9,447 matches
-
și lucid și care nu-și permite să confunde viața cu paradisul, nici atunci când o cere uzul legitim al amăgirii. Feeria e cea mai mângâietoare soluție împotriva păcatului. Popoarele nordice n-au inventat-o oare pentru a scăpa de gustul amar al acestuia? Și nu e feeria o formă de utopie cu elemente religioase, dar împotriva religiei? (- paradox definind orice utopie). Traducând în aproximațiile imanenței o nostalgie a paradisului, feeria nu poate fi gustată de cei ce nu cunosc această nostalgie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de moarte. Speranțele sânt cuiburi fragede de sfârșituri. A trăi și a muri: două semne pentru aceeași închipuire. Toate lacrimile neplânse mi s-au vărsat în sânge. Și eu nu m-am născut pentru atâtea mări și nici pentru atât amar. Nu găsesc cheia la acest fapt; în bucuria inspirată repetăm pe Dumnezeu, iar în tristețe rămânem cu cenușa propriei substanțe. O reflecție trebuie să aibă ceva din schema interioară a unui sonet. Arta de a prescurta sfâșierile..., intervenția de arhitectură
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cuprinzătoare de elemente se purifică într-un fior de neant și plinătate, într-un suspin crescut din străfundurile ultime ale firii și care ne lasă pe veci un gust de muzică și de fum... Existența oamenilor e justificată prin reflexiile amare ce ni le inspiră. La un tribunal al amărăciunii, vor fi achitați cu toții și-n primul rând femeia... Nimic nu te satisface, nici măcar Absolutul; - doar muzica, această destrămare a Absolutului. Numai îmbătîndu-ne de propriile noastre păcate putem purta povara vieții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
surâzi cu semeni... Când îți vei răsturna mânăstirile inimii pe ei? E atât neașteptat și-atîta indecență în infinitul sufletului - cum de-l îngăduie deșertul oaselor și surmenajul cărnii? Vraja tristeții seamănă undelor invizibile ale apelor moarte. Nevoia de-a-nsemna toate reflexiile amare, din teama stranie c-ai putea ajunge vreodată să nu mai fii trist... Neavând extazul la-ndemînă, ca misticii, regiunile cele mai adânci ale firii le descoperi în recăderile grave ale oboselii... Ideile se reîntorc spre izvorul lor, se scufundă în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
convergență înspre vreun plan transcendent. Numai într-o demonie a timpului este posibil sentimentul iremediabilului, care ni se impune ca o necesitate ineluctabilă împotriva tendințelor noastre cele mai intime. A fi absolut convins că nu poți scăpa de o soartă amară pe care ai dori-o altcumva, că ești supus unei fatalități implacabile și că timpul nu va face altceva decât să actualizeze procesul dramatic al distrugerii, iată expresii ale iremediabilului și ale agoniei. Nu este atunci neantul o salvare? Dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
N-ar fi mai bine să-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea mării, în cea mai deplină singurătate? Dar n-am plâns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Și nu sânt gândurile acestea tot atâta de amare ca lacrimile? Extaz Nu știu ce sens poate avea într-un spirit sceptic, pentru care lumea aceasta este o lume în care nu se rezolvă nimic, prezența celui mai formidabil extaz, a celui mai revelator și mai bogat, a celui mai complex
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de relativitatea cunoașterii noastre, căci lumea aceasta nu merită s-o cunoști. Am adesea senzația unei cunoașteri integrale care epuizează întreg conținutul lumii, pentru ca altă dată să nu pricep nimic din tot ce se învîrte în jurul meu. Simt un gust amar în mine, o amărăciune drăcească, bestială, când însăși problema morții îmi pare fadă. Pentru întîia oară îmi dau seama cât de greu de definit este această amărăciune. Poate și din motivul că umblu după motive de ordin teoretic, atunci când ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vreau să iau parte la viața istorică, sânt apucat de o întristare mortală, dureroasă până dincolo de închipuire. S-ar putea foarte bine ca tristețea să fi fost latentă, iar aceste gânduri s-o fi actualizat și intensificat. Simt un gust amar de moarte și de neant în mine, care mă arde ca o otravă puternică. Sânt atât de trist, încît toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nici o valoare. Cum să mai pot vorbi de frumusețe, cum să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
instabilitatea lucrurilor ți se oferă cu aceeași aromă dureroasă. Când te gândești că nimic nu s-a ales de marii singurateci și că iluziile lor au fost mai mari decât ale celor naivi sau ignoranți! Gândul renunțării este atât de amar, încît este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă. Cine n-a simțit în momentele de amărăciune și de tristețe un fior rece prin tot corpul, o senzație de părăsire și de ineluctabil, de moarte cosmică și de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din viață. Nu vorbim de ironia elegantă, inteligentă și fină, născută dintr-un sentiment de superioritate sau orgoliu facil, de acea ironie prin care unii oameni își mărturisesc emfatic distanța lor de lume, ci de ironia tragică, de ironia infinit amară, de ironia din disperare. Singura ironie adevărată este aceea care suplinește o lacrimă sau o crispație, dacă nu un rânjet grotesc și criminal. Există o mare deosebire între ironia oamenilor care au suferit și ironia celor superficiali și comozi. Căci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dincolo de irațional și naiv. Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al imanenței și eternității mizeriei, al caracterului ei ineluctabil și fatal, acolo unde există viață omenească. Deși știi că oamenii ar putea înlătura mizeria, îți dai totuși seama de veșnicia ei, dând astfel naștere la un sentiment neobișnuit de neliniște amară, la o stare sufletească paradoxală și tulbure, în care omul apare în toată inconsistența și mizeria lui. Căci mizeria obiectivă din viața socială nu este decât un reflex palid al infinitei lui mizerii lăuntrice. Când mă gândesc la mizerie, îmi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o dăruire firească și dintr-un elan irezistibil, poate fecunda și sufletele altora și poate comunica o intimitate caldă și senină. Aceea ce rezultă din suferință ascunde prea multe lacrimi și suspine pentru a nu împrăștia raze de o claritate amară, în care punctele negre pătează puritatea iubirii. Este prea multă renunțare, prea mult chin și prea multă neliniște, pentru ca această iubire să fie altceva decât o infinită concesivitate. Ierți totul, admiți totul, justifici totul. Dar este aceasta iubire? Și cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca o otravă toată seria umilințelor îndurate și nu trosnesc în voi toate dorințele de răzbunare, acumulate în sute de ani? N-a înțeles nimic din problema României acela pentru care ea nu este o obsesie dureroasă. Viziunea lucidă și amară a trecutului ei trebuie trăită până la ultimele consecințe, pentru ca să ne putem da seama de sensul unei mari meniri. Pierdut este acela pentru care retrăirea destinului nostru nu este o răspântie în viața sa și un prilej de tragedie. Nu este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
soartei. Dacă sângele nostru ar fi fost animat de o pasiune mai violentă, dacă o febră puternică ar fi evaporat apa din el, tragedia ne-ar fi dat o rară proeminență și o zguduire extrem de fecundă. Autodisprețul presupune totuși un amar și o nemîngîiere, care configurează specific România. Când te gândești la celelalte țări mici, care n-au făcut nimic și se complac în inconștiență sau într-un orgoliu vid, nejustificat, atunci nu-ți poți reține admirația pentru luciditățile României, căreia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conflictelor umane nu poate fi atenuat nici măcar de intervenția divină. Dumnezeu privește războiul. Puține sânt fenomenele care să dea mai puternic impresia de destin ca el. Nu este interesant că, pe când moartea ne face triști, războiul lasă numai un gust amar sau o disperare rece, neafectivă, o înnebunire lucidă? Moartea se face în noi, pe când războiul peste noi. Cine nu poate accepta războiul ca o condiție fatală a umanității nu-i rămâne decât să se omoare. Acela însă, care știe cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zdrobitor, cu condiția să înlocuiască totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranța căreia i s-a substituit. Ceea ce știu la șaizeci de ani știam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de ani ai unei inutile munci de verificare... De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obișnuința de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare și chiar omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn. X mă insultă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce mi-a mai trebuit și asta? gândi el cu sufletul plin de lacrimi. Nu e destulă mizeria în care am trăit - cel puțin o mizerie fără de dorințe. Și prima mea dorință și poate ultima - nerealizabilă! Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurei lui se adânci vădit. Sufletul lui se cu tremura la gândirea că nu va putea scutura greutatea acestui amor. Speranța? el n-o putea avea. O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată era ea să se nască
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și nu e durere mai mare decât a mea. De ce sunt eu în lume, când tu ai fost menită să fii? De ce-au căzut ochii mei pe tine, de ce te-am văzut? Orb de-aș fi fost, de cât amar scăpam! De n-aș fi fost de fel, scăpam de o viață chinuită, pustie, fără de lumină. - Floare! cum surâzi în grădina zilelor tale, fără să știi că o inimă se rupe; stea! cum lucești în cerul tău, fără să știi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Și nu-i o durere mai mare decât a mea. De ce sunt eu în lume când tu ai fost menită să fii? De ce au căzut ochii mei pe tine? De ce te-am văzut? Orb de-aș fi fost, de cât amar scăpam. De n-aș fi fost defel, scăpam de o viață chinuită, pustie, fără de lumină. Floare! cum surâzi în grădina zilelor tale, fără să știi c-o inimă se rumpe; stea! cum lucești în cerul tău, fără să știi c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi vrut numai ca vecinic să ție acest vis. El aruncă mantia sa neagră pe umerii ei frumoși... și astfel trecură, unul de gâtul altuia, în întunericul vioriu al dumbravei... "Tu ești... chiar tu? "... întrebă ea cu glasul înecat și amar *... căci toată cugetarea ei se-mprospătase amar *... toate visele ei revenise splendide și doritoare de viață... și numai atâta ținea minte că el n-o voise, că el n-o iubea, dar simțindu-i brațul împrejurul grumazului ei, i plăcea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acest vis. El aruncă mantia sa neagră pe umerii ei frumoși... și astfel trecură, unul de gâtul altuia, în întunericul vioriu al dumbravei... "Tu ești... chiar tu? "... întrebă ea cu glasul înecat și amar *... căci toată cugetarea ei se-mprospătase amar *... toate visele ei revenise splendide și doritoare de viață... și numai atâta ținea minte că el n-o voise, că el n-o iubea, dar simțindu-i brațul împrejurul grumazului ei, i plăcea a crede că el fusese un copil
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vrea să fie romînă? zisei indiferent. - Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? - Nu ești venit de mult. - Nu. - Înțeleg, zisei. - De ce? - Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic - ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
două mici lăcrimioare pătrunse din ochii lui închiși. - Plîngi? zisei încet și mișcat și eu, căci sufletul meu era plin de lacrimi. - Iubit de-un asemenea înger, fără să-l poți iubi, șopti el încet, cu o voce seacă și amară. - Ce ai? zic eu. - Ce am? răspunse Toma. O! dacă - ai cunoaște tu cât de puțin sufletul meu acesta, te-ai înfiora - nu știi, nu-ți poți imagina cât e de pustiu, cât e de deșert în el, e întocmai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care-ncotro - bate cineva la ușă. - Intră! strig. Într-o mantă ce părea [a] nu mai putea susține lupta cu vântul, intră tânărul și palidul meu amic, dar paloarea sa era mai adâncă, era vânătă, buzele seci și strânse, râsul amar și peste măsură silit, ochii turburi, părul său negru într-o dezordine cum plită. - Ioane, strig eu, ce ai? I-apuc mâna și mă uit fix în ocliii lui. - Nimic, zise el râzând, nimica!... ea moare. - Cine moare, pentru Dumnezeu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]