele-ostenite un alb ș-un negru corb. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. Cu o mână El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit: O mag, de zile vecinic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
al codrilor de brad. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămâne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună, Și peste capu-i sboară un alb ș-un negru corb. {EminescuOpI 99} Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept Cu cârja lui cea veche preotul cel păgân, Și veacuri înainte el șede-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul și mușchiu pe al lui sân, Barba-n
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în Japonia un sat fără clacă la senior și fără cătănie, unde oamenii să trăiască după învățătura Domnului în muncă și sărăcie curată. Însă negustorii osteniți după drum, căci mergeau de dimineață, se uitau pur și simplu la satul acela alb cu ochi lipsiți de interes și de curiozitate. Când în cele din urmă intrară în sat, niște săteni cu părul împletit și cu cozile până la umeri stăteau înfricoșați la marginea potecii de piatră și îi măsurau cu privirea pe japonezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Domino. Când palanchinul trecu printre ei, nobilii, fețele bisericești și pelerinii îngenuncheați de-o parte și de alta își ridicară capele ca spicele de grâu să vadă cum se ridică pentru binecuvântare mâna ce se ivea din hainele de un alb imaculat. Apoi își plecară capetele la unison. În naos stăteau în picioare în întâmpinarea palanchinului doisprezece cardinali simbolizându-i pe apostoli, în cele câteva zeci de sfeșnice de argint dimprejurul altarului pâlpâiau flăcările lumânărilor și toată suflarea aștepta ca Papa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deschis că deși nu-și îndepliniseră țelul, n-aveau nici o părere de rău, întrucât câștigaseră bucuria de a vedea multe țări și felurite ținuturi. La întoarcere, trăsura noastră s-a oprit în piața din apropierea mănăstirii. Aici trei oameni îmbrăcați în alb și cu sombrero pe cap cântau la niște instrumente într-o cârciumă. Dintr-o dată, Tanaka murmură ca pentru sine că melodia îi aducea aminte de un cântec din satul său. Ajunși în mănăstirea întunecoasă, solii se retraseră fiecare în odaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a fost insultat. Mai Încercă o dată: — Nu-ți face griji, n-o să vorbesc, spuse. Am o pâine de câștigat. Știi, În Africa, până și o femeie știe că nu ai voie să ratezi când Împuști un leu și, oricum, nici un alb n-o ia la goană ca un iepure. Adevăru-i că am zbughit-o ca un iepure. Ce dracu’ poți să-i faci unui tip care vorbește așa, se Întrebă Wilson. Se uită la Macomber cu ochii lui albaștri fără expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
auzi din nou detunătura și masa de carne galbenă, târâtoare și grea Îngheță și capul mutilat Îi alunecă ușor În față, Macomber, care stătea singur cu arma Încărcată-n mână pe câmp, unde fugise, În timp ce doi bărbați negri și unul alb Îl priveau cu dispreț, știu atunci că leul este mort. Se apropie de Wilson, a cărui statură părea un reproș mut, și care Îl Întrebă: — Vrei să faci poze? — Nu. Asta fu tot ce-și spuseră până au ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu ele, și el zicea că nu. Vezi tu, erau Încă puștile lui și nu și-a mai cumpărat altele vreodată. Nici n-a mai vânat. Apoi au reconstruit casa În același loc, de data asta din scânduri vopsite-n alb, și din tinda casei se vedeau plopii și lacul din spatele lor; dar arme n-au mai fost vreodată. Țevile puștilor care stătuseră pe rastelurile din picioare de căprioară rămaseră pe mormanul de cenușă și nimeni nu se atinse de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atât de deasă că i se părea că zboară printr-o cascadă; după ce depășiră furtuna, Compie Își Întoarse capul spre el și, rânjind, Îi arătă ceva cu degetul - și acolo, În fața lor, mare cât lumea, grozav, Înalt și incredibil de alb În bătaia soarelui, se vedea vârful pătrat al muntelui Kilimanjaro. Și atunci știu că Într-acolo se-ndreptau. Și tocmai atunci hiena Încetă să schelălăie-n noapte și Începu să urle ciudat, aproape ca un plâns omenesc. Femeia o auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șapcă o voce agresivă. Cine dracu’ te-oi crede. Nu ești decât o scârbă mucoasă. Vii aici fără să te cheme nimeni, mănânci mâncarea omului și pe urmă, când te roagă să-i dai cuțitu’, te porți ca un mucos. Alb la față, bărbatul Îl privea furios, cu ochii abia vizibili sub șapcă. — Da’ știu că ești tare. Cine dracu’ te-a chemat aici? Nimeni. — Păi fii sigur că nimeni. Și nici să rămâi nu te-a invitat nimeni. Vii aicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Își băgă cizmele În lăcașul de metal și strânse clema puternic. Sări din funicular Într-o parte, pe zăpada tare, apoi se Întoarse dintr-o săritură, se ghemui și, Împingându-se-n bețe, Își dădu drumul pe pantă. Profilat pe albul care se-ntindea În fața sa, George dispărea, apărea și apoi dispărea din nou. Goana și picajul brusc, felul cum se lăsa pe panta abruptă Îi spulberaseră lui Nick toate gândurile, lăsând doar senzația minunată de zbor și cădere care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
el pe brațe către infirmerie, alergând, fiind blocați la poartă de catârii care intrau, apoi prin pasajul Întunecat. Auzi gemetele bărbaților care-l urcau pe scări și apoi Îl lăsară jos. Doctorul Îl aștepta Împreună cu alți doi bărbați Îmbrăcați În alb. Îl Întinseră pe masă. Îi tăiau cămașa. Era obosit. Simțea o fierbințeală-n coșul pieptului. Începu să tușească și Îi puseră ceva la gură. Toți se ocupau de câte ceva. Lumina becului Îi pica-n ochi. Își Închise ochii. Auzi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spuse ceva. Nu auzi nimic. Zurito stătea lângă masă, aplecându-se să vadă ce făcea doctorul. Purta Încă costumul de picador, Însă fără pălărie. Zurito Îi spuse ceva. N-auzea nimic. Zurito vorbea cu Retana. Unul din bărbații Îmbrăcați În alb Îi dădu lui Retana o foarfece. Retana i-o dădu lui Zurito. Zurito Îi spuse ceva lui Manuel. N-auzi nimic. Mai dă-o dracu’ de masă de operație. Mai fusese pe o grămadă de mese de astea Înainte. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
erau podgorii. Câmpurile erau maronii, iar butucii de viță - deși și neîngrijiți. Casele erau foarte albe și bărbații, Îmbrăcați de duminică, jucau popice pe uliță. Rezemați de unele din zidurile caselor creșteau perii, cu crengile ca niște candelabre profilate pe albul pereților. Perii fuseseră stropiți cu piatră-vânătă și pereții caselor erau mânjiți cu pete metalice, de un albastru-verzui. În jurul satelor cu podgorii erau mici poieni și apoi Începeau iar pădurile. Într-un sat, la vreo douăzeci de kilometri de Spezia, văzuserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai limpede, așa că puteai să vezi tot ce plutea deasupra bancului alb de nisip. M-am uitat după rechini, da’ nu erau. Dacă ar fi fost, puteai să-i vezi de departe. Atât era apa de limpede și atât de alb nisipul. Aveam În schif un cârlig mare pe care-l foloseam În loc de ancoră; l-am tăiat și m-am lăsat tras de el. M-a dus direct În jos și am trecut de hublou, de care m-am apucat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Of, mai taci din gură, spuse blonda. Ce știi tu de Steve? Auzi, Stanley. Nici un Stanley. Steve Ketchel era cel mai bun și mai frumos bărbat care s-a existat. N-am mai văzut bărbat așa de curățel și de alb și de frumos ca Steve Ketchel. N-a mai existat așa bărbat. Se mișca ca un tigru și era tipul cel mai generos care-a fost vreodată pe lume. — L-ai cunoscut? Întrebă unui dintre bărbați. — Dacă l-am cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sută ca jegosu’ ăla negru. — A fost un mare boxer, spuse tăietorul de lemne. — Păi, să fii sigur c-a fost, spuse Oxigenata. Fii sigur că astăzi nu mai sunt boxeri ca el. Era ca un zeu. Era așa de alb și de curat și de frumos și de bun și rapid ca un tigru sau ca un fulger. — L-am văzut În meciurile Înregistrate, spuse Tom. Eram cu toții foarte mișcați. Alice se cutremura cu totul și când m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cafea, un lichior? — Mulțumesc, spuse domnul. — Bem amândoi un rachiu? — Am putea. Dar trebuie să mă lăsați să plătesc. Nu, vă rog. Harris o strigă pe chelneriță. Bătrânul scoase un portvizit de piele din buzunarul interior al hainei. Desprinse elasticul alb, scoase mai multe hârtii, alese una și i-o Înmână lui Harris. — Acesta-i certificatul meu de membru, spuse. L-ați cunoscut cumva În America pe Frederick J. Roussel? — Mă tem că nu. — Mi se pare că este o persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]