9,188 matches
-
o mașină între ale cărei roți ai zvârlit un bolovan, de îndată ce e pusă în fața zidului ce desparte ființa de neființă... Mai bine să dorm și să treacă peste mine întîmplările în voia lor!" Se trânti iar pe pat, căutând să alunge gândurile, care totuși veneau să-l chinuiască, întocmai ca niște vrăjmași fără îndurare. În răstimpuri îi soseau în ajutor zgomote de afară, schimbarea santinelei, câte un huruit de motor, câte un strigăt mânios... Apoi prânzul... Și iar gândurile, mereu gândurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îl bucură numai câteva clipe, pe urmă se înfurie și rosti răspicat: ― Voi muri negreșit peste... Peste câte ore? Atunci îl îmbrățișă groaza, din ce în ce mai strâns și mai sălbatic, înghețîndu-i sângele. Și în vreme ce groaza îl tortura, mintea lui căuta să o alunge cu "inexorabilitatea morții", cu "dezgustul" de viața aceasta pe care el însuși, conștiința lui împăcată, a azvîrlit-o, cu credința în viața de dincolo, unde sufletul mântuit se va uni cu Dumnezeu... Dar toate închipuirile minții se prăbușeau pe rând, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sufletesc, acea împăcare cu destinul pe care-l catalogam drept crud și nedrept. De ce tocmai mie? De ce numai mie? De ce? De ce? -Yoane, Yoane, cật de puțin cer visurile mele! Și ce greu este în același timp cu ele! Vậntul toamnei alunga nemilos frunzele moarte, stậncile deveneau singuratice și pustii ca și sufletul meu însetat de dor, soarele se pregătea să apună, iar biserica își priveghea melancolică morții pe melodia gậndurilor mele care mi-au anticipat existența. Vălul tristeții acoperea parcă întregul
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
crezut în Dumnezeu, am fost un ateu convins, dar acum simt că există ceva, nu pot să-ți explic ce, dar este... este..., simt că există..., altfel cum se face că ea a plecat fără voia mea, fără s-o alung din sufletul meu, că e încă viața mea și totodată moartea mea. De ce-mi doresc atật de mult să fiu acolo, lậngă ea, alături de ea, de ce-o port încă în suflet și simt că odată cu plecarea ei s-
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
colbul negru Uitat, ș-ușor al vechiului pământ. Dar ei... De-ar merge-n Sud și Nord - nimica. Sunt ca o lae de nomazi și de lăeți Ce stau deocamdată numai pre pământul Ce L-au cuprins, spre a fi alungați De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina Și gloria celor ce sunt". - "Ah! ce-am dorit în ora morții mele, Roma să guste pîn-în fund paharul Mizeriei și-a decăderii, într-atăt Încât să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mirositoare și femei cu chipul pal. Azi? Vei rătăci degeaba în câmpia nisipoasă: Numai aerul se-ncheagă în tablouri mincinoase, Numai munții, garzi de piatră stau și azi în a lor post; Ca o umbră Asiatul prin pustiu calu-și alungă, De-l întrebi: unde-i Ninive?, el ridică mîna-i lungă, Unde este? nu știu - zice -, mai nu știu nici unde-a fost. Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur Peste el cerul d-Egipet, disfăcut în foc și aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantasia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă - Cine-a deschis piramida și-nnăuntru a intrat? Este regele. În haină de-aur roș și pietre scumpe, El intră să vad-acolo tot trecutul. - I se rupe A lui suflet, când privește peste-al vremurilor vad. În zădar guvernă regii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
noaptea-înșiră ceasuri pe firu-i incolor Ca râul care-și mână trecutu-n viitor. {EminescuOpIV 163} Deodată vede că nori se despică În două și cale îi fac printre ei. Ajunsu-i în culme, sub dânsul o clică De vânturi s-alungă prin nouri și-și strică Aripa de stînce, se clatin-în văi. Sub el vijelia cea neagră, turbată, Cu caii de fulger cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
măguliri cavalerești. "Nu! - el zice în ton liric - pentru flacăre cerești Nu există îngrădire, cât de naltă e trecută". Vrea să sboare; dar Sibylla cu a măturei magie, Ea, ce poartă grija scumpă pe-al vestalelor palat, Il lovește și alungă cavaleru-naripat... Și în urma lui puicuța se uită cu nebunie. Suferințele lui Werther se urmează-n pieptu-i toate, De și nu ca el eroic vrea cucoșul să s-ucidă; El iubește - ea socoate cum portița să-i deschidă, Dar rușinea-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vieții dulci isvoară... Și-atunci... atuncea popii vorbit-au foarte drept: 90Deșertăciuni sunt toate, când moartea ți-i în piept. Dar să vedem acuma în lungi secolii tăi Ce crudă răsplătire păstrat-ai celor răi? Omoară fericirea unui popor, i-alungă. A veacurilor pace pe vreme îndelungă Și ești erou... Fii mândru, închipuit, dar cată Ca nimeni să atingă ființa îngîmfată, Atunci ai simț de-onoare. Disprețuește viața, Înclină-te de sara și până dimineața, Trufașule obscure - te crede sfânt și-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mire, înnalt, cu dulce nume, "Din sânge și din lapte - fecior de împărat! Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă. O ploaie de flori albe se scutură pe ea, Un flutur se înnalță, cu sete ea-l alungă, Cu mâna crengi îndoaie și glasu-i răsuna. Apoi și-aduce aminte... era o zi frumoasă... El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc... Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă, Își pleacă ochii timizi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, De-asupră-i s-alungă de fulgere sute. Și luna s-asvîrle pe-a norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, De-asupra lui cerul i-aleargă în urmă Și stelele, -n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stîncele negre, gigantici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
marginea uitării, Trec și se pierd în zare ca paserile mării. Și ce rămîne-n urmă în noi de cât obscura Și oarba suferință, ce bîntue natura? Și azi când am puterea ce-o are numai Domnul, Din chaosul uitării s-alung pe-o clipă somnul, Pe schelea lumii noastre urâte și-ntr-un chip, Cu vorbe-mpestrițate, zidite din nisip, Eu să zăresc o alta - un rai, o primăvară, Și-n codri plini de umbră lucire de isvoare, - Azi când ești prea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin și de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
încet, îl rog pe veci Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc spre dânsul. {EminescuOpIV 445} Atâtea blânde rugăminți, Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți Vărsate zi și noapte, Le-am îndreptat despre apus Durerea să-mi alunge, Dar el se-nnalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr-de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al cărui farmec
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. {EminescuOpIV 447} În urma lui un dor nespus S-alerg o să m-alunge, De și se-nnalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea necunoscut, Va stăpâni departe, Cum stăpânește pe trecut Întins-eterna moarte. Căci stăpânește tot ce-a fost Și tot ce o să vie Și câte nu avură rost Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mării. Îngălbenit rămîne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atîtea tainici rugăminți, Cu-atîtea calde șoapte, Cu-atîtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nnalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. {EminescuOpIV 450} Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
teamă de-a ta amenințare: Presentul e o clipă și viitoru-i lung, Căci brațu-ți nu ajunge la cele viitoare, La viața națiuni-mi aripele-ți n-ajung. Privesc cu voioșie la viitoru-i mare Și tot ce-nsufli minți-mi eu caut să alung. Ceea ce n-a trăit încă nu poate fi al tău - De-acum cânt deșteptare și glasu-ți nu-l cred eu. ANUL 1848 Te-aplană printre-a lumei unde amari, mărunte, Tu ce înnalți de-asupra-i a ta rebelă frunte Ca să oglinzi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
conduce-n trista vale, Unde nu mai pătrunde ecoul lirei tale, De-acolo nu se-ntoarce nici om, nici națiune! Tu stai să-mi stingi suflarea, tu vrei a te opune La spiritul ce-n lume cu aripa-mi l-alung Să pustiască totul în lat, în larg, în lung? Cânți Românimea care pe calea morții trece Cum se arunc-o steauă în fundul mării rece? Piei om în a ta umbră! Te risipește-n vînt! (Solemn): - Nainte de-a te plânge
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vis. Un vis? Lumea se-mparte în proști și în șireți Iar visurilor noastre viclenii le dau preț. Sămânță roditoare se cade ca să sameni, Ca să te-nnalți se cade să-i iei adânc pe oameni, {EminescuOpIV 540} Omoară fericirea unui popor, alungă A țărmurilor pace pe vreme îndelungă, Întinde pustiirea cu vîrfu-a mii de săbii Și moartea-n mii de forme o-ncarcă pe corăbii... Vei fi erou... și mare te vor numi toți orbii Pe când pe-adevărații eroi coboară corbii! Invidia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în mituri. Indiferența este un atribut al zeilor și al celor atinși de ataraxie. Omul - o fântână de mituri. Făcându-i după chipul și asemănarea lor, oamenii au turnat în zei și câte un strop de viciu. Zeii au fost alungați din Olimp de capre și șopârle. Mitologia - o spumuire a istoriei. Pământul e greu, dar zâmbește Atlas, zâmbește! Tinerii sunt recalcitranți, nu cred decât în miturile create de ei. Viața în Olimpul zeilor era tot ca la ușa cortului. Artiștii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
malformațiile dialogului. Istoria citește în zațul vremurilor. Întotdeauna se va scrie o istorie pentru învingători și alta pentru învinși. Numai națiunile foarte mari se pot mulțumi cu o istorie mediocră. Revoluția este valul dintre două oaze de obediență colectivă. Poți alunga omul din patrie, nu și patria din om. Suntem tatuați de istorie. Epocile se schimbă, dar marile popoare ale omenirii tot nerezolvate rămân. Latinii sunt descurcăreți. Când le-a fost greu, au supt chiar lapte de lupoaică. Celula românească a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
convinși că har este rima perfectă la pahar. Când ești pe jar, se vor găsi oricând câțiva cunoscuți care să - ți întindă o mână de surcele. Ura ne devoră. Perseverent și perspicace. Ura - această broască râioasă a condiției umane. Cămătarii alungați de Iisus din templu au fondat mai târziu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. O femeie nonșuetistă poate constitui un semn de degradare a speciei. Bogăția e ca oțetul. De ce bei mai mult, de ce ți - e mai sete. Plăcerea unora
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Prin noroi și burniță, ciobanii fac închisoare în haine civile. Nu s-ar putea spune că între imperiul cratiței și glezna femeii s-a produs vreun emancipat divorț. Există și uși care nu duc nicăieri. Pesimistul este adesea un om alungat de la masa optimiștilor. Multor rumegători de neant le scapă metafizica printre măsele. În junglă, ca și în societate, domină forța. Diferența e că animalele nu ascund acest lucru. Cenaclul era mixt : unii talentați, alții nu. Presa popularizează cu vehemența urâtul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Bariera Veche... În lumina mângâietoare a dimineții de toamnă, imaginația parcă-i mai sprințară. Aud ropot de cal în galop... „Trebuie să fie un călăreț de Țarigrad, care aduce cine știe ce veste către vodă?” Îmi trec mâna peste frunte, ca să-mi alung vedenia... Și nu mică îmi este mirarea când, într-adevăr apare un călăreț, dar pe o biată mârțoagă, care-i gata-gata să-și dea duhul... Pe nebăgate de seamă apare și ieșeanul, făcându-mi semne de departe. Când ajunge aproape
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]