26,366 matches
-
tautologică: — Lobodă! într-adevăr, vitaminoasa plantă tăiată masiv se lăfăia într-un dulce balans în gura de crater a cazanului. Fără să mai piardă timp, vioaia slujnicuță, căreia să-i fi dat vreo 17 ani și vreo 13 de când servea, apucă perfect polonicul și lăsă tuturor în farfurii părți exasperant de egale. Apoi signora le ură poftă bună și, împingând cazanul, ieși cu slujnicuță cu tot. Ce-i de făcut? - păreau a se-ntreba toți. Primul care râcâi cu furculița în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
va lăsa ei averea, după ce deci dânsul s-a dus în lumea drepților cu gândul ca măcar acolo să scape de toate nepoftitele frumoase care, din pricina banilor, l-au luat cu asalt de la 14 la 93 de ani, cât a apucat să trăiască respingându-le, eu nu mai aveam cu cine să mă joc „de-a genunchiul” - urmă povestea sa căpitanul Tresoro, apropiindu-se vertiginos de fundul farfuriei. La înmormântarea lui a venit lume puhoi, în special femeile care, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa - răspunse Iovănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
LUI IOVĂNUȚ (IIÎ Cu ochii înlăcrimați de atâta fericire, Iovănuț visă că se gândi unde să-și afle el un loc în Grădina Raiului, cum să dea și el o mână de ajutor întru Slava Celui de Sus. Nici n-apucă să-și ducă la capăt gândul, că deodată, din cel mai pur senin, răsări lângă el un înger care, privindu-l cu sinceritate drept în față, spuse: „Nu trebuie să te gândești la asemenea lucruri și, în general, dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îngerul, tu ești un om cu carte și de-aceea Dânsul te-a chemat în împărăția Lui”. „Dumneavoastră puteți gândi?”, întrebă lovănuț. „Bineînțeles, zise îngerul. Și tu poți gândi, dar la ce bun? Vino cu mine!” și zicând aceste, îl apucă de mână pe Iovănuț care simți cum este săltat și dus pe sus de-o forță puternică și blândă. Ochii i se-nchiseră ca de la sine și când îi deschise, se văzu în fața unui sobor de vreo 12 călugări care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că le-o golea, deoarece nimeni nu rezista în aceeași încăpere cu el singur mai mult de un sfert de ceas, și acela îndurat pe ghimpi, căci prima reacție la vederea lui, a acestui ghemotoc de om, era s-o apuci în cea mai mare viteză la cea mai mare depărtare de el. Părea ceva venit din zorii tenebroși ai umanității, când însuși Domnul, într-o clipă de neatenție, în loc să-l tragă pe om din totuși acceptabila maimuță, încurcase borcanele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cosette. Cine-mi împrumută un galben? E destul, să mergem - zise Barzovie-Vodă. Dar n-o dă ne lăsăm toți banii aici. își luară rămas bun de la Tănase, care se sculase din jilț și făcea câteva mișcări de dezmorțire, și-o apucară spre conac. Din loc în loc de-o parte și de alta a drumului, pe plopii înalți și foșnitori stăteau bătute-n cuie scânduri pe care erau scrise cu cărbune sau arse cu fierul povețe, îndemnuri, judecăți pentru lucrătorii câmpului: „Spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
friptă sau fiartă - zise Radu Stoenescu-Balcâzu. — Mare minune! - făcu Barzovie-Vodă. — De aceea - continuă boierul - când trimitem barabulele la turci și la tătari, să meargă și-un sol cu ele, să le spună acelora cum trebuie să le mănânce, că de-apucă sultanul să guste una crudă, ne pierdem capetele. Dar dacă mănâncă una friptă, Scaunul e-al dumitale, Măria-Ta. Ia spune-mi, boier Radu - zise spătarul - câți știu până acum în Moldova cum se mănâncă barabulele astea? — Păi acum suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Megler-Pașa în odaia de culcare să-mi citească firmanul prin care m-au schimbat, cred că eram și azi domn. — Au năvălit noaptea? - întrebă boierul Radu. După miezul nopții - răspunse Barzovie-Vodă - când ți-e somnul mai dulce. Nici n-am apucat să ies de sub plapumă, am ascultat firmanul în pat. Erau doi, Megler-Pașa și capugiul. Cu toată spaima am observat că și ei de-abia se țineau pe picioare de somn. Megler-Pașa chiar mi-a spus: „Barzovie, călărim de cinci zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fac? - am zis eu. Oi fugi până se liniștesc lucrurile”. „Nu-i rău - a zis bătrânul logofăt. Câteodată nici nu mai ai cu ce să vezi pe unde fugi. Trebuie să știi să fugi cu ochi-nchiși”. Și s-a apucat moșu’, fie-i țărâna ușoară, să mă-nvețe cum trebuie să fug exact, la loc sigur, nu alandala. Și mi-a spus că gazdele cele mai bune nu sunt oamenii, gata să te vândă pe nimica toată, ci ibovnicele, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar de fiecare dată, suind la timp din adâncurile ființei lui, conștiința de clasă îi atrăgea atenția: „Stai liniștit, nu te prosti!”. Și într-adevăr sta liniștit sub plapumă și nu se prostea luând multă apă rece de izvor și apucându-se de jalbe. Episodul 188 PE TEME GENERAL-UMANE (IIÎ Dar nu numai prin promptitudinea și punctualitatea cu care-și trezea dimineața stăpânul își mărturisea Măriuca sfielnica dragoste, ci și prin alte corvezi zilnice, la care se înhăma cu plăcere, doar-doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scoase mâna goală și zise cu glas schimbat: cheamă-l pe vistiernicul Ximachi! Episodul 191 VISTIERIA — Vreau să văd vistieria! zise scurt Vodă de cum apăru Ximachi. — Cum dorește Măria-Ta - răspunse înclinându-se vicleanul venetic. Pe-aici, rogu-vă. O apucă pe un coridor întortocheat, mărginit de uși. In fața uneia Vodă se opri. Dinăuntru se auzeau chicote, râsete și-un glas mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească, „Noaptea când răsare semiluna”. Nervos, recunoscând melodia, Sima-Vodă dădu să pună mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Te-ai ramolit de tot. Cum ți-am zis? — Așa, „plaiul meu drag”. Nu mai ții minte? — Când? - zise Vodă. — în toamnă, la Soveja - răspunse Ruxăndrița. — Atunci - șovăi Vodă căutându-și cuvintele - hai scoală-te, țărișoara mea scumpă, că ne-apucă noaptea. Episodul 194 FUGA (IIÎ în sfârșit, tânăra domniță Ruxăndrița coborî din așternut și începu să se îmbrace c-o lenevie studiată, prilejuindu-i bătrânului Vodă care-o privea pe sub gene câteva amare meditațiuni pe motivul „ubi sunt”. Apoi Ruxăndrița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Stai încet - făcu vel-comisul. S-ar putea să se fi dus la turci și-ntr-o săptămână-i înapoi. Să nu ne bucurăm degeaba. — Nu-i la turci, că și ei îl caută! - zise Natriul. Se spune c-ar fi apucat-o spre Soroca, la moscali. — Daca s-a dus la moscali, e bine, înseamnă că nu mai avea nici un ban și nu se-ntoarce curând, că nici ăia n-au. Mulțumesc Domnului c-am ajuns s-o trăiesc și p-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să reduci și mai mulți, și-așa nu fac nimic toată ziua. Episodul 208 AMINTIRI DIN NOVICIAT O clipă se lăsă liniștea. Apoi, dându-și seama că Grigorie al XV-lea îi încuviință rugămintea, Metodiu căzu în genunchi, dând să apuce mâna fină, cu degetele lungi, ușor pătate de cerneala deselor, dar necesarelor pentru acele vremuri bule papale, însă sancta persoană îl împiedică, ajutându-l să șadă din nou pe scaun. — Nu e nevoie, padre Metodiu - spuse zâmbind papa. Am facut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la izvorul unde trăgeam eu, se nimereau vreo trei-patru Giacomette de-alea care, probabil văzându-mă atât de abstras, de pur, mă țineau cât timp mi se umplea ulciorul tot în măscări, de nu mai știam pe unde s-o apuc. „Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac”, îmi ziceam în gând bâjbâind după cărare. — Erați mândria noastră, a tuturor - zise cardinalul Damiani. Stâncă de-ați fi fost și tot v-ați fi muiat puțin. însă dumneavoastră nu și nu. Eu, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sufăr cu... - și-și întinse arătătorul spre stomac. Am primit o săgeată acu un an, la Kosovice, la un jaf, și pân-am smuls-o, până m-am legat, s-a făcu rană. Cum pun ceva în gură, cum m-apucă, știi, parc-aș avea un jungher înăuntru. Și au un vin în pașalâcu’ ăsta!... Atât au, vin, muzică și pretenții. De-aia i-am și bușit așa ușor. — Ați încercat cu ceai de izmă? - întrebă Metodiu. — E periculos - răspunse turcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sferelor de influență, pentru dobândirea de noi și noi pașalâcuri. Se vedea cât colo că adevărata lui vocație nu e de ienicer, ci de agricultor. într-o altă epocă, în alte condiții, cu siguranță că brațul său n-ar fi apucat iataganul, ci plugul sau în cel mai rău caz narghileaua. Și-acum te duci acasă în Moldova? - întrebă ienicerul. — Cu voia dumneavoastră, acolo m-aș duce - răspunse Metodiu. — Ei, ce m-aș mai duce și eu!... - oftă turcul. Parcă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la dumneavoastră. — Du-te, frate moldovean - spuse turcul mișcat - du-te și sărută și pentru mine pământul Chiliei și-al Cetății Albe, care ne aparțin. Alah să te aibă în pază. „Trăzni-te-ar bunul Dumnezeu aici în pustia asta, să n-apuci tu să vezi ce-i peste Prut!” gândi Metodiu, apoi zise tare: — Rămâneți cu bine! Da’ un’ te duci, bre? - făcu deodată turcul văzând că Metodiu o ia la stânga. — Păi, acasă - se opri temător Metodiu. — Păi cu ce? - zise turcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cală, într-o echilibristică specifică neonației lui, apăru grecul purtând o tavă încărcată cu vârf. O așeză la picioarele comandantului turc, care-o privi cu detașare. — Nu s-ar zice jupâne, că matale știi ce-i aia criză - spuse el, apucând cu finețe o măslină. De unde ai asemenea bunătăți? — De la nevastă-mea - spuse modest Georgios. Știți cum sunt femeile, când pleci la drum, te-ncarcă... — Vrednică nevastă! - zise otomanul. Ale mele nu mi-ar pune un posmag, numai eu să le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grecul - tot ce-am agonisit... — înțeleg - spuse turcul. Unii din noi sunt mai răi decât câinii. N-ar lăsa nimic altora. Episodul 226 ECHINOCȚIU DE PRIMĂVARĂ E duminică. A venit primăvara. Păsările călătoare s-au întors toate din țările calde, apucându-se grăbite să-și construiască frumoase, spațioase cuiburi. Pe ogoare duduie tractoarele, între blocuri duduie covoarele. Soarele râde vesel, încălzind fețele trecătoarelor. Să-ngăduie măritul Cetitor umililor naratori ca-ntr-această binecuvântată zi să lase deoparte firul subțire al poveștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ciripit de păsărele - zumzet de vesele albine, pomi în floare și flori zâmbitoare de toate culorile și miresmele. Primăvara a dat iar tonul la viață. Oamenii au început muncile agricole pentru a pregăti recoltele bogate din toamnă. Păsărelele s au apucat și ele de muncă și își fac cuiburi noi, frumoase și încăpătoare. Magia primăverii se simte peste tot... câtă iubire, câtă frumusețe este pretutindeni! Toată natura, toate viețuitoarele se bucură de magia primăverii! Cu toții sunt fericiți! Tărâmul acesta de poveste
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
în foc și picioarele în apă,“ de aceea socotiră că modul cel mai logic de a ajunge la apă era să urmeze calea pe care le-o indicau rădăcinile celui mai mare palmier. Prin urmare, în zorii zilei următoare se apucară de treabă, încercând să deschidă drum spre inima pământului, conștienți că, dacă nu dădeau repede de râvnitul firișor de apă, soarta lor era destul de nesigură, căci puțul cel mai apropiat se găsea la patru zile de drum. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu Moartea, ce se îndepărta spre nord, la fel de plictisită și fără chef ca întotdeauna. Vulturii se împrăștiară, și umbrei lor îi luă locul cea a lui Gacel Sayah, viteazul inmouchar veșnic prezent în amintire. În ziua următoare, fiii Lailei se apucară din nou să sape la puțul din mijlocul pustiului. Doar un targui putea fi atât de nebun încât să se aventureze să caute apă într-un loc atât de îndepărtat din pustiu, dar poate de aceea tuaregii au fost, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
îngropată de nisip. Un geamăt aproape imperceptibil urca din adâncul pământului. Sclavul dădu fuga să-și trezească stăpânii și, de îndată, Gacel coborî în ajutorul fratelui său, când nisipul ajunsese până la bărbia lui Ajamuk. Trase de el, încercând să-l apuce de subțiori, cu gândul să-l scoată din acea capcană infernală, dar Ajamuk era amețit și nu reușea să reacționeze, iar în această nisipul continua să cadă peste ei inexorabil. De pe ghizdul fântânii, Moartea surâdea. Nu în fiecare zi avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]